Art. 63 Noul Cod de Procedură Civilă Intervenţia accesorie Alte persoane care pot lua parte la judecată Părţile

1. Definiţia şi natura juridică. în ceea ce priveşte definiţia prescrisă de cod, intervenţia este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

Ca exemplu, în cazul vânzării de către o persoană a aceluiaşi bun de două ori, la două persoane diferite, dacă primul cumpărător neposesor promovează acţiune în revendicare împotriva celui de-al doilea cumpărător, posesor al bunului, vânzătorul are posibilitatea să formuleze cerere de intervenţie accesorie în sprijinul uneia dintre părţi, în ipoteza în care nu s-a formulat cerere de chemare a sa în garanţie.

Spre deosebire de intervenţia

Citește mai mult

principală, prin intermediul căreia terţul deduce spre soluţionare instanţelor judecătoreşti o pretenţie proprie, în ipoteza cererii de intervenţie accesorie terţul nu formulează decât apărări în sprijinul părţii în interesul căreia a intervenit, urmărind pronunţarea unei hotărâri în favoarea acesteia din urmă.

Astfel, în timp ce intervenţia principală are natura juridică a unei veritabile cereri de chemare în judecată, intervenţia accesorie nu este decât o simpla apârare, natură juridică ce imprimă consecinţele care vor fi expuse în continuare. Astfel, terţul intervenient accesoriu nu are posibilitatea formulării acestei cereri pe cale principală, prin declanşarea unui litigiu distinct, ci numai pe cale incidentala, într-un proces în curs de desfăşurare. De asemenea, intervenţia accesorie determină lărgirea cadrului procesual din punctul de vedere al părţilor, niciodată din punctul de vedere al obiectului litigiului.

2. Timbrarea. Fiind un simplu mijloc de apărare şi neimplicând soluţionarea unei pretenţii proprii, cererea de intervenţie accesorie nu este supusa plăţii taxelor judiciare de timbru, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora cererile reconvenţio-nale, cererile de intervenţie şi de chemare în garanţie se taxează după regulile aplicabile cererii sau acţiunii principale vizând exclusiv cererea reconvenţională, cererea de intervenţie voluntară principală şi cererea de chemare în garanţie.

3. Domeniul de aplicare. Natura juridică a cererii de intervenţie accesorie are consecinţe şi în planul domeniului său de aplicare, aceasta fiind admisibilă, de principiu, în orice materie (contestaţie la executare, acţiuni posesorii etc.), cu excepţia cererilor cu caracter strict personal, comentariile făcute în privinţa acestui aspect la cererea de intervenţie principală fiind aplicabile în mod corespunzător şi cererii de intervenţie accesorie.

4. Forma cererii. Potrivit art. 63 alin. (1) NCPC, cererea de intervenţie accesorie va fi făcută în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1) NCPC, care se va aplica în mod corespunzător.

întrucât cererea de intervenţie accesorie nu are natura juridică a unei cereri de chemare în judecată, forma sa se va raporta numai la dispoziţiile art. 148 alin. (1) NCPC, iar nu şi la cele ale art. 194 NCPC.

Astfel, prin raportare la textul menţionat anterior, cererea de intervenţie accesorie va cuprinde indicarea instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul, motivele cererii, precum şi semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi, precum numărul de telefon, numărul de fax sau altele asemenea.

Potrivit art. 148 alin. (2) NCPC, cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Din moment ce art. 148 alin. (3) NCPC prevede

că dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul în care codul prevede condiţia formei scrise a susţinerilor, apărărilor sau a concluziilor părţilor ori a altor acte de procedură adresate instanţelor judecătoreşti, se desprinde concluzia că cererea de intervenţie accesorie poate fi formulată atât pe suport material obişnuit (hârtie), cât şi în format electronic, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.

Similar intervenţiei principale, întrucât regula în materie de formă a cererilor în justiţie o constituie forma scrisă, iar în reglementarea intervenţiei voluntare accesorii nu este specificată vreo excepţie, dispoziţiile art. 148 alin. (4) NCPC vizând posibilitatea formulării orale a cererii, urmată de consemnarea acesteia în încheierea de şedinţă, nu îi sunt aplicabile.

Suplimentar conţinutului reglementat de art. 148 alin. (1) NCPC, în ipoteza cererii de intervenţie accesorie se va specifica şi interesul propriu al terţului, acesta fiind distinct de cel al părţii în favoarea căreia se intervine, putând fi un folos concret material sau moral.

Spre exemplu, într-un litigiu având ca obiect desfiinţarea unei construcţii edificate cu încălcarea autorizaţiei de construire, promovat de Municipiul Bucureşti în contradictoriu cu proprietarul acesteia, proprietarul vecin a cărui construcţie a fost afectată prin edificarea ilegală are interes să formuleze o cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului, obţinând un folos propriu prin pronunţarea unei soluţii favorabile Municipiului Bucureşti.

Numărul de exemplare va fi cel prevăzut de art. 149 alin. (1) NCPC, potrivit căruia când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare, în afară de cazurile în care părţile au un reprezentant comun sau partea figurează în mai multe calităţi juridice, când se va face un singur exemplar, cu menţiunea că, în toate cazurile, este necesar şi un exemplar pentru instanţă.

De asemenea, dispoziţiile art. 150 NCPC vizând înscrisurile anexate, ale art. 151 NCPC privind cererea formulată prin reprezentant, precum şi ale art. 152 NCPC referitoare la cererea greşit denumită sunt aplicabile în mod corespunzător şi cererii de intervenţie accesorie.

5. Termenul de depunere. Potrivit art. 63 alin. (2) NCPC, intervenţia accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac.

Nelimitarea intervalului de timp în care poate fi depusă cererea de intervenţie accesorie are ca justificare faptul că această cerere este o simplă apărare, iar nu o veritabilă cerere de chemare în judecată.

în etapa judecării cauzei în primă instanţă, similar observaţiilor făcute la cererea de intervenţie principală, cererea de intervenţie accesorie poate fi formulată imediat după înregistrarea cererii principale, chiar până la primul termen de judecată acordat în cauză (în ipoteza în care terţul a aflat de existenţa acestui litigiu), pe întregul parcurs al litigiului în faţa primei instanţe (la termenele de judecată acordate în cauză sau în intervalele existente între aceste termene), până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului cererii principale.

De asemenea, comentariile aferente cererii de intervenţie voluntară principală vizând depunerea la dosar a cererii după momentul închiderii dezbaterilor, împrejurarea că amânarea pronunţării asupra cauzei nu constituie o prelungire a termenului de formulare a cererii, considerarea acesteia în termen în măsura în care cauza a fost repusă pe rol sunt aplicabile în mod corespunzător şi cererii de intervenţie voluntară accesorie.

Cererea de intervenţie voluntară accesorie poate fi formulată şi în apel, până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului căii de atac, fârâ a fi solicitat acordul pârtilor iniţiale.

Dată fiind reglementarea art. 63 alin. (2) NCPC, cererea de intervenţie accesorie poate fi formulată şi în recurs, revizuire sau contestaţie în anulare, până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului acestora, raţiunea instituirii acestui text legal având la bază natura juridică de simplă apărare a acestei cereri.

Doctrina juridică a apreciat însă că în cazul recursului în interesul legii, intervenţia voluntară accesorie este inadmisibilă, întrucât hotărârea ce se va pronunţa nu va produce efecte faţă de părţile din proces, iar interesul de a determina o jurisprudenţă favorabilă nu este suficient pentru a justifica o intervenţie voluntară accesorie.