Art. 2567 Noul cod civil Recunoaşterea drepturilor câştigate Împlinirea prescripţiei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Împlinirea prescripţiei
Împlinirea prescripţiei
Art. 2567
Recunoaşterea drepturilor câştigate
Drepturile câştigate în ţară străină sunt respectate în România, cu excepţia cazului în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internaţional privat român.
| ← Art. 2566 Noul cod civil Normele de aplicaţie imediată... | Art. 2568 Noul cod civil Legea naţională Împlinirea prescripţiei → |
|---|
1. Instanţa competentă a statului membru de executare nu poate să se opună executării unei hotărâri judecătoreşti certificate prin care se dispune înapoierea unui copil reţinut ilicit pentru motivul că instanţa statului membru de origine care a pronunţat această hotărâre ar fi încălcat art. 42 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, interpretat în conformitate cu art. 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, aprecierea existenţei unei astfel de încălcări ţinând exclusiv de competenţa instanţelor statului membru de origine (C.J.U.E., Hot. din 22.12.2010, Joseba
Citește mai mult
Andoni Aguirre Zarraga/Simone Pe Iz, C-491/10 PPU, JO C 63, 26.2.2011).2. Articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 din 19.09.1980 privind dezvoltarea asocierii, adoptată de Consiliul de asociere înfiinţat prin Acordul de asociere dintre CEE şi Turcia, trebuie interpretat în sensul că un resortisant turc care, în calitatea sa de membru al familiei unei lucrătoare turce încadrate pe piaţa legală a muncii dintr-un stat membru şi datorită şederii împreună cu soţia în cursul unei perioade neîntrerupte de cel puţin cinci ani, beneficiază de drepturile aferente statutului juridic conferit în temeiul celei de a doua liniuţe a dispoziţiei menţionate nu pierde beneficiul acestor drepturi din cauza divorţului pronunţat la o dată ulterioară dobândirii acestora. Nu constituie un abuz de drept faptul că un resortisant turc se prevalează de un drept legal dobândit în temeiul art. 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, chiar dacă persoana în cauză, după ce a obţinut beneficiul acestui drept prin intermediul fostei sale soţii, a săvârşit împotriva acesteia o infracţiune gravă pentru care a fost condamnat penal (C.J.U.E., Hot. din 22.12.2010, Land Baden-Wurttemberg/Metin Bozkurt, C-303/08, JO C 55,19.2.2011).
3. Directiva 93/13/CEE impune unei instanţe naţionale, sesizată cu executarea silită a unei hotărâri arbitrale care a dobândit autoritate de lucru judecat şi care a fost pronunţată în lipsa consumatorului, să aprecieze, chiar din oficiu, caracterul abuziv al penalităţii prevăzute în contractul de credit încheiat între un furnizor de servicii financiare şi un consumator, penalitate ce a fost aplicată în hotărârea menţionată, în cazul în care această instanţă dispune de elementele referitoare la situaţia de drept şi de fapt necesare în acest scop, iar, potrivit normelor de procedură naţionale, instanţa menţionată poate să procedeze la o asemenea apreciere în cadrul unor proceduri similare întemeiate pe dreptul naţional. Revine instanţei naţionale în cauză, având în vedere toate împrejurările care însoţesc încheierea contractului, obligaţia de a stabili dacă o clauză dintr-un contract de credit, care prevede în sarcina consumatorului o penalitate într-un cuantum disproporţionat de mare, trebuie considerată abuzivă în sensul art. 3 şi 4 din Directiva 93/13. în cazul unui răspuns afirmativ, revine acestei instanţe sarcina de a stabili toate consecinţele care decurg din aceasta potrivit dreptului intern pentru a se asigura că respectiva clauză nu creează obligaţii pentru consumator. Lipsa menţionării dobânzii anuale efective într-un contract de credit de consum, menţionare ce are o importanţă esenţială în contextul Directivei 87/102/ CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/7/CE, poate constitui un element decisiv în cadrul analizei de către o instanţă naţională a aspectului dacă o clauză dintr-un contract de credit de consum, referitoare la costul acestuia, în care nu figurează o asemenea menţiune, este redactată în mod clar şi inteligibil în sensul art. 4 din Directiva 93/13. în cazul în care nu aceasta este situaţia, instanţa respectivă, având în vedere toate împrejurările care însoţesc încheierea contractului în cauză în acţiunea principală, are posibilitatea de a aprecia, chiar din oficiu, dacă omiterea menţionării dobânzii anuale efective în clauza privind costul respectivului credit poate conferi acestei clauze un caracter abuziv în sensul art. 3 şi 4 din Directiva 93/13. Cu toate acestea.
