Art. 19 Termenul de prescripţie pentru despăgubiri Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
Art. 19
Termenul de prescripţie pentru despăgubiri
(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi contractelor administrative.
(3) Cererile prevăzute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi în ceea ce priveşte procedura de judecată şi taxele de timbru.
Legea 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată prin:
Legea 262/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 19 iulie 2007, Monitorul Oficial 510/2007;
| ← Art. 18 Soluţiile pe care le poate da instanţa Procedura de... | Art. 20 Recursul Procedura de soluţionare a cererilor în... → |
|---|
► a) în cazul cererii de despăgubire formulate în temeiul art. 19 LCA, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din lege referitoare la obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3240 din 4 octombrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 11, p. 171-173).
► b) Prevederile art. 7 LCA se referă la obligativitatea procedurii prealabile, în cadrul căreia persoana vătămată trebuie să ceară, autorităţii şi/sau organului ierarhic superior al acesteia, revocarea în tot sau în parte a actului
administrativ nelegal, doar în cazul
Citește mai mult
acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 1 LCA. Or, în cazul prevăzut la art. 19 LCA, acţiunea are ca obiect repararea prejudiciului, situaţie pentru care legiuitorul nu a reglementat nicio condiţie prealabilă sesizării instanţei de judecată, aşa cum a făcut-o în cazul acţiunii care vizează anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ nelegal (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3061 din 14 iunie 2007, în R.D.C. nr. 10/2007).2. Condiţii de admisibilitate a cererii. Admisibilitatea cererii de despăgubiri, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 Legea Contenciosului Administrativ, este condiţionată de soluţionarea unei acţiuni anterioare în contencios administrativ formulate în temeiul art. 1 din lege. Astfel, o cerere prin care se solicită obligarea unei autorităţi publice la plata de despăgubiri materiale şi morale, chiar întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din lege, dar care nu este precedată de o acţiune în contencios administrativ formulată şi soluţionată în temeiul art. 1 din lege, are un obiect pur patrimonial şi este de competenţa instanţei de drept comun (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 2089 din 6 iunie 2006, nepublicată).
3. Regim juridic. Cererea de despăgubiri materiale, deşi este subsumată tot noţiunii de „reparare a pagubei", utilizată în cuprinsul art. 1 şi art. 8 Legea Contenciosului Administrativ, are un regim juridic diferenţiat, în sensul că legea dă posibilitatea formulării ei pe cale separată, în termen de un an de la data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, conform art. 19 Legea Contenciosului Administrativ (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3045 din 13 iunie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 74).
Citește mai mult
actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate * în mod obiectiv cunoaşte existenţa şi întinderea pagubei, astfel că nu poate formula concomitent o acţiune în despăgubire. După soluţionarea acţiunii în anulare, aceasta poate estima şi pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, având la dispoziţie un termen de un an pentru formularea unei astfel de acţiuni. în raport cu termenul general de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, precum şi faţă de dispoziţiile art. 128 C. proc. fisc., în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că „stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil". Aceasta, deoarece „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege" (dec. nr. 171 din 27 februarie 2007', în M. Of. nr. 264 din 19 aprilie 2007, dec. nr. 123 din 16 februarie 2006, în M. Of. nr. 257 din 22 martie 2006, dec. nr. 534 din 27 iunie 2006, în M. Of. nr. 666 din 2 august 2006).► b) Legea contenciosului administrativ este un act normativ special care conţine termene de procedură specifice domeniului reglementat - contenciosul administrativ - şi care, prin natura lor, nu aduc atingere drepturilor procedurale ale părţilor, aşa cum susţine autorul excepţiei (dec. nr. 568 din 7 iunie 2007, în M. Of. nr. 544 din 9 august 2007).
Citește mai mult
pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei". După cum se observă, textul nu spunea expres care era instanţa competentă, pe de o parte, şi nici nu preciza despre care „termen de prescripţie" este vorba, pentru că nici un text din Legea nr. 29/1990 nu conţine calificări ale termenelor. Cum se cunoaşte, în art. 5 se reglementau două termene, unul mic, de 30 de zile, şi unul mare, de un an calculat de la „data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere". Natura juridică a acestor termene, care reprezintă o reiterare aunei soluţii asemănătoare din Legea nr. 1/1967, în literatura de specialitate juridică a făcut obiectul unei veritabile „bătălii" teoretice.
Logic, s-a interpretat că nu poate fi vorba decât de termenul mare de un an de zile, dar acest termen nu mai poate fi un termen de prescripţie, de vreme ce apărea ca un termen plafon în care se putea derula un termen mic de 30 de zile. Termenul de un an de zile era un termen de decădere. Ca atare, cel puţin o necorelare între textele Legii nr. 29/1990 a existat. Ca un fel de paradox al perioadei post decembriste, ne apare longevitatea Legii nr. 29/1990, care a devenit neconstituţională în reglementări importante, numai după un an de aplicare, a fost modificată implicit de mai multe ori şi a devenit, practic, desuetă după revizuirea Constituţiei. Cu toate acestea, Guvernele României din 1992 şi 2004 au schiţat cel mult gesturi legislative pentru întocmirea acesteia. Toate proiectele legislative iniţiate de Guvern în perioada 1992-2004 au fost fie retrase, fie abandonate, cum s-a arătat în prima parte a lucrării.
Faţă de aceste neclarităţi legislative şi faţă de meandrele din practica judiciară, colectivul de cadre didactice care a conceput prima formă a proiectului a mers pe ideea scoaterii acestor litigii patrimoniale din sfera „litigiilor de competenţa instanţelor de contencios administrativ", fiind date în competenţa instanţelor de drept comun, cu invocarea termenului general de prescripţie din dreptul comun.
S-a văzut, din prima parte a lucrării, că această concepţie n-a fost agreată de către conducătorii unor instanţe, pe motive care nu se putea să nu fie luate în seamă. Aşa s-a ajuns la necesitatea schimbării filozofiei textului în versiunea înaintată Camerei Deputaţilor, în sensul considerării acestor litigii tot ca litigii de contencios administrativ.
De asemenea, cum s-a arătat, au fost mai multe variante ale textului în faza de proiect, dându-se curs şi unor propuneri ale instanţelor, cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie
2. Durata termenului şi natura sa juridică. Legea face vorbire despre un termen de prescripţie atât în denumirea art. 19 la care ne referim, cât şi în conţinutul alin. 1 al acestuia. în alin. 2 se rezolvă două probleme: a) natura
termenului şi b) data de la care acest termen începe să curgă, anume „data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei". Alin. 2 al art. 18 rezolvă problema duratei acestui termen, poate nu în formula tehnico-juridică cea mai potrivită. Aflăm, astfel, că este vorba de termenul de un an, prevăzut la art. 11 alin. 2
Din coroborarea alin.l cu alin. 2 ale art. 19 şi, respectiv, cu alin. 2 al art. 11, rezultă că precizarea finală după virgulă din alin. 2 al art. 19, adică formularea „prevăzut la art. 11 alin. 2“, are semnificaţia chiar a identificării duratei acestui termen de prescripţie cu acel termen de decădere. Numai durata este identică, nu şi natura juridică şi, fireşte, nici momentul de la care începe să curgă. Termenul de un an, repetăm termen de decădere, reglementat de art. 11 începe să curgă de la data „emiterii actului“, iar termenul de un an, reglementat de art. 19, începe să curgă de la data la care persoana vătămată „a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei". Este clar că formularea finală a alin. 2 a art. 19 putea să lipsească.
Este o dovadă aici a justei zicale „ mai binele este duşmanul binelui “.
3. Regimul procedurii şi al taxei de timbru. Cum s-a arătat deja, în materie de timbraj se aplică regula cunoscută de art. 17 alin. 2 pentru „cauzele neevaluabile în bani“, deşi este vorba despre o cauză, practic, în pretenţii, deci evaluabilă în bani.
In ceea ce priveşte procedura, de vreme ce se face trimitere „la prezenta lege“, se înţelege că este necesară şi procedura prealabilă, fără a mai fi aplicabile prevederile art.7 cu privire la termenul de 30 de zile şi cel de 6 luni, de vreme ce în acest gen de litigii este reglementat un termen de prescripţie de un an de zile. Prin urmare, odată cu introducerea cererii de despăgubiri, reclamantul trebuie să facă dovada că i-a oferit posibilitatea autorităţii publice pârâte să rezolve ea, pe calea plângerii prealabile, litigiul. Se înţelege că regulile cu privire la competenţa de judecată se vor aplica în mod corespunzător.
Se pune problema de a şti dacă acest gen de acţiuni sunt posibile şi pentru contractele administrative, având în vedere alin. 2 al art. 19, unde se face vorbire generic de „actul administrativ". Faţă de cele precizate la comentariile anterioare, răspunsul este pozitiv, cu precizarea însă că va fi alt regim al taxelor de timbru.