Decizia civilă nr. 1348/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1348/R/2011
Ședința publică din data de 12 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva Sentinței civile nr. 5835 din 22 noiembrie 2010 a T. S. pronunțată în dosar nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul intimat P. C., având ca obiect asigurări sociale - contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul intimat, prin serviciul registratură al instanței, la data de 5 aprilie 2001, a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de C. J. de P. S. și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.
Având în vedere că recurenta a solicitat judecata cauzei în lipsă, Curtea o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. S. sub numărul de mai sus, reclamantul P. C. a chemat în judecată C. J. de P. S., solicitând modificarea deciziei de pensionare nr. 133167/(...) în sensul de a se lua în calcul perioada de (...)-(...), ca fiind lucrată în grupa I de muncă, înscrisă în cartea de muncă, în proporție de 66%.
Prin întâmpinare, pârâta C. J. de P. S. a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că activitatea desfășurată de reclamantă nu a fost la o unitate cu profil construcții montaj și ca atare nu i se aplică pct.3 din Ordinul nr.50/1990.
Prin sentința civilă nr. 5835 din 22 noiembrie 2010, a fost admisăacțiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 133167/(...) a Casei Județene de P. S., s-a acordat pensie pentru limită de vârstă reclamantului, ținându-se seama de un stagiu de cotizare de 46 de ani 2 luni și
20 zile, din care 13 ani 5 luni și 0 zile în grupa I de muncă și 20 ani , 11 luni și
15 zile în condiții normale; 5 ani, 4 luni și 5 zile stagiu asimilat; 6 ani, 6 luni stagiu aferent grad I și II.
Nu a fost considerată grupa I de muncă, perioada (...) - (...), deși din cartea de muncă a reclamantului rezultă că în această perioadă a lucrat în grupa I de muncă, în proporție de 66,66%, la SC E. SA Z.
Ori atâta vreme cât în cartea de muncă se prevede această perioadă ca fiind lucrată de reclamant în grupa I de muncă, pârâta era obligată a lua în considerare la calculul pensiei această mențiune din cartea de muncă, care se bucură de legalitate și temeinicie a înscrierii atâta vreme ce nu a fost anulată, pârâta neavând abilitatea de a considera sau nu valabilă o înscriere existentă în cartea de muncă.
Aceste considerente au făcut ca acțiunea reclamantului să fie întemeiată, admițându-se și anulându-se decizia atacată cu obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare în care să valorifice perioada (...)-(...) ca fiind perioadă lucrată în grupa I de muncă, în proporție de 66,6%.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând casarea întotalitate a sentinței.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că reclamantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, în sistemul public de pensii, începând cu data de (...), prin decizia nr.133167/(...), potrivit Legii nr.19/2000, modificată și completată.
Sunt citate, în continuare, dispozițiile pct.3 și 4, art. 6 din Ordinul nr.50/1990 al M.M.O.S, completat cu avizele ulterioare.
Se puteatu deci nominaliza pentru încadrare în aceste grupe, numai persoanele care au lucrat până la data de (...), nefiind îndrituite să asimileze și în acest fel să extindă prevederile din reglementările privind încadrarea în grupa I și II de muncă și alte categorii profesionale.
Chiar dacă anterior anului 1990, legislația în vigoare a cuprins prevederile referitoare la acordarea beneficiului grupelor I și II de muncă, modul de aplicare al acestora a fost unul restrictiv, astfel că, prin intrarea în vigoare a Decretului Lege nr.68/1990, s-a avut în vedere înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, în acordarea sporurilor și încadrarea în grupa superioară de muncă, în vederea pensionării.
Conform art.4 din H.G. nr.1061/(...) pentru stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în grupele I și II - M. M. împreună cu Ministerul Sănătății, cu acordul Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, vor dispune scoaterea locurilor de muncă din grupele în care sunt prevăzute, în situația în care - ca urmare a măsurilor luate - condițiile de muncă au încetat să mai prezinte caracterul deosebit care a justificat încadrarea lor în grupele I și II de muncă, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al angajaților în cauză
Potrivit art.15 din ordinul MMOS nr.50/1990 „dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M. M. și O. S..
Totodată, ținând seama de prevederile art.2 și 3 din Decretul-Lege nr.68/1990, unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă începând cu (...) și până în prezent.
Conform pct.6, 8 și 15 din Ordinul MMOS nr.50/1990, rezultă că până în data de (...), încadrarea activităților sau a locurilor de muncă în grupesuperioare de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze, în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente veritabile, existente în cadrul unităților angajatoare.
Din aceste dispoziții legale rezultă faptul că aceste măsuri au avut caracterul unor acte de organizare internă a unităților, orice angajat care îndeplinea condițiile până la data de (...) trebuind să solicite acest fapt.
Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I și a II-a de muncă au fost abrogate la (...). După această dată nu mai există baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că, în anumite perioade anterioare datei de (...), o persoană și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, se va face numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau deținătorilor de arhive.
După data intrării în vigoare a Ordinului 590/2008, respectiv, (...), angajatorii întocmesc și eliberează adeverințe conform modelului prevăzut în anexa la ordin, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidența acestora, așa cum prevede Legea nr. 44/2006.
Prin obligativitatea ca în cuprinsul adeverinței eliberate de angajator să fie precizat actul administrativ emis de către unitate (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontaje lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran, etc.), consideră că emitentul actului normativ a dorit să sublinieze faptul că nu a ultraactivat legea civilă veche.
În concluzie, reclamantul nu a putut beneficia de grupa I de muncă, întrucât, în perioada (...)-(...), era încadrat în funcția de șef departament tehnic, funcție care nu poate fi încadrată în grupa I de muncă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 aprilie 2011, reclamantul P. C.a solicitat respingerea recursului.
În motivare reclamantul arată că în cartea de muncă emisă de SC E. SA
Z. perioada menționată (...)-(...) este înregistrată ca fiind lucrată în condițiile grupei a I-a de muncă, în proporție de 66,6%, ceea ce înseamnă că angajatorul a plătit contribuțiile corespunzătoare. Cartea de muncă este înscrisă în legalitate și temeinicie, iar pârâta nu are abilitatea de a considera sau nu valabile înscrierile existente în aceasta.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Practic, recursul se compune dintr-o enumerare de dispoziții legale, critica făcută în final, cu caracter mai concret, privitor la imposibilitatea de a se încadra în grupa I de muncă a funcției deținute de reclamant, aceea de șef departament tehnic, fiind singurul motiv de recurs formulat, singura afirmație care este legată de situația concretă din cauză. Referitor la celelalte susțineri din cuprinsul cererii de recurs, acestea au caracter teoretic, nefiind făcută nici o afirmație prin care să se puncteze care din aceste dispoziții ar fi aplicabile speței și pentru ce rațiuni.
Curtea reține că Legea nr. 19/2000 acordă o serie de facilități pentru pensionarii care au desfășurat activitate salariată în grupele de muncă, în condiții deosebite de muncă sau în condiții speciale, fiind așadar legitim a se solicita recunoașterea grupei de muncă de către pensionar la stabilirea pensiei.
În cazul reclamantului, prin chiar cuprinsul cărții de muncă fostul angajator atestă că aceasta a lucrat în grupa I de muncă în perioada (...)-(...), cu 66,6% din timp.
Așa cum reiese din înscrisurile depusă la fond și din cererea de recurs, pârâta recurentă refuză luarea în considerare a acestor adeverințe, apreciind că în mod greșit unitatea i-a acordat grupa superioară de muncă întrucât la punctele 3 și 7 din Ordin nu se regăsește profesia reclamantului, care prin natura ei nu presupune acele condițiile grele, nocive sau periculoase ce să justifice acordarea grupei.
Refuzul pârâtei nu este legitim.
Potrivit prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, „Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2."; Prin urmare, selecția făcută de pârâtă pe motiv că șefii de departament tehnic nu au lucrat în condiții similare muncitorilor este neîntemeiată și în contra stipulațiilor actului normativ în discuție.
Pe de altă parte, potrivit art. 5 și 6 din Ordin, „Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele M.ui Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal. (…)
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)";.
Se constată că actul normativ incident prescrie o metodologie clară de nominalizare a persoanelor care au desfășurat activitate în grupele de muncă, astfel încât actul emis de angajator în urma aplicării acestui procedeu legal nu poate fi ignorat de către pârâtă decât în măsura în care ar obține anularea acestuia. Or, dat fiind că recurenta nu a făcut dovada că ar fi dobândit constatarea prin instanță a nulității înscrierilor în cartea de muncă a acestei mențiuni cu privire la grupa de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea și nici în prezentul cadru procesual nu a investit instanța cu o astfel de cerere, atitudinea acesteia de a ignora încadrarea în grupa I de muncă a activității reclamantului apare ca abuzivă și contrarie dispozițiilor legale, situație în care sentința pronunțată, prin care se sancționează comportamentul abuziv al pârâtei, este temeinică și legală.
Față de prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. J. de P. S. împotriva sentinței civile nr. 5835 din 22 noiembrie 2010 a T. S. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 12 aprilie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C. M. I. T. L. D.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M
2 ex./(...)
Jud.fond. A.R.P./A.B.
← Decizia civilă nr. 891/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3716/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|