Decizia civilă nr. 2050/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 2050/R/2013

Ședința publică din data de 24 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.

I. -R. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta L. M. împotriva sentinței civile nr. 112 din 11 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 3 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate o cerere de repunere pe rol a cauzei, prin care solicită totodată și judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 112 din 11 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._

s-a respins acțiunea formulată de reclamanta L. M. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta a fost beneficiara unei pensii de serviciu stabilită în condițiile Legii 567/2004. Prin decizia contestată, emisă de către pârâtă în baza dispozițiilor Legii nr. 119/2010, această pensie a fost recalculată stabilindu-i-se o pensie de asigurări sociale.

Conform prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Partea a -II-a a acestui articol înscrie trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, a titularului asupra acestui bun și anume: privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.

Reducerea pensiei reclamantei pentru viitor și lipsirea acesteia de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente, reprezintă indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamantei de bunul său, adică de pensia de serviciu stabilită în baza Legii nr.567/2004.

Privarea reclamantei de pensia de serviciu este stabilită prin Legea nr.119/2010 privind stabilire a unor măsuri în domeniul pensiilor și H.G. nr.737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensiei de serviciu prevăzute la art. 1 literele "c-h"; din Legea nr.119/2010, acte normative accesibile precise și previzibile în sensul jurisprudenței CEDO.

Legea nr.119/2010 a fost adoptată în vederea respectării angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economică a țării, ca o măsură cu caracter excepțional prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare în anul 2010, apreciindu-se că diminuarea dezechilibrelor existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile creează premisele relansării economice, măsura fiind necesară și pentru menținerea acordurilor cu organismele financiare internaționale.

În aceeași expunere de motive la Legea nr.119/2010 s-a arătat că apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale, a condus la crearea unui decalaj uriaș între cea mai mare și cea mai mică pensie plătită de stat, iar existența unor acte normative care reglementează organizarea șu funcționarea diferitelor sisteme de pensii de tip public în prezent, îngreunează în mod evident funcționarea sistemului de pensii.

Așadar, transformarea pensiei reclamantei stabilită pe baza legislației anterioară în pensie în înțelesul Legii nr.19/200 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale au fost determinate de menținerea deficitului bugetar și relansarea economică, de asigurare a sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, de eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice, precum și de eliminarea legilor speciale de pensionare care prevăd criterii diferite mai avantajoase în favoarea anumitor categorii profesionale.

Stabilitatea economică a țării este noțiune care se circumscrie celei de cauză de utilitate publică prevăzute de art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenție.

Având în vedere că privarea de pensia de serviciu este prevăzută prin Legea nr.119/2010, o lege clară, accesibilă, precisă și previzibilă și că transformarea pensiei stabilite în baza legislației anterioare este determinată de menținerea stabilității economice a țării, noțiune care se circumscrie cauzei de utilitate publică, instanța a apreciat că cererea reclamantului cu privire la încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenție a fost neîntemeiată și a fost respinsă.

P. le de serviciu care s-au bucurat de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii sunt compuse din două elemente și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care adunat cu pensia contributivă reflectă cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat.

Acest supliment din partea statului a urmărit instituirea unui regim special compensatoriu pentru categoria socio-profesională din care a făcut parte reclamanta și nu are temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie ca element constitutiv al acestuia.

Având în vedere aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile

disponibile asupra acordărilor, asupra cuantumului și asupra condițiilor de acordare.

Deoarece, acordarea pensiilor speciale cu cele două elemente este condiționată de resursele financiare de care dispune statul, de faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă, de caracterul succesiv al prestațiilor, dreptul câștigat reprezintă doar prestațiile realizate până la intrarea în vigoare a Legii nr.119/2010, asupra cărora legiuitorul a intervenit cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție.

În Decizia nr.458/_ Curtea Constituțională a statuat că " o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituie sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare";.

Având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale și decizia Curții Constituționale cu privire la retroactivitatea legii, instanța apreciază că cererea reclamantei cu privire la anularea deciziei de pensionare, cu motivarea încălcării dreptului câștigat și a principiului neretroactivității legii a fost nefondată și a fost respinsă.

Conform prevederilor art. 14 din CEDO, există discriminare atunci când persoane aflate în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial unele față de altele, alin.1 și principiul discriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor care sunt egali în drepturi.

Pentru a se reține încălcarea acestui principiu trebuie întrunite cumulativ următoarele elemente: persoanele plasate în situații analoge sau comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial și această distincție să nu -și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

Reclamanta nu se află într-o situație identică sau comparabilă cu cea a unui magistrat pentru a i se aplica un tratament egal cu a acestuia, deoarece magistrații se bucură de un anumit statut conferit de Legea 303/2004 statut pe care personalul auxiliar de specialitate nu îl are, astfel încât aprecierea reclamantului cu privire la existența unei asemenea discriminări este nefondată și a fost respinsă.

Pensia stabilită la data acordării a fost calculată conform prevederilor Legii nr.19/2000 pentru partea contributivă și conform legii speciale pentru partea necontributivă reprezentând suplimentul acordat de stat, ambele aspecte fiind cunoscute de către reclamantă la data comunicării deciziei de pensionare.

Pensia recalculată prin decizia contestată este conformă cu prevederile art. 180 alin. 7 din Legea nr.19/2000 al cărui cuantum este rezultat din înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea punctului de pensie, astfel încât aprecierea reclamantei că decizia contestată nu respectă principiul stabilit în acest articol a fost nefondată și a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta L. M.

solicitând modificarea sentinței, admiterea contestației și anularea deciziei de recalculare a pensiei de serviciu.

În motivarea recursului, recurenta a invocat încălcarea dreptului de proprietate prin prisma art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, existența discriminării în sensul art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor

Omului față d alte categorii de pensionari, încălcarea dreptului de acces la justiție și încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legilor.

Mai arată că majoritatea tribunalelor din țară au admis astfel de contestații și au anulat în întregime deciziile de recalculare a pensiilor de serviciu ale grefierilor, precum și ai altor beneficiari ai pensiilor speciale.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:

Prin art. 1 lit. c din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza principiului contributivității.

În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia contestată nr. 2. /_ prin care a stabilit în favoarea reclamantei,

începând cu data de 1 septembrie 2010 o pensie de asigurări sociale de 1.092 lei care înlocuia pensia de serviciu de 5.211, stabilită începând cu data de _

.

În analiza prezentului recurs, Curtea de Apel va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:

În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,

exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile

constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art.

135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .

În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin

Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:

"(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului

neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.

Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor

profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.

În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției

legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a

Curții Constituționale.(…)";

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție.

"(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.

Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul

asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o

compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și

consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.

Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a

prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.

Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).

În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în

temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării

dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).

Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim

instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59),

constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului

rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul

"privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul

acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană

la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că

instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a

raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.

Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se

raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere

cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care

excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de

politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost

depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani

împotriva Croației).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative

adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";

În ceea ce privește Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României

, în considerentele acestei hotărâri s-a avut în vedere că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).

S-a reținut că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest

sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată

reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a

echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art.

14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

Cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul

favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. S-a remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.

Având în vedere aceste considerente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii

, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, a principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 567/2004.

Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări

analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit "pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional.

În concret, în urma recalculării reclamanta beneficiază de o pensie de

asigurări sociale de 1.092 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în luna septembrie 2010 în cuantum de 859 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate

avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.

În consecință, doar în situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 61).

Pentru aceste considerente se apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat.

Referitor la invocarea de către reclamantă a jurisprudenței altor instanțe

care au pronunțat hotărâri judecătorești de anulare a deciziilor de recalculare emise în temeiul Legii 119/2010, se reține că singurul remediu prevăzut de dreptul intern pentru asigurarea practicii unitare este recursul în interesul legii, iar prezenta hotărâre este conform Deciziei nr. 29/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii în această materie.

De altfel, în Cauza Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie 2010 instanța europeană a statuat că "anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente ale oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din România, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială (paragraf 30).

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea

fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de recurentă, în cauză nefiind incidente motivele de invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamanta L. M. împotriva sentinței civile nr. 112 din_ a Tribunalului

C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. M. S. -C. B. I. -R. M.