în pofida posibilităţii acordate de a aprecia contractul respectiv din perspectiva Directivei 93/13, Directiva 87/102 trebuie interpretată în sensul că permite instanţei naţionale să aplice din oficiu dispoziţiile care transpun în dreptul intern art. 4 din această ultimă directivă şi care prevăd că lipsa menţionării dobânzii anuale efective într-un contract de credit de consum are drept consecinţă faptul că creditul aprobat este considerat scutit de dobânzi şi de costuri [Ordonanţa Curţii din 16.11.2010, Pohotovosf s.r.o./lveta Korckovskă, C-76/10, JO C 30, 29.1.2011],
4. Art. 27 pct. 3 din Convenţia de la Bruxelles/art. 34 pct. 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că o tranzacţie executorie încheiată în faţa unei instanţe din statul solicitat în vederea stingerii unui litigiu în curs nu constituie o „hotărâre pronunţată între aceleaşi părţi în statul solicitat", vizată de această dispoziţie, care poate împiedica, în conformitate cu prevederile convenţiei, respectiv ale Regulamentului (CE) nr. 44/1001, recunoaşterea şi executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un alt stat contractant (C.J.C.E., Hot. din 02.06.1994, Solo Kleinmotoren GmbH/Emilio Boch, C-414/92, Culegere 1994, în Ş.-AI. Stânescu, Cooperarea judiciară.
5. Pentru a avea acces, sub rezerva promovării unei probe de aptitudine, la profesia reglementată de avocat în statul membru gazdă, dispoziţiile Directivei 89/48/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/19/CE, pot fi invocate de deţinătorul unui titlu eliberat în acest stat membru şi care atestă absolvirea unui ciclu de studii postliceale cu o durată de mai mult de trei ani, precum şi al unui titlu echivalent eliberat într-un alt stat membru în urma unei formări complementare de mai puţin de trei ani şi care îi permite accesul, în acest din urmă stat, la profesia reglementată de avocat, pe care o exercita efectiv în acest stat la data la care a solicitat să i se permită să susţină proba de aptitudine. Directiva 89/48, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/19, trebuie interpretată în sensul că se opune posibilităţii ca autorităţile competente ale statului membru gazdă să nu permită unei persoane să susţină proba de aptitudine în vederea exercitării profesiei de avocat, în cazul în care nu a fost dovedită efectuarea stagiului practic impus de reglementarea acestui stat membru (C.J.U.E., Hot. din 22 dec. 2010, procedura iniţiată de Robert Koller, C-118/09, JO C 63, 26.2.2011).
6. O autoritate naţională însărcinată cu recunoaşterea calificărilor profesionale dobândite într-un alt stat membru este obligată, în temeiul art. 39 CE şi art. 43 CE, să ia în considerare, la stabilirea unor eventuale măsuri compensatorii menite să acopere diferenţele semnificative dintre formarea urmată de un solicitant şi formarea dobândită în statul membru gazdă, orice experienţă practică ce poate acoperi, în tot sau în parte, respectivele diferenţe [C.J.U.E., Hot. din 02.12.2010, Vassiliki Stylianou Vandorou (C-422/09), Vassilios Alexandrou Giankoulis (C-425/09), loannis Georgiou Askoxilakis (C-426/09)/Ypourgos Ethnikis paideias kai Thriskevmaton, cauzele conexate C-422/09, C-425/09 şi C-426/09, JO C 30, 29.1.2011, p. 7-7].
