Art. 583 Noul cod civil Lucrările adăugate necesare Accesiunea imobiliară artificială Accesiunea

Legislaţie conexă: art. 578 NCC.

1. Textul referitor la lucrările adăugate necesare nu are corespondent în Codul civil din 1864, care nu realiza nici măcar distincţia între lucrările autonome şi adăugate (cu atât mai puţin între diferitele categorii de lucrări adăugate), ci se referea la acestea la modul general în art. 494.

2. Articolul 583 NCC recunoaşte proprietarului imobilului un drept de proprietate şi asupra lucrărilor adăugate necesare, drept ce se dobândeşte din momentul efectuării lor necesare. Reamintim că, potrivit art. 578 alin. (3) lit. a) NCC, lucrările adăugate necesare sunt

Citește mai mult

lucrări fără caracter de sine stătător, în a căror lipsă imobilul ar pieri sau s-ar deteriora.

3. Corelativ dobândirii dreptului, în sarcina proprietarului imobilului se naşte obligaţia de a plăti cheltuielile rezonabile făcute de autorul lucrării, chiar dacă imobilul nu mai există, „în situaţia în care dreptul de proprietate asupra unei lucrări se dobândeşte direct, prin încorporare şi nu este condiţionat de înscrierea sa în cartea funciară, vânzarea imobilului transferă şi obligaţia de plată a despăgubii în patrimoniul noului proprietar. în aceste cazuri, obligaţia de plată a despăgubirii se transmite propterrem" (I. Sferdian, loc. cit., p. 28).

4. Dreptul proprietarului terenului se dobândeşte indiferent de buna sau reaua-credinţă a autorului lucrării. Atitudinea subiectivă a acestuia prezintă însă importanţă în ceea ce priveşte întinderea obligaţiei de plată.

5. în cazul în care autorul lucrării este de bună-credinţă (art. 586 NCC), proprietarul imobilului datorează doar cheltuielile rezonabile făcute de autor. Noţiunea de cheltuieli rezonabile implică o apreciere subiectivă. Dacă părţile nu ajung la o înţelegere în acest sens, rămâne la aprecierea instanţei de judecată stabilirea cheltuielilor „rezonabile", respectiv a sumei pe care o datorează proprietarul imobilului.

6. Dacă lucrarea a fost efectuată cu rea-credinţă, din suma datorată de proprietarul imobilului se va putea deduce valoarea fructelor imobilului, diminuată cu costurile necesare obţinerii acestora [art. 583 alin. (2) NCC). După cum putem observa, în acest caz, constructorul răspunde şi pentru lipsa de folosinţă a imobilului. Prin această distincţie între cel care a efectuat lucrările cu bună-credinţă şi cel de rea-credinţă se realizează de fapt aplicaţia regulii prevăzute de art. 948 alin. (1) NCC (corespondentul art. 485 C. civ. 1864), potrivit căruia posesorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat.