Art. 2568 Noul cod civil Legea naţională Împlinirea prescripţiei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Împlinirea prescripţiei
Împlinirea prescripţiei
Art. 2568
Legea naţională
(1) Legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică sau, după caz, legea statului a cărui naţionalitate o are persoana juridică.
(2) Dacă persoana are mai multe cetăţenii, se aplică legea aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are şi de care este cel mai strâns legată, în special prin reşedinţa sa obişnuită.
(3) În cazul persoanei care nu are nicio cetăţenie, trimiterea la legea naţională este înţeleasă ca fiind făcută la legea statului unde are reşedinţa obişnuită.
(4) Prevederile alin. (3) sunt aplicabile şi în cazul refugiaţilor, potrivit dispoziţiilor speciale şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
| ← Art. 2567 Noul cod civil Recunoaşterea drepturilor câştigate... | Art. 2569 Noul cod civil Determinarea şi proba cetăţeniei... → |
|---|
1. Dispoziţiile coroborate ale art. 52 din Tratatul CE (devenit, după modificare, art. 43 CE) şi ale art. 58 din Tratatul CE (devenit art. 48 CE) se opun excluderii de către un stat membru, în vederea stabilirii bazei de impozitare naţionale, a unei pierderi din diferenţa de curs valutar, suferită de o societate cu sediul social pe teritoriul acestui stat, la momentul repatrierii capitalului de dotare pe care l-a alocat unui sediu permanent care îi aparţine şi care este situat într-un alt stat membru. Aceste dispoziţii se opun de asemenea ca o pierdere din diferenţa de curs
Citește mai mult
valutar să nu poată fi dedusă cu titlu de cheltuială de exploatare a unei întreprinderi cu sediul într-un stat membru decât în măsura în care sediul permanent care îi aparţine acestuia din urmă, situat într-un alt stat membru, nu a realizat niciun profit cu scutire de impozit (C.J.C.E., Hot. din 28.02.2008, Deutsche Shell GmbH/Finanzamt fur Grofiunternehmen in Hamburg, C-293/06, JO C107, 26.4.2008).2. Articolul 1 din Directiva 73/148/CEE trebuie interpretat în sensul că resortisantul unui stat terţ care este membru al familiei unui cetăţean al Uniunii poate beneficia de dreptul de şedere permanentă doar dacă locuieşte legal pe teritoriul Comunităţii. Şederea legală pe teritoriul Comunităţii presupune că resortisantul vizat al unei ţări terţe a fost admis pe teritoriul unui stat membru pentru o perioadă mai lungă, de cel puţin un an, astfel încât are perspectiva de a obţine un statut de rezident permanent. Atunci când autorizaţia de a intra pe teritoriul unui stat membru a fost limitată la o perioadă scurtă sau a fost eliberată pentru un scop anume, ca şi în cazul unei vize turistice, nu s-ar putea considera că este vorba de o şedere legală. Dacă un membru al familiei unui cetăţean al Uniunii, resortisant al unei ţări terţe, nu poate beneficia de dreptul de şedere permanentă în temeiul Directivei 73/148/CEE, deoarece nu locuieşte legal pe teritoriul Comunităţii, refuzul de a-i acorda un permis de şedere permanentă sau decizia de a-l expulza nu restrânge dreptul cetăţeanului Uniunii la libertatea de stabilire prevăzut de art. 43 CE (Concluziile Av. Gen. Geelhoed din 27.04.2006, Yunying Jio/Migrotionsverket, C-l/05, Culegere 2007).
3. Ceea ce trebuie să se înţeleagă prin „funcţionari" şi prin „personal asimilat", în sensul art. 13 alin. (2) lit. (d) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 1390/81, se stabileşte numai potrivit normelor dreptului naţional al statului membru cărora li se supune administraţia angajatoare, iar o persoană aflată în situaţia pârâtului din acţiunea principală, care, într-un stat membru, intră în parte sub incidenţa regimului de securitate socială al funcţionarilor şi în parte sub incidenţa celui al lucrătorilor salariaţi, poate fi astfel supusă, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) lit. (d) din acest regulament, numai legislaţiei statului membru căreia i se supune şi administraţia angajatoare (C.J.U.E., Hot. din 09.12.2010, Vloamse Gemeenschap/Mourits Boesen, C-296/09, JO C 55,19.2.2011).
4. Libera circulaţie prevăzută la art. 18 CE trebuie interpretată în sensul că aceasta se opune unei reglementări naţionale privind ajutoarele pentru formare în alte state membre ale Comunităţii Europene care: a) impune ca studiile urmate într-un alt stat membru să reprezinte continuarea celor urmate timp de cel puţin un an într-o instituţie din ţara care acordă ajutoarele şi b) refuză acordarea ajutoarelor respective în cazul în care studenţii au reşedinţa în localităţile frontaliere ale ţării respective, în scopul formării [Concluziile Av. Gen. Ruiz-Jarabo Colomerdin 20.03.2007, Rhiannon Morgan/Bezirksregierung Koln (C-ll/06) şi Iris Bucher/Londrot des Kreises Diiren (C-12/06), cauzele conexate C-ll/06 şi C-12/06, Culegere 2007).
