Art. 919 Noul cod civil Prezumţia de posesie şi prezumţia de proprietate Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 919
Prezumţia de posesie şi prezumţia de proprietate
(1) Până la proba contrară, acela care stăpâneşte bunul este prezumat posesor.
(2) Detenţia precară, odată dovedită, este prezumată că se menţine până la proba intervertirii sale.
(3) Până la proba contrară, posesorul este considerat proprietar, cu excepţia imobilelor înscrise în cartea funciară.
| ← Art. 918 Noul cod civil Cazurile care nu constituie posesie... | Art. 920 Noul cod civil Intervertirea precarităţii în posesie... → |
|---|
1. Neexercitarea posesiei sub nume de proprietar viciază posesia. Posesia devine astfel neutilă şi nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate. în condiţiile în care nu s-a făcut dovada intervertirii posesiei, conform art. 1858 C. civ. (1864), se presupune că detentorul precar şi-a conservat aceeaşi calitate (art. 1856 C. civ. (1864J) (C.A. Bucureşti, s. o IV-o civ., dec. nr. 1166/2001, în A. Pena, E. Dragomir p. 71).
2. Instanţa de apel a respins revendicarea promovată de soţii reclamanţi, întemeiată pe uzucapiune, pe considerentul că posesia de treizeci de ani
Citește mai mult
exercitată în mod exclusiv de către aceştia nu a fost dovedită într-o măsură suficientă, mai ales dacă se au în vedere unele fapte izolate de posesie exercitate şi probate de soţii pârâţi care ocupă parcela revendicată. în motivarea soluţiei de casare a deciziei instanţei de apel, se reţine că în considerente nu s-a precizat „nici data, nici natura, nici durata faptelor de posesie invocate de soţii pârâţi, dar contestate de adversarii lor şi care să fi fost susceptibile de a caracteriza o posesie utilă şi contrară celei recunoscute în beneficiul reclamanţilor" (Civ. 3e, 17 avril 1969, Bull. lll, nr. 303, opud E. Roşioru nr. 23.3.5., p. 159, nota 6).► „Art. 1854. Posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul (C. civ. 1200, 1202,1850,1853)";
► „Art. 1855. Când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeaşi calitate, dacă nu este probă contrarie (C. civ. 1200,1202,1850,1853)”.
Legislaţie conexă: art. 916, art. 918, art. 920 NCC.
1. Prin această normă juridică se reiau cele trei prezumţii legale instituite în vechiul Cod civil prin art. 1854 (în cuprinsul art. 919 alin. (1) şi (3) NCC) şi art.
Citește mai mult
1855 (corespunzător art. 919 alin. (2) NCC), de data aceasta într-o formulare mai clară, în cuprinsul câte unui alineat distinct. Toate cele trei prezumţii au aceeaşi valoare probatorie, fiind prezumţii legale relative, susceptibile de a fi răsturnate prin proba contrară. Dar, în timp ce prezumţia de posesor a celui care stăpâneşte bunul [art. 919 alin. (1) NCC] şi prezumţia de proprietate în favoarea posesorului [art. 919 alin. (3) NCC] pot fi răsturnate prin orice mijloc de probă („până la proba contrară"), prezumţia de precaritate [art. 919 alin. (2) NCC], odată dovedită, poate fi răsturnată doar dacă se dovedeşte că a survenit o intervertire a detenţiei precare, în condiţiile art. 920 NCC. Astfel, în cazul prezumţiei prevăzute de art. 919 alin. (2), obiectul şi sarcina probei sunt strict, precis delimitate, prin raportare la ipotezele prevăzute în mod limitativ în cuprinsul art. 920 NCC.2. Posesia creează o aparenţă a dreptului: orice posesor al unui bun imobil este în aparenţă proprietarul acelui bun şi nu se poate tăgădui că exercitarea unei puteri de fapt asupra unui bun concordă de cele mai multe ori cu existenţa dreptului de proprietate. De aceea, posesia creează, în favoarea posesorului, o prezumţie de proprietate: el este prezumat că este titularul însuşi al dreptului (D. Gherasim nr. 126, p. 123).
3. Elementul material, obiectiv al posesiei este uşor de dovedit prin orice mijloc de probă. Dimpotrivă, proba elementului psihologic, intenţional este mult mai dificilă. De aceea, legea instituie o prezumţie a existenţei acestui element, dedusă din elementul material al posesiei (L. Pop p. 196).
4. Prezumţia de proprietate operează indiferent dacă posesorul este de bună sau de rea-credinţă (V. Stoica voi. I, nr. 97, p. 199).
5. Un alt efect al posesiei este acela că ea conferă posesorului rolul de pârât în acţiunea în revendicare. în ipoteza în care două persoane se pretind şi una şi alta proprietare ale unui bun şi când nici una, nici alta nu poate face dovada dreptului de proprietate (dovadă, precum ştim, foarte greu de făcut), pârâtul va avea toate şansele să triumfe în acţiunea în revendicare. Cine este pârât în această acţiune? Numai posesorul. De aceea, înainte de a porni o acţiune în revendicare, persoana care nu are posesia imobilului va încerca, mai întâi, să dobândească posesia pe calea unei acţiuni posesorii. După admiterea acestei acţiuni şi punerea în posesie a celui ce a triumfat în posesoriu, va avea toate şansele să triumfe şi în petitoriu, unde va avea rolul de pârât, căci nu mai are niciun interes să formuleze o acţiune în revendicare din moment ce are bunul imobil în posesia sa (D. Gherasim nr. 128, p. 124).
6. Trebuie distins după cum posesorul urmăreşte protecţia juridică a unei posesii, corespunzătoare unui drept real, sau dacă această posesie urmează să stea la baza invocării uzucapiunii. în prima situaţie, când posesorul se bazează pe un titlu, nu este necesar ca posesorul să exercite acte materiale repetate pentru ca posesia să fie continuă, ci este suficient ca el să dovedească exercitarea câtorva acte în anul care a precedat tulburarea. în a doua situaţie, când reclamantul nu se va prevala de un titlu pentru justificarea posesiei sale, posesia va fi considerată continuă doar când posesorul va dovedi existenţa unor acte de folosinţă repetate şi suficient de caracterizate, respectiv atât de repetate, încât să fi dat posibilitatea să fie cunoscute de titularul dreptului ce se urmăreşte a se uzucapa. Cazul în care posesorul nu exercită în mod voluntar acte materiale trebuie analizat cu multă atenţie, pentru a vedea dacă aceasta nu semnifică cumva o renunţare a posesorului la posesia sa, situaţie în care posesorul pierde însăşi posesia (V. Terzea, Noul Cod civil adnotat cu doctrina şi jurisprudenţa, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 826).