Art. 925 Noul cod civil Clandestinitatea Viciile posesiei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Viciile posesiei
Viciile posesiei
Art. 925
Clandestinitatea
Posesia este clandestină, dacă se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută.
| ← Art. 924 Noul cod civil Violenţa Viciile posesiei | Art. 926 Noul cod civil Invocarea viciilor posesiei Viciile... → |
|---|
1. în cazul uzurpării treptate şi imperceptibile a posesiei asupra unui teren vecin prin ocuparea în fiecare an a unei fâşii înguste şi cultivarea acesteia nu se produce o schimbare a calităţii posesiei asupra acestor fâşii de teren, din posesie publică în posesie clandestină. Aceasta, deoarece proprietarul, victimă a uzurpărilor treptate, este în culpă, fiindcă nu a observat la timp, datorită propriei sale neglijenţe, uzurpările care erau vizibile pentru el. în consecinţă, faptul de a cultiva o fâşie de teren - oricât de îngustă ar fi ea - din proprietatea vecinului constituie
Citește mai mult
un fapt de posesie publică şi deci posesie utilă (R. de Lestang, De la possession, în J.C.P., Edition Technique, Paris, col. 19701972, fose. E, p. 14; în sens contrar, Paris, 30 nov. 1825, Sirey chron., apud E. Roşioru nr. 38, p. 181, nota 1).2. în general, clandestinitatea are un caracter organizat, de o factură voliţională; în schimb, elementul intenţional - în înţelesul de premeditare a unui asemenea comportament ascuns -nu este indispensabil (Civ. Ier, 9 fevr. 1955, Bull. Civ. I, nr. 61, apud E. Roşioru nr. 39, p. 181, nota 5).
3. în absenţa voinţei de a disimula posesia (în speţă fiind vorba despre cărţi păstrate în ambalaje de carton, depozitate într-o peşteră - n.n.), nu se poate vorbi de clandestinitatea acesteia din urmă (Trib. gr. inst. Paris, 30 nov. 1988, D. 1990, somm. 87, obs. Robert, apud E. Roşioru nr. 39, p. 182, nota 1).
4. Clandestinitatea îmbracă forme specifice pentru diferitele bunuri care formează obiectul posesiei, fiind de pildă mai greu de conceput în materie imobiliară decât în cea mobiliară. Prin urmare, depunerea bunurilor mobile (în speţă obiecte de artă şi titluri la purtător- n.n.) în seifuri la bancă, raportat la împrejurările excepţionale (de război) care au determinat depozitarea, nu este de natură a vicia posesia (Civ. lre, 11 juin 1991, Bull. civ. 1,199; Paris, 3 oct. 1990, Gaz. Pal., 1991,1,113, apud A. Boar p. 64).
Legislaţie conexă: art. 925, art. 926, art. 927 NCC.
1. Prin reformularea art. 1852 C. civ. 1864 (eliminându-se sintagma „în ascuns de adversarul său") s-a conferit un caracter erga omnes, absolut acestui viciu (în reglementarea anterioară acesta având un caracter relativ). Au fost înlăturate astfel discuţiile purtate în doctrină în sensul că posesia nu ar fi clandestină, chiar dacă s-ar
Citește mai mult
exercita în nişte condiţii care nu o fac cunoscută publicului, dacă persoana împotriva căreia se exercită este în măsură de a lua cunoştinţă despre această posesie (ori în sensul că acela care a ascuns posesia sa faţă de persoana pe care o credea în mod eronat ca fiind proprietarul lucrului poate totuşi să o invoce faţă de proprietarul adevărat, dacă posesia nu a fost clandestină faţă de acesta din urmă.2. Dacă poate fi foarte frecvent întâlnită o clandestinitate a posesiei pentru bunurile mobile (prin natura lor, acestea fiind susceptibile de acte de posesie ascunse, făcând să se presupună o posesie nelegitimă asupra lor), în schimb este mai greu de întâlnit o posesie clandestină a imobilelor. Prin natura lor, acestea din urmă nu sunt susceptibile de acte de folosinţă ascunse şi invizibile. Pe lângă unele ipoteze mai mult teoretice, în doctrină sunt tratate drept clandestine acele uzurpări de terenuri care se petrec gradual, într-o manieră imperceptibilă, pe parcursul desfăşurării lucrărilor agricole (E. Roşioru nr. 39, p. 181).
3. Se poate întâmpla ca posesia care este la început clandestină să devină publică, dar şi invers, ca o posesie publică la origine să devină ulterior clandestină. Regula aplicabilă în ambele ipoteze este aceea că publicitatea trebuie să existe pe toată durata posesiei. Prin urmare, aceasta devine sau încetează de a fi o posesie utilă daca ea încetează de a fi publică (E. Roşioru nr. 38, p. 180).