Art. 668 Noul cod civil Regulile aplicabile proprietăţii devălmaşe Proprietatea comună în devălmăşie Proprietatea comună
| Comentarii |
|
CAPITOLUL IV
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 4-a
Proprietatea comună în devălmăşie
Proprietatea comună
SECŢIUNEA a 4-a
Proprietatea comună în devălmăşie
Art. 668
Regulile aplicabile proprietăţii devălmaşe
(1) Dacă se naşte prin efectul legii, proprietatea în devălmăşie este supusă dispoziţiilor acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunităţii legale.
(2) În cazul în care izvorul proprietăţii în devălmăşie este un act juridic, dispoziţiile privitoare la regimul comunităţii legale se aplică în mod corespunzător.
| ← Art. 667 Noul cod civil Proprietatea comună în devălmăşie... | Art. 669 Noul cod civil Imprescriptibilitatea acţiunii de... → |
|---|
1. Potrivit art. 30 C. fam., orice bun dobândit în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, este un bun comun de la data dobândirii, dacă nu face parte din categoria bunurilor proprii, prevăzute expres şi limitativ de art. 31 C. fam. în cazul constituirii dreptului de proprietate privată asupra terenului potrivit Legii nr. 18/1991, dacă este vorba despre persoane care nu au avut teren în trecut care să fi fost cooperativizat, terenul constituit devine bun comun, dacă atribuirea nu s-a realizat cu caracter intuitu personae. Cum perfectarea antecontractului de vânzare-cumpărare
Citește mai mult
prin hotărâre judecătorească presupune suplinirea consimţământului părţii care s-a opus încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare şi are drept consecinţă transferul proprietăţii de la data rămânerii definitive a hotărârii, rezultă că prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare s-ar suplini şi consimţământul soţului promitentului-vânzător la vânzare. Or, atât timp cât soţul nu s-a obligat să transmită în viitor dreptul de proprietate, nefiind parte în antecontractul de vânzare-cumpărare, este evident că repararea în natură a pagubei cauzate nu poate fi admisă de instanţă fără a fi încălcat art. 35 C. fam. privitor la necesitatea existenţei consimţământului ambilor soţi la înstrăinarea unui imobil bun comun. Promitenţii-cumpărători vor avea la îndemână celelalte posibilităţi conferite de lege pentru a sancţiona neexecutarea obligaţiei promitentului-vânzător derivând din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare. Valabilitatea antecontractului nu este însă afectată, pentru că prin această convenţie promitentul-vânzător s-a obligat să vândă în viitor, iar o persoană se poate obliga la a vinde în viitor întregul bun care nu îi aparţine (sau nu îi aparţine în totalitate), acordul de voinţă trebuind a fi interpretat în acest caz în sensul că părţile au înţeles că promitentul-vânzător se obligă implicit să procure mai întâi bunul, pentru a-l vinde mai apoi promitentului-cumpărător, în caz de neexecutare fiind pasibil de plata daunelor-interese (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. nr. 649/2008, nepublicotâ). Notă. Referitor la concepţia noului Cod civil privind încheierea actelor juridice având ca obiect bunurile comune ale soţilor, a se vedea supra, nota de la pct. 8 de la art. 641.2. Dacă dreptul de proprietate al defunctei (autoarea pârâtului) asupra construcţiei incluse în certificatul de moştenitor contestat - despre care a susţinut că este bun comun al său şi al pârâtului, fostul soţ, deoarece a fost construită pe terenul proprietatea defunctei de către reclamantă împreună cu pârâtul, în timpul căsătoriei - este dovedit prin aplicarea prezumţiei legale instituite de art. 492 C. civ. (din 1864, corespondentul art. 579 NCC - n.n.), potrivit căreia proprietarul terenului este şi proprietarul construcţiei până nu se dovedeşte contrariul, prezumţie relativă ce nu a fost răsturnată de către reclamantă prin probele administrate în cauză, nu poate fi reţinută în favoarea acesteia din urmă prezumţia comunităţii de bunuri reglementată prin dispoziţiile art. 30 alin. (1) C. fam. (în prezent abrogat, regimul comunităţii legale fiind reglementat în art. 339-359 NCC - n.n.). Din examinarea acestui text de lege reiese că, pentru a fi incidenţă această prezumţie legală cu caracter relativ, era necesar a fi îndeplinite trei condiţii: bunul să fie dobândit de soţi sau de unul dintre ei; dobândirea să aibă loc în timpul căsătoriei; bunul să nu facă parte din categoria bunurilor proprii enumerate de art. 31C. fam. Prin noţiunea de „dobândire" se înţelege obţinerea de către unul dintre soţi (singur sau împreună cu celălalt soţ, în timpul căsătoriei) a unui drept patrimonial, real sau de creanţă, în baza legii, a unui act juridic sau a unui fapt juridic. în mod corect a reţinut instanţa de apel faptul că în speţa de faţă reclamanta nu are un drept real asupra construcţiei în litigiu, ci, eventual, un drept de creanţă, deoarece situaţia de fapt invocată de reclamantă în motivarea acţiunii nu ar fi condus la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei decât în condiţiile art. 492 C. civ. (1864) care reglementează dreptul de superficie (compus din dreptul de proprietate asupra construcţiei şi dreptul de folosinţă aspra terenului). Ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, dreptul de superficie, drept real imobiliar, poate lua naştere numai în temeiul legii, prin titlu (adică prin convenţia părţilor: proprietarul terenului şi constructorul) sau prin prescripţia achizitivă. în speţa de faţă, reclamanta a invocat cea de-a doua ipoteză, dar nu a reuşit să facă dovada contrară prezumţiei relative prevăzute de art. 492 C. civ. [1864] (C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 304/R/2011, nepublicatâ).
