Decizia civilă nr. 3410/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

Dosar nr.(...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 3410/R/2011

Ședința ata de 04 octombrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. T.

JUDECĂTOR: D. C. G.

JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile 1366 din 15 martie 2011, a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. A.-Z., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei intimate, avocat Z. D., din Baroul Cluj, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare și timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 03 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare, la care a anexat împuternicirea avocațială și dovada achitării onorariului avocațial.

Reprezentantul reclamantei intimate C. A. Z. arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.

Reprezentantul reclamantei intimate C. A. Z. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, susținând pe scurt motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului civil de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. sub nr.52/117/(...), reclamanta

C. A. Z. a chemat în judecată pe pârâta C. J. DE P. C. și a solicitat anularea deciziei R.63609/(...), obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare pentru limită de vârstă cu luarea în considerare a grupei a II-a de muncă pentru perioada (...)- (...) și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a procedat nelegal în momentul în care i-a respins cererea de pensionare, deoarece, potrivit adeverinței nr.CR 204/(...) emisă de UM 02523 B., a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă o perioadă de 21 de ani și 11 luni, fiind îndreptățită, potrivit prevederilor legale în vigoare la data depunerii cererii de pensionare, să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantei, motivând că meseria acesteia nu se regăsește în prevederile H.G. nr.1223/1990 și nici nu există temei legal pentru încadrarea activității desfășurate în grupe superioare de muncă.

Prin sentința civilă nr.1366/(...), Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamanta C. A. Z. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., a anulat decizia R.63609/(...), pârâta fiind obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru limită de vârstă cu luarea în considerare a grupei a II-a de muncă pentru perioada (...)- (...), conform adeverinței nr. CR 204/(...), începând cu data de (...).

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia R nr.63609/(...), pârâta a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă formulată de către reclamantă, deoarece grupa a II-a de muncă în care a fost încadrată nu a fost luată în considerare pe motivul că funcțiile deținute de către aceasta nu se încadrează în prevederile Ordinului nr.50/1990 și a H.G. nr.1223/1990.

Din adeverința nr. CR 204/(...) emisă de UM 02523 B., rezultă că în perioada (...)-(...), reclamanta a lucrat permanent pe șantiere de construcții montaj subordonate MAPN, în funcțiile de funcționar, magaziner și merceolog în proporție de 1. din programul de muncă, fiind încadrată în grupa a II-a de muncă potrivit prevederilor H.G. nr.1223/1990 și ale O.G. al Ministrului Apărării naționale nr.24/1991.

Respingând cererea de pensionare, deși reclamanta a dovedit perioada desfășurată în grupa a II-a de muncă, pârâta a procedat nelegal, astfel că în temeiul art. 155 litera „d"; din L. nr. 1. în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, cererea reclamantei a fost admisă.

Prima instanță a obligat pârâta să achite reclamantei și cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C.,criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Recurenta invocă faptul că H.G. nr. 1223/1990 nu permite încadrarea in grupa de muncă, prevăzând următoarele: „Personalul care este În activitate și care a lucrat la locurile de munca sau activitățile cu condiții de munca nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcții- montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile - șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora: bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare se încadrează in grupa a II-a de munca în vederea pensionării, pentru întreaga perioada efectiv lucrata după 18 martie 1969."

Se mai susține că în aceste puncte ale H.G. 1223/1990 nu se regăsește niciun temei pentru încadrarea în grupe de muncă a profesiei respective, care prin natura ei nu implica acele condiții de munca nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcții-montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile-șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora: bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare. Nu sepot asimila atribuțiile funcției de contabil cu cele ale muncitorului care lucrează efectiv in condițiile descrise conform H.G.1223/1990.

De asemenea, recurenta mai arată că, potrivit art. 42 alin.1 din L. nr.

1., asigurații care au realizat stagiul complet de cotizare și care și-au desfășurat activitatea total sau parțial în condiții deosebite de muncă, au dreptul la pensie pentru limita de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 1. Astfel, pentru 21 ani, 11 luni lucrați în grupa a II-a se acorda un număr de 4,5 ani reducere la vârsta de pensionare. R. că intimata se poate pensiona la vârsta de 55 de ani si 6 luni, pe care o împlinește abia la (...).

Întrucât reclamanta împlinise vârsta de 54 ani și 7 luni la data de (...), recurenta arată că aceasta nu îndeplinea condițiile pentru a fi înscrisă la pensie pentru limită de vârstă.

În drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 C.pr.civ.

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta C. A. Z. a solicitat respingerearecursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

Analizând recursul formulat de pârâta C. J. DE P. C., în temeiuldisp.art.304 pct. 9, art. 3041 Cod.proc.civilă, se reține că acesta este nefondatpentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a dispus anularea deciziei nr.

R63609/(...) emisă de către recurentă și emiterea unei noi decizii prin care să fie luată în considerare la stabilirea drepturilor de pensie ale intimatei perioada (...)-(...) lucrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 1. din programul de lucru, conform adeverinței nr. CR 204/(...) emisă de UM

02523 B.

Astfel, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar potrivit art. 2, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.

Conform art. 6 din același act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).

Prin adeverința nr. CR 204/(...), UM 02523 B. a certificat faptul că în perioada (...)-(...), reclamanta a lucrat pe șantiere de construcții-montaj subordonate M.Ap.N., în funcțiile de funcționar, magaziner și merceolog, loc de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, 1. din timpul de lucru, conform H.G.1223/1990 și ale Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr.24/(...).

Acest act este emis de către conducerea unității în cadrul căreia reclamanta a prestat activitatea, căreia îi revine prin ordin această atribuție și care este în măsură să cunoască cel mai bine condițiile de muncă concrete în care și-a desfășurat activitatea.

Se mai reține că societatea și-a asumat răspunderea privind valabilitatea și corectitudinea mențiunilor înscrise în acest act.

Curtea mai reține că intimata are astfel un stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă de 21 ani, 11 luni, pentru care beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare de 4,5 ani, conform disp.art. 42 alin.1 din L. nr.1..

Potrivit deciziei nr.4/2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.3307 alin.4 Cod. proc. civilă, modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispozițiile anexei nr. 3 la nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determină în funcție de data formulării cererii de pensionare.

În consecință, vârsta standard prevăzută de anexa nr.3 la L. nr. 1., la data formulării cererii de pensionare, respectiv (...), era în cazul reclamantei de 58 de ani și 11 luni, din care se scad cei 4 ani și 6 luni lucrați în grupa a II-a de muncă, astfel încât aceasta îndeplinea la data formulării cererii, având vârsta de 54 de ani și 7 luni și stagiul complet de cotizare prevăzut de aceeași anexă la lege, de 27 ani și 10 luni, realizat și depășit, condițiile pentru a fi înscrisă la pensie pentru limită de vârstă.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a 2-a din

Codul de procedură civilă, urmează să se respingă ca fiind nefondat recursul formulat de C. J. DE P. C. și să se mențină hotărârea pronunțată de prima instanță.

În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenta C. J. de P. C. va fi obligată să plătească intimatei C. A. Z. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile numărul 1366 din (...) a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei C. A. Z. suma de

500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. T. D. C. G. C. M.

GREFIER A. B.

Red./Tehnored.: C.M.;

2 ex.-(...);

Jud.fond: Tribunalul Cluj:-P. U..

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3410/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale