Art. 17 Judecarea cererilor Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
Art. 17
Judecarea cererilor
(1) Cererile adresate instanţei se judecă de urgenţă şi cu precădere în şedinţă publică, în completul stabilit de lege.
(2) Pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cauzele neevaluabile în bani, cu excepţia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare.
(3) Hotărârile se redactează şi se motivează în cel mult 30 de zile de la pronunţare.
Legea 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată prin:
Legea 262/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 19 iulie 2007, Monitorul Oficial 510/2007;
| ← Art. 16 Introducerea în cauză a funcţionarului Procedura de... | Art. 18 Soluţiile pe care le poate da instanţa Procedura de... → |
|---|
2. Certificat de
Citește mai mult
revoluţionar. Preschimbare în temeiul Legii nr. 341/2004. Cerere de chemare în judecată. Taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar. In litigiile având ca obiect preschimbarea certificatului de revoluţionar potrivit prevederilor Legii nr. 341/2004 2), cererea de chemare în judecată este supusă taxei judiciare de timbru, conform art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi aplicării timbrului judiciar, conform art. 1 din O.G. nr. 32/1995 (Soluţie de principiu adoptată în plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal).3. Act administrativ prin care se aplică sancţiunea amenzii contravenţionale. Consiliul Concurenţei.
Consiliul Naţional al Audiovizualului. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Legea nr. 10/2001. Acţiuni scutite de taxe judiciare de timbru. Acţiunile având ca obiect acte administrative prin care Consiliul Concurentei, Consiliul Naţional al Audiovizualului sau Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare aplică sancţiunea contravenţională a amenzii pentru săvârşirea de fapte contravenţionale sunt scutite de taxe judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. m)din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare. Prin analogie, în temeiul art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, sunt scutite de taxe judiciare de timbru cererile de chemare în judecată referitoare la acordarea despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 (Soluţie de principiu adoptată în plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal).
Această opţiune a legiuitorului se justifică prin faptul
Citește mai mult
că, de principiu, contractele administrative sunt evaluabile în bani, spre deosebire de celelalte acte administrative, astfel încât taxa judiciară de timbru se Stabileşte în funcţie de valoarea contractului în cauză". In argumentaţie, Curtea a reiterat considerentele reţinute anterior prin Decizia nr. 168 din 22 martie 2005 si Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000 (dec. nr. 639 din 3 octombrie 2005, în M. Of. nr. 1089 din 2 decembrie 2005).L
Citește mai mult
itigiile de contencios administrativ au ca obiect fie un act administrativ unilateral, emis în aplicarea sau, după caz, în organizarea aplicării legii, fie un act administrativ bilateral, prin care, în limitele legii, se prestează activităţi, în sensul larg al termenului, de interes public. Prin urmare, litigiul de contenciosadministrativ, indiferent de categorie, pune în cauză autoritatea publică, interesul public, care sunt în conflict cu un drept subiectiv sau numai cu un interes legitim personal. De vreme ce raţiunea principală de a fi a administraţiei publice o reprezintă emiterea de acte administrative unilaterale, prin care organizează executarea legii (actul normativ) sau face legea aplicabilă la cazuri concrete (actul individual), conflictul care are ca obiect actul administrativ este un conflict care nu vizează numai drepturile şi interesele legitime ale părţilor, ca subiecte de drept privat, ci şi modul de exercitare a competenţei de către autorităţile publice, în principal de către autorităţile administraţiei publice, ca subiecte de drept public. Conflictul care are ca obiect actul administrativ (tipic, atipic sau asimilat) este, aşadar, un conflict şi de ordine publică, ceea ce reclamă, cu necesitate, celeritate. Starea de suspiciune, de incertitudine cu privire la legalitatea actului administrativ este o stare de incertitudine cu privire la principiul legalităţii însăşi, inclusiv al supremaţiei Constituţiei, când temeiul în drept al acţiunii îl reprezintă texte din Constituţie care au fost încălcate prin actul administrativ dedus judecăţii.
Noua lege revine cu formularea „se judecă de urgenţă", dar mai adaugă şi „cu precădere", ceea ce înseamnă că, dintre cauzele care presupun procedură de urgenţă, litigiile de contencios administrativ au prioritate. Cum s-a arătat în prima parte a lucrării, „din teritoriu", de la o instanţă judecătorească, s-a sugerat iniţiatorului propunerii legislative să se renunţe la formularea „procedură de urgenţă" (Tribunalul Vrancea) şi să se introducă o formulare în genul, judecata se face într-un termen rezonabil" tocmai pentru că sintagmei ,judecata de urgenţă" i se dau mai multe accepţiuni.
Cum s-a arătat în răspunsul pentru D-na preşedintă a Curţii de Apel Galaţi, n-am împărtăşit această propunere, pentru că judecata într-un „termen rezonabil" reprezintă un principiu prevăzut de art. 21 alin. 3 din Constituţie, valabil pentru toate categoriile de litigii şi pentru toate instanţele judecătoreşti, dar problema semnalată rămâne. Ce se înţelege prin „judecată de urgenţă" în cazul litigiilor de contencios administrativ, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 28 alin. 1, ale art. 21 alin. 5, ori cele ale art. 4 alin. 3 din lege, toate, fireşte, interpretate prin prisma art. 21 alin. 3 din Constituţie?
