Art. 2572 Noul cod civil Legea aplicabilă stării civile şi capacităţii Persoana fizică Persoane
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Persoane
SECŢIUNEA 1
Persoana fizică
Persoane
SECŢIUNEA 1
Persoana fizică
Art. 2572
Legea aplicabilă stării civile şi capacităţii
(1) Starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel.
(2) Incapacităţile speciale referitoare la un anumit raport juridic sunt supuse legii aplicabile acelui raport juridic.
| ← Art. 2571 Noul cod civil Naţionalitatea persoanei juridice... | Art. 2573 Noul cod civil Începutul şi încetarea... → |
|---|
Legislaţie conexă:
► art. 1 alin. (2) lit. a) din Convenţia privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (J.O. nr. L339 din 21.12.2007);
► anexa la Regulamentul (CE) nr. 1201/2009 al Comisiei din 30.11.2009 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 763/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind
Citește mai mult
recensământul populaţiei şi al locuinţelor în ceea ce priveşte specificaţiile tehnice pentru tematici şi pentru defalcarea lor (JO nr. L 329 din 15.12.2009, p. 29-68);► art. 1 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 2201/27.11.2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 (JO nr. L 338 din 23.12.2003, p. 1-29).
1. Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie şi societate, prin calităţile strict personale care decurg din actele şi faptele de stare civilă şi se dovedeşte prin actele de naştere, căsătorie şi deces întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum şi prin certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora, precum şi prin hotărâre judecătorească (sinteza dispoziţiilor art. 98 şi urm. NCC).
2. Starea civilă este definită drept situaţia conjugală (legală) a unui individ în legătură cu legile (sau obiceiurile) privind căsătoria care sunt în vigoare în ţară (şi anume, situaţia de drept). O persoană este clasificată în funcţie de starea sa civilă legală cea mai recentă la data de referinţă [Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1201/2009).
3. în plan naţional, starea civilă şi capacitatea persoanelor sunt reglementate prin dispoziţiile din Cartea I din noul Cod civil. Dispoziţiile legii noi derivate din starea şi capacitatea persoanelor din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi [art. 6 alin. (6) NCC].
4. Drepturile, actele şi faptele privitoare la starea şi capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparţin acestora, precum şi orice alte raporturi juridice sunt supuse publicităţii realizate prin cartea funciară. Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, prin Registrul Comerţului, precum şi prin alte forme de publicitate prevăzute de lege, în cazurile expres prevăzute de lege (ort. 18 NCC).
5. Convenţia din 27.09.1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială nu se aplică în ceea ce priveşte starea sau capacitatea juridică a persoanelor fizice şi regimurile matrimoniale.
6. Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 nu se aplică acelor materii care privesc securitatea socială, măsurilor de drept public cu caracter general în materie de educaţie şi de sănătate, nici hotărârilor privind dreptul de azil şi imigrarea. în plus, regulamentul nu se aplică nici stabilirii filiaţiei, care este o problemă separată de atribuirea răspunderii părinteşti, nici altor probleme legate de starea persoanelor. Acesta nu se aplică nici măsurilor luate ca urmare a faptelor penale săvârşite de copii [art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003].
7. JURISPRUDENŢĂ. Pentru determinarea competenţei se aplică principiul conform căruia tratatul internaţional primează faţă de legea internă. în acest sens, art. 10 din Legea nr. 105/1992 (art. 2557 NCC, n.n.) prevede că dispoziţiile acestei legi sunt aplicabile în măsura în care convenţiile internaţionale la care România este parte nu stabilesc o altă reglementare. Astfel, în aplicarea art. 10 şi art. 157 din Legea nr. 105/1992, instanţa ar fi trebuit să verifice în prealabil dacă între România şi T. există un tratat internaţional bilateral care să conţină norme aplicabile raportului juridic, odată ce pârâtul este cetăţean t., domiciliat în T., iar minorul s-a născut pe teritoriul acestei ţări. Din examinarea Tratatului încheiat la 15.10.1960 între Republica Populară Română şi Republica Populară Federativă Iugoslavia, privind asistenţa juridică, ratificat prin Decretul nr. 24/1961 publicat în B. Of. nr. 6/1961, în vigoare în relaţiile cu T. şi N. ca urmare a declaraţiei de succesiune, rezultă că raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 şi art. 27 privitoare la raporturile dintre părinţi şi copii, din capitolul 3, care reglementează statutul personal. Conform art. 26 din Tratat, „Raporturile juridice dintre părinţi şi copii, precum şi stabilirea, contestarea şi tăgăduirea paternităţii ori stabilirea sau contestarea maternităţii se reglementează potrivit legii acelei părţi contractante al cărei cetăţean este copilul", iar potrivit art. 27 pct. 1 din Tratat, „Pentru rezolvarea cauzelor menţionate la art. 26, sunt competente instanţele părţii contractante al cărei cetăţean este copilul". Din actele dosarului rezultă în mod cert că minorul U.E. este cetăţean român, naşterea sa fiind înregistrată în registrul stării civile al Ambasadei României din E. Urmează că, prin prisma dispoziţiilor art. 26 şi art. 27 din tratat, instanţele române sunt competente să judece litigiul, iar legea aplicabilă este legea românească, odată ce minorul este cetăţean român. Chiar pe tărâmul Legii nr. 105/1992, instanţele române sunt competente să soluţioneze prezentul litigiu. Legea nr. 105/1992 conţine o secţiune specială, „competenţa jurisdicţională" (art. 148-157), care determină instanţa competentă, restul dispoziţiilor invocate, respectiv art. 11 [art. 2572 NCC, n.n.] şi art. 28 (art. 2605 NCC, n.n.J, reglementând aspecte de ordin material privitoare la legea aplicabilă. Determinarea legii aplicabile nu atrage în dreptul internaţional privat şi determinarea competenţei jurisdicţionale. în speţă, competenţa jurisdicţională a instanţelor române ar fi fost atrasă, în lipsa tratatului internaţional, de prevederile art. 150 pct. 2 din Legea nr. 105/1992, potrivit cărora „instanţele române sunt, de asemenea, competente să judece procese referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului cetăţean român cu domiciliul în străinătate" (C.A. Alba lulia, dec. civ. nr. 1/2010).
8. JURISPRUDENŢĂ. Sunt litigii nonarbitrabile cele care privesc „materia" litigioasă, dar şi cele care au ca obiect „drepturi" ce interesează ordinea publică. în ceea ce priveşte prima categorie, nu aparţin domeniului arbitrajului litigiile privind starea şi capacitatea persoanei fizice, litigiile de natură penală, cele din materia fondului funciar, din domeniul concurenţei, al brevetelor de invenţie sau al drepturilor de autor. Cea de a doua categorie de litigii nonarbitrabile sunt cele în considerarea faptului că dreptul alegat este de ordine publică (C.A. Bucureşti, s. o Vl-a com., dec. nr. 41/2009).
10. JURISPRUDENŢĂ. în procesele privind raporturi de drept internaţional privat referitoare la acte de stare civilă întocmite în România, dispoziţiile art. 151 pct. 1 din Legea nr. 105/1992 nu sunt aplicabile. Unul dintre caracterele dreptului comunitar îl reprezintă supremaţia sa, care implică două aspecte: prin acte normative naţionale posterioare nu pot fi modificate sau abrogate dispoziţii normative comunitare, orice astfel de lege fiind nulă sau inaplicabilă; normele comunitare posterioare pot modifica sau face inaplicabile norme juridice naţionale. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, tratatele comunitare au aplicabilitate directă în dreptul intern, dispoziţiile pe care le cuprind fiind obligatorii şi aplicându-se cu prioritate; instanţele de fond au pronunţat hotărârile cu încălcarea art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, competenţa judecării acţiunii civile revenind judecătoriei de primă instanţă şi instrucţie nr. 3 din 0., Spania (C.A. Cluj, dec. nr. 440/2010).
În ceea ce priveşte situaţia actelor de stare civilă ale cetăţenilor străini cu domiciliul sau reşedinţa în România, cât şi a celor ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate, articolul trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 4, 43 şi 44 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată.
Actele de stare civilă privind pe cetăţenii români întocmite de alte autorităţi decât cele române, pentru a
Citește mai mult
putea fi folosite în România cu putere doveditoare, trebuie transcrise/înscrise în registrele de stare civilă române.Pentru cetăţenii străini cu reşedinţa în România sau aflaţi temporar în România, transcrierea/înscrierea în registrele de stare civilă române a actelor întocmite în străinătate este o facultate şi nu o obligaţie. Cu toate acestea, această facultate prezintă interes practic în materia divorţurilor internaţionale, unde operaţiunile prealabile de transcriere/înscriere a actului de căsătorie întocmit în străinătate permit soluţionarea şi pe cale notarială a divorţului prin acord privind cetăţeni străini căsătoriţi în faţa autorităţilor străine, dacă a fost atrasă competenţa notarului român prin aplicarea art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.347/2000.
Prin excepţie de la alin. (1), dacă într-o anumită materie s-au prevăzut incapacităţi speciale de către legea care reglementează acel raport juridic, atunci aceste incapacităţi vor fi cele incidente în materie, şi nu incapacităţile prevăzute de legea naţională.
Spre exemplu, în cazul unui contract de donaţie având ca obiect un bun imobil situat în România, incapacităţile donatarului cetă ţean străin de a primi liberalităţi vor fi cele prevăzute la art. 990 NCC, adică de legea română care este legea aplicabilă acestui raport juridic în temeiul art. 2.613 NCC şi art. 4 lit. d) din Regulamentul „Roma I”, şi nu incapacităţile prevăzute de legea naţională a donatarului.
De asemenea, în materia cumpărării terenurilor, incapacitatea cumpărătorului va fi cea reglementată de legea specială, Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, ca lege aplicabilă raportului juridic, şi nu de legea sa naţională.