Art. 1216 Noul cod civil Violenţa Încheierea contractului Contractul
| Comentarii |
|
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Art. 1216
Violenţa
(1) Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă parte sau de un terţ.
(2) Există violenţă când temerea insuflată este de aşa natură încât partea ameninţată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimţământului său, viaţa, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav şi iminent.
(3) Violenţa poate atrage anularea contractului şi atunci când este îndreptată împotriva unei persoane apropiate, precum soţul, soţia, ascendenţii ori descendenţii părţii al cărei consimţământ a fost viciat.
(4) În toate cazurile, existenţa violenţei se apreciază ţinând seama de vârsta, starea socială, sănătatea şi caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violenţa, precum şi de orice altă împrejurare ce a putut influenţa starea acestuia la momentul încheierii contractului.
| ← Art. 1215 Noul cod civil Dolul comis de un terţ Încheierea... | Art. 1217 Noul cod civil Ameninţarea cu exerciţiul unui drept... → |
|---|
1. Viciile de consimţământ nu se confundă cu lipsa consimţământului. Tocmai de aceea, în cazul violenţei, determinantă este temerea părţii din contract care a consimţit la încheierea lui, deoarece dacă prin violenţă partea este redusă la o stare pur pasivă, neputându-se împotrivi actelor de violenţă fizică, ne aflăm în situaţia lipsei consimţământului, şi nu doar a unui viciu de consimţământ (C.A. laşi, dec. nr. 1358/1999, în M. Gaiţă, M.M. Pivniceru, Jurisprudenţa 1999, p. 29).
2. Convenţia făcută prin violenţă nu este nulă de drept. Ea dă loc numai acţiunii în nulitate [C.A.
Citește mai mult
laşi, dec. nr. 298/1998, în M. Gaiţă, M.M. Pivniceru, Jurisprudenţa 1998, p. 38).3. Temerea de consecinţele legale şi fireşti ale exercitării unui drept, de către persoana vătămată printr-o infracţiune sau de către o altă persoană interesată, nu constituie act de violenţă şi deci nu poate fi invocată ca viciu de consimţământ. Numai temerea care ar rezulta din ameninţări nejustificate sau din violenţe nelegitime este de natură să ducă la acest rezultat. Acelaşi principiu stă şi la baza art. 958 C. civ. 1864, care, referindu-se la temerea reverenţială, dispune că nu poate duce la anularea convenţiei.
4. Altminteri, ar însemna că toate tranzacţiile încheiate de infractori cu părţile vătămate în cursul proceselor penale, privind despăgubirile civile, să fie viciate de constrângerea morală a voinţei infractorului, ceea ce este de neconceput. De altfel, prin art. 1717 C. civ. 1864, se îngăduie încheierea tranzacţiilor cu privire la despăgubirile civile care derivă din acea infracţiune (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1107/1962, în C.D. 1962, p. 152, în I.G. Mihuţâ, A. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-1969, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1970, p. 189).
5. Violenţa, ca viciu de consimţământ, poate fi nu numai fizică, ci şi morală, nelegitimă, poate să constea în ameninţarea cu un rău sub imperiul căreia o persoană şi-a dat consimţământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Violenţa constituie un viciu de consimţământ chiar dacă este exercitată de o altă persoană decât aceea în folosul căreia s-a făcut contractul [C.S.J., s. civ., dec. nr. 200/1993, în C. Turianu, Contracte civile speciale, p. 14).
Citește mai mult
persoană faţă de care contractantul nutreşte sentimente de reală afecţiune.2. Violenţa va trebui dovedită, iar existenţa temerii se va aprecia in concreto, prin raportare la vârsta celui ameninţat, starea sa socială, sănătatea şi caracterul său, precum şi la orice împrejurare ce ar fi putut influenţa starea acestuia la momentul încheierii actului.
3. în aceeaşi măsură se reia şi ideea că ameninţarea cu un rău poate proveni atât de la contractant, cât şi de la un terţ, fiind fără relevanţă complicitatea acestuia cu cealaltă parte.