Cu opinie separată în sensul admiterii recursului

GREFIER

G. C.

Red. S.C.B.

Dact. V.R./2ex. _

Jud. fond: P. U.

Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.

Consider că recursul formulat de reclamanta L. M. este fondat, în ceea ce privește motivele de recurs privind constatarea în cauză a unei încălcări a drepturilor sale garantate de art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Trebuie să subliniat în acest sens că reclamanta s-a adresat instanței

pentru proteguirea unui drept de securitate socială, considerând că pensia sa de

serviciu era un "bu n";, în sensul jurisp rudenței C.E.D.O., pe care acesta avea

speranța legitimă de a -l primi lunar în cuantumul stabilit potrivit deciziei nr.2.

/_, în temeiul Legii nr.567/2004, pentru o vechime efectivă ca personal

aux iliar de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești - de peste 32 deani.

În cauză reclamanta invocă aspecte ce țin de ingerința Statului în dreptul său la un "bun";, în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, dar percepția sa certă și, de aici, principalul său motiv de nemulțumire și chiar nelămurire cu privire la situația nouă creată în urm a

recalculării este, în primul rând, c ă dre p tul s ău l a pens ie de serv ic iu er a un "dre p t

c âș tig at";, respectiv un drept acordat de o lege în vigoare, prin decizii

administrative ce au rămas definitive și executorii, în temeiul raportului de

muncă pe care l-a avut, și care trebuia să fie, în consecință, plătit acesteia, lunar,

în continuare, în cuantumul stabilit conform Legii nr.567/2004.

Î n acest sens, deși doctrina de drept administra tiv subliniază că "nimeni nu

are dreptul să preti ndă menținerea une i anumite stări nor mative";, voi analiza în

cele ce urmează situația acestui particular, pentru a înțelege și a aprecia dacă, în

urma modificării legislației pensiilor, în anul 2010, acesta e ra sau nu îndreptăți t

să se bucure în continuare de bunul său.

Astfel, în cadrul jurisprudenței sale, de ex. în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei (cererea nr.18176/05), Curtea EDO a reținut că "de fapt, Curtea a acceptat posibilitatea de a efectua reduceri ale drepturilor la prestații de securitate socială în anumite împrejurări"; și că "a observat influența pe care o poate avea trecerea timpului asupra existenței juridice și a caracterului prestațiilor de securitate socială";.

În aceeași cauză s-a mai reținut că: "Acest lucru se aplică atât amendamentelor aduse la legislație care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările societale și care dezvoltă puncte de vedere despre categoriile de persoane care necesită asistență socială, cât și evoluției situațiilor individuale.";

Totuși, prin aceeași hotărâre, s-a mai reținut faptul că: "Abordarea Curții privind art.1 din Protocolul nr.1 ar trebui să reflecte realitatea modului în care protecția socială este în prezent organizată în cadrul statelor membre ale Consiliului Europei";

și că: "În statul modern, democratic, multe persoane particulare sunt, pentru toată viața sau pentru o parte din aceasta, complet dependente de prestațiile de asigurări sociale și de protecție socială pentru supraviețuire. Multe sisteme interne recunosc că astfel de persoane particulare necesită un grad de certitudine și de securitate și prevăd prestații care trebuie plătite- în urma îndeplinirii condițiilor de eligibilitate- de drept (a se vedea Stec și alții).";

Percepția reclamant ei asupra dreptului său la pensie de ser viciu ca fiind u n

drept câștigat și, de aici, considerarea măsurii de recalculare a acestei pensii

- de fapt, astfel cum voi argumenta în cele ce urmează, de eliminare a pensiei sale de serviciu și de schimbare totală a statutului său, de acordare a unui alt tip de pensie, pe care aceasta nu l-a solicitat -ca fiind un act abuziv al Statului, trebuie

privită în primul rând, prin prisma modului în care, realitățile istorice privind

protecția socială în țara noastră, i -au creat acestui particular convingerea fermă

că poate renunța liniștit la un loc de muncă sigur și bine plătit, la un anumit

statut, la o vârstă la care nu îndeplinea încă condițiile pentru a fi pensionat

pentru limită de vârstă, și că se poate baza pe un venit din p ensie într-un anumit

cuantum, legal stabilit, de un act normativ în vigoare.

Astfel, în primul rând, în țara noastră, încă din anul 1902,

toate legile care au reformat sistemul de pensii au prevăzut că, deși cadrul normativ a suferit modificări, în multe cazuri, însemnate, drepturile de pensie, pe care aceste

reglementări le numesc chiar "câștigate";, se mențin în plată.

Astfel, Legea generală de pensiuni din_, cu modificările din

1904 și 1906, care a constituit, la rândul său, o reglementare refo rmatoare și

unificatoare a siste mului de pensii, a p revăzut, la capitolul "Dispoziții transitorii";,

în art.56 că: "Pe nsiunile deja constatate și înscrise în virtutea legilor

anterioare, precum și a statutelor căilor ferate, fie că titularii și -au exercitat

sau nu drepturile, vor continua să fie servite conform titl urilor ce posedă cei

în drept și cu reținerile ce li se făceau în virtutea legilor anterioare

promulgării acestei legi";.

Aceleași dispoziții tranzitorii privind păstrarea drepturilor de pensie

câștigate regăsim și în art.54 din Legea generală de pensiuni republicată la

data de_ .

De asemenea, Legea pentru unificarea asigurărilor sociale din _

a prevăzut, în art.127 că: "Drepturile câștigate până la punerea în aplicare a

prezentei legi, ale pensionarilor, se respectă în ce privește pensiunile lor de

bază.";

Legea asigurărilor sociale din_

prevedea, de asemenea, la

capitolul "Dispoziții transitorii";, în art.319 alin.3, că: "Drepturile de pensie

stabilite potrivit diferitelor legi de a sigurări sociale pâ nă la punerea în

aplicare a legii de față, se respectă";.

Art.59 din Legea nr.292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul

Asigurărilor Sociale de Stat, prevedea că: "Pierd dreptul la pensie și la

ajutor social acele persoane care, pînă la 23 august 1944, au desfășurat o

activitate antidem ocratică, reacționa ră, potrivnică int ereselor poporului,

acei care au militat și au avut un rol activ în introducerea dictaturii militar -

fasciste, precum și acei care mani festa atitudine dușmă noasă fata de

regimul democrat-popular";.

Prin Legea nr.27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și

pensia suplimentară, s-a prevăzut, la art.76, că: "Pensia sau ajutorul social

stabilite pe baza unei decizii rămase definitive nu pot fi anulate decît în

situațiile prevăzute la art.56, și nici r evocate.";

Situațiile de la art.56 din lege aveau în vedere persoanele care și-au provocat invaliditate în mod voit, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau la ajutor social decurgând din această invaliditate și pe cei condamnați pentru uciderea sau cauzarea invalidității susținătorului, numai în ceea ce privește drepturile de asigurări decurgând de pe urma acestui susținător decedat.

Potrivit art.87 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și de asistență socială, "P. le și ajutoarele sociale

stabilite pînă la data prezentei legi, se mențin în continuare, atît timp cît

sînt îndeplinite condițiile în baza cărora au fost acordate.";

Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii pu blice și alte

drepturi de asigu rări sociale, prevedea, de asemenea recalcularea pensiilor

cuven ite conf or m leg isl aț ie i an ter io are, îns ă, conf or m art.180 alin.7, "în situația

în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.6, este mai mic decât cel

stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul

avantajos";.

D in an al iz are a aces tor d ispoz iț ii leg ale, r ezul tă c ă recl aman ta ș i, de al tf el

toț i pens ion ar ii d in Ro mân ia, ave au to ate d atele c are s ă le f or meze conv ingere a

fer mă c ă drep tur ile lor de pens ie, od ată s tab il ite pr in tr -o de c iz ie def in itiv ă, er au

c âș tig ate, pu tând f i cel mul t rec alcul ate pe al te b aze, index ate, major ate, f ăr ă a f i

îns ă af ectat cu an tu mu l pens ie i af late î n pl ată, as tf el încât, mai mul t, nu ave au niciun ele men t c are s ă le insp ire un se n time n t de incer titud ine pr iv ind pl ata pe viitor a acestei pensii lunare.

