Art. 67 Noul Cod de Procedură Civilă Judecarea cererii de intervenţie accesorie Alte persoane care pot lua parte la judecată Părţile
| Comentarii |
|
Părţile
SECŢIUNEA a 3-a
Alte persoane care pot lua parte la judecată
Art. 67
Judecarea cererii de intervenţie accesorie
(1) Judecarea cererii de intervenţie accesorie nu poate fi disjunsă de judecarea cererii principale, iar instanţa este obligată să se pronunţe asupra acesteia prin aceeaşi hotărâre, odată cu fondul.
(2) Intervenientul accesoriu poate să săvârşească numai actele de procedură care nu contravin interesului părţii în favoarea căreia a intervenit.
(3) După admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate să renunţe la judecarea cererii de intervenţie doar cu acordul părţii pentru care a intervenit.
(4) Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.
| ← Art. 66 Noul Cod de Procedură Civilă Judecarea cererii de... | Art. 68 Noul Cod de Procedură Civilă Formularea cererii.... → |
|---|
Citește mai mult
cererii principale.După admiterea sa în principiu, instanţa se va pronunţa asupra cererii de intervenţie voluntară accesorie prin hotărârea finală prin care va soluţiona şi cererea principală.
Intervenientul accesoriu nu poate fi însă obligat prin această hotărâre judecătorească la executarea unor prestaţii faţă de părţile iniţiale, cu excepţia eventualei sale obligări la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acesta, deşi este parte în proces, nu este în concret parte în vreuna dintre cererile formulate în dosar de părţi.
2. Actele săvârşite de intervenientul accesoriu. Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu are o poziţie subordonată părţii în favoarea căreia intervine, aspect ce rezultă din dispoziţiile art. 67 alin. (2) NCPC, potrivit cărora intervenientul accesoriu poate să săvârşească numai actele de procedură care nu contravin interesului părţii în favoarea căreia a intervenit. Intervenientul accesoriu nu devine însă reprezentantul părţii în favoarea căreia intervine, actele acestuia nefiind considerate actele părţii înseşi.
în momentul în care intervenientul accesoriu a săvârşit un act potrivnic părţii în favoarea căreia a intervenit, sancţiunea care se va aplica va consta în calificarea respectivului act drept neavenit, instanţa respingându-l ca atare şi neluându-l în considerare la pronunţarea soluţiei. Spre exemplu, dacă intervenientul accesoriu a intervenit în favoarea reclamantului, invocarea de către acesta a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului sau solicitarea intervenientului de aplicare a sancţiunii decăderii reclamantului din dreptul de a propune probe va conduce la respingerea acestora ca neavenite, fiind potrivnice reclamantului (instanţa va avea însă posibilitatea să invoce din oficiu chestiunile menţionate în exemplele precedente, dacă acestea sunt găsite întemeiate). Chiar dacă legea nu prevede această sancţiune decât pentru calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu în ipoteza în care partea pentru care a intervenit nu a declarat şi ea cale de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond, apreciem că aplicarea acestei sancţiuni poate fi extinsa şi în privinţa celorlalte acte săvârşite de intervenientul accesoriu în detrimentul părţii în favoarea căreia a intervenit.
Comentariul aferent cererii de intervenţie voluntară principală vizând ordinea soluţionării chestiunilor netimbrării sau renunţării la judecata cererii principale, pe de-o parte, şi a admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală, pe de altă parte, este valabil şi în cazul cererii de intervenţie accesorie.
3. Soluţiile ce pot fi pronunţate în privinţa cererii de intervenţie voluntară accesorie. Soluţia pronunţată asupra cererii principale condiţionează soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de intervenţie voluntară accesorie.
în ipoteza în care terţul a intervenit în folosul reclamantului, iar cererea principală este respinsă, aceasta va determina şi respingerea cererii de intervenţie voluntara accesorie ca neîntemeiata. Dimpotrivă, dacă cererea principală este admisă în întregime, pe cale de consecinţă va fi admisa şi cererea de intervenţie voluntară accesorie în folosul reclamantului.
Dacă terţul a intervenit în folosul pârâtului, iar cererea principală este respinsă, această soluţie va determina admiterea cererii de intervenţie voluntară accesorie. Dimpotrivă, dacă cererea principală este admisă în întregime, pe cale de consecinţă va fi respinsa şi cererea de intervenţie voluntară accesorie în folosul pârâtului, ca neîntemeiata.
Stingerea judecăţii cererii principale atrage întotdeauna şi stingerea judecăţii cererii de intervenţie voluntară accesorie. Astfel, dacă reclamantul renunţă la judecata cererii principale sau la dreptul dedus soluţionării, cererea de intervenţie accesorie în favoarea sa sau a pârâtului va fi respinsa ca rămasa fora obiect, întrucât nu se mai impune sprijinirea apărării părţilor.
Doctrina juridică a relevat faptul că dacă părţile iniţiale sting litigiul printr-o tranzacţie judiciară, intervenientul accesoriu nu va putea să solicite continuarea judecăţii, cu singura excepţie în care se dovedeşte că raţiunea încheierii tranzacţiei rezidă în fraudarea interesului său personal, caz în care instanţa va respinge cererea părţilor de pronunţare a unei hotărâri de expedient.
Similar cererii de intervenţie voluntară principală, perimarea cererii principale atrage şi perimarea cererii de intervenţie voluntară accesorie, întrucât perimarea se produce asupra tuturor părţilor din proces, indiferent de poziţia acestora procesuală, consecinţa decurgând din caracterul unitar al procesului.
Suspendarea judecăţii cererii principale determină şi suspendarea judecăţii cererii de intervenţie accesorie, întrucât aceasta are efect general, operând în bloc. în privinţa cererii de intervenţie voluntară accesorie nu se poate dispune aplicarea sancţiunii suspendării judecăţii sale, întrucât, admiţând ipotetic că ar putea fi suspendată, aceasta nu s-ar putea realiza decât printr-o disjungere de judecata cererii principale, ceea ce nu este posibil în cazul său.
4. Cheltuielile de judecată. în ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, intervenientul accesoriu va putea fi obligat la suportarea acestora numai în ipoteza în care cererea sa a fost respinsa, iar partea care a câştigat a efectuat o serie de cheltuieli tocmai pentru combaterea apârârilor invocate de acesta.
în măsura în care cererea de intervenţie voluntară accesorie a fost admisă, problema posibilităţii terţului de a-şi recupera propriile cheltuieli de judecată de la partea care a pierdut a primit rezolvări diferite. Astfel, într-o primă opinie, s-a apreciat că intervenientul accesoriu trebuie să-şi suporte întotdeauna cheltuielile propriei cereri, indiferent dacă hotărârea s-a pronunţat în favoarea sau nu a părţii pentru care a intervenit, soluţia fiind argumentată pe faptul că intervenţia voluntară accesorie nu trebuie să aibă drept consecinţă sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea care va cădea în pretenţii.
Apreciem însă că acest argument nu este suficient pentru a înlătura aplicarea regulii vizând acordarea cheltuielilor de judecată înscrisă în art. 453 alin. (1) NCPC, ce are ca fundament stabilirea culpei procesuale, în condiţiile în care terţul a intervenit în sprijinul uneia dintre părţi, intenţionând însă protejarea unui interes propriu. Apărarea în mod preventiv a acestui interes, prin formularea cererii de intervenţie accesorie, poate conduce la ocazionarea unor cheltuieli în proces, fiind echitabil şi legal ca terţului să i se recunoască dreptul de a şi le recupera de la partea în culpa, care prin acţiunile sau inacţiunile sale este pe cale de a-i produce un prejudiciu. De altfel, ca principiu, orice derogare de la regula generală sau orice restrângere de drepturi ar trebui expres prevăzută de lege, nefiind însă cazul în ipoteza discutată.
De asemenea, considerăm că intervenientului accesoriu i se va recunoaşte dreptul de a-şi recupera cheltuielile de judecată numai în mâsura în care apârârile sale au contribuit la pronunţarea soluţiei asupra cererii principale, iar nu în mod automat prin prisma raportului de dependenţă existent între cele două cereri.
5. Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu. Potrivit art. 67 alin. (4) NCPC, calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond (în temeiul unei excepţii procesuale). Ca atare, în aceste ipoteze, calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se va respinge ca neavenită.
în ipoteza în care atât partea, cât şi terţul care a intervenit în favoarea sa au declarat cale de atac, prin cereri distincte, instanţa de control judiciar se va pronunţa asupra acestora, apreciind în concret asupra temeiniciei motivelor invocate de fiecare parte, fără ca soluţia pronunţată asupra căii de atac exercitate de parte să influenţeze soluţia asupra căii de atac declarate de intervenientul accesoriu (doar soluţia dată cererii principale influenţează soluţia cererii de intervenţie voluntară accesorie formulate în faţa primei instanţe). Prin urmare, apreciem că în ipoteza admiterii căii de atac exercitate de parte, calea de atac declarată de terţul ce a intervenit în favoarea sa nu va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
în schimb, având în vedere că cererea de intervenţie accesorie poate fi formulată şi direct în calea de atacn favoarea apelantului/recurentului sau, după caz, a intimatului, în această situaţie admiterea sau respingerea căii de atac va influenţa soluţia dată cererii de intervenţie voluntară accesorie, problema fiind ca atare similară celei din etapa jude căţii cauzei în primă instanţă şi distinctă faţă de cea existentă în calea de atac, dacă cererea de intervenţie a fost formulată în faţa primei instanţe.
în măsura în care motivele căii de atac susţinute de intervenientul accesoriu nu sunt în favoarea părţii pentru care a intervenit, calea de atac promovată de acesta va fi respinsa ca neavenita.
Din moment ce intervenientul accesoriu tinde prin exercitarea căii de atac să fie pronunţată în final o soluţie de admitere a cererii sale de intervenţie, aceasta nefiind supusă timbrării, apreciem că nici în privinţa căii de atac exercitate nu exista obligaţia plaţii taxelor judiciare de timbru în sarcina intervenientului accesoriu.
întrucât admiterea caii de atac exercitate de partea în favoarea căreia terţul a intervenit determină schimbarea soluţiei procesului în primă instanţă, va atrage de asemenea modificarea soluţiei cererii de intervenţie accesorie, chiar şi în situaţia în care intervenientul accesoriu nu a declarat cale de atac sau aceasta i s-a respins, în temeiul unei excepţii procesuale sau ca nefondată. Spre exemplu, dacă reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe prin care i s-a respins cererea principală ca neîntemeiată, iar această cale de atac este admisă, cu consecinţa schimbării hotărârii în sensul admiterii cererii principale, chiar dacă terţul care a intervenit în faţa primei instanţe în favoarea reclamantului nu a declarat şi el cale de atac, admiterea apelului reclamantului va determina schimbarea hotărârii primei instanţe şi în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de intervenţie accesorie, aceasta urmând a fi, la rândul ei, admisă.