7. Articolul 4 din Directiva 85/577/CEE a Consiliului din 20.12.1985 privind protecţia consumatorilor în cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale nu se opune ca o instanţă naţională să declare din oficiu nulitatea unui contract din domeniul de aplicare a acestei directive pentru motivul neinformării consumatorului despre dreptul său de reziliere, deşi nulitatea nu a fost invocată în niciun moment de consumator în faţa instanţelor naţionale competente (C.J.C.E., Hot. din 17.12.2009, Eva Martin Martin/EDP Editores SL, C-227/08, JOC51, 27.2.2010).
8. Lipsa unei dispoziţii care să privească în mod explicit protecţia, în favoarea terţilor, a drepturilor dobândite şi a încrederii legitime faţă de reacordarea protecţiei prin dreptul de autor, prevăzută la art. 17 din Directiva 98/71, nu poate exclude aplicarea principiului respectării drepturilor dobândite şi a principiului protecţiei încrederii legitime, care fac parte din principiile fundamentale ale dreptului Uniunii (C.J.C.E., Hot. din 27.01.2011, Flos SpA/Semeroro Casa e Fomiglia SpA, C-168/09, JOC80,12.3.2011).
9. în conformitate cu jurisprudenţă sa constantă, prin „victimă" art. 34 din Convenţia europeană desemnează persoana direct afectată de actul sau omisiunea litigioasă, încălcarea Convenţiei putând fi constatată chiar în absenţa prejudiciului; pentru ca o persoană să se poată pretinde victimă a unei încălcări, ea trebuie să aibă această calitate atât la momentul introducerii cererii, cât şi în cursul procedurii în faţa Curţii. în speţă, obiectul cererii, astfel cum a fost introdusă iniţial de către reclamant, a fost anularea, prin decizia din 06.12.1995 a Curţii Supreme de Justiţie, a unei hotărâri definitive care îi recunoştea calitatea de proprietar al bunului litigios; la momentul introducerii cererii, reclamantul se putea pretinde victimă, în sensul art. 34 sus-menţionat. Prin decizia din 20.05.1999, Curtea de Apel Bucureşti a anulat certificatul de moştenitor de care se prevala reclamantul. în consecinţă, începând cu această dată, având în vedere că a fost constatată valabilitatea testamentului, reclamantul a pierdut calitatea de moştenitor al mătuşii sale, precum şi dreptul de a i se transmite bunurile. în aceste condiţii, începând cu data de 20.05.1999, reclamantul nu mai are calitatea necesară pentru a-şi susţine cauza în faţa sa şi nu se poate, deci, pretinde victimă a unei încălcări a drepturilor sale, în sensul art. 34 din Convenţie (C.E.D.O., Hot. din 21.09.2004, Stoicescu c. României, în R. Chiriţâ, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Culegere... 2004).
10. Acţiunea reclamantului prin care a cerut recunoaşterea diplomei sale universitare obţinute în străinătate a fost respinsă, iar ulterior a intrat în vigoare o directivă comunitară care impunea statelor să adopte măsuri care să conducă la recunoaşterea diplomelor universitare obţinute în afara ţării. Reclamantul a sesizat instanţa supremă administrativă cerând să sancţioneze omisiunea Greciei de a lua măsurile corespunzătoare, iar ulterior s-a plâns în faţa Curţii europene pentru lipsa de echitate a acestei proceduri. Curtea a constatat că obiectul litigiului nu a fost anularea unei decizii individuale care viza nerecunoaşterea studiilor reclamantului, caz în care art. 6 din Convenţia europeană ar fi fost aplicabil, ci obiectul litigiului a fost constatarea lipsei de conformitate între o directivă comunitară şi legislaţia greacă. în consecinţă, decizia instanţei nu producea efect direct asupra reclamantului pentru ca el să îşi satisfacă interesul propriu, fiind nevoie de o procedură ulterioară sau de o altă reglementare legală. Reclamantul nu a invocat în faţa instanţei interne un drept propriu care să poată fi considerat ca fiind civil. Compatibilitatea între două norme juridice ţine cu evidenţă de normele dreptului public, astfel că art. 6 nu este aplicabil [C.E.D.O., Hot. din 14.03.2002, Martakis c. Greciei).