M ai prec is, nu cunoș te au s ă f i ex is tat în Ro mân ia al te c azur i de d iminu are a

cu an tu mulu i pens ie i af late în pl ată în urma punerii în aplicare a dispozițiilo r unui sistem de reformare a pensiilor, c are, în speț ă, cu atât mai mul t, s -a vrut

a f i conf or m pr inc ip iil or ech ităț ii.

În al doilea rând, reclamanta a avut în vedere, tot din privit din

perspec tiv ă is tor ic ă, cadrul normativ ce a reglementat statutul grefierilor și

în care au fost stabilite pensiile funcționarilor judecătorești, prin

reglementări speciale, încă din anul 1902.

Astfel, Legea de organizare judecătorească din 1 sept embrie 1890, prevedea că judecătorii, membrii M. ui P. , grefierii și portăreii, erau

numiți prin decret regal, iar ceilalți f uncționari judecătorești, prin deciziune

min is ter ial ă.

Toate actele normative ulterioare, până în perioada comunismului, respectiv: Legea despre admisibilitatea și înaintarea în funcțiunile judecatoresci,din 1864; Regulamentul pentru organizarea serviciului interior al tribunalelor și al grefelor și cancelariilor parchetelor tribunalelor, din 1909; Regulamentul privitor la solemnitatea și formele depunerii jurământului de către membrii ordinului judecătoresc și funcționarii grefelor,din 1925; Legea pentru organizarea judecătorească din 1925, au prev ăzu t în mod

cons tan t c ă grefierii fac parte din " funcțiunile judecătorești";, al ătur i de

judec ător i ș i procuro r i, grefierul fiind: " capul cancelariei grefei; el are drept de priveghere (control) asupra funcționarilor grefei";.

Mai mult, potrivit art.202 din Decretul-Lege nr.356/1938 privind

org an iz are a judec ătore asc ă, gref ier ilor, por tăre ilor, arh iv ar ilor, reg is tr ator ilor ș i

cop iș tilor, în calitate de funcționari ju decătorești, l i se apl ic au d ispoz iț iile d in

statutul funcționarilor publici pr iv ind cond iț iile gener ale d e in tr are în serv ic iu ș i

inco mp atib il ităț i, în măs ur a în c are aces te a nu er au con tr are preveder ilor spec iale.

Conform art.223 din acelaș i ac t nor mativ, prim-grefier ii, grefierii și

ajutoarele de gref ieri de la Curți, p recum și grefierii de la tribunale se

nu me au în f uncție "prin decret direct";, iar toți ceilalț i funcționari , prin

decizie ministerială.

De asemenea, potrivit art.229 din Legea nr.726/1943 pentru

organizarea judecătorească, f uncțion ar ii judec ătoreș ti er au cons titu iț i în corp

de specialitate auxiliar al organelor puterii judecătorești. Dispozițiunile

Codului funcționarilor publici se aplicau funcționarilor judecătorești,

întrucât "nu erau contrarii"; acestei legi.

În c al itate de f uncțion ar i publ ic, gref ier ii ave au drep tul l a pens ie conf or m

Legii generale de pensiuni din_, cu modificările din 1904 și 1906,

d ispoz iț iile aces te ia f iind apl ic ab ile tu turor f uncțion ar ilor s t atului, civili,militari,eclesiastici.

Aceleași dispoziții le regăsim și în Legea generală de pensiuni

republicată la data de_ .

Mai mult, prin art.2 lit.a) din Le gea pentru unificare a asigurărilor

sociale din_, au fost în mod expres exceptați de la aplicarea

dispozițiilor acestei legi "salariații su puși legii generale de pensiuni";, deci

și grefierii.

Acele aș i regle men tăr i, de exceptare a grefierilor, de fapt a tuturor

funcționarilor statului de la aplicar ea prevederilor sale, au existat ș i în

Legea asigurărilor sociale din_, art.6 din acest act normativ

prevăzând că nu intră în asigurare a obligatorie sala riații supuși legii

generale de pensiuni.

În ceea ce priveșt e cadrul istoric, t rebuie menționat că în această

perioadă, grefierii aveau o remunerație corespunzătoare statutului lor.

Astfel, conform Decretului nr.523/1868, în timp ce s al ar iu l judec ător de

tr ibun al er a de 333 l e i, s al ar iul gref ierulu i, în c al itate de f uncțion ar, er a de 240 le i.

Potrivit Legii pentru organizarea judecătorească din 1 septembrie

1890, cu modificările din 1891, 1892 și 1896, conform "tabloului d e

onorariul membrilor ordinului judecătoresc";, în timp ce s al ar iul unu i judec ător

de șed inț ă l a tr ibun al er a de 500 le i, s al ar iul gref ierulu i, în c al itate de f uncțion ar,

era de 300 lei.

Pr ac tic, încep ând cu per io ad a co mun is tă, aceș tia ș i -au pierdut calitatea de

f uncțion ar i publ ic i, f iind de no tor ie tate s tatu tul ang ajaț ilor c are nu er au d irec t

produc tiv i în ace a pe r io ad ă, as tf el înc ât aceș tia au dob ând it u n s tatu t de lucr ător i

ob ișnu iț i, cu o s al ar iz are c are nu mai core spunde a s tatu tulu i r e al de c are aceș tia ar

f i trebu it s ă benef ic ie ze.

De ase mene a, mai tr ebu ie subl in iat c ă, în cond iț iile unu i volu m de ac tiv itate

în con tinu ă creș tere, l a n ivelul tu turor in s ta nțelor judec ătore ș ti d in ț ar ă, este de

notorietate faptul că schema pers onalului auxiliar de specialitate al

instanțelor și mai ales a grefierilor, a fost întotdeauna subdimensionată,

toț i șef ii/președ inț ii de ins tanțe f or mul ând anu al repe tate me mor ii în scopul

supl imen tăr ii sche melor de person al, p os tur ile aloc ate f iin d îns ă în to tde aun a

insuficiente.

În aceste condiții, pe lângă faptul că grefierul nu mai avea nici statutul, nici salariul din anul 1890, comparabil, astfel cum amexemplificat, chiar cu cel al unui judecător, este de notorietate că acesta

a prestat în țara noastră, nu numai munca sa, ci a fost nevoit să

suplinească munca a cel puțin doi, trei grefieri.

Trebuie precizat că datele statistice confirmă fără putință de tăgadă existența acestei situații la nivelul tuturor instanțelor judecătorești, fiind însă deosebit de gravă la nivelul judecătoriilor din orașele reședință de județ, a tribunalelor și a instanțelor din municipiul București, unde, în mod obișnuit, grefierul de ședință intra, alături de judecător, cu aproximativ 100 de dosare pe ședință, de fond sau în căile de atac, în mai multe ședințe pe săptămână, fiind totuși nevoit să efectueze toate lucrările de grefă în termenul prevăzut de regulament.

Acesta, de cele mai multe ori, reușea această performanță, d ar în cond iț iile în

c are dep ăș e a, ș i dep ășeș te ș i as tăz i, în mo d curen t, progr amu l de munc ă prev ăzu t

în con tr ac t, lucr ând ch iar ș i în z ilele de r ep aus s ăp tămân al, f ăr ă a f i re mu ner at î n

acest sens.

În acest context, al unui volum de muncă epuizant, trebuie să avem în vedere faptul că gref ier ii lu cr au sub pres iune a r iscur ilor ș i r ăspund er ii lor, pen tru to ate

lucr ăr ile în toc mite , fiind suficientă o simplă greșeală a lor, din neatenție, de exemplu, în timpul redactării unei copii de pe dispozitiv, a eliberării unui certificat, a

înscrierii unei mențiuni, pentru a se ajunge la afectarea drepturilor participanților la proces, dar și la sancționarea lor disciplinară.

Nu putem să nu amintim, fiind, de asemenea, de notorietate, cond iț iile

mate r iale în c are aceș tia ș i-au desf ășu r at ac tiv itate a,

respectiv l ips a de sp aț ii

corespunz ăto are de mu nc ă în b iro ur i, l ips a de locur i de depoz itare a do s arelor ce se aflau în lucru, fiind ani de zile nevoiți să mânuiască, ca și judecătorii, de altfel, dosare care erau mutate de pe podeaua unui birou în altul, precum și prin arhive, sau prin alte spații cu salubritate precară.

