Art. 566 Noul cod civil Efectele admiterii acţiunii în revendicare Apărarea dreptului de proprietate privată Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA a 2-a
Apărarea dreptului de proprietate privată
Art. 566
Efectele admiterii acţiunii în revendicare
(1) Pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat. În aceleaşi condiţii, pârâtul va fi obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. În toate cazurile, despăgubirile vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii.
(2) Posesorul de rea-credinţă sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, şi la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar.
(3) Proprietarul poate fi obligat, la cerere, să restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le-a făcut.
(4) Cheltuielile utile se restituie, la cerere, în limita sporului de valoare, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(5) De asemenea, proprietarul va putea fi obligat, la cerere, la restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea şi culegerea fructelor sau a productelor.
(6) Pârâtul are un drept de retenţie asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea şi culegerea acestora, cu excepţia cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanţie îndestulătoare.
(7) Dreptul de retenţie nu poate fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer sau când intrarea în stăpânirea materială a bunului s-a făcut prin violenţă ori fraudă sau când produsele sunt bunuri perisabile ori sunt supuse, ca urmare a trecerii unei perioade scurte de timp, unei scăderi semnificative a valorii lor.
(8) Proprietarul nu este dator să acopere cheltuielile voluptuare. Posesorul are dreptul de a-şi însuşi lucrările efectuate cu aceste cheltuieli numai dacă prin aceasta bunul nu se deteriorează.
(9) Dispoziţiile alin. (3), (4) şi (8) se aplică numai în acele situaţii în care cheltuielile nu se concretizează într-o lucrare nouă, caz în care sunt incidente dispoziţiile corespunzătoare din materia accesiunii imobiliare artificiale.
| ← Art. 565 Noul cod civil Proba dreptului de proprietate asupra... | Art. 567 Noul cod civil Dobândirea dreptului de proprietate... → |
|---|
1. Prevederile cuprinse în art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, dacă au fost contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. De aceea, deciziile sau dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot
Citește mai mult
fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24 (art. 26 în prezent) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului /I.C.CJ., S.U., dec. nr. Lll (52)/2007, M. Of. nr. 140/2008}.2. în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român să acorde despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă. Acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din această Convenţie, sunt inadmisibile (I.C.C.J., S.U., dec. nr. 27/2011, M. Of. nr. 120/2012).
3. Existenţa Legii nr. 10/2001 nu exclude în toate situaţiile posibilitatea de a se recurge la acţiunea în revendicare, dacă reclamantul într-o atare acţiune se poate prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional, asigurându-i-se accesul la justiţie. Este însă necesar să se analizeze, în funcţie de circumstanţele concrete, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenţia europeană a drepturilor omului şi dacă admiterea acţiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securităţii raporturilor juridice. Cu alte cuvinte, trebuie să se verifice pe fond dacă şi pârâtul în acţiunea în revendicare nu are, la rândul său, un bun în sensul Convenţiei sau o speranţă legitimă dedusă din dispoziţiile legii, pentru ca atenuarea încălcării dreptului de proprietate cauzate persoanei îndreptăţite de regimul comunist să nu creeze noi neajunsuri disproporţionate, astfel încât persoanele care au dobândit cu bună-credinţă bunuri să fie puse în situaţia de a suporta responsabilitatea care, în mod corect, aparţine statului, care cândva a preluat abuziv aceste bunuri. în cauză, reclamanţii (foşti proprietari, cărora li s-au naţionalizat apartamentele) au revendicat cele trei apartamente de la pârâţii cumpărători, a căror bună-credinţă se prezumă, de vreme ce titlurile acestora de proprietate nu au fost anulate, ci, dimpotrivă, reclamanţii au renunţat prin declaraţii autentice la acţiunea având acest obiect (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 1821/2010, în Dreptul nr. 2/2011, p. 265-267).
4. Persoana care posedă, în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, neurmat de obţinerea autorizaţiei de înstrăinare şi încheierea actului autentic, un imobil producător de fructe are dreptul la fructele percepute până la data introducerii acţiunii în revendicare a imobilului de către proprietari, deoarece până la acel moment există buna-credinţă a posesorilor, element subiectiv care se examinează în concret, în contextul raporturilor dintre proprietar şi posesor (Trib. jud. Hunedoara, dec. nr. 68/1979, în R.R.D. nr. 7/1979, p. 56).
5. Contravaloarea amenajărilor efectuate de posesor în vederea sporirii valorii şi atractivităţii spaţiului comercial deţinut constituie cheltuieli utile, ce trebuie restituite de proprietar la preluarea spaţiului, indiferent de buna sau reaua-credinţă a posesorului (C.S.J., s. com., dec. nr. 3895/2000, în Dreptul nr. 10/2001, p. 199).
