Decizia civilă nr. 3426/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ NR. 3426/R/2011
Ședința publică din data de 5 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.A-R. M.
G.-L. T.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 601 din 22 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru
și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 3 octombrie 2011, reclamantul recurent a depus la dosarul cauzei un înscris, iar la data de 4 octombrie 2011 pârâta intimată a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța din oficiu invocă excepția tardivității formulării recursului și văzând că prin întâmpinarea formulată s-a solicitat judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 601 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins contestația formulată și precizată de contestatorul B. I. împotriva intimatei C. J. DE P. M..
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin D. nr. 2. din (...) emisă de C. J. de P. M., reclamantului s-a stabilit o pensie de serviciu în cuantum de 2898 lei.
Prin decizia contestată din (...), pensia de serviciu i-a fost recalculată în baza art. 1 lit. c din Legea 119/2010, rezultând un cuantum de 841 lei.
În cuprinsul deciziei de recalculare s-a consemnat că, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea 119/2010, pensia stabilită prin D. nr. 2. din (...) a devenit pensie în înțelesul Legii 19/2000.
Potrivit art. 1 din Legea 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare";, lit. c a acestui articol menționând pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Prin decizii definitive și general obligatorii, Curtea Constituțională a decis că Legea 119/2010 nu încalcă prevederile art. 15 al. 2 din Constituție, care instituie principiul constituțional al neretroactivității legii și nici principiul doctrinar al drepturilor câștigate.
S-a invocat contrarietatea dintre dispozițiile Legii 119/2010 și dispozițiile
C.i, respectiv ale art. 1 Protocolul 1 adițional la aceasta, iar raportat la jurisprudența C. E. a D. O., instanța a considerat că pensia este un bun care intră sub protecția art. 1 din Protocolul 1 la C., însă instanța a apreciat că în speță nu s-a produs o încălcare a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1, măsura recalculării pensiei de serviciu a reclamantului intrând în marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea politicilor sociale și economice.
Nu a fost reținută nici susținerea reclamantului conform căreia Legea
119/2010 impietează asupra conținutului muncii sale, asupra dreptului de a munci sau asupra dreptului la pensie, căci, așa cum s-a mai arătat pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente: pensia contributivă și un supliment din partea statului, care, prin adunarea cu pensia contributivă, reflectă cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. I. solicitânddesființarea sentinței și admiterea acțiunii.
Învestită cu soluționarea căi de atac, Curtea a invocat, la primul termen dejudecată, excepția tardivității recursului declarat de reclamant, excepție care,constatându-se a fi întemeiată, va fi admisă în baza următoarelor considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 301 din C.proc.civ., termenul de recurs este de
15 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar prevederile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă sancționează cu decăderea neexercitarea căii de atac în termenul legal, cu excepția cazului în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În cauza dedusă judecății, hotărârea primei instanțe a fost comunicată reclamantului la data de 5 mai 2011, astfel cum rezultă din dovada de predare- primire aflată la fila 165 din dosarul primei instanțe.
Or, conform rezoluției de primire a cererii recursul a fost declarat la data de 24 mai 2011, prin urmare, cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 din C.proc.civ. .
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul reclamantului ca fiind tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 601 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.A-R. M. G.-L. T.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond. G. B.
G. G. C.
| ← Decizia civilă nr. 3226/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 5201/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








