Art. 924 Noul cod civil Violenţa Viciile posesiei

Legislaţie conexă:
► art. 922, art. 926, art. 927 NCC;
► art. 2263 (fost art. 2233) C. civ. fr.

1. Norma juridică din dreptul civil român se remarcă prin claritate, comparativ cu cea echivalentă din dreptul francez. Astfel, dacă din cuprinsul art. 2263 C. civ. fr. s-ar putea desprinde concluzia că este suficient ca posesia să fie paşnică la început, pentru a putea opera o eventuală prescripţie achizitivă („Les octes de violence ne peuvent fonder non plus une possession capable d'operer la prescription" - s.n.), redactarea art. 924 NCC stabileşte în mod neechivoc că nu este suficient ca posesia

Citește mai mult

să fie paşnică doar la început, ci trebuie să aibă această calitate pentru întreaga durată a ei („Posesia este tulburată atât timp cât este dobândită sau conservată prin acte de violenţă" - s.n.). Totodată, redactarea din textul legal român este mai completă, în sensul ca actele de violenţă în discuţie le cuprind atât pe cele de natura fizică, dar şi actele de violenţă morală.

2. Spre deosebire de dreptul roman, unde violenţa nu vicia posesia decât atunci când fusese comisă cu ocazia luării în posesie a lucrului (considerându-se legitimă respingerea forţei prin forţă - vim vi repellere), atât vechiul, cât şi noul (actualul) Cod civil stabilesc că posesia este viciată nu numai atunci când este fondată, dobândită prin acte de violenţă, ci şi atunci când ea este conservată prin asemenea acte. Raţiunea unei asemenea reglementări se regăseşte în aceea că este inadmisibilă întrebuinţarea forţei, chiar şi pentru a respinge tulburările aduse posesiei. Violenţa individuală nu mai este niciodată (cel puţin pe tărâmul dreptului civil) legitimă. Posesorul tulburat în posesia sa nu are decât să recurgă la justiţie, pe cale de acţiune posesorie, pentru a obţine încetarea tulburării.

3. Conservarea posesiei prin acte de violenţă nu se identifică totuşi cu violenţa pasivă (ca manifestare a posesorului prin care acesta adoptă o poziţie pasivă sau se mărgineşte numai să răspundă verbal potenţialului său uzurpator), în privinţa acesteia din urmă apreciindu-se că nu constituie o viciere a posesiei utile. Totuşi, opinăm că mai relevantă şi mai realistă decât distincţia realizată în doctrină între violenţa pasivă şi violenţa activă ar fi aceea între actele de violenţă care se exercită la intervale de timp mai mult sau mai puţin îndepărtate între ele.

4. Chestiunea actelor de violenţă mai mult sau mai puţin îndepărtate între ele ar putea aduce în discuţie un alt aspect, şi anume acela al continuităţii posesiei. Concret, o frecvenţă ridicată a actelor de stăpânire, dublată de acte sporadice de violenţă pasivă din partea posesorului, ar putea fonda o posesie utilă. însă exercitarea unor acte materiale la intervale mai mari de timp, concomitent cu aceea a unor acte de violenţă, ridică nu atât problema unei posesii „tulburate", cât mai ales a uneia necontinue (E. Roşioru nr. 34, p. 177-178).

5. Violenţa pasivă din partea posesorului, când este tulburat în posesie de către un terţ, nu constituie viciu al posesiei. O soluţie contrară ar fi injustă şi inechitabilă, deoarece nimeni nu poate fi obligat să suporte consecinţele dăunătoare ale unor fapte şi acte săvârşite de către o altă persoană (L. Pop p. 199).

6. Nu este admisibil ca posesorul să sufere în regularitatea posesiei din cauza actelor de violenţă comise de un terţ împotriva sa, în cursul folosinţei; fiindcă altfel un terţ ar putea oricând să vicieze posesia, comiţând acte de violenţă, aşa încât prescripţia legii ar avea drept rezultat să facă din violenţa adversarului o armă împotriva posesorului, când scopul legii este, dimpotrivă, să dea o armă posesorului împotriva violenţei adversarului. Deci singura violenţă care viciază posesia este aceea că este comisă de către posesor (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Băicoianu voi. I, nr. 1750, p. 587).