Trebuie să mai menționăm că în toți acești ani, din păcate, la unele instanțe și astăzi, gref ier ii au ef ectu at z iln ic, pe l âng ă munc a in telec tu al ă, spec if ic ă f uncție i

lor, ș i o munc ă f iz ic ă susț inu tă, f iind nev o iț i s ă urce ș i s ă co bo are s ingur i su te d e

dos are, c u o greu tate apr ec iab il ă. Zeci de ani aceștia nu au beneficiat de cărucioarele necesare și normale pentru această activitate și, la cele mai multe instanțe, nici de lifturi, în detrimentul stării lor de sănătate.

Acee aș i s itu aț ie a ex is tat ș i l a n ivelul co mp ar time n telor ins tanțelor ce in tr au

în con tac t d irec t cu publ icul, l a n ivelul arh ivelor, a reg is tr atur ilor, unde nu măru l

mare de dos are in tr ate pe rolul ins tanțe lor, cu corespondența af erentă, înscr ier il e

de c are er au r ăspu nz ător i, sol ic ităr ile jus tiț iab il ilor, ale avo c aț ilor ș i cons il ier ilo r

jur id ic i, au f ost ș i s un t de n atur ă a su pr asol ic ita z iln ic rez is tenț a org an is mulu i

acestora.

Aces te cond iț ii deose b it de grele în c are g ref ier ii ș i -au desf ășu r at ac tiv itate a

a af ectat s tare a de s ăn ătate a mul tor a d in tre e i, c auz a af ecț iun ilor aces tor a f iin d

toc mai ac tiv itate a lor prof esion al ă, cu r iscur ile af eren te , decurgând din suprasolicitare, s tres, con tac tul cu jus tiț iab il i, cu deț inuț i, cu ac tele d epuse de c ătr e

aceș tia, cu dos are ve ch i, p ăs tr ate an i de z ile în cond iț ii ins alub re.

De altfel, pentru aceste motive, având în vedere condițiile specifice muncii lor, grefierilor li s-a recunoscut dreptul la spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și la sporul de toxicitate, fără ca munca prestată de către aceștia să fie încadrată, însă, conform actelor normative în vigoare, în condiții speciale sau deosebite de muncă.

Prin urmare, spre deosebire de grefierul din celelalte state europene, cu un statut bine definit, cu recunoașterea corespunzătoare a profesiei de către stat, cu un salariu motivant, este de notorietate că Statul român practic s-a sprijinit pe munca acestei categorii profesionale, într-un cadru

legislativ în continuă modificare și reformare (spre exemplificare vom

aminti aici doar legile de restituire a proprietăților), ce a antrenat o

creștere continuă, chiar alarmantă, a volumului de activitate al

instanțelor, solicitându-le acestora eforturi fizice și psihice susținute, de

adaptare și pregăt ire continuă, fără a le oferi acestora decât un salariu ș i

un statut de muncitor calificat.

T oc mai aces te s al ar ii necorespunz ăto are de c are au ben ef ic iat gref ier ii

ins tanțelor ș i p arch e telor în marea majoritate a perioadei active, prin ignorarea

vo ită a s tatu tulu i l or de f uncțion ar i ai s tatulu i, a de ter min at, în prezen t, l a

rec alcul are a pens iilo r lor po tr iv it pr inc ip iulu i con tr ibu tiv ităț ii, s tab il ire a unor p ens ii

de as igur ăr i soc ial e deo seb it de reduse, în r apor t c u ef ortur ile re ale depuse de c ătr e

ace as tă c ategor ie de prof esion iș ti pen tru b unul mers al jus tiț ie i în Ro mân ia.

Ace as tă s itu aț ie, s-a perpetuat pân ă în anul 2004 , când a fostreconsiderat statutul acestei categorii de personal, cu o creștere progresivă a

remunerației acestora și reglementarea dreptului lor la pensie de serviciu. Astfel, guvernanții și legiuitorii din 2004, au considerat că personalului auxiliar al instanțelor i se cuvine, ca o recunoaștere a importanței profesiei și a eforturilor depuse, un statut aparte, ce cuprinde responsabilitățile, interdicțiile și

incompatibilitățile specifice acestei funcții, dar și drepturi pe măsură, care să-i situeze într-o situație cât de cât comparabilă cu colegii acestora din țările europene, drepturi salariale propriu-zise și alte drepturi remuneratorii, printre care și pensia de serviciu.

Cu siguranță acest din urmă drept, pentru motivele arătate anterior, nu a fost niciun moft, niciun drept acordat în scopuri electorale, ci, practic, un beneficiu

c âș tig at în ur ma mu nc ii pres tate în cond iț iile an ter ior amin tite, c a o recuno aș tere ș i

to tod ată, o co mpen s aț ie pe c are S tatul ro mân a acord at -o acestei categorii

prof esion ale, pe ef ortur ile c ăre ia s -a spr ijin it în ac tiv itate a de înf ăp tu ir e a jus tiț ie i,

f ără a r ăspl ăti cores punz ător munc a s a.

Astfel, prin art.1 din Legea nr.567/2004

, s-a prevăzut că, în înfaptuirea actului de justitie, munca personalului auxiliar de specialitate constituie un sprijin pentru judecatori si procurori, competența acestei categorii de personal și îndeplinirea corectă a sarcinilor care le revin, jucând un rol important în buna desfășurare a întregii activități a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.

Potrivit art.40 din aceeași lege s-a stabilit că,

înainte de a începe să își exercite funcția, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea depune jurămantul

în fața conducătorului instanței judecătorești sau al parchetului de pe lânga aceasta, la care este numit.

Cu toate acestea, în România, și în prezent, grefierii sunt salariați ai instanțelor și nu funcționari publici.

Conform art. 68 alin.1,2,3 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (1), cu o vechime de cel puțin

25 de ani în specialitate, beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, și personalul auxiliar de specialitate cu o vechime în specialitate între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipsește din vechimea în specialitate integrală.

În al treilea rând, reclamanta a avut în vedere, în formarea convingerii

s ale c ă pens ia de serv ic iu es te un drep t c âș tig at, f ap tul c ă, atât la data

adoptării Legii nr.119/2010, a H.G. nr.737/2010, cât și la data emiterii

deciziei administrative nr.2. din data de_, de "recalculare"; a

pensiei sale, dispozițiile Legii nr.567/2004 privind această categorie de

pensie de serviciu erau în vigoare, f iind abrogate abia după jumătate de

an de la data intr ării în vigoare a L egii nr.119/2010, respectiv la data d e

_ .

Practic, neabrogând, pr in Lege a nr.119 /2010, aces te d isp oz iț ii ale Leg ii

pr iv ind s tatu tul pers on alulu i aux il iar d in c adrul ins tanțelor judec ătoreș ti d in anu l

2004, chiar legiuitorul a recunoscut beneficiarilor acestor pensii un drept

câștigat, cel care le conferea statutul de pensionar din serviciul auxiliar al

instanțelor judecătorești, cons ider ând c ă în aces t f el, măs ur a lu ată v a ap ăre a

do ar c a o red ucere p r in rec alcul are a cu an tu mulu i pens ie i, de ter min ată de in teresu l

publ ic, ș i n u c a o af ectare subs tanț ial ă ș i irev oc ab il ă/ per man en tă a drep tulu i

aces tor a, în sensul el imin ăr ii pens iilor de serv ic iu.

În acest context, recurenta a suferit, prin decizia nr. 2. /_, o ingerință esențială în drepturile sale, nu numai prin diminuarea

cuantumului pensiei sale, ci, mai ales prin pierderea calității, a

statutului de pensionar din serviciul auxiliar al instanțelor judecătorești,

în condițiile în c are, prin dispoz ițiile Legii nr.567/2004 îi fusese

recunoscut, încă din anul 2007, acest drept la pensie de serviciu și, mai

mult, această lege mai era în vigoare la data emiterii acestui act.

Se constată în acest sens, că și Legea nr.19/2000 a prevăzut că pensiile stabilite anterior datei de_, devin pensii în înțelesul acestei noi legi și că vor fi recalculate într-un anumit termen, dar a dispus aceste măsuri în condițiile în care legile în baza cărora au fost acordate drepturile la pensie (Legea nr.3/1977, ș.a.) erau abrogate, prin chiar dispozițiile sale.

