Art. 1822 Noul cod civil Răspunderea locatarului pentru bunul închiriat Dispoziţii generale Contractul de locaţiune

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864:
►„Art. 1434. (1) Locatarul este răspunzător de stricăciunile şi pierderile întâmplate în cursul folosinţei sale, întrucât nu probează că au urmat fără culpa sa. (2) Asemenea este răspunzător de stricăciunile şi pierderile căşunate de persoanele familiei sale sau de sublocatar (C. civ. 1429, 1434)";
►„Art. 1435. Este răspunzător de incendiu, dacă nu probează că incendiul s-a întâmplat prin caz fortuit sau forţă majoră, sau prin defect de construcţie, sau că focul a venit de la o casă vecină (C. civ. 547, 760,1083,1431,1601)".

1. în obligaţia locatarului

Citește mai mult

de a întreţine şi restitui bunul în starea în care l-a primit se înscrie şi răspunderea acestuia pentru incendiu, prevăzută de art. 1835 din vechiul Cod civil şi regăsită în formă sintetică în art. 1822 din actualul Cod civil.

2. Răspunderea locatarului pentru incendiu este de natură contractuală, culpa acestuia prezumându-se până la dovada cazului fortuit sau forţei majore.

3. Prezumţia instituită de lege în favoarea proprietarului contra locatarului este limitată la cazul incendiului în materie de locaţiune şi ca o consecinţă a obligaţiei locatarului de predare a lucrului închiriat în starea în care l-a primit.

4. Locatarul nu se poate sustrage de la responsabilitate probând lipsa culpei din partea sa şi a altora pentru care răspunde, potrivit alin. (2) al art. 1822, decât stabilind drept cauză a incendiului cazul fortuit.

5. înlăturarea prezumţiei de responsabilitate, a locatarului în caz de incendiu se face printr-o probaţiune limitată, aceea a cazului fortuit, şi nu prin probaţiunea lipsei de culpă. Această din urmă probaţiune poate opera numai pentru înlăturarea prezumţiei de culpă referitoare la degradarea bunului închiriat în timpul folosinţei sale, cauzată de locatar sau cei pentru care răspunde, în temeiul alin. (2) al art. 1822 NCC. în cazul imobilelor ocupate de mai mulţi locatari, fiecare dintre aceştia vor fi responsabili pentru incendiu proporţional cu partea de imobil ocupată. Răspunderea este conjunctă, şi nu solidară, deoarece în materie civilă solidaritatea nu se presupune, iar solidaritatea delictuală nu poate interveni deoarece, în speţă, este vorba de o culpă contractuală presupusă (D. Alexandresco, op. cit., p. 174). Dacă nu se ştie de unde a izbucnit focul, fiecare locatar al condominiumului este prezumat în culpă şi va răspunde proporţional cu partea din imobil ocupată, fără ca proprietarul să aibă de făcut vreo dovadă.

6. Prezumţia de culpă a locatarului operează pentru cauza incendiului, şi nu pentru extinderea acestuia. Ca urmare, locatarul se va putea sustrage obligaţiei de responsabilitate, probând că incendiul a izbucnit în apartamentul altui locatar.

7. Prezumţia de culpă în izbucnirea incendiului nu poate opera în privinţa proprietarului care locuieşte în imobilul închiriat alăturat, deoarece o atare prezumţie nu este prevăzută de lege şi acestuia nu îi incumbă obligaţia restituirii imobilului în bună stare. Proprietarul poate solicita despăgubiri aferente părţii din imobil ocupate de ceilalţi locatari, mai puţin partea ocupată de acesta. Survenirea incendiului din culpa proprietarului trebuie probată potrivit regulilor referitoare la răspunderea civilă delictuală.

8. Dacă imobilul incendiat era asigurat, asigurătorul care a plătit proprietarului dauna cauzată prin incendiu se subrogă în toate drepturile pe care asiguratul proprietar le avea contra terţilor, respectiv locatarilor. în plus, locatarul va fi ţinut, în cazul în care nu probează cazul fortuit, să despăgubească pe proprietar pentru câştigul nerealizat, respectiv pentru venitul imobilului distrus prin incendiu, pe tot timpul necesar reconstrucţiei sau reînchirierii lui (C. Hamangiu, op. cit., p. 605).