Art. 1252 Noul cod civil Prezumţia de nulitate relativă Nulitatea contractului Contractul

1. Sub aspect terminologic, în legislaţie, în literatura de specialitate, dar şi în jurispru-denţă, distingem între cele două categorii de nulitate (absolută şi relativă) şi prin diferite expresii (formule), de tipul: actul este „nul", „nul de drept", „nul de plin drept" sau chiar prin sintagma „nulitate absolută", în timp ce nulitatea relativă este desemnată prin formule precum „anulabilitate", „act anulabil", „actul poate fi anulat" sau chiar impropriu: „actul este nul" (în acest sens, a se vedea şi 6. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 226).

2. Cu toate acestea, rămân numeroase situaţii

Citește mai mult

în care terminologia nu ne mai oferă niciun reper, caz în care trebuie recurs la criteriul stabilit prin art. 1250 alin. (1) teza finală NCC, respectiv vom califica motivul de nulitate, după natura interesului ocrotit prin edictarea normei juridice care a fost încălcată la încheierea actului juridic, pentru a şti apoi regimul juridic pe care îl urmează.

3. Este însă posibil ca din interpretarea normei legale să nu se poată determina felul nulităţii, caz în care se va aplica prezumţia de nulitate relativă instituită de art. 1252 NCC, care operează în favoarea nulităţii relative („contractul este anulabil").

4. în opinia noastră, credem că această opţiune a legiuitorului poate fi fundamentată pe ideea potrivit căreia, atunci când nu poate fi determinat cu certitudine interesul ocrotit ca fiind unul general, de ordine publică, trebuie să se prezume că se ocroteşte un interes particular, de ordine privată, fapt pentru care şi sancţiunea nulităţii trebuie să fie mai blândă sub aspectul regimului juridic (altfel, în caz de admitere a cererii în nulitate, indiferent de felul acesteia - absolută sau relativă -, efectele sunt aceleaşi), astfel că va fi doar o nulitate relativă.