7. în ipoteza în care posesorul s-a instalat prin violenţă, posesia este viciată, indiferent că acesta a uzat de căi violente sau numai de ameninţări (violenţă morală) împotriva celui care poseda sau deţinea lucrul mai înainte. Aceasta, pentru că violenţa vizează posesia şi atunci când ea este exercitată de o altă persoană decât aceea căreia îi profită posesia, aşa cum se întâmplă, de pildă, atunci când violenţa este exercitată printr-un mandatar sau de către un reprezentant (E. Roşioru nr. 33, p. 174).

8. Faptul că cineva a obţinut prin violenţă titlul de proprietate, în virtutea căruia se pune în mod paşnic în posesie, nu constituie o posesie viciată în înţelesul art. 1851 C. civ. [1864]. Nu este suficient deci a afirma că titlul de dobândire este lovit de nulitate datorită violenţei, fiindcă titlul translativ de proprietate este cu totul altceva decât posesia. Anularea sau resciziunea titlului pentru violenţă constituie obiectul unei acţiuni petitorii străine de sfera problemei posesiei (D. Gherasim nr. 45, p. 47).

9. Acţiunea privind anularea titlului posesorului pentru vicii de consimţământ (în speţă, violenţa) nu poate fi calificată ca o acţiune petitorie. Dimpotrivă, ea este o acţiune personală a celui de la care uzucapantul a dobândit imobilul prin violenţă. Practic, această persoană are la îndemână fie acţiunea în revendicare (acţiune petitorie), fie aceea a anulării transmisiunii imobilului pentru viciul de consimţământ al violenţei. în acest din urmă caz însă, reclamantul va dobândi imobilul de la uzucapant nu în temeiul întreruperii posesiei.

ci ca urmare a desfiinţării actului juridic încheiat între cei doi. Subscriem însă punctului de vedere exprimat în sensul că acţiunea în anulare este străină de sfera întreruperii posesiei (care este o stare de fapt). Prin urmare, un asemenea efect întreruptiv nu se va produce în cazul insuccesului acţiunii în anulare (E. Roşioru nr. 33, p. 174).

10. Precizări cu privire la actele de violenţă: a) actele de violenţă ulterioare intrării în posesie sunt indiferente atunci când constituie ceea ce în literatura juridică s-a numit violenţa pasivă, în cazul în care posesorul are de înfruntat diferite forme de violenţă uşoară, ce nu sunt de natură să-i răpească stăpânirea asupra lucrului. în faţa acestor acte, posesorul ia o poziţie pasivă sau se mărgineşte numai să răspundă verbal autorului actelor. Ar fi inadmisibil să rămână la discreţia unui terţ faptul de a face posesia viciată comiţând acte de violenţă uşoară împotriva posesorului; b) actele de violenţă active comise de către posesorul însuşi pentru a se menţine în posesie sunt indiferente dacă sunt săvârşite la distanţe mari în timp; c) acela a cărui posesie a suferit atacuri repetate din partea unui terţ trebuie să acţioneze la instanţa competentă dacă vrea ca posesia să fie considerată liniştită. O posesie rămâne liniştită şi netulburată dacă posesorul a reprimat tulburarea posesiei sale şi a făcut să-i fie recunoscut dreptul său de către instanţele de judecată (E. Prescure, Acţiunile posesorii. Tratat teoretic şi practic, Institutul de Arte grafice Gorjanul, Târgu-Jiu, 1937, apud E. Roşioru nr. 33, p. 175).

11. Violenţa activă viciază posesia şi atunci când a fost exercitată de o altă persoană decât aceea căreia îi profită posesia. Este situaţia în care violenţa se exercită printr-un mandatar sau de reprezentantul posesorului, atunci când posesorul răspunde actelor de violenţă pasivă tot cu acte de violenţă, atunci posesia este viciată, dar nu ca urmare a violenţei pasive, ci ca urmare a violenţei active. Această soluţie este justificată de faptul că, în această situaţie, posesia este conservată prin acte de violenţă, ipoteză prevăzută de textul art. 924 NCC. La violenţa terţelor persoane posesorul nu trebuie să răspundă cu violenţă. Posesorul tulburat sau deposedat în acest mod se poate adresa instanţei judecătoreşti, pe calea acţiunilor posesorii, pentru a obţine încetarea actelor de tulburare sau repunerea în posesie (V. Terzea, Noul Cod civil adnotat, p. 834-835).