Observând și acest aspect, respectiv că prin dispozițiile Legii nr.119/2010, nu a fost abrogată Legea nr.567/2004, recurenta, în mod justificat, se prevalează de statutul său de pensionar din serviciul aux il iar al ins tanț elor judec ătoreș ti , pe care-l avea nu numai la data recunoașterii dreptului la pensie, ci și la data recalculării pensiei sale, pe data de_ .

În acest sens, potrivit disp.art.16 alin.1 și 2 din Legea nr.24/2000 republicată și actualizată privind normele de tehnică legislativă, se prevede, sub titulatura ";ev itar e a p ar alel is melor";, că:

"În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative.

În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.";

De asemenea, conform art.14 alin.1 din același act normativ, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ.

Potrivit disp.art.17 din Legea nr.24/2000 republicată și actualizată,

"În vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.";

Acest articol se corelează cu art.65 alin.3 din Legea nr.24/2000, ce prevede că: "În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.";

Prezumția că anumite norme au făcut obiectul modificării,

completării sau a brogării lor implic ite es te pos ib il ă, co nf or m art.67 alin.1

din aceeași lege, doar în cazuri deosebite, în care la elaborarea și

adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, îns ă în speț ă nu n e pu te m af la în prez enț a u nu i ase mene a caz, deoarece la adoptarea Legii nr.119/2010, legiuitorul a avut în vedere tocmaicategoriile de perso ane c are benef ic iaz ă d e pens ii în te me iul u nor leg i spec iale, ac te

nor mative pr in tre c ar e se af lă ș i Lege a nr. 567/2004.

De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze recente, respectiv Cauzele F. Mihăieș și A. G. Senteș contra României, în cereri ce priveau măsuri luate de către Statul Român în aceeași perioadă, respectiv prin Legea nr.118/2010, în sensul diminuării salariilor personalului bugetar cu 25%, în sensul că: "Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora.";

Dacă în ceea ce priv ește măsura dispus ă prin Legea nr.118 /2010, Curtea

EDO a reținut că nu ne aflam în situația prezentată mai sus, considerând că

pentru lunile iulie-decembrie 2010 sal ariul reclamanților era cel stabilit prin

această lege, aceasta fiind considerată le gea în vigoare, nu ac eeași este situația în

speță, în care Lege a nr.119/ 2010 nu a prevăzut doar re ducerea pensiilor d e

serviciu cu un anumit procent, ci a anulat practic dispozițiile Legii nr.567/2004,

lege în vigoare, eliminând dreptul reclamantei la pensie în serviciul auxiliar al

instanțelor judecătorești,la statutul de pen sionar în acest sistem, cu toate

drepturile aferente, actuale și viitoare.

În speță, decizia contestată, nr. 2. /_, prin care a fost stabilită reclamantei o pensie de 1092 lei, a fost emisă în temeiul Legii nr. 119/2010 care, la art. 1 lit.c),

prevedea că, la data intrării în vigoare a legii, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar la art. 3

, ca aceste pensii "stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite

sau aflate în plată

";, se calculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.

Chiar prin textul ar t. 3 din Legea nr. 119/2010, legiuitorul precizează că

aceste pensii speciale sunt prevăzute de lege, fiind "stabilite potrivit prevederilor

legilor cu caracter special"; și sunt "cuvenite";.

Consider că primea ză în cauză sublini erea unor aspect e particulare ale

pensiilor de servici u ale personalului aux iliar de specialitate al instanțelor

judecătorești.

Aces te aspec te spe c if ice, d ar de o deoseb ită imp or tanț ă, în cerce tare a

inger ințe i S tatulu i în drep tul recl aman te i, sun t ur măto arele :

1. pensia de ser viciu stabilită în temeiul art. 68 din Legeanr.567/2004, care era plătită acesteia, la data recalculării, prin decizia nr. 2. /_ , era un drept de securitate socială pe care legiuitorul l-a acordat acesteia, av ând în vedere cele prev ăzu te în art.59 din Legeanr.567/2004, în sensul că: "stabilirea drepturilor și îndatoririlor personalului auxiliar se face ținandu-se seama de locul si rolul acestuia in desfășurarea activității de justiție, de răspunderea și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile si incompatibilitățile prevăzute de lege pentru persoanele care sunt încadrate in instituțiile publice.";

2. Riscurile social e acoperite prin a cest drept de secu ritate socială,

   pensia de serviciu, nu au fost decât î n ultimă instanță pentru bătrânețe,

   ci, în primul rând, de natură economică și psihologică .

   Prin urmare, riscurile sociale pentru care s-a considerat necesară

   stabilirea pensiei de serviciu a reclamantei au fost riscurile activității de

   personal aux iliar al instanțelor judecătoreș ti, cu toate privațiuni le,

   interdicțiile și incompatibilitățile acestei profesii, precum și pierderile de

   venituri ca urmare a pensionării din acest sistem la o vârstă când acesta se

   afla încă în cursul vieții active.

3. În cauză ingerința în dreptul recurentei la pensie este una esențială, întrucât, pe lângă faptul c ă a afectat, direct, dreptul la pensie

   al acesteia, a dus atingere, în mod indirect, și unui alt "bun"; al său,

   respectiv dreptul la muncă, ce include și dreptul la salariu, măsura

   dispusă afectând un drept de protecț ie socială complex, ce constituia un substitut a dreptului la muncă, acordat de către Statul român.

4. Instanțele de contencios administrativ, sesizate cu suspendarea

executării și anularea H.G. nr.737/2010 privind metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art.1 lit.c -h

din Legea nr.119/ 2010, au pronunța t hotărâri de susp endare a executări i

acestei hotărâri și de anulare a acestui act normativ, hotărâri cu efect

erga omnes, constatând cauze de a parentă de nelegalitate, respectiv de

nelegalitate a dispozițiilor acestui act normativ în baza căruia a fost

emisă decizia contestată în cauză.

V. În cauză nu se poate reține că recurenta "cumula"; două tipuri de pensii, respectiv pensia din sistemul public de asigurări sociale și cea

plătită din bugetul de stat, ci beneficia de un unic drept de pensie, cel la

pensie de serviciu.

Reclamantei i s-a stabilit, prin Legea nr.567/2004 un unic drept la pensie, cel la pensie de serviciu, cele două componente ale acestuia privind doar sursa

din care s-a convenit ca acestea să fie plătite

, astfel încât statul și-a asumat obligația ca partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public să fie suportată din bugetul de stat.

I. Argumentarea primului aspect specific al "recalculării"; pensiei de serviciu a reclamantei.

Chiar prin Expunerea de motive a Legii nr.567/2004 s-au reținut

următoarele:

Adoptarea Legii p rivind organizarea judecătorească și a statutului magistratului au creat cadrul pentru consolidarea indepe ndenței justiției ca

putere în stat-independența funcțională, cât și a indep endenței membrilor

corpului magistraților-independența personală.

"Pe lângă adoptarea acestor acte normative, în contex tul înfăptuirii

reformei justiției în România, și având în vedere evoluțiile care se manifestă

tot mai pregnant pe plan european în acest domeniu, a apărut necesară

crearea cadrului p entru o mai bună desfășurare a act ivității personalului

aux iliar de specialitate de la instanț ele judecătoreșt i ș i parchetele de pe

lângă acestea.";

De asemenea, în Expunerea de motive a Legii nr.17/2006, ce amodificat Lege a nr. 567/2004, inclus iv î n cee a ce pr iveș te mo dul de acord are a pensiei de serviciu, s-a reț inu t c ă adop tar e a aces te i leg i a ap ăru t c a f iind neces ar ă pentru "realiz area unui sistem judici ar independent, i mparțial, credibil și

eficient, ce reprez intă o condiție ne cesară pentru sup remația legii și a principiilor statului de drept";, premis e ce au s tat l a b az a adop tăr ii H.G.nr.232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea acestei strategii.