6. Cheltuielile voluptuare sunt acelea pe care posesorul le-a făcut pentru plăcerea lui personală şi care nu măresc valoarea lucrului. Or, în speţă, aşa cum s-a arătat în raportul de expertiză, sistemul de încălzire a fost modificat prin demolarea sobelor de teracotă, acestea având o vechime de peste 100 de ani, fiind introdusă încălzire centrală. De asemenea, expertul a mai precizat că vechea instalaţie de iluminat exterior era în totalitate nefuncţională, motiv pentru care s-a realizat o nouă instalaţie cu cabluri montate subteran şi stâlpi de iluminat. Prin urmare, aceste lucrări erau absolut necesare pentru folosirea în condiţii optime a imobilului (I.C.C.J., dec. nr. 10210/2009).
1. Textul art. 566 NCC reglementează efectele admiterii acţiunii în revendicare, consacrând regulile însuşite de practică şi de doctrină fără a le aduce modificări.
2. Efectul principal al admiterii acţiunii în revendicare a proprietarului este obligarea pârâtului (posesorul sau cel care deţine fără titlu) la restituirea bunului. Cu caracter subsidiar, în măsura în care bunul a pierit din culpa pârâtului (pentru noţiunea de culpă a se vedea art. 16 NCC), acesta este obligat la despăgubiri.
3. Urmărindu-se o reparare
Citește mai mult
integrală a prejudiciului, despăgubirile se evaluează în raport cu momentul restituirii. în măsura în care obligaţia de plată a despăgubirilor se execută silit, organul de executare va calcula suma până la data plăţii efective a obligaţiei [art. 3711 alin. (2) şi (3) CPC).4. Ca efect al admiterii acţiunii în revendicare, pârâtul este obligat la restituirea productelor bunului (pentru noţiunea de product, a se vedea art. 549 NCC). Astfel, posesorul (detentorul) va restitui, după caz, productele sau contravaloarea acestora [art. 566 alin. (1) teza a ll-a).
5. Privitor la restituirea fructelor, textul de lege urmează principiul instituit de art. 948 NCC, potrivit căruia posesorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat, în timp ce posesorul de rea-credinţă trebuie să restituie fructele percepute, precum şi contravaloarea acelora pe care a omis să le perceapă. Este posesor de bună-credinţă cel ce îndeplineşte condiţiile impuse de art. 948 alin. (3) şi (4) NCC. Posesorul trebuie să fie de bună-credinţă la data perceperii fructelor [art. 948 alin. (2)]. în consecinţă, la cererea reclamantului, va fi obligat la restituire, ca efect al admiterii acţiunii în revendicare, doar posesorul de rea-credinţă. în ceea ce priveşte detentorul precar, întrucât acesta nu este considerat posesor (îi lipseşte elementul animus), el va fi totdeauna obligat la restituire. Fructele se restituie până la înapoierea bunului către proprietar.
6. Proprietarul poate fi obligat la restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea şi culegerea fructelor sau a productelor [art. 566 alin. (5)], întrucât acestea erau datorate şi de către proprietar.
7. Alineatele (3), (4) şi (5) şi (8) ale art. 566 se referă la restituirea cheltuielile efectuate de către posesor (detentor). Textele preiau regulile consacrate sub imperiul Codului civil din 1864: cheltuielile necesare se restituie integral posesorului, pentru că acestea ar fi fost făcute şi de proprietar, cheltuielile utile dau dreptul la restituire în măsura sporului de valoare adus bunului, pe care acestea l-au procurat (în măsura în care prin lege nu se dispune altfel), iar cheltuielile voluptuare nu fac obiectul restituirii.
8. Alineatul (8) recunoaşte posesorului (detentorului) dreptul de a-şi însuşi lucrările efectuate cu aceste cheltuieli. Exercitarea acestui drept este limitată doar la cazul în care însuşirea lucrărilor nu duce la deteriorarea bunului.
9. Alineatul (9) face o precizare importantă în ceea ce priveşte aplicabilitatea alin. (3),
(4) şi (8). Astfel, dacă cheltuielile se concretizează într-o lucrare nouă, textele citate nu mai sunt aplicabile, fiind incidente dispoziţiile din materia accesiunii imobiliare artificiale (art. 577 şi urm. NCC). în acest caz, problema se va tranşa în funcţie de caracterul lucrării şi de buna sau reaua-credinţă a autorului acesteia.
10. Alineatele (6) şi (7) ale art. 566 NCC se referă la dreptul de retenţie al pârâtului asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute cu acestea. Proprietarul poate însă furniza pârâtului o garanţie. Alineatul (7) prevede trei cazuri în care nu poate fi exercitat dreptul de retenţie: asupra unui bun frugifer; când intrarea în stăpânirea materială a bunului s-a făcut prin violenţă ori fraudă; când produsele sunt bunuri perisabile ori sunt supuse, ca urmare a trecerii unei perioade scurte de timp, unei scăderi semnificative a valorii lor.