Art. 2566 Noul cod civil Normele de aplicaţie imediată Împlinirea prescripţiei

Art. 2566

Normele de aplicaţie imediată

(1) Dispoziţiile imperative prevăzute de legea română pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate se aplică în mod prioritar. În acest caz, nu sunt incidente prevederile prezentei cărţi privind determinarea legii aplicabile.

(2) Pot fi aplicate direct şi dispoziţiile imperative prevăzute de legea altui stat pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate, dacă raportul juridic prezintă strânse legături cu legea acelui stat, iar interesele legitime ale părţilor o impun. În acest caz, vor fi avute în vedere obiectul şi scopul acestor dispoziţii, precum şi consecinţele care decurg din aplicarea sau neaplicarea lor.

Comentarii despre Art. 2566 Noul cod civil Normele de aplicaţie imediată Împlinirea prescripţiei

isac.violeta 5.03.2014

Legislaţie conexă:
► art. 4 alin. (5) din Convenţia de la Roma din 19.06.1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale;
► art. 166-169, art. 170, art. 172 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.


1. Reglementarea prevăzută în art. 2566 alin. (1) NCC instituie o excepţie de la determinarea competenţei legislative, determinarea legii aplicabile în raporturile de drept internaţional privat, atunci când raportul juridic dedus cauzei este reglementat prin norme imperative de drept internaţional privat român, cum sunt cele ce reglementează

Citește mai mult

starea civilă sau capacitatea persoanei, când dispoziţiile imperative prevăzute de legea română pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate se aplică cu prioritate.

2. Stabilirea aspectului dacă raportul juridic prezintă strânse legături cu legea unui stat se poate face, în ce priveşte obligaţiile contractuale, în situaţiile în care există un conflict de legi şi în lipsa alegerii legii aplicabile de către părţi, potrivit Convenţiei privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale din 19.06.1980. Potrivit art. 1 din convenţie, contractul este guvernat de legea aleasă de către părţi. Această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din condiţiile contractuale sau din împrejurările cauzei. Prin alegerea lor, părţile pot desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părţi din acesta. în absenţa alegerii, Convenţia de la Roma prevede un principiu general comun tuturor contractelor în vederea determinării legii aplicabile, însoţit de prezumţii. Astfel, în temeiul art. 4 alin. (1) din convenţie, în măsura în care legea aplicabilă contractului nu a fost aleasă în conformitate cu art. 3, contractul este supus legii ţării cu care acesta prezintă cele mai strânse legături. Cu toate acestea, dacă o parte a contractului poate fi separată de restul contractului şi prezintă o legătură mai strânsă cu o altă ţară, legea acestei alte ţări se va putea aplica, prin excepţie, acestei părţi din contract. Pentru a determina legea aplicabilă unui astfel de contract, instanţa naţională trebuie, în conformitate cu art. 4 alin. (1) prima teză din Convenţia de la Roma, să identifice legea ţării cu care acest contract prezintă cele mai strânse legături. Nu i se poate aplica unei părţi a contractului legea altei ţări decât cea cu care întreg contractul prezintă cele mai strânse legături. Sub rezerva dispoziţiilor alin. (5), contractul este prezumat a avea legături mai strânse cu ţara în care partea care trebuie să execute prestaţia caracteristică acelui contract îşi are reşedinţa obişnuită sau, în cazul unei societăţi sau al unei alte persoane juridice, înregistrate sau nu, sediul central. Cu toate acestea, dacă contractul este încheiat în exercitarea activităţii profesionale a acestei părţi, ţara în cauză este aceea în care este situat sediul său principal sau ţara în care este situat locul de desfăşurare a activităţii la care trebuie executată prestaţia, în cazul în care, în conformitate cu contractul, prestaţia trebuie executată printr-un alt loc de desfăşurare a activităţii decât sediul principal (art. 1, 3, 4, 5, din Convenţia de la Roma din 19.06.1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale şi Concluziile Av. Gen. Bot din 19 mai 2009, Intercontainer Interfrigo SC (ICF)/Balkenende Oosthuizen BV, MIC Operations BV, C-133/08, Culegere 2009).

3. JURISPRUDENŢĂ. Articolul 4 alin. (5) din Convenţia de la Roma din 19.06.1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale trebuie interpretat în sensul că, atunci când din ansamblul circumstanţelor reiese în mod evident că respectivul contract prezintă legături mai strânse cu o altă ţară decât cea determinată în temeiul unuia dintre criteriile prevăzute la art. 4 menţionat alin. (2)-(4), revine instanţei sarcina să înlăture aceste criterii şi să aplice legea ţării cu care contractul menţionat prezintă cele mai strânse legături. Această competenţă a instanţei subzistă în pofida obligaţiei sale de a determina întotdeauna legea aplicabilă în temeiul prezumţiilor enunţate la art. 4 alin. (2)-(4) din convenţie, care îndeplinesc cerinţa generală de previzibilitate a legii şi, prin urmare, de securitate juridică în raporturile contractuale [C.J.C.E., Hot. din 6.10.2009, Intercontainer Interfrigo SC (ICF)/Balkenende Oosthuizen BV, MIC Operations BV, C-133/08, JO C 282].

4. JURISPRUDENȚĂ. Este incidenţă imposibilitatea încheierii contractului de reasigurare prin broker în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 56 din Legea nr. 32/2000, lege aplicabilă societăţilor de asigurare de naţionalitate română. Aceste prevederi legale imperative obligă societatea de asigurare/reasigurare de naţionalitate română să încheie contractul de reasigurare prin broker numai cu condiţia ca brokerul (numit intermediar în reasigurări) să fie persoană fizică sau juridică română sau să fie intermediar în statele membre care desfăşoară activitatea de intermediere în reasigurări pe teritoriul României [C.A. Bucureşti, s. com., dec. nr. 191/2009, în Jurindex).

Răspunde