5. Articolul 12 primul paragraf CE trebuie interpretat în sensul că acordarea de către un stat membru a unei despăgubiri persoanelor care au reşedinţa pe teritoriul său pentru infracţiuni săvârşite în afara acestui teritoriu nu trebuie să fie subordonată condiţiei ca acestea să aibă cetăţenia sau naţionalitatea statului membru respectiv (Concluziile Av. Gen. Kokott din 28.02.2008, James Wood/Fonds de garanţie des victimes des actes de terrorisme et d'autres infractions, C-164/07, Culegere 2008).
Citește mai mult
reşedinţei".Legislaţie conexă:
► Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28.07.1951, precum şi Protocolul privind statutul refugiaţilor, încheiat la New York la 31.01.1967, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991 (M. Of. nr. 148/1991);
► Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11.07.2007 privind statisticile comunitare din domeniul migra-ţiei şi protecţiei internaţionale şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini (JO nr. L199 din 31.07.2007);
► Directiva 2004/83/ CE a Consiliului din 29.04.2004 privind standardele minime cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională, şi privind conţinutul protecţiei acordate (JO nr. L 304 din 30.9.2004);
► Legea nr. 122/2006 privind azilul în România (M. Of. nr. 428/2006);
► O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor (republicată în M. Of. nr. 421/2008);
► O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene (republicată în M. Of. nr. 744/2011).
1. Cetăţenia înseamnă legătura juridică specială între o persoană şi statul său, dobândită prin naştere sau prin naturalizare, indiferent dacă acest fapt s-a realizat prin declaraţie, opţiune, căsătorie ori alte mijloace, în conformitate cu dispoziţiile de drept intern. Unei persoane cu două sau mai multe cetăţenii i se va atribui o singură ţară a cetăţeniei, care urmează a fi determinată în următoarea ordine ierarhică: ţara declarantă sau dacă persoana nu are cetăţenia ţării declarante: alt stat membru al UE; sau dacă persoana nu are cetăţenia unui alt stat membru al UE: altă ţară din afara Uniunii Europene. în cazul în care o persoană are cetăţenia a două ţări din cadrul Uniunii Europene, însă niciuna dintre acestea nu este ţara declarantă, statele membre determină ţara cetăţeniei care i se va atribui persoanei respective. „Stat membru al UE" înseamnă o ţară care este membră a Uniunii Europene la 01.01.2011 [Regulamentul (CE) nr. 1201/2009 (Text cu relevanţă pentru SEE)].
2. O normă de conflict potrivit căreia numele unei persoane trebuie stabilit în conformitate cu dreptul statului al cărui cetăţean este persoana nu este în sine incompatibilă cu art. 12 CE, 17 CE şi 18 CE. Totuşi, orice astfel de normă trebuie să se aplice în aşa fel încât să respecte dreptul fiecărui cetăţean de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre (Concluziile Av. Gen. Sharpston din 24.04.2008, Ştefan Grunkin şi Dorothee Regina Paul, C-3S3/06, Culegere 2008).
3. Refugiatul este orice resortisant al unei ţări terţe care, ca urmare a unei temeri bine fondate de a fi persecutat din cauza rasei sale, a religiei, naţionalităţii, opiniilor politice sau apartenenţei la un anumit grup social se află în afara ţării al cărei cetăţean este şi care nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu doreşte să solicite protecţia respectivei ţări sau orice apatrid care, aflându-se din motivele menţionate anterior în afara ţării în care avea reşedinţa obişnuită, nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu doreşte să se întoarcă în respectiva ţară şi care nu intră în sfera de aplicare a art. 12 [art. 2 lit. (c) din Directiva 2004/83/CE].
4. Statutul de refugiat desemnează recunoaşterea de către un stat membru printr-un act declarativ a calităţii de refugiat a oricărui resortisant al unei ţări terţe sau a oricărui apatrid [art. 2 lit. (d) din Directiva 2004/83/CE].
5. Cetăţeniei persoanei fizice îi corespunde, pe planul dreptului, naţionalitatea persoanei juridice. Naţionalitatea persoanei juridice este noţiunea care exprimă apartenenţa acesteia la un anumit sistem de drept naţional.
In cazul minorului cu dubla cetatenie romana -maghiara , care la iesirea din tara prezinta pasaport maghiar fiind insotit de 1 parinte roman, fara a fi in posesia vreunei declaratii din partea celuilalt parinte cu privire la acordul de a iesi din tara potrivit Legii 248/2005 de ce ar avea prioritate legea 248 /2005 , fata de
Citește mai mult
de un regulament (reg 399/2016) in care se stipuleaza ca e suficient sa se prezinte de catre orice persoana un documument de calatorie valabil pentru a iesi din tara?