1. Lato sensu, regimul matrimonial se referă la tot ceea ce priveşte căsătoria, fie că este vorba de raporturi personale, fie de raporturi patrimoniale; stricto sensu, regimul matrimonial desemnează statutul patrimonial al soţilor, deci totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile dintre soţi, precum şi dintre aceştia şi terţi cu privire la bunurile şi datoriile soţilor. Cu toate acestea, regimul matrimonial nu acoperă totalitatea raporturilor patrimoniale dintre soţi sau dintre soţi şi terţi (precum obligaţia de întreţinere, liberalităţile,
Citește mai mult
drepturile succesorale), ci doar acele raporturi patrimoniale care îşi au izvorul direct în căsătorie (M. Avram, C. Nicolescu p. 2-3).2. Dacă avem în vedere natura patrimonială a regimului matrimonial, precum şi faptul că acesta presupune, în principiu, o adaptare a patrimoniului unei persoane fizice la statutul de persoană căsătorită, putem considera că regimul matrimonial este, ca natură juridică, o modalitate a patrimoniului fiecăruia dintre soţi (M. Avram, C. Nicolescu p. 16).
3. Din punctul de vedere al izvorului lor, regimurile matrimoniale se clasifică în regimuri matrimoniale legale (care se aplică ori de câte ori viitorii soţi nu au încheiat o convenţie matrimonială) şi regimuri matrimoniale convenţionale (care îşi au izvorul în convenţiile matrimoniale) (M. Avram, C. Nicolescu p. 28).
4. Regimul comunităţii de bunuri rămâne regimul legal, de drept comun în materia proprietăţii devălmaşe, care se va aplica doar în cazurile în care părţile nu au optat pentru un regim matrimonial prin convenţie matrimonială (M. Avram, C. Nicolescu p. 20, 64).
În condiţiile în care titularii unui drept de proprietate comună în
Citește mai mult
devălmăşie asupra unui bun doresc să transforme proprietatea în coproprietate pe cote-părţi sau să partajeze bunul, în mod obligatoriu vor fi respectate în primul rând prevederile legale privind lichidarea comunităţii prin act autentic şi stabilirea cotelor-părţi din dreptul de proprietate asupra bunului ce revin fiecărui coproprietar (în baza art. 668 coroborat cu 355 şi 357 noul cod civil) şi apoi se va partaja bunul în una dintre modalităţile prevăzute de lege (în baza art. 669 şi urm. noul cod civil).În cazul în care titularii unui drept de coproprietate devălmaşă asupra unui bun imobil doresc să dispună de acesta prin
înstrăinare şi sunt aplicabile prevederile art. 772 Cod fiscal privind stabilirea şi virarea impozitului pe transferul proprietăţilor imobiliare, au două posibilităţi:
1. să transforme coproprietatea devălmaşă asupra bunului imobil în coproprietate pe cote-părţi, prin încheierea unui act autentic prin care se lichidează coproprietatea devălmaşă iar foştii coproprietari devălmaşi devin coproprietari pe cote-părţi asupra bunului imobil, cu declararea întinderii cotelor-părţi deţinute de fiecare. În acest caz, bunul se va înstrăina din coproprietate pe cote-părţi, iar impozitul va fi calculat de către notarul public instrumentator pentru fiecare dintre titularii coproprietăţii pe cote-părţi, conform cotelor fiecăruia;
2. în condiţiile în care părţile nu doresc să transforme starea de coproprietate devălmaşă şi înţeleg să dispună de dreptul lor devălmaş, se va aplica prezumţia prevăzută de art. 357 noul cod civil ultima teză, respectiv aceea că proprietarii codevălmaşi au avut o contribuţie egală la dobândirea bunului, iar impozitul se va calcula corespunzător. Prezumţia prevăzută de art. 357 noul cod civil nu funcţionează în această situaţie în lipsa acordului părţilor, un proprietar devălmaş neputându-şi deter mina singur întinderea dreptului.