Decizia civilă nr. 2815/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2815/R/2011
Ședința septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul P. I. și, respectiv, de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1572 din 28 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent P. I., avocat C. I., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 august 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus la dosar întâmpinare, prin care nu se invocă aspecte noi față de cele de la fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar, cu titlu de practică judiciară, 6 hotărâri judecătorești și adresa nr. 100/41/(...) emisă de SC R. 16 F. SA, adresată C. J. de P. C. și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului declarat de partea pe care o reprezintă, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei C. J. de P. C. să îi emită reclamantului recurent o nouă decizie de pensionare pentru munca depusă și limita de vârstă cu luarea în considerare la stabilirea elementelor pensiei - punctajul mediu anual și cuantumul pensiei - a tuturor veniturilor suplimentare menționate în Adeverința nr. (...), eliberată de SC R. 16 F. SA pe perioada (...) - (...), venituri suplimentare constând în: acord global, ore suplimentare, premii, compensații, spor toxicitate, spor specific, indemnizații concediu de odihnă, indemnizații concediu de boală, etc.
În ceea ce privește data acordării drepturilor recalculate, reprezentantul reclamantului recurent arată că aceasta este (...). De asemenea, susține pe larg motivele din memoriul de recurs.
Referitor la recursul declarat de pârâta recurentă C. J. de P. C., reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea acestuia canefondat. S. obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulata de reclamantul P. I. împotriva paratei C. J. de P. C. și, în consecință, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, începând cu data de (...), cu luarea în calcul, la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie, a sporului de acord, regie și premii, pe perioada (...)-(...), prevăzute în adeverința nr. (...) emisă de SC R. 16 F. SA. Au fost respinse celelalte petite. A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Pentru a pronunța soluția menționată T. a avut în vedere că reclamantul s-a pensionat prin decizia de pensionare nr. 230929/(...), drepturile fiindu-i stabilite începând cu data de (...). Ulterior, reclamantul a depus la pârâtă adeverința nr. (...) emisă de SC R. 16 F. SA.
Potrivit art. 164 alin. 2 din L. nr. 19/2000 "La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă. "
A.. 3 arată că "la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare".
Pârâta a luat în calcul, potrivit art. 164 din L. nr. 19/2000, sporul de vechime prevăzut de lege la stabilirea punctajelor anuale, precum și alte sporuri cu caracter permanent la rubrica alte sporuri, așa cum rezultă din anexele la buletinul de calcul. La stabilirea drepturilor de pensie, pârâta a luat în calcul sporul de noapte.
În ceea ce privește indemnizația de CO și concediul medical aceastea nu se iau în calcul separat, ca urmare a faptului că pe perioada în care reclamantul a fost în concediu de odihnă sau concediu medical i s-a luat în calcul salariul și sporurile de care a beneficiat, așa cum rezultă din datele privitoare la activitatea în muncă.
Potrivit prevederilor D.ului nr. 46/1982, pentru compensații nu s-a datorat și virat contribuția de asigurări sociale și, prin urmare, nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensiei, întrucât s-ar încălca principiul contributivității.
De asemenea, adeverința depusă nu este întocmită conform prevederilor legale în vigoare, respectiv nu se menționează temeiul legal pentru fiecare spor acordat, respectiv pentru sporul specific. Pentru acest spor trebuie trecută denumirea exactă, temeiul legal și dacă a fost luat în calcul la plata contribuțiilor de asigurări sociale.
Începând cu (...), salariul a fost trecut sub formă de fracție, trecându- se la numărător suma pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale, astfel că după această dată se ia în calcul suma cuprinsă în carnetul de muncă.
În ceea ce privește sporul în acord, regie, toxicitate, spor de conducere și premii, pârâta trebuia să le ia în calcul la stabilirea drepturilor reclamantului.
Drepturile se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii la pârâtă, potrivit art. 95 alin. 3 din legea pensiilor, respectiv (...).
Raportat la considerentele arătate, în temeiul art.155 și art. 78 alin. 4 din L. nr.19/2000, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului.
În termen legal, au declarat recurs atât reclamantul P. I., cât și pârâta C.
J. de P. C.
1.Prin propriul recurs, reclamantul a solicitat admiterea acestuia simodificarea in parte a sentinței, respectiv admiterea cererii așa cum a fost formulata și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Consideră că recalcularea pensiei trebuie să se raporteze la toate veniturile suplimentare din perioada de referință, inclusiv la acordul global, ore suplimentare, premii, compensații, spor toxicitate, spor specific, indemnizații concediu de odihnă, indemnizații concediu de boală, etc. Data acordării drepturilor recalculate este (...), întrucât la această dată a fost învestită instanța cu soluționarea cererii.
Din adeverința nr.(...), precum si din copia cărții de munca seria AX nr.0002683, rezulta fara dubii ca reclamantul in perioada (...) - (...), având meseria de sudor electric, a realizat constant venituri lunare suplimentare așa cum sunt menționate in Adeverința nr.(...).
In adeverința depusa la dosar, se precizează expres de către angajator că datele din adeverința au fost culese din statele de plata aflate in arhiva unității, sunt indicate temeiurile legale in baza cărora au fost acordate veniturile, se precizează explicit ca pe toata durata angajării s-au plătit CAS- ul si contribuția la pensia suplimentara, conform reglementarilor legale in vigoare la acea data.
Deși in adeverința depusa la dosar sunt evidențiate sporurile pe perioada (...) - (...), acestea au fost acordate de către instanța fondului doar pentru intervalul (...) - (...).
Între sumele înscrise in carnetul de munca la numărătorul fracției începând cu (...) (salar tarifar de încadrare + sporul pentru munca in condiții grele + sporul de vechime) si sumele brute lunare înscrise in Adeverința nr.(...) exista diferențe foarte mari, sumele din adeverința depusa la dosar fiind mult mai mari decât cele din carnetul de munca.
Menționează că sporul de noapte evidențiat în adeverința nr.
888/2010, a fost luat in calcul anterior, conform adeverinței nr.(...), eliberata de același angajator.
Adeverința nr.(...) pe care se întemeiază pretențiile reclamantului a fost întocmită cu respectarea normelor legale. În acest sens subliniază că în cuprinsul acesteia angajatorul precizează ca sporurile au fost acordate in conformitate cu prevederile legale in vigoare din perioadele in care s-au întocmit statele de plata, D. 3 /. CM art.50, Hotărârea 1061/1959, HCM nr.914/1968, L. nr.57/1974 art.72, D. nr.46/1982, Ordin 687/2007 art.7 precum si in baza prevederilor contractelor colective de munca încheiate intre patronat si sindicate.
În privința cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, reclamantul apreciază că acestea au fost reduse în mod nejustificat, în condițiile în care pretențiile deduse judecății sunt fondate sub toate aspectele.
S. cheltuieli de judecată în recurs.
2.Prin recursul formulat, pârâta C. J. de P. C. solicită modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Pârâta apreciază că în raport de dispozițiile art. 169 alin. 3 din legea nr. 19/2000, data de acordare a pensiei recalculate stabilită de către instanța fondului este greșită, deoarece aceasta se acorda începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.
Subliniază că în conformitate cu prevederile art.164 din legea nr.
19/2000 la determinarea punctajului anual se au în vedere sporurile cu caracter permanent. De asemenea, face trimitere la dispozițiile art.3 din L. nr.49/1992 și art. 23 alin. 3 din L. nr.19/2000 modificat prin L. nr. 2..
Până la (...) potrivit art.164 se iau în calcul sumele din carnetul de muncă. Nu există un text legal care să indice alt mod de calcul.
Adeverința conține atât plata în acord, cât și în regie, care însă se exclud reciproc.
De asemenea, recurenta menționează dispozițiile art. 23 și art. 26 din
L. nr. 19/2000. Subliniază că nu pot fi avute în vedere la stabilirea pensiei stimulentele, salariile de merit sau orice alte venituri ocazionale.
Pârâta face trimitere și la recursul în interesul legii promovat de P. G. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privitor la posibilitatea de a valorifica la stabilirea și recalcularea pensiilor formele de retribuire în acord global, prevăzute de L. nr.57/1974.
Recurentul reclamant P. I. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (13-15) la recursul pârâtei C. J. de P. C., prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către C. J. de P. C. ca fiind netemeinic si nelegal, solicitând și cheltuieli de judecată.
În probațiune s-a depus practică judiciară.
Trecând la soluționarea cauzei, Curtea a reținut următoarele:
1. Recursul CJP C. este nefondat.
Este adevărat că în adeverința depusă de reclamant se identifică perioade în care acesta a beneficiat de venituri atât sub forma salarizării în acord, cât și în regie, însă cele două forme de plată a salariului se pot cumula.
Salarizarea în acord, cunoscută și sub denumirea de salarizare în funcție de rezultatele muncii, are ca particularitate fundamentală stabilirea salariului în funcție de natura rezultatului luat în considerare. În concret, de cele mai multe ori, rezultatul constă în randamentul salariatului în funcție de cantitatea de produse(numărul de piese fabricate, greutatea sau volumul producției), iar salariul este calculat pe baza unui preț pe unitatea de produs.
Salarizarea în regie se fundamentează pe ideea de timp, respectiv stabilirea salariului se face exclusiv în funcție de timpul lucrat.
Așadar, pornind de la specificul fiecăreia dintre formele de salarizare menționată, se conturează reprezentarea că acestea pot să coexiste în același interval de timp, identificându-se posibilitatea ca o persoană să fie remunerată și în funcție de realizări cu privire la un anumit proiect desfășurat pe o anumită perioadă individualizată, cât și în funcție de timpul lucrat pentru alte activități derulate în cadrul aceleiași unități în aceeași perioadă.
Curtea notează că pârâta critică reținerile instanței de fond privitoare la sporul de vechime, critici care, de asemenea, nu pot fi primite.
Astfel, reține că în conformitate cu art. 164 din L. nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă, inclusiv sporul de vechime. A. nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă
și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din L. nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care s-a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei, ca prestație de asigurări sociale, să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu, art. 78 alin. 4 din L. nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În aplicarea acestui text legal art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.
19/2000 prevede că pct. 19 de la secțiunea I "D. generale (capitolul I din lege)" a cap. A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins:
„Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; … l) alte sume acordate potrivit legii";.
Potrivit raționamentului menționat, Curtea apreciază că este evidentă intenția legiuitorului ca sporul de vechime să fie avut în vedere la stabilirea punctajului mediu anual și, implicit, la stabilirea pensiei, prin raportare la cuantumul evidențiat în adeverința nr. (...), emisă de SC R. 16 F. SA (f. 9 dosar fond).
În ceea ce privește recursul în interesul legii la care face trimitere pârâta, Curtea observă că acesta a fost respins prin decizia nr. 30 din (...), astfel că acesta nu este obligatoriu pentru instanță.
Pârâta formulează critici și cu privire la data acordării drepturilor de pensie recalculate, invocând în acest sens și dispozițiile art. 169 al. 3 din legea 19/2000.
Este real faptul că dispozițiile arătate de către pârâtă sunt incidente în cauză, întrucât pensia reclamantului a fost stabilită în baza Legii nr.
19/2000, astfel că drepturile recalculate se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.
În acest context, se observă că, cererea de recalculare a fost depusă la CJP în (...) (f. 2 dosar fond), astfel că potrivit normei legale evocate, data de acordare este (...). Cu toate acestea, prima instanță a stabilit în mod eronat ca pensia recalculată să fie acordată începând cu data de (...).
Ținând însă seama de faptul că reclamantul a solicitat ca drepturile recalculate să îi fie acordate începând cu data depunerii acțiunii la instanță - (...), pentru a da valență principiului disponibilității, care se justifică a fi aplicat cu prioritate, Curtea apreciază că pensia recalculată trebuie acordată din data menționată de reclamant, respectiv din (...).
Potrivit considerentelor expuse, Curtea găsește nefondat recursul pârâtei, astfel că în temeiul art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă îl va respinge ca atare.
2. Recursul reclamantului P. I. este parțial întemeiat.
Referitor la îndreptățirea reclamantului de a-i fi luate în considerare la recalcularea pensiei veniturile suplimentare constând în ore suplimentare,spor specific și compensații in baza D.ului nr.46/1982, Curtea opinează că este aplicabil raționamentul expus în motivarea recursului promovat de către pârâta CJP C., astfel că nu va reveni asupra acestuia.
În ceea ce privește sporul specific, se constată că acesta s-a acordat inbaza prevederilor Contractelor colective de munca încheiate între patronat si sindicatul din societate, începând cu data de (...), persoanelor care au lucrat efectiv in activitățile si locurile de munca de demontare, reparare si montare la diferitele tipuri si modele de locomotive. Or, conform carnetului de munca, reclamantul a lucrat în meseria de sudor electric la mijloacele de transport.
Compensațiile acordate in baza D.ului nr.46/1982 reprezintă în fapt majorări de retribuție tarifară cuvenite potrivit art. 1 din decretul menționat și pentru care angajatorii au achitat CAS, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Nu prezintă relevanță în cauză dispozițiile art. 6 din D.ul nr.46/1982, în condițiile în care aceste norme se referă exclusiv la modul de calcul privind retributia in acord, sporurile, indemnizatiile, premiile, celelalte drepturi de retribuire, precum si orice alte drepturi si obligatii care se determina, potrivit legii, in functie de nivelul retributiei.
În privința mențiunilor din adeverința referitoare la deplasări, Curtea observă că la această rubrică nu apare indicată nici o sumă, astfel că solicitările reclamantului sub acest aspect sunt practic lipsite de obiect.
Similar cu instanța fondului, Curtea găsește nefondate și solicitările reclamantului privitoare la indemnizația pentru concediu de odihnă, respectiv indemnizația pentru concediu de boală, întrucât pentru perioadele menționate pârâta CJP a avut în vedere salariul și sporurile de care acesta a beneficiat.
În măsura în care s-ar acredita solicitarea în acest sens a reclamantului, s-ar ajunge la situația în care pentru aceeași perioadă recalcularea pensiei să se fundamenteze pe venituri duble, ajungându-se, astfel, la o îmbogățire fără just temei.
Raportat la considerentele expuse, Curtea concluzionează că reclamantul este îndreptățit la recalcularea pensiei prin raportare la următoarele venituri suplimentare: ore suplimentare, spor specific și compensații in baza D.ului nr.46/1982, spor de acord, regie și premii.
Pârâta CJP C. trebuie să aibă în vedere veniturile suplimentare realizate de către reclamant pentru întreaga perioadă în care acestea au fost realizate, iar nu doar pentru perioada octombrie 1972 - martie 2001. Or, așa cum rezultă din adeverința nr. (...), aceste venituri apar evidențiate pentru intervalul octombrie 1972 - martie 2001.
Recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare aferente doar perioadei (...) - (...) nu este justificată, în condițiile în care această abordare contravine principiilor deja enunțate.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată privitoare la fondul cauzei, se reține că diminuarea acestora se justifică prin prisma dispozițiilor art. 276
Cod de procedură civilă.
În contextul în care acțiunea promovată de către reclamantul recurent s-a dovedit a fi întemeiată în cea mai mare parte, respectiv cu privire la petitele referitoare la orele suplimentare, sporul specific, compensațiile acordate în baza D.ului nr.46/1982, sporul de acord, sporul de regie și premii, fiind respinse doar petitele privind indemnizația pentru concediu de odihnă, pentru concediu de boală și deplasări, Curtea opinează că diminuarea cheltuielilor constând în onorariu avocațial, de la suma de 600 lei la 450 lei, corespunde exigențelor impuse de norma legală evocată.
Ținând seama de aspectele expuse, în conformitate cu art. 304. pct. 9
Cod de procedură civilă coroborat cu art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul reclamantului P. I., va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea acestuia, potrivit dispozitivului.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii, în măsura în care nu contravin prezentei.
Reținând că recursul pârâtei C. J. de P. C. este nefondat, iar recursul reclamantului P. I. este parțial întemeiat, în baza dispozițiilor art. 276 Cod de procedură civilă Curtea va obliga pârâta recurentă CJP C. să plătească reclamantului recurent P. I. suma de 450 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile numărul 1572 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta C. J. de P. C. să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant începând cu data de (...), cu luarea în considerare a sporului de acord și veniturilor intitulate regie, premii, ore suplimentare, spor specific și compensație D. nr. 46/1982, atestate de adeverința nr. (...) emisă de S. R. 16 F. S. în perioada octombrie
1972 - martie 2001.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 400 lei, cheltuieli de judecată parțiale.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii în măsura în care nu contravin prezentei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva aceleiași hotărâri.
Obligă pe intimata C. J. de P. C. să plătească recurentului P. I. suma de 450 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
D. G. S. D. L. D. C. M.
Plecat în CO, semnează
Președinte instanță
V. M.
Red. /dact./ DG
2ex./(...) Jud.fond: P.U.
← Decizia civilă nr. 284/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1259/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|