Pentru adoptarea acestei legi, Consi liul legislativ și -a dat avizul favorabil, arătând că intervenția legislativă vi zează "…..garantarea

independenței prin asigurarea remunerației adecvate a categoriilor d e

personal aux iliar ale instanțelor judecătorești și parchetelor. Este de

semnalat că asigurarea salarizării corespunzătoare a fost un angajament asumat de România la Cap.24-"Ju stiție și Afaceri I nterne";, în cadrul negocierilor pentru aderarea la U.E..

Această lege a fost adoptată și cu avizul favorabil al Comisiei pentru buget,

finanțe și bănci.

II. Motivații privind specificului ri scurilor sociale a coperite prin

pensia de serviciu de care beneficia recurenta.

Pensia de serviciu a fost stabilită de către legiuitor, pe lângă

riscurile specifice activității, menționate anterior, și în considerarea

interdicțiilor și incompatibilităților care au afectat drepturile

reclamantului în perioada de activitate.

Astfel, potrivit art. 77 alin.1 din Legea nr.567/2004, funcția de grefier este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice, iar conform alin.2 din același articol, grefierilor le este interzis: să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse; să desfașoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat sau de membru in organele de conducere, administrare ori de control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv la banci sau la alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome; să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Nu se poate reține că în țară ar fi intervenit schimbări majore în ceea

ce privește statutul categoriei de personal din care făcea parte reclamanta,

care să transforme aceste drepturi, î n doar câțiva ani d e la consacrarea lo r

legislativă, în pensii inechitabile în ansamblul sistemului de pensii .

Practic, se constată că raționamentele avute în vedere la data stabilirii

pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea Constituțională

de-a lungul anilor, aceasta apreciind că drepturile stabilite prin actele

normative speciale nu reprezintă privilegii, ci doar compensații parțiale ale

inconvenientelor ce rezultă din rigo area statutelor speciale

(decizia nr.20/_ ), se mențin neschimbate și în prezent.

Se mai reține în acest sens că, tot Curtea Constituțională, prin decizia nr.279/2006, anali zând sesizarea de n econstituționalitate a dispozițiilor privin d

pensiile de serviciu ale parlamentarilor, a reținut că acestea nu contravin

dispozițiilor constituționale întrucât, " …nici o prevedere din Constituție n u

impune uniformitatea sistemului de pens ii. De altfel, nu num ai pentru deputați și

senatori, ci și pentru alte categorii socioprofesionale, cum sunt magistrații,

cadrele militare, diplomații și alte categorii - s-au stabilit, prin legi speciale,

sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. Dife rențierea, în toate

aceste cazuri, nu este contrară prevederilor art.16 din Constituție și se

justifică prin specificitatea activității acestei categorii socioprofesionale .";

III. Argumente în s ensul că măsura d ispusă a adus atin gere, în mod

indirect, și unui alt "bun"; al reclamantei, respectiv dreptul la muncă, ce

include și dreptul la salariu, precum și cu privire la ca lificarea pensiei d e

serviciu, în dreptul comunitar, ca fiind un "element de remunerație";:

Dreptul reclamantei la pensie de serviciu, în temeiul art.68 din Legea

nr.567/2004, resp ectiv la pensie c alculată potrivit a cestei legi atât la

momentul cererii d e pensionare, cât ș i, ulterior, prin act ualizare, precum și

celelalte drepturi de protecție socială reglementate de această lege au fost

tocmai cauza care au determinat-o pe reclamantă să ren unțe la dreptul său

la muncă, în anul 2007, când aceas ta avea doar vârst a de 52 de ani, î n

condițiile în care î ndeplinea d oar pes te 7 ani condiția de vârstă standard

pentru înscriere la pensie în sistemul public de asigurări sociale și putea fi

menținută în funcție încă 12 ani.

Practic, luând în considerare vârstele standard prevăzute de legislație, aceasta, fiind născută la data de_, putea fi pensionată pentru limită de vârstă, potrivit Anexei nr.9 la Ordinul nr.340/2001 și a Anexei nr.5 la Legea nr.263/2010, la vârsta de 59 de ani și 11 luni, în luna noiembrie 2014

De altfel, conform art.683din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea poate

fi menținut în funcție după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege,

până la vârsta de 65 de ani

.

Prin urmare, recurenta-reclamantă avea, potrivit legislației în domeniu, speranța ca, prin aceste măsuri de protecție socială, respectiv prin plata pensiei de serviciu, să poată realiza venituri care să se apropie celor pe care le-ar fi obținut în cazul în care ar fi avut posibilitatea să-și continue activitatea ca grefier, asigurând pentru ea și familia sa un nivel de trai decent, tocmai acest cadru normativ încurajând și determinând opțiunea sa pentru înscrierea la pensie.

Mai mult, conform art.683alin.2 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea care beneficiază de pensie de serviciu putea cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.

Nu trebuie omis nici faptul că acest text de lege a revenit la forma anterioară adoptării O.U.G.nr. 230/2008, datorită încetării efectelor juridice ale acestui act normativ, conform deciziei Curții Constituționale nr. 82/2009.

De asemenea, mai trebuie precizat că, prin ho tăr âre a d in_ în c auz a C -262/88, Barber vs.Royal Exchange Assurance Group

, C urtea de Justiție a

Comunităților Europene

a decis că toate formele de pensie ocupațio nală

constituie un element de remunerație în sensul art.141 din Tratat.

Această hotărâre a C.J.C.E. a f ost avu tă în vedere la adop tare a Directivei 96/97/CE a Consiliului din_, de modificare a Directivei 86/378/CEE privindaplicarea principiului eg al ităț ii de tr atame n t în tre b ărb aț i ș i f e me i în c adru l

reg imur ilor prof esion ale de secur itate soc ial ă, as tf el cu m rez ul tă d in pre amb ulul

acestui act comunitar.

În conf or mitate cu h o tăr âr ile pronunț ate de Cur te a de Ju s tiț ie în c auz a C -7/93, Bestuur van he t Alge meen burgerl ijk pens ioenf onds vs.G.A.Beune ș i în c auz a C-351/00, P irkko N ie mi, un s is te m de p ens ie pen tru f uncțio n ar i in tr ă în do men iul

de apl ic are al pr inc ip iulu i eg al ităț ii de r e muner are, în cond iț iile în care sistemul

de pensii se refer ă la o anu mită c ategorie de lucrăt ori, prestațiile se

plătesc în baza rel ației acestora de muncă cu angajato rul public, în cadr ul

unui sistem ce f ace parte din sis temul general pre văzut de lege, iar

prestațiile depind în mod direct de vechimea în munc ă realizată și sunt

calculate pe baza ultimului salariu al funcționarului.

Aceste statuări ale C.J.C.E., au fost avute în vedere la adoptarea Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din_, astfel cum

rezul tă d in pre amb ul ul aces tu i ac t co munitar.

Des igur aces te a sun t nor me co mun itare pr iv ind eg al itate a de re muner aț ie

în tre f e me i ș i b ărb aț i în mate r ie de înc ad r are în munc ă ș i de mu nc ă, d ar cons ider

c ă trebuie reținută calificarea, garanțiile și implicit, recunoașterea ca

drept sui generis, izvorând din rapo rturile de muncă sau de serviciu, p e

care Curtea de J ustiție a Comunităților Europene o acordă drepturilor

beneficiarilor unor asemenea forme de prestații de securitate socială,

asimilându-le noți unii de remuneraț ie, apreciindu -le ca fiind plătite în

baza relației de muncă al acestor lucrători cu angajatorul public, drepturile

de pens ie av ând c a te me i d ispoz iț iile leg ale ce regle men te az ă ch iar aces te r apor tur i

juridice.

Astfel cum rezultă din Expunerea de motive a Legii nr.97/2008 pentru

aprobarea O.U.G. nr.100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte

normative în domeniul justiției, " România, în calitate de stat membru al

Uniunii Europene, are obligația imple mentării, până la 30 septembrie 2007,

a Directivei nr.86/378/CEE care prevede egalizarea vârstelor de pensionare

între femei și bărba ți în cadrul scheme lor de pensii ocupa ționale. Schema de

pensionare a magistraților și personalului aux iliar de specialitate a fost

considerată schemă ocupațională de reprezentanții Comisiei Europe ne, însensul directivei amintite, impunându-se astfel egalizarea vârstei de pensionare

între femei și bărbați.";

De al tf el, și Cur te a Europe an ă a Dr ep tur ilor O mulu i, p r in hotărârea

pronunțată la data de_, în cauza Lombardo contra Italiei, a decis, în

leg ătur ă cu o contestație inițiată de un judecător cu privire la pensia pe

care era îndreptăț it prin lege s ă o p rimească, că statu l, "în îndeplinirea

acestei obligații nu face uz de puterea sa discreționară și poate fi

comparat, în această privință cu un angajator privat, parte într-un

contract de muncă guvernat de dreptul privat.";

Î n consecință, coroborând cele statuate de către Curtea de Justiție de la

Luxemburg cu cele r eținute de Curtea E uropeană a Drepturi lor Omului în cauza

anterior menționată, dar și în Cauzele F. Mihăieș și A. G. Senteș contra României, rezultă c ă dreptul la pensie de serviciu era d atorat recurentei în

temeiul raporturilor sale de muncă, î n calitatea acesteia de grefier, potrivit

d ispoz iț iilor Leg ii nr .567/2004, c are erau în vigoare la data emiterii deciziei

administrative de recalculare, astfel încât obligația Statului trebu ia

îndeplinită astfel cum aceasta a fost asumată , respectiv ca orice " element

de remunerație";, iar această obligație nu poate fi considerată ca fiind

executată, potrivit principiilor generale ale dreptului civil, decât prin

îndeplinirea întocmai a acesteia, nu prin plata unei pensii datorate potrivit

principiului solidarității sociale, oricărui asigurat în sistem ul public, în temeiu l

Legii nr.19/2000, în temeiul raporturilor de asigurări sociale.

Practic, pentru munca prestată în calitate de grefier, recurentei i s -au recunoscut, prin Legea nr.567/2004, o serie de drepturi cu caracter de

remunerație, printre care plata salariului și a altor drept uri, în timpul

activității propriu-zise, dar și plata pensiei de serviciu, după încetarea

raporturilor de mu ncă. Acestor drept uri le corespunde obligația corelativ ă

a Statului, ca angajator, prin diferitele sale instituții publice, să le

plătească, astfel cum acestea au fost reglementate, având în vedere faptul

că, nu numai salariul, ci și pensia de serviciu, a fost atât cauza, cât și

obiectul raportului de muncă.

Putem afirma că dreptul la pensie de serviciu s-a realizat practic zi cu zi, în perioada prestării muncii de către reclamantă, până la atingerea vechimii în specialitate necesară pentru a fi înscris la pensie de serviciu.

Faptul că tot Statul era cel care trebuia să plătească atât pensia de

serviciu, ca element de remunerație, în calitate de a n gajator, cât și o

pensie de asigură ri sociale de stat, în calitate de as igurător, a permis

practic, în speță, confuziunea celor două drepturi și în final, înlocuirea

dreptului reclama ntei cu un alt drep t, nesolicitat de că tre aceasta și care

nu poate constitui o executare a obligației asumate.

Potrivit disp.art.8 din Codul muncii, raporturile de muncă se bazează

pe principiul consensualității și al bunei -credințe. În cauză, recurentul și -a

executat cu bună-credință toate obligațiile sale decurgând din rapor turile

de muncă, mai ales cea privind prestarea muncii, în condițiile grele

menționate anterior, având numeroase interdicții și incompatibilități. În

consecință, Statul are obligația de a -și executa, cu b ună -credință, toate

îndatoririle asumate prin Legea nr.567/2004, deci să plătească

reclamantei pensi a de serviciu, astfe l cum a înțeles să o reglementeze pri n

legea organică.

Consider că în speță sunt aplicabile, din acest punct de vedere,

principiile generale ce guvernează executarea obligațiilor civile, și anume:

Art.1073 din Codul civil

în vigoare la data la care intimata-pârâtă trebuia să își execute obligația, conform căruia creditorul are drep tul de a obține de l a

debitor îndeplinirea ex actă a obligației. În caz de neexecutare totală sau

parțială, sau în ca z de ex ecutare necorespunzătoare, creditorul are dreptu l

la despăgubiri.

De asemenea, art.1100 din același Cod civil, conform căruia "creditorul

nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela care i se datorește, chiar dacă

valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.";

Interesul recurentei este, în speță, acela de a obține obiectul specific

și ex act avut în vedere la nașterea raporturilor juridice dintre părți.

În ceea ce privește noul Codul civil,

se reține că, potrivit art.1481, în cazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis.

Conform art.1350 alin.1 din Codul ci vil actual, orice pe rsoană trebuie

să își ex ecute obligațiile pe care le-a contractat.

Art.1226 alin.1 Cod civil,

prevede că obiectul obligației este prestația la

care se angajează debitorul.

Potrivit art.1270 di n același cod, cont ractul valabil înche iat are putere

de lege între părțile contractante.

Art.1272 Cod civil,

prevede că un contract valabil încheiat obligă nu

numai la ceea ce este ex pres stipulat, dar și la toate urmările pe care

practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le da u

contractului, după natura lui.

De altfel, aceste argumente privind calificarea pensiei de serviciu ca element de remunerație, sunt susținute și de faptul că aceste drepturi nu au fost

prevăzute a fi plătite în totalitate din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin

legile ce le-au reglementat, ci, în totalitate sau, în cea mai mare parte, din

bugetul Statului, ce apare în acest raport obligațional ca angajator sui generis, chiar art.17 din H.G. nr.290/2005 stabilind că pensia de serviciu este o categorie distinctă de pensie față de cea de asigurări sociale din sistemul public.

Pentru aceste considerente, apreciez că pensiile de serviciu nici nu

puteau fi integrat e în sistemul pens iilor prevăzute de Legea nr.19/2000,

având în vedere faptul că, potrivit art.7 din această lege: " În sistemul public

prestațiile de as igu r ăr i soc iale reprez in tă venituri de înlocuire pentru pierdereatotal ă s au p arț ial ă a ven itur ilor, c a u r mare a bătrâneții , invalidității sau

decesului";, ori, pensia de serviciu a recurentei nu poate fi încadrată în

vreuna dintre aceste categorii de prestații , având în vedere riscurile sociale

l imitativ prev ăzu te în aces t articol.

Astfel, pensia specială a fost acordat ă acesteia, priorit ar, nu pentru a

constitui venit de înlocuire în caz de bătrânețe, ci pentru acoperirea unor

riscuri decurgând din specificul activității prestate în cadrul instanțelor

judecătorești, pentru contribuția adusă de către acesta timp de peste 30

de ani pentru înfăptuirea justiției în Statul român.

Av ând în vedere c ele reț inu te de c ătr e Cur te a Europe an ă a Drep tur ilor Omului în Cauzele F. Mihăieș și A. G. Senteș contra României și luând în considerare disp. art.162 alin.2 din Codul muncii republicat, Statul, în cadrul marjei

s ale de aprec iere, av e a pos ib il itate a, cu respec tare a cond iț iilor leg al ităț ii, neces ităț ii

ș i proporț ion al ităț ii, s ă ia, pr in lege, măs ur i de d imin u are a p ens ie i de serviciu, pe

perioada crizei economice, astfel cum a procedat, în calitate de angajator sui

gener is, pr in Lege a nr.118/2010, d ar nu s ă el imin e, pr in Lege a nr.119/2010,

drep tul l a pens ie de serv ic iu ș i s ă -l înloc u iasc ă, în f az a exec u tăr ii obl ig aț ie i, cu un

al t drep t, de as igur ăr i soc iale de s tat.

Ace as ta pen tru c ă, as tf el cu m a reț inu t Cur te a Europe an ă a Drep tur ilor

Omului în Cauzele F. Mihăieș și A. G. Senteș contra României, atunci când

o d ispoz iț ie leg al ă es te în v igo are ș i preve de pl at a anu mitor be nef ic ii, iar cond iț iil e

s tipul ate sun t respec tate, au tor ităț ile nu p o t ref uza în mod del iber at pl ata aces tor a.

Având în vedere faptul că dreptul la pensie de serviciu își are izvorul

în contractul individual de muncă al reclamantei, în timp c e dreptul la

pensia de asigurări sociale, își are izvorul în contractul de asigurare

socială, consider c ă recurenta în nici un caz nu putea fi lipsită de dreptul

la pensie de servic iu recunoscut de o lege în vigoare și, cu atât mai mult,

nu se putea ajunge la această finalitate, prin dispozițiile unei legi

organice, dar din domeniul asigurărilor sociale.

Mai trebuie subliniată și lipsa absolută de previzibilitate a măsurii ce

a afectat în mod s ubstanțial dreptul recurentului la pe nsie de serviciu, ce

rezultă cu deosebită claritate din prevederile art. 12 ale O.U.G. nr. 1/2010,

adoptate cu doar câteva luni înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010,

în aceeași perioadă de criză economică, după adoptarea Legi lor nr. 329/2009 și

nr. 330/2009.

Acest articol prevede că: "În anul 2010, măsurile prevăz ute de Legea

cadru nr. 330/2009 și de prezenta ordonanță de urgență

referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu vorproduce efecte asupra cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor de

stat și pensiilor de serviciu aflate în plată,

și nici asupra ajutoarelor, plăților compensatorii/indemnizațiilor acordate la trecerea în rezervă sau la încetarea raporturilor de serviciu.

După data de 1 ianuarie 2010, pensiile și ajutoarele

, plățile compensatorii/indemnizațiile prevăzute la alin. 1 și compensațiile de chirie se

stabilesc în funcție d e nivelul și structur a bazei de calcul în vigoare la data de (... )

, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute la

art. 10 din Legea nr. 329/2009

.";

De asemenea, perioada de 3 ani în car e recurenta a încas at lună de lună

pensia de serviciu, a creat acesteia convingerea că se poate bizui pe acest venit

lunar, orientându-și conduita în raport cu dispozițiile legale existente.

Mai trebuie amintit aici și faptul că un sistem de reformare ce afectat atât

de radical drepturile reclamantului nu a fost însoțit de o perioadă de tranziție

corespunzătoare, care să permită, în condiții de ex ercitare cu bună -credință

a drepturilor tuturor participanților la raporturile juridice, adaptarea

particularilor la noua situație creată, ci a fost pusă în executare în termen de

30 de zile de la adoptarea H.G. nr.737/2010, dată în organizarea aplicării Legii

nr.119/2010.

În acest context, trebuie reținut și faptul că, bazându-se pe aceste dispoziții legale, în condițiile lipsei totale de previzibilitate a acestei măsuri de reformare a pensiilor, reclamanta nu a fost în măsur a de a -și lua, în

cunoștință de cauz ă și din tim p, în cu rsul vieții active, măsuri personale d e

atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale fa miliei ca urmare a

pensionării, respectiv de a încheia co ntracte de asigurăr i private de pensi e

sau de a cotiza la alte fonduri de pensii facultative, cu componentă

ocupațională.

Astfel, reclamanta este pusă în situația de a suporta sarcina acestei măsuri, în condițiile în care nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în ceea ce privește modul în care acesta a acționat atât în cursul vieții active, cât și în calitate de pensionar.

Mai trebuie subliniat faptul că, în România, cadrul normativ privind pensiileprivate a fost stabilit abia prin Legea nr.411/2004, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2006, iar cel privind pensiile facultative, pr in Lege a nr.204/2006, dup ă data de la care, în temeiul Legii nr.567/2004, personalului auxiliar de specialitate i

se recunoș te a drep tu l l a pens ie de serv ic iu.

Apreciez că aceste argumente trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității ingerinței Statului în drepturile recurentei.

IV. Motivație privin d aspectele de apa rență de nelegalita te, respectiv,

de nelegalitate a H.G. nr.737/2010 constatate prin hotărâri judecătorești

pronunțate de instanțe de contencios administrativ din țară, hotărâri cuefect erga omnes.

Astfel, prin sentința civilă nr.491/_ a Curții de Apel C. -Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal s -a dispus suspendarea

executării acestei hotărâri de guvern și anularea acesteia.

Prin această hotărâre definitivă s-a reținut că, în primul rând, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Cauza Artico împotriva Italiei, 1980).

De asemenea, s-a mai reținut că dreptul la pensie al reclamanților și intervenienților este un "bun";, iar lipsirea de proprietatea unui bun la care se referă dispozițiile din convenție, poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru cauză de utilitate publică și doar în condițiile prevăzute de lege.

Contenciosul administrativ a constatat în acest sens următoarele: "chiar dacă există un text de lege care pare a justifica poziția pârâtului, nu a fost relevat interesul public care ar legitima o asemenea măsură, chiar dacă ar fi luat în considerare contextul economic și lipsa disponibilităților financiare.

Chiar și așa fiind, este discutabil în ce măsură considerentele de natură financiară pot fi opuse reclamantelor, în condițiile în care Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica încălcarea dreptului de proprietate invocat.

În aceste condiții, exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.

Instanța consideră că nu este îndeplinită nici cerința unui just echilibru, reclamanții fiind puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și exorbitantă, care nu poate justificată în nici un mod.";

Prin sentința civilă nr.3811/_ pronunțată de Curtea de Apel

București, Secția a VII I-a de contenc ios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de către reclamanți, prin

Asociația Națională a Pensionarilor din Serviciul Auxiliar de Specialitate

al Instanțelor Judecătorești și al Parchetelor și s -a dispus suspendarea

executării H.G. nr.737/2010 până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr.284/CA/_, Curtea de Apel Oradea, Secția

comercială, de con tencios administrativ și fiscal, a suspendat executareaH.G. nr.737/2010.

Curtea de Apel Ploiești, Secți a comercială, de contencios

administrativ și fi scal, a suspendat executarea H.G. nr.737/2010, prin

sentința nr.16/_ .

Prin sentința civilă nr.1575/_, pronunțată în dosarul nr._

a Curții de A pel Bucureș ti, s-a dispus suspendarea executării H.G.nr.737/2010 până la data soluționării irevocabile a acțiunii de anulare a acestui act administrativ.

Potrivit art.14 alin.4 din Legea nr.554/2004

, hotărârea prin care se

pronunță suspendarea este executorie de drep t

. Recursul nu este suspensiv de

executare.

Conform alin.7 al aceluiași articol , suspendarea ex ecutării actului

administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de ex ecutare, până la

ex pirarea duratei suspendării.

Mai trebuie mențion at că, Î nal ta Curte de Casație și Justiți e, prin decizia nr.38/_

pronunțată în recursul împotriva sentinței pronunțate în contencios administrativ privind suspendarea executării H.G. nr.735/2010 a reținut următoarele:

"Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta

timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într -un proces de evaluare,

din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca

acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați

.";

"…..instanța de control judiciar are în vedere faptul că H.G. nr.735 din _

- act administrativ unilateral cu caracter normativ - produce efecte erga omnes,

ca și sentința recurată

.";

Prin sentința civilă nr.333/_ a Curții de Apel C. -Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal -s-a dispus și anularea

H.G. nr.737/2010 .

Contenciosul administrativ a reținut, pentru a se pronunța astfel, următoarele:

Dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată (Cauza Buchen contra Cehiei din 2002).

În această situație, s-a apreciat că reclamanții își legitimează interesul în invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, suficient de clară și previzibilă la data pensionării și care i-a permis să-și planifice acțiunile atât pe termen lung cât și pe termen scurt pentru sine și familia sa, precum și o anumită manieră de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare.

S-a mai reținut, în ceea ce privește condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege, că: "Previzibilitatea poate avea însă și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor, persoanele având astfel un drept la continuitatea acțiunii sale.

Acest drept presupune că statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.";

În ceea ce privește scopul legitim urmărit, s-a reținut că, "dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura unor măsuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident că Legea nr.119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art.53 din Constituția revizuită deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa, și anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv și nu temporar.";

S-a mai reținut că diminuarea pensiilor de serviciu ale reclamanților cu 70- 80% atinge chiar substanța dreptului.

Deși toate aceste aspecte de aparență de nelegalitate, respectiv, de nelegalitate, au fost evidențiate de instanțele de contencios administrativ, acest act normativ în baza căruia s-a recalculat pensia reclamantei și-a produs efectele

, în ceea ce privește pensia lunară plătită acestuia, până la data de_

, timp de un an de zile de la data recalculării pensiei

, dată la care Guvernul a luat anumite măsuri de înlăturare a aspectelor de nelegalitate sesizate, care nu au fost însă în sensul revocării actelor administrative individuale emise în baza acestui act normativ