Este de observat că în alin. 3, în forma finală, s-a reţinut ideea redactării şi motivării de urgenţă, dar s-a stabilit şi un termen de cel mult 10 zile de la pronunţare, text care, aparent, pare „un pas înapoi" faţă de exigenţele regimului redactării sentinţelor potrivit art. 6 alin. 3 din Legea nr. 29/1990, unde, cum se ştie, era prevăzut un termen „de cel mult cinci zile de la pronunţare". A fost, desigur, o exagerare, textul a devenit caduc chiar în primul an de aplicare a Legii anterioare a contenciosului administrativ.
Să împărtăşească aceeaşi soartă şi soluţia consacrată de alin. 3 al art. 17 la care ne referim? Care este natura juridică a acestui termen şi, în definitiv, ce presupune „judecata de urgenţă" în litigiile de contencios administrativ?
Este clar că suntem în prezenţa unui termen de recomandare, de vreme ce nu sunt legate de acest termen exercitarea altor acte de ordin procesual. Recursul, cum se va vedea, se declară în termen de 15 zile de la pronunţare, pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea absentă şi nu de la redactare şi motivare. Redactarea şi motivarea nu afectează calea de atac a recursului, adică declararea acestuia, dar afectează motivarea recursului; cum să se motiveze recursul dacă nu se cunoaşte motivarea sentinţei recurate? Potrivit „dreptului comun", recursul se motivează în termen de 15 zile de la comunicarea motivării hotărârii recurate. Prin urmare, prelungirea motivării sentinţei de fond atrage după sine prelungirea şi, deci, tergiversarea recursului, ceea ce conduce la încălcarea principiului constituţional al judecăţii într-un termen rezonabil, mai ales când legea prevede şi judecată de urgenţă.
Este clar că termenul de 10 zile, pe fondul exigenţelor impuse de noul Consiliu Superior al Magistraturii, apare ca un criteriu de apreciere a activităţii profesionale a magistratului, iar „recidiva în depăşirea termenului de motivare poate constitui şi temei de răspundere disciplinară.
Este un termen e recomandare, dar nu este, în final, recomandabil să nu fie respectat.
Cât priveşte judecata propriu-zisă, ideea de urgenţă impune, în primul rând, urgenţa în procedura de citare. Legea reglementează pentru anumite categorii de litigii „proceduri accelerate, cum este prescurtarea termenului la 48 de ore, citarea prin agent procedural sau prin orice mijloc rapid de comunicare a informaţiilor scrise. Nimic nu opreşte ca în litigiile de contencios administrativ să se generalizeze acest sistem de citare.
în al doilea rând, procedura de urgenţă vizează modul în care se interpretează solicitarea unui termen pentru apărare. S-a creat o practică aberantă, scandaloasă, de a se acorda la simpla solicitare termen pentru lipsă de apărare autorităţilor publice pârâte, inclusiv Guvernului, Ministerului Finanţelor sau Primăriei Capitalei, care au în structură direcţii juridice, cuprinzând „mici armate de consilieri juridici. Cum s-a văzut, Prof. Tudor Drăganu critică propunerea legislativă şi pentru faptul că nu precizează care sunt dispoziţiile din Codul de procedură civilă ce nu se aplică „fiind incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate..., la care se referă art. 28 alin. 2. Acum răspundem că dispoziţia art. 156 din Codul de Procedură Civilă, după care „instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, nu poate fi aplicabilă în cazul autorităţii publice.
O asemenea cerere din partea Guvernului, a ministerelor, a diferiţilor agenţii, inspectorate, direcţii etc., care au în schemă jurişti, este neserioasă, încalcă principiile echităţii şi rezonabilităţii prevăzute de Constituţie şi este deci incompatibilă cu specificul raporturilor de drept administrativ vizate de art. 28 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ. în aceeaşi ordine de idei se poate pune şi problema art. 119 Cod procedură civilă referitor la cerere recon-venţională, a art. 126 sau a art. 131 referitor la „împăcarea părţilor" etc.
Judecarea de urgenţă presupune, în al treilea rând, şi exigenţe în ceea ce priveşte cererile de intervenţie, ştiut fiind că în numeroase litigii de contencios administrativ apar intervenienţi „teleghidaţi" de partea interesată să tergiverseze procesul.
Legea contenciosului administrativ conţine o soluţie specială în materia intervenienţilor, în art.l alin.9, care nu înlătură dispoziţiile din dreptul comun, dar oferă un criteriu de aplicare a acestora în litigiile de contencios administrativ.
în al patrulea rând, ar putea fi avute în vedere aspectele legate de proba-ţiune. Este dificil să se spună că proba X sau Y, prevăzută de Codul de procedură civilă este de neconceput în litigiile de contencios administrativ, situaţiile de fapt şi de drept sunt nenumărate, dar se poate spune că anumite litigii de contencios administrativ au caracter obiectiv (cum sunt cele care au ca obiect anularea unui act administrativ normativ), litigii în care mijloacele de probă esenţiale se reduc la actul atacat şi la textul legii care se consideră încălcat, în măsura în care un Monitor Oficial poate fi mijloc de probă, fireşte, excluzând dovada acţiunii prealabile (a tăcerii sau a refuzului nejustificat, după caz), precum şi a dreptului ori a interesului legitim vătămat.
în general, litigiile de contencios administrativ presupun compararea actului atacat cu legea care se pretinde a fi încălcată, iar pentru a se face această judecată nu este nevoie de martori, de expertize, de interogatoriu etc. cum se mai întâmplă prin instanţele noastre.
în al cincilea rând, procedura de urgenţă obligă instanţa să folosească, imediat ce s-a creat situaţia, instrumentul juridic al amenzii judiciare prevăzut de art. 13 alin. 4 la care ne-am referit.
Este de la sine înţeles că filozofia judecării de urgenţă şi cu prioritate trebuie să se regăsească şi în ordinea cauzelor de contencios administrativ, atunci când completul soluţionează şi alt gen de cauze, precum şi în modul de administrare a dezbaterilor orale. Urgenţa nu este numai pentru instanţă, ea este şi pentru părţi, implicit pentru avocaţii părţilor, care trebuie să facă efort de mare sinteză, lăsând eventual concluzii scrise. Care avocaţi consideră că legea este nedreaptă, până aceasta se va modifica sau până se va pronunţa Curtea Constituţională, dacă textul va face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, ar fi bine să se orienteze spre alte categorii de litigii. Peste tot în lumea
civilizată s-a ajuns la o specializare a avocaţilor, poate că a ajuns vremea aceasta şi la noi.
De asemenea, se înţelege că regimul judecăţii de urgenţă în contenciosul administrativ, când este vorba de termen, nu poate fi conceput dacă Legea contenciosului administrativ nu dispune altfel, peste termenele prevăzute de Codul de procedură civilă pentru judecata de urgenţă.
2. Regimul taxelor de timbru. Legea nr. 29/1990 a stabilit regula după care acţiunile erau supuse taxelor de timbru prevăzute de lege pentru acţiunile cu caracter nepatrimonial sau patrimonial de drept comun, stabilind, totodată, şi un plafon de 1.000 lei. Suma de 1.000 de lei în octombrie 1990 avea o anumită pondere, dacă o raportăm la indicele inflaţiei din septembrie 2004, care este de 245.324, ar reprezenta suma de 2.453.240 lei. Legea contenciosului administrativ din 1990 nu s-a modificat, iar suma de 1.000 de lei a devenit o sumă modică, pur simbolică.
Această „stare de fapt“ ne-a determinat pe cei care am redactat propunerea legislativă să introducem regula gratuităţii acţiunilor care au ca obiect acte administrative unilaterale, punct de vedere pe care l-am menţinut, şi după ce am primit sugestii contrare din partea unor instanţe judecătoreşti (ex. Tribunalul Ialomiţa), în faţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, devenind text al versiunii adoptate de această Cameră în şedinţa din 5 octombrie 2004. între timp, am primit şi alte sugestii pe această temă, dar şi punctul de vedere foarte pertinent al Tribunalului Satu-Mare, sub semnătura D-lui Preşedinte Mihai-Coman Gelu, unde se concluziona „Raportat şi la gradul de dificultate ridicat al litigiilor de această natură (mai ales în materie fiscală), apreciem că se impune stabilirea unei taxe de timbru, chiar minimală, pentru soluţionarea cererilor întemeiate pe Legea contenciosului administrativ.
Rostul unei dezbateri publice îl reprezintă tocmai corijarea proiectului legii în funcţie de sugestiile temeinic argumentate de experţii care participă la dezbatere, iar în problema taxelor de timbru soluţia trebuia schimbată, mai ales că textul iniţial lăsa să se înţeleagă că nu se percep taxe de timbru nici în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative.
Aşa se explică de ce în şedinţa Comisiei juridice a Senatului din 26 octombrie 2004 am pus în discuţie această problemă, rezultând din discuţii soluţia din lege.
Se observă că s-a făcut trimitere la dreptul comun al „taxelor de timbru, Legea nr. 147/1997, ale cărei dispoziţii pentru cauzele neevaluabile în bani se
aplică atunci când obiectul litigiului de contencios administrativ îl reprezintă actul administrativ unilateral, iar cauzele care au ca obiect contracte administrative se vor taxa la valoare.
Rezultă că acţiunea care vizează actul administrativ unilateral prin care se solicită şi daune materiale şi morale se taxează ca şi cum ar fi o cauză „neevaluabilă în bani“. Pe cale de consecinţă logică, aceeaşi taxă se va percepe şi atunci când acţiunea în daune se va introduce ulterior, ceea ce rezultă şi din art. 19 alin. 3, cum se va arăta.