Art. 479 Noul Cod de Procedură Civilă Dispoziţii speciale privind judecata Apelul

1. Respectarea limitelor devoluţiunii apelului. Instanţa de apel realizează o noua judecata asupra fondului, în limitele cererii de apel, aşadar, cu respectarea efectului devolutiv al apelului şi a limitelor acestuia, astfel cum au fost concepute de legiuitor prin prevederile art. 476-478 NCPC.

întrucât apelul este o cale de atac, instanţa de apel va verifica, în acest cadru, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

2. Verificarea temeiniciei şi legalităţii hotărârii. Judecata în apel nu este limitată doar la motive de nelegalitate (identificarea, interpretarea

Citește mai mult

şi aplicarea corectă a normelor de drept incidente), astfel încât, ca efect al caracterului devolutiv al căii de atac, prin motivele de apel părţile pot concepe şi critici de netemeinicie, iar instanţa de apel va cerceta dacă situaţia de fapt reţinută prin hotărârea apelată este corespunzătoare realităţii şi are fundament în probele administrate în cauză.

Instanţa de apel va verifica situaţia de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă sub toate aspectele asupra cărora aceasta s-a pronunţat în ipoteza în care este învestită cu un apel nemotivat, date fiind prevederile art. 476 alin. (2) NCPC şi sub toate aspectele deduse judecăţii la prima instanţă dacă se constată incidenţa art. 477 alin. (2) care dispune în sensul unei devoluţiuni cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat doar la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.

3. Invocarea din oficiu a unor motive de ordine publică. Limite. Având în vedere rolul judecătorului în aflarea adevărului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 22 alin. (2) NCPC, art. 479 alin. (1) teza finală stabileşte că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu.

Prin motivele de ordine publică se invocă încălcarea unor norme imperative de drept al căror regim procesual pune la dispoziţia părţilor, procurorului sau a instanţei din oficiu posibilitatea invocării lor, în orice fozâ a procesului, dacă legea nu prevede în mod expres altfel, instanţa având obligaţia de a le supune dezbaterii părţilor, indiferent cine este titularul excepţiei.

O astfel de derogare de la regula nelimitării posibilităţii de invocare (ceea ce includea şi recursul) o constituie necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică (deci, cea exclusivă), care va trebui invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, astfel cum prevede art. 130 alin. (2) NCPC; prin urmare, deşi necompetenţa în aceste două cazuri este de ordine publică, ea nu va putea fi invocată de instanţa de apel din oficiu, după cum nici părţile nu o pot face, fie că o invocă prin motivele de apel sau întâmpinare, fie în cursul judecării apelului.

însă excepţia de necompetenţă generală, şi ea excepţie de ordine publică potrivit art. 129 alin. (2) pct. 1 NCPC, va putea fi invocată atât de către părţi prin motivele de apel ori în cursul procesului, dar şi de către instanţă din oficiu, în temeiul art. 479 alin. (1) teza finală NCPC.

Excepţiile procesuale absolute, de procedură sau de fond (art. 245 şi art. 246 NCPC), sunt cele al căror regim juridic permite invocarea lor de către parte sau de către instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, astfel cum dispune art. 247 alin. (1) NCPC. Acelaşi text mai prevede că ele pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi, limitare care nu operează pentru etapa procesuală a apelului.

4. Refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă. Probe noi administrate în apel. Instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi, propuse în condiţiile art. 478 alin. (2).

Refacerea probelor se dispune de instanţa de apel în cazul în care constată (la cererea apelantului, potrivit susţinerilor din motivele de apel) că o probă administrată de prima instanţă se impune a fi invalidată pentru neregularităţi săvârşite cu ocazia administrării ei (de exemplu, încălcarea dispoziţiilor art. 335 NCPC cu privire la obligaţia expertului de a proceda la citarea părţilor în cazul în care este nevoie de o lucrare la faţa locului etc.); într-un asemenea caz, instanţa de apel va putea dispune refacerea probei, dacă motivele de apel constituiau mijlocul procesual adecvat de invocare a nulităţii, sens în care va trebui observat regimul acelei nulităţi de procedură şi regulile de invocare a ei (art. 174-178 NCPC).

Pe de altă parte, având că vedere că aceste susţineri ale părţii vătămate prin neregu-laritatea învederată, ca şi solicitarea expresă a apelantului privind refacerea unei probe administrate la prima instanţă sunt formulate în mod necesar prin criticile concepute în motivarea căii de atac şi susţinute pe parcursul judecăţii în calea de atac, instanţa de apel nu va trebui să manifeste reticenţă în soluţionarea motivată a acestui incident legat de probatoriu, pentru că, dată fiind anterioritatea administrării probatoriilor în apel faţă de pronunţarea deciziei de soluţionare a apelului, nu planează riscul antepronunţării, după cum nici nu este posibilă schimbarea acestei ordini a pronunţării.

Completarea probelor în apel are loc în condiţiile unui probatoriu incomplet sau insuficient administrat la prima instanţă, în aprecierea instanţei de apel (în limitele devolu-ţiunii), astfel încât se dispune completarea fie a probei cu înscrisuri, fie a probei testimoniale, fie a probelor tehnico-ştiinţifice (expertize) etc., caz în care nu intervine invalidarea vreuneia dintre probele a căror completare se solicită, precum în cazul refacerii probelor.

Probele noi în apel sunt cele solicitate de părţi în condiţiile art. 478 alin. (2), deci prin motivele de apel, întâmpinare, dar şi acele probe a căror necesitate ar reieşi din dezbateri [art. 478 raportat la art. 254 alin. (2)], în ambele situaţii acestea nefiind probe administrate la prima instanţă.

Atât în cazul probelor noi, precum şi în ipoteza refacerii unor probe sau a completării probatoriului (cele din urmă variante de administrare a probelorîn apel neexcluzându-se), trebuie îndeplinită cerinţa aprecierii în sensul pertinenţei, concludenţei şi utilităţii lor pentru soluţionarea cauzei de către instanţa de apel, în limitele devoluţiunii ce a operat în apel.

Din acest motiv, chiar dacă părţile le justifică prin cererile formulate în apel (motivarea apelului şi întâmpinare), la momentul dezbaterii probatoriilor instanţa va fi ţinută să solicite părţilor să indice obiectivul probei şi teza probatorie pentru fiecare dovadă solicitată a fi încuviinţată, sens în care dispune art. 258 alin. (2) NCPC, dispoziţiile generale cu privire la probe cuprinse în art. 249-264 NCPC fiind aplicabile şi în apel, în condiţiile art. 482, deci în măsura în care nu sunt potrivnice dispoziţiilor edictate pentru etapa procesuală a apelului.