11. Se impune constatarea abrogării art. 60 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/1977, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, întrucât conţine o evidentă discriminare, privându-l de drepturi câştigate prin muncă şi contribuţie de o viaţă pe cetăţeanul român care doreşte să-şi stabilească domiciliul în altă ţară şi, în acelaşi timp, aduce atingere drepturilor fundamentale ce se referă la pensie şi la libera circulaţie, fără a exista vreunul dintre cazurile limitative prevăzute în art. 49 din Constituţie, în care exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns (C.C., dec. nr. 113/1996, M. Of. nr. 333/1996).
12. în conceptul de drepturi câştigate pot intra doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestaţii deja încasate s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. în acest sens este şi Decizia nr. 458/2003, publicată în M. Of. nr. 24/2004, prin care Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (C.C., dec. nr. 873/2010, M. Of. nr. 433/2010).
13. Făcând aplicarea regulii privind prioritatea normelor juridice comunitare faţă de legislaţia internă şi văzând obligaţia judecătorului naţional, de prim judecător comunitar, de a aplica în mod prioritar dreptul comunitar, conform art.148 alin. (2) din Constituţia României, se va proceda la înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând că prin această dispoziţie se încalcă principiul securităţii juridice, care se regăseşte implicit în totalitatea articolelor Convenţiei şi care constituie element fundamental al statului de drept, încălcându-se, de asemenea, şi dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Principiul securităţii juridice este consacrat, totodată, de art. 6 din Codul bunei administraţii, aprobat prin S.CM/S.(2007)7 a Consiliului de Miniştri ai Uniunii Europene, text potrivit căruia administraţiile publice nu pot lua măsuri retroactive, în afara excepţiilor legal justificate, şi nu pot aduce atingere drepturilor câştigate şi situaţiilor juridice legal constituite, decât în împrejurări urgente de interes public. De asemenea, jurisprudenţă constantă a Curţii de Justiţie de la Luxemburg descurajează posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, în sensul de a împiedica reclamantul să mai solicite în instanţă controlul de legalitate a actului administrativ respectiv pe calea incidenţă a excepţiei de nelegalitate (C.A. Braşov, s. cont. adm., dec. nr. 33/2010).
Legislaţie conexă: art. 6 din Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea CM/REC din 20.06.2007 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei.
1. Pentru recunoaşterea dreptului dobândit în străinătate trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: dreptul să fie constituit conform legii competente; dreptul să fie valabil dobândit potrivit legii străine competente; dreptul
Citește mai mult
dobândit să nu fie contrar ordinii publice în dreptul internaţional român [I.P. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat...).2. Odată cu aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii în acest spaţiu s-a modificat în mod substanţial, se face în baza unui cadru juridic general cuprinzând instrumente juridice speciale pe materii, aplicabile în toate statele membre. Momentul de la care aceste instrumente intră în vigoare pentru România, potrivit art. 2 din Protocolul privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria şi României la Uniunea Europeană din Tratatul de aderare al României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, dispoziţiile actelor adoptate înainte de aderare sunt obligatorii pentru România şi Bulgaria de la data aderării şi se aplică în condiţiile stabilite prin Constituţie, prin Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice şi prin protocol [F.G. Pâncescu, Executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii în statele membre ale Uniunii Europene. Aspecte teoretice şi practice, în Academia Română. Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu", Aspecte privind legislaţia şi practica judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008).
3. Anumite avantaje specifice, propriii cetăţenilor Uniunii care desfăşoară activităţi salariate sau activităţi independente, precum şi membrilor familiilor acestora, avantaje care pot permite acestor persoane să dobândească dreptul de şedere permanentă înainte de a-şi fi avut reşedinţa timp de cinci ani în statul membru gazdă, ar trebui să fie menţinute, ca drepturi câştigate, conferite prin Regulamentul (CEE) nr. 1251/70 al Comisiei din 29.06.1970 privind dreptul lucrătorilor de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce au fost angajaţi în acel stat şi Directiva 75/34/CEE a Consiliului din 17.12.1974 (Directiva 2004/38/ CE, JO L 158, 30.4.2004, p. 77-123).