Art. 27 Noul Cod Penal Minoritatea făptuitorului Cauzele de neimputabilitate
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Cauzele de neimputabilitate
Cauzele de neimputabilitate
Art. 27
Minoritatea făptuitorului
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.
| ← Art. 26 Noul Cod Penal Excesul neimputabil Cauzele de... | Art. 28 Noul Cod Penal Iresponsabilitatea Cauzele de... → |
|---|
în art. 27 NCP sunt reproduse
Citește mai mult
dispoziţiile art. 50 CP 1969, care încadra în rândul cauzelor de înlăturare a caracterului penal al faptei minoritatea făptuitorului, în aceleaşi condiţii ca acelea existente de lege lata, anume avându-se în vedere ipoteza în care persoana fizică ce săvârşeşte fapta incriminată este un minor ce nu întruneşte condiţiile legale necesare pentru a avea capacitate penală, datorită segmentului de vârstă în care se încadrează. Practic, pentru o anumită categorie de minori (identificată în funcţie de criteriul principal al vârstei biologice), legiuitorul penal prezumă că dezvoltarea psiho-fizică atinsă este insuficientă pentru a permite o reală şi efectivă înţelegere a propriilor fapte şi a consecinţelor acestora, precum şi o reală posibilitate de autocontrol în privinţa trecerii sau nu la executarea lor.Vârsta de la care începe răspunderea penală şi limitele acesteia îşi găsesc reglementarea în art. 113 NCP (având corespondent fidel în art. 99 CP 1969). Din coroborarea dispoziţiilor art. 27 cu cele ale art. 113 NCP rezultă neîndoielnic că legiuitorul a prezumat incapacitatea penală a minorilor care, la data săvârşirii faptei, fie nu au împlinit vârsta de 14 ani (prezumţie absolută de lipsă a discernământului şi - ca atare - lipsă de răspundere penală), fie au vârsta cuprinsă între 14 ani şi 16 ani neîmpliniţi (prezumţie relativă de lipsă a discernământului, deci o răspundere penală condiţionată de stabilirea împrejurării că minorul a acţionat cu discernământ). Prin caracterul său relativ, discernământul - capacitatea persoanei de a înţelege şi a-şi manifesta conştient voinţa în raport cu o anumită faptă concretă111 -este analizat ca o capacitate penală mărginită la o speţă concretă, dovada căzând în sarcina organelor judiciare penale. Potrivit art. 184 NCPP, se stabileşte necesitatea dispunerii unei expertize medico-legale psihiatrice în cazul infracţiunilor comise de minori cu vârsta între 14 şi 16 ani.
Neîndeplinirea condiţiilor legale pentru a răspunde penal interesează în raport de momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală. „în cazurile când
legea penală prevede că anumite efecte juridice se produc în raport cu data săvârşirii infracţiunii, prin această expresie se înţelege data actului de executare ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, iar nu data consumării acesteia prin producerea rezultatului. încadrarea juridică a faptei va fi dată însă în raport cu rezultatul produs, în toate cazurile în care încadrarea este condiţionată de producerea unui anumit rezultat". „în cazul în care minorul a săvârşit, în timpul cât nu răspundea penal, o parte din actele succesive componente ale unei infracţiuni continue ori continuate sau ale unei infracţiuni de obicei, pe care le repetă în perioada în care a devenit răspunzător potrivit legii, va fi tras la răspundere penală numai pentru activitatea infracţională săvârşită în această ultimă perioadă. în cazul în care a săvârşit, în timpul când nu răspundea penal, o faptă prevăzută de legea penală cu urmări progresive realizate în perioada în care a devenit răspunzător, el nu va fi tras la răspundere penală". Pornind de la dispoziţiile cuprinse în art. 154 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) NCP, în cazul infracţiunilor de durată, data săvârşirii este, pentru infracţiunea continuă, momentul încetării acţiunii sau inacţiunii, pentru infracţiunea continuată, data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni, pentru infracţiunea de obicei, data săvârşirii ultimului act de executare, iar pentru infracţiunea progresivă, data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii. în raport cu aceste date, particularizate în cazul fiecărei infracţiuni de durată, se produc consecinţe juridice referitoare (şi) la minoritate.
