Art. 667 Noul cod civil Proprietatea comună în devălmăşie Proprietatea comună în devălmăşie Proprietatea comună

Legea de aplicare: Art. 65. Dispoziţiile art. 667 şi 668 din Codul civil se aplică numai actelor juridice încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil.

1. Proprietatea comună în devălmăşie îşi are izvorul în actul juridic al căsătoriei, pe când proprietatea comună pe cote-părţi poate rezulta din multiple cauze, precum: legea, succesiunea, convenţia părţilor (Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu p. 51-52).

2. Proprietatea devălmaşă a soţilor este legată exclusiv de persoana lor, respectiv de calitatea de soţ, pe când, în cazul proprietăţii comune pe cote-părţi, titular al dreptului de

Citește mai mult

proprietate poate fi orice persoană. Calitatea de coproprietar poate fi şi transmisă prin acte juridice, ceea ce nu este posibil în cazul proprietăţii comune în devălmăşie a soţilor (Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu p. 51-52).

3. Dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate enumerate la art. 557 NCC, la care face trimitere art. 631 din acelaşi cod, izvoarele proprietăţii comune în devălmăşie sunt doar legea şi convenţia. în sistemul de drept reglementat de Codul familiei, intrat în vigoare la 1 februarie 1954, exista un singur regim legal, respectiv regimul matrimonial al comunităţii de bunuri. Codul familiei nu permitea încheierea convenţiilor matrimoniale, interzicând expres, sub sancţiunea nulităţii, orice convenţie prin care se modificau regulile privind comunitatea de bunuri. Fiind un regim legal, regimul comunităţii de bunuri se aplica, în virtutea legii, tuturor persoanelor căsătorite, iar regulile de funcţionare, dizolvare şi de lichidare erau stabilite prin lege (M. Avram, C. Nicolescu p. 51).

4. în NCC, „regimul comunităţii de bunuri, cu unele modificări, rămâne regimul legal, dar va avea un caracter flexibil, urmând a fi aplicabil doar în cazurile în care părţile nu au optat pentru un alt regim matrimonial prin convenţie matrimonială" (M. Avram, C. Nicolescu p. 64). Cele două regimuri matrimoniale convenţionale (regimul separaţiei de bunuri şi regimul comunităţii convenţionale) sunt alternative la regimul comunităţii legale de bunuri, cu menţiunea că există un set de reguli imperative de la care nu se poate deroga prin convenţia părţilor (denumit regimul matrimonial primar) (idem, p. 65).

5. Legiuitorul a revenit la regula libertăţii convenţiilor matrimoniale, reglementând convenţia matrimonială şi trei regimuri matrimoniale, dintre care soţii pot să aleagă unul: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională (art. 312 NCC). Libertatea de a alege regimul matrimonial concret nu este absolută, ci limitată de instituirea unui corp de norme imperative de la care nu se poate deroga prin convenţie matrimonială şi care alcătuieşte regimul matrimonial primar (M. Avram, C. Nicolescu p. 64).

6. între soţi, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei. Faţă de terţi, regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care aceştia l-au cunoscut pe altă cale. Neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face ca soţii să fie consideraţi, în raport cu terţii de bună-credinţă, ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale. Regimul matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei. în timpul căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modificat, în condiţiile legii (Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu p. 50).

7. A doua modalitate juridică a patrimoniului este comunitatea de bunuri a soţilor (comunitatea matrimonială). Noţiunea de comunitate de bunuri este distinctă de noţiunea de bunuri comune, întrucât ea înglobează nu numai bunurile comune, ci şi datoriile comune (V. Stoica, Drepturile reale 2004, p. 78-79).

8. Regimul matrimonial al comunităţii de bunuri presupune divizarea patrimoniului fiecărui soţ în două mase de drepturi şi datorii pecuniare: comune şi proprii. Masa bunurilor şi datoriilor comune din patrimoniul ambilor soţi constituie tocmai comunitatea matrimonială a soţilor, care, fără să fie un patrimoniu distinct de patrimoniul fiecărui soţ, se înfăţişează ca o confuziune parţială a patrimoniilor soţilor pe durata căsătoriei. Puterea pe care o conferă patrimoniul se exercită în comun asupra comunităţii matrimoniale (V. Stoica, Drepturile reale 2004, p. 78-79).