4. Violenţa poate fi deci definită ca o constrângere exercitată asupra unei persoane pentru a-i smulge consimţământul, o forţă majoră la care nu se poate opune nicio resistenţă (D. Alexandresco, Explicaţiunea, voi. V, p. 59).
5. Altfel spus, consimţământul este atins nu în dimensiunea sa reflexivă, ci în dimensiunea volitivă (F. Terre, P. Simler, Y. Lequette, op. cit., p. 252).
6. Violenţa se numeşte fizică atunci când victima este un simplu instrument în mâinile celeilalte părţi sau ale unui terţ. Se poate vorbi de o atare violenţă în cazul în care, de pildă, cel ce exercită constrângerea conduce silit mâna testatorului, determinându-l să întocmească un testament olograf. Violenţa fizică nu reprezintă însă un viciu de consimţământ propriu-zis, pentru că viciul implică existenţa consimţământului, în vreme ce ea exclude consimţământul. Altfel spus, constrângerea fizică este un caz de lipsă totală a consimţământului, nu un viciu de consimţământ (D. Cosma, op. cit., p. 173).
7. Violenţa este un simplu viciu numai când lasă o oarecare libertate victimei, adică atunci când victima îşi dă consimţământul de teama durerii fizice sau morale ce ar rezulta pentru ea dacă ar refuza să consimtă. între două rele: a consimţi sub imperiul violenţei sau a suferi urmările refuzului de a consimţi, victima alege prima alternativă. Consimţământul există deci, dar este viciat fiindcă nu este liber (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bolânescu, Al. Bâicoianu, op. cit., voi. II, p. 501).
8. Răul cu care este ameninţată victima poate fi fizic - ameninţarea cu moartea, vătămarea corporală, sechestrarea etc. - moral - ameninţarea cu divulgarea unor fapte care sunt contrare onoarei, cinstei, demnităţii, de natură a compromite reputaţia victimei - sau patrimonial - ameninţarea cu distrugerea unor bunuri, privarea de locuinţă, privarea de resurse necesare traiului etc. (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 271).
9. Violenţa trebuie să fie determinantă. Aprecierea este făcută caz cu caz, in concreto: totul depinde de indivizi şi de circumstanţe. Ea trebuie să fi fost opera unei persoane umane, ceea ce semnifică faptul că constrângerea ce rezultă din evenimente nu este o violenţă (P. Malaurie, L. Aynes, P. Stoffel-Munck, op. cit., p. 278).
10. Constrângerea fizică se poate manifesta prin acte comisive care pot, la rândul lor, consta în acte materiale efective (loviri, vătămări corporale, privare de libertate etc.) realizate prin energia autorului lor nemijlocit sau prin intermediul unor instrumente, substanţe sau altor mijloace. De asemenea, constrângerea fizică poate consta din acte omisive, adică din abţinerea de a face ceva, de a presta ceva la care autorul violenţei este ţinut printr-o obligaţie legală sau contractuală (spre exemplu, neîndeplinirea obligaţiei legale sau contractuale de a acorda asistenţă materială unei persoane care, din cauza vârstei sau a bolii, este în imposibilitate de a se îngriji singură, tocmai pentru a determina victima ca, în schimbul prestării ajutorului de care are nevoie, să încheie actul juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat) (H. Diaconescu, Violenţa - viciu al voinţei juridice şi efectele ei în dreptul civil şi penal cu privire speciala la sancţiunea juridica a acesteia, în Dreptul nr. 6/2003, p. 72-73).
11. Pentru reţinerea violenţei şi aplicarea sancţiunilor specifice acesteia, nu este suficientă dovada exercitării unor ameninţări, ci şi a faptului că acestea au insuflat o temere suficient de credibilă uneia dintre părţile contractante, aceasta negăsind altă soluţie pentru a scăpa de constrângere decât dându-şi consimţământul (D. Chiricâ, Tratat, voi. I, p. 268).
12. în aprecierea caracterului determinant, hotărâtor al temerii, se iau în considerare: persoana victimă a violenţei sub aspectul vârstei, forţei, gradului de cultură, stării psihice, persoana de la care provine violenţa, locul unde se exercită violenţa, timpul când se exercită violenţa etc., deci criteriul de apreciere este unul subiectiv, iar nu obiectiv (O. Boroi, Drept civil, 2008, p. 227).
13. Pe când violenţa exercitată în contra persoanelor enumerate de art. 957 (art. 1216 alin. (3) NCC - n.n.) este suficientă pentru a vicia voinţa prin ea însăşi, violenţa exercitată în contra altor terţe persoane nu va fi socotită ca viciind voinţa părţii contractante, decât cu condiţia ca aceasta să dovedească legăturile de afecţiune şi, în genere, motivele care au făcut ca ameninţarea unui rău îndreptat asupra terţei persoane să insufle o temere în spiritul părţii contractante; există deci, în acest ultim caz, necesitatea aprecierii în fapt a circumstanţelor (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălânescu, Al. Bâicoianu, op. cit., voi. II, p. 502).
14. Violenţa are caracterul unui fapt juridic şi deci poate fi probată prin orice mijloc de probă admis de lege. Sancţiunea violenţei constă în nulitatea relativă (anulabilitatea) a actului juridic civil încheiat sub imperiul violenţei (E. Lupan, I. Sabâu-Pop, Tratat, voi. I, p. 208).
15. în schimb, nu există violenţă propriu-zisă când o persoană contractează fiind sub influenţa drogurilor, care anihilează total voinţa, sau când mâna îi este ghidată cu forţa pentru a i se obţine semnătura. în aceste cazuri, consimţământul nu este dat sub imperiul fricii, el lipsind cu desăvârşire (F. Terre, P. Simler, Y. Lequette, op. cit., p. 260).
► „Art. 955. Violenţa în contra celui ce s-a obligat este cauză de nulitate, chiar când este exercitată de altă persoană decât aceea în folosul cărei s-a făcut convenţia (C. civ. 953, 956-959, 961, 1167, 1190,1203)";
► „Art. 956. (1) Este violenţă totdeauna când, spre a face pe o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raţionabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil şi prezent. (2) Se ţine cont în această materie de etate, de sex şi de condiţia persoanelor (C. civ. 953, 955, 957-959, 961, 1167, 1190, 1203)";
►
Citește mai mult
„Art. 957. Violenţa este cauză de nulitate a convenţiei şi când s-a exercitat asupra soţului sau a soţiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor (C. civ. 953, 956, 958, 959, 961,1167,1190-1203)".- un element obiectiv (exterior), care constă în ameninţarea cu un rău;
- si un element subiectiv (intern), ce constă în inducerea (insuflarea) unei temeri persoanei ameninţate.
In legătură cu elementul obiectiv, ameninţarea poate să privească un rău de natură patrimonială (ex: distrugerea unui bun), un rău de natură fizică (ex:vătămarea integrităţii corporale) sau un rău de natură morală (ex: compromiterea reputaţiei).
După cum rezultă din art. 1216 alin. (2) şi alin. (3) C. civ., răul cu care se ameninţă poate să vizeze fie persoane, fie
Citește mai mult
bunuri. In categoria persoanelor la care se referă răul ce produce temerea intră nu numai persoana victimă a violenţei, deci cea cu care se încheie actul juridic sub imperiul temerii, ci şi soţul sau, după caz, soţia, descendenţii şi ascendenţii acesteia, precum şi orice altă persoană apropiată, deci o altă persoană de care cel ameninţat este legat de o temeinică afecţiune.Cât priveşte elementul subiectiv, este de observat că tocmai temerea insuflată victimei violenţei alterează consimţământul acesteia; starea de teamă provocată de ameninţare cu un rău este aceea care dă naştere motivului (evitarea răului) ce determină victima violenţei să încheie contractul. Ar putea constitui violenţă chiar ameninţarea cu un rău viitor, în măsura în care s-ar insufla o temere considerabilă şi prezentă la încheierea actului juridic.