Fapta prevăzută de legea penală comisă de minorul nerăspunzător penal - faptă neimputabilă - nu constituie infracţiune, fiind exclusă, pe cale de consecinţă, răspunderea penală. în acest caz, minorul beneficiază de măsuri de protecţie specială, prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, anume supravegherea specializată şi plasamentul. O problemă ridicată în activitatea practică141 este aceea de a şti dacă, potrivit legii, instituţia abilitată a stabili aceste măsuri (Comisia pentru protecţia copilului sau instanţa, după caz)
este obligată să le dispună, operând, în continuare, în planul efectelor, un principiu al oficialităţii (odată declanşată cercetarea din partea organelor statului), sau, în faţa autorităţii specializate şi/sau instanţei civile, operează principiul oportunităţii, subsumat principiului respectării interesului superior al copilului. Cu alte cuvinte, este necesar, dar nu şi suficient, pentru luarea acestor măsuri ca minorul să fi săvârşit fapta prevăzută de legea penală şi să nu răspundă penal, astfel încât instituţia abilitată va analiza, în interesul superior al copilului, oportunitatea măsurilor în raport cu toate elementele relevante în cauză şi cu particularităţile copilului.
în ceea ce priveşte situaţia minorului nerăspunzâtor penal care a comis o faptă prevăzută de legea penală (neimputabilă), există practică neunitară referitoare la posibilitatea dispunerii măsurilor de siguranţă. în opinia noastră, aceasta reprezintă o falsă controversă, neputându-se identifica niciun motiv legal care să împiedice luarea unei măsuri de siguranţă asupra oricărei persoane (inclusiv minor, răspunzător sau nerăspunzător penal), în privinţa căreia s-ar impune o asemenea sancţiune de drept penal, întrunite fiind condiţiile legii. Cât de absurdă ar fi, spre exemplu, pretenţia de a lăsa asupra unui minor nerăspunzător penal, care a comis un omor, folosind o armă de foc, respectivul corp delict (din moment ce măsura confiscării speciale reprezintă o măsură de siguranţă)!
în caz de concurs al minorităţii făptuitorului cu alte cauze de excludere a infracţiunii, distingem două ipoteze: în concurs cu oricare dintre cauzele justificative, prioritate va avea cauza justificativă; în concurs cu o altă cauză de neimputabilitate, în principiu, va prevala minoritatea121.
Această cauză de neimputabilitate produce, potrivit regulii în materie, efecte in personam, lăsând loc participaţiei improprii [art. 52 alin. (1) şi (3) NCP], iar săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor (după caz, nerăspunzător ori răspunzător penal), reprezintă o circumstanţă generală agravantă obligatorie (art. 77 lit. d) NCP].
În această materie, nu se impun probleme de delimitare a reglementării mai favorabile, căci, deşi iniţial - la nivel de proiect al noului Cod penal -legiuitorul român lua în considerare o scădere a limitei inferioare de vârstă de la care să fie posibilă angajarea răspunderii penale (de la 14 la 13 ani), această poziţie a fost în final reconsiderată. Ca atare, vor rămâne valabile aprecierile literaturii de specialitate formulate anterior în domeniu.
Potrivit art. 114 NCP, instanţa nu mai poate aplica o pedeapsă penală minorului care răspunde penal, având posibilitatea de a alege numai între măsuri educative neprivative de libertate şi măsuri educative privative de libertate. Prin urmare, minorului nu îi mai poate fi aplicată o pedeapsă, indiferent de vârstă şi indiferent dacă a acţionat cu sau fără discernământ.
în cazul faptelor prevăzute de legea penală săvârşite de minorii sub 14 ani,
Citește mai mult
precum şi în cazul minorilor cu vârsta între 14 şi 16 ani care au săvârşit fapta fără discernământ, instanţa va putea lua numai o măsură de siguranţă, fără posibilitatea aplicării unei măsuri educative.în cazul faptelor prevăzute de legea penală săvârşite de minorii care au împlinit vârsta de 16 ani şi care au săvârşit fapta fără discernământ se va reţine cauza de neimputabilitate a iresponsabilităţii, prevăzută de art. 28 NCP.