Art. 915 Noul cod civil Răspunderea pentru ţinerea defectuoasă a cărţii funciare Rectificarea înscrierilor de carte funciară
Comentarii |
|
Rectificarea înscrierilor de carte funciară
Art. 915
Răspunderea pentru ţinerea defectuoasă a cărţii funciare
(1) Cel prejudiciat printr-o faptă săvârşită, chiar din culpă, în păstrarea şi administrarea cărţii funciare va putea cere obligarea, în solidar, la plata de despăgubiri a oficiului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară de la locul situării imobilului şi a persoanei răspunzătoare de prejudiciul astfel cauzat, dacă prejudiciul nu a putut fi înlăturat, în tot sau în parte, prin exercitarea acţiunilor şi căilor de atac prevăzute de lege.
(2) Dreptul la acţiune se prescrie într-un termen de un an, socotit din ziua în care cel vătămat a cunoscut faptul păgubitor, însă nu mai târziu de 3 ani de la data când s-a săvârşit fapta prin care s-a cauzat prejudiciul. Prescripţia este suspendată prin exercitarea acţiunilor şi căilor de atac prevăzute de lege pentru înlăturarea efectelor faptei păgubitoare.
← Art. 914 Noul cod civil Modificarea descrierii imobilului... | Art. 916 Noul cod civil Noţiune Dispoziţii generale → |
---|
1. Atunci când oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară nu a îndreptat la timp eroarea materială constând în neînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în baza unui certificat de moştenitor, respingându-i două cereri în acest sens, deşi era vorba de o simplă neconcordanţă referitoare la calculul unor fracţiuni din cota de proprietate, reclamanta fiind proprietară asupra întregii cote, acesteia din urmă i s-a creat un prejudiciu ce a constat în încheierea cu întârziere a unui contract autentic de vânzare-cumpărare, ceea ce a generat o stare de incertitudine pentru
Citește mai mult
reclamantă, precum şi cheltuieli suplimentare ocazionate de plata taxelor pentru eliberarea din nou a extraselor, avizelor şi certificatelor, dobânda bancară pierdută, precum şi pierderea suferită din cauza oscilaţiei cursului de vânzare a monedei (C.A. Cluj, dec. civ. nr. 1231/2010, în Legalis). Notă. Prin decizia menţionată, curtea de apel nu a soluţionat fondul litigiului formulat de reclamantă, casând decizia instanţei de apel cu trimitere spre rejudecare.2. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesar a fi dovedite toate elementele, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi vinovăţia. întrucât un proprietar a invocat o eroare săvârşită de un funcţionar angajat al oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară, iar nu de organele sale de conducere, aceste condiţii trebuie îndeplinite în persoana funcţionarului, persoana juridică putând răspunde în calitate de comitent. Cât priveşte fapta ilicită, aceasta constă în întocmirea documentaţiei cadastrale a imobilului cu o eroare în legătură cu anumite elemente, şi anume cu punctele de contur. Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, recepţia lucrărilor executate de persoanele fizice şi juridice autorizate în condiţiile art. 4 lit. d) - care pot executa lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei, pe teritoriul României - se realizează de către Agenţia Naţională sau de oficiile teritoriale, după caz. Prin urmare, recepţionând lucrarea cadastrală, deşi aceasta cuprindea o greşeală cu privire la coordonatele punctelor de contur, angajatul instituţiei şi-a îndeplinit necorespunzător obligaţia legală ce îi revenea, ceea ce constituie o faptă ilicită. Ulterior însă, prin încheiere dată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, s-a dispus notarea rectificării punctelor de contur ale imobilului cu numărul cadastral provizoriu, proprietatea celui prejudiciat (Trib. Bucureşti, s. a V-a civ., dec. nr. 1717/R/2008, în A.C. Bodea, Dreptul de proprietate. Practică judiciară. Voi. II. Circulaţia juridicâ a bunurilor. Moduri de dobândire. Publicitate imobiliară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 406-410).
1. Ultima dispoziţie din titlul consacrat cărţilor funciare - art. 915 NCC - reglementează condiţiile în care poate fi angajată răspunderea juridică pentru ţinerea defectuoasă a cărţii funciare. Sintagma „ţinere defectuoasă" aleasă de legiuitor, aptă a conduce la angajarea răspunderii, este determinată prin conţinutul noţiunilor de păstrare şi administrare a cărţii funciare, ceea ce presupune că intră în acest înţeles nu doar păstrarea, conservarea cărţii
Citește mai mult
funciare, ci şi administrarea acesteia, în sens larg, toate operaţiunile de înscriere în evidenţele cărţii funciare. Pe de altă parte, păstrarea şi administrarea cărţii funciare nu se referă doar la cartea funciară propriu-zisă, foile unde se realizează înscrierile de evidenţă, ci cuprinde toate anexele, planurile, registrele şi documentaţiile care au stat la baza efectuării operaţiunilor de carte funciară.2. Dacă, din cauza ţinerii defectuoase a cărţilor funciare, prin înscrierile inexacte efectuate sau din cauza neefectuării înscrierilor cerute ori nerespectării celor impuse de registratorul de carte funciară prin încheierea prin care a ordonat săvârşirea unei înscrieri, precum şi atunci când au fost eliberate copii sau extrase greşite ori incomplete de pe documentele de carte funciară (de exemplu, extrasul de carte funciară a omis existenţa unor sarcini ori acesta nu ţine seama de existenţa unor cereri de înscriere înregistrate, dar încă nesoluţionate ori neoperate în cartea funciară), sunt cauzate prejudicii terţilor, aceştia au dreptul la repararea pagubei produse, dacă prin exercitarea acţiunii în rectificare sau căilor de atac împotriva încheierilor vătămătoare nu au avut câştig de cauză. în aceste cazuri, sunt aplicabile regulile de drept comun ale răspunderii civile delictuale - răspunderea pentru fapta proprie şi răspunderea pentru fapta altuia, în speţă a comitentului pentru fapta prepusului (M. Nicolae, Tratat, voi. II, p. 754).
3. Prejudiciul, ca element al acestei răspunderi, cunoaşte anumite particularităţi, astfel încât numai întrunirea cumulativă a acestor trăsături poate conduce la angajarea răspunderii civile. Dincolo de caracterele recunoscute prejudiciului - să fie cert, actual, determinat sau determinabil -, pentru a fi invocată răspunderea pe temeiul art. 915 NCC, este necesar ca acesta să rezulte dintr-o faptă săvârşită în păstrarea şi administrarea cărţii funciare, pe de o parte, respectiv să nu fi putut fi înlăturat, în tot sau în parte, prin exercitarea acţiunilor şi căilor de atac prevăzute de lege, pe de altă parte.
4. Fapta cauzatoare a prejudiciului poate consta în orice acţiune sau inacţiune în legătură cu păstrarea şi administrarea cărţii funciare. Aşadar, această faptă este circumscrisă unui autor cu calitate de subiect calificat, doar astfel fiind înţeleasă răspunderea solidară a oficiului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară şi a persoanei răspunzătoare, care are calitatea de prepus al oficiului teritorial. Intră în categoria faptelor prejudiciabile îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu ale personalului oficiului/biroului teritorial ori neîndeplinirea conformă a acestor atribuţii, determinate prin lege, regulamente de ordine interioară, stabilite în fişa postului, prin care s-a cauzat un prejudiciu unei persoane. Fapta poate fi săvârşită cu intenţie, ca formă a vinovăţiei, după cum poate fi rezultatul unei culpe, art. 1357 alin. (2) NCC statuând că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
5. Sfera faptelor susceptibile de a cauza un prejudiciu în activitatea personalului oficiilor/ birourilor teritoriale este foarte largă, din rândul acestora putând reţine, cu titlu de exemplu: consemnarea greşită, cu bună ştiinţă sau din eroare, a datei din cererea de înregistrare, cu consecinţe asupra determinării rangului înscrierilor; efectuarea unor înscrieri peste conţinutul actului juridic, de natură a afecta sarcinile imobilului; eliberarea unor extrase de carte funciară fără relevarea situaţiei juridice exacte a imobilului ş.a., fiecare dintre acestea cu consecinţe păgubitoare pentru dobânditorul sau titularul drepturilor tabulare.
6. între cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei, îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege sau ordinul superiorului, în redactarea actuală a acestei cauze dată de art. 1364 NCC, nu îl exonerează de răspundere pe cel care putea să îşi dea seama de caracterul ilicit al faptei sale săvârşite în asemenea împrejurări.
7. Dacă fapta ilicită constituie infracţiune, instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite (art. 1365 NCC).
8. Atunci când prejudiciul este rezultatul concursului mai multor persoane, fiind cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a acestora, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, prevederile art. 1370 NCC dispun categoric că toate aceste persoane răspund solidar faţă de victimă.
9. Prealabil acţiunii în justiţie pentru repararea prejudiciului, victima trebuie să facă dovada că a exercitat acţiunile şi căile de atac prevăzute de lege. Exercitarea acţiunilor şi căilor de atac trebuie să aibă în vedere înlăturarea faptului prejudiciabil săvârşit în legătură cu păstrarea şi administrarea cărţii funciare. Doar după epuizarea acestor acţiuni şi căi de atac, victima prejudiciului poate formula pretenţii în justiţie împotriva autorului faptei ilicite pe temeiul prevăzut de art. 915 NCC.
10. Exercitarea acţiunilor şi căilor de atac are ca efect suspendarea cursului prescripţiei dreptului la acţiune. Termenele speciale de prescripţie a dreptului la acţiune în repararea prejudiciului atrag atenţia asupra rolului diligent care revine titularului unui drept tabular sau altui dobânditor de drepturi susceptibile de înscriere în cartea funciară de a verifica regulat, cel puţin exactitatea ultimelor operaţiuni de înscriere, garanţiile dorite ale proprietăţii private şi dreptului aferent trebuind să îşi găsească reflectarea în sentimentul şi spiritul bunului proprietar.