Art. 950 Noul cod civil Persoanele împotriva cărora se pot introduce acţiunile posesorii Acţiunile posesorii

JURISPRUDENŢĂ

1. Posesia, ca prezumţie de proprietate, dă dreptul posesorului la acţiune împotriva tulburătorului. Această acţiune poate fi folosită chiar şi împotriva proprietarului, dacă sunt îndeplinite condiţiile specifice, şi anume fără a se face deosebire între tulburarea de fapt şi cea de drept. Astfel, pentru posesor este irelevantă împrejurarea că pretinsul proprietar a obţinut o hotărâre judecătorească pronunţată într-un litigiu cu o altă persoană, chiar dacă aducerea la îndeplinire a acelei hotărâri s-a făcut prin intermediul executorului judecătoresc. Obligaţia de predare ce

Citește mai mult

rezultă dintr-o atare hotărâre priveşte numai părţile din proces, faţă de care posesorul este un terţ. Prin urmare, hotărârea nefiindu-i opozabilă, posesorul poate să acţioneze, potrivit interesului său, fie pe calea petitorie a acţiunii în revendicare, fie pe aceea a contestaţiei la executare. Dacă nu a fost prezent la executare, posesorul poate să se plângă împotriva tulburătorului pe calea acţiunii posesorii, deoarece pentru el nu prezintă importanţă cum şi de cine a fost tulburat în posesie, ci doar faptul tulburării în sine (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 943/1970, în I.G. Mihuţâ, Al. Lesviodax, Repertoriu 1952-1969, p. 105, nr. 9 şi în R.R.D. nr. 2/1971, p. 1766).

2. Acţiunea posesorie poate fi folosită chiar şi împotriva persoanei care se consideră proprietar şi urmează a fi admisă atunci când sunt îndeplinite condiţiile specifice de exercitare a ei. Ca urmare, dacă s-a exercitat o acţiune posesorie, instanţele erau datoare a verifica, prin probe, dacă pârâta a tulburat sau nu o posesie exercitată de reclamantă, în sensul pretins prin acţiune, pentru că, dacă erau îndeplinite cerinţele, acţiunea trebuia admisă, indiferent de împrejurarea că pârâta ar fi proprietară (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 239/1985, în R.R.D. nr. 12/1985, p. 65).

3. Moştenitorul nu poate să exercite împotriva altui comoştenitor acţiunea posesorie cu privire la un bun aflat în indiviziune, deoarece posesia pe care o exercită nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1847 C. civ. (1864], ea fiind exercitată atât pentru sine, cât şi pentru ceilalţi comoştenitori (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1327/1971, în I.G. Mihuţâ, Al. Lesviodax, Repertoriu 1952-1969, p. 106, nr. 97).

4. Faptul că pârâţii au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, fără însă ca imobilul în litigiu să fie şi individualizat prin proces-verbal de punere în posesie, conduce la concluzia că, anterior deposedării, reclamanţii au stăpânit terenul respectiv „sub nume de proprietar", timp de un an, reţinându-se însă existenţa unui viciu al posesiei, şi anume precaritatea. Or, precaritatea este mai mult decât un viciu al posesiei, deoarece presupune chiar lipsa unui element constitutiv al posesiei (animus sibi habendi). Pe cale de consecinţă, dovada contrară posesiei sub nume de proprietar poate rezulta din existenţa unui titlu din care să se constate caracterul precar al posesiei. Ca atare, posibilitatea foarte probabilă pentru pârâţi de a obţine şi titlul de proprietate (după reconstituirea dreptului lor de proprietate) este de natură să răstoarne prezumţia în virtutea căreia reclamanţii ar fi exercitat o posesie animus sibi habendi. Reconstituirea dreptului de proprietate, chiar constatată printr-o adeverinţă provizorie, este de natură să facă dovada că posesiunea reclamanţilor era precară şi echivocă (C.A. Constanţa, dec. civ. nr. 609/1994, în Dreptul nr. 8/1995, p. 94-96).

5. Hotărârea pronunţată în acţiunea posesorie nu are autoritate de lucru judecat în problema proprietăţii, astfel că cel ce a pierdut acţiunea posesorie poate introduce o acţiune în revendicare a dreptului de proprietate privitor la bunul a cărui posesie nu a putut-o ocroti (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 816/1955, în 6. Boroi, D. Râdescu, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. AII, Bucureşti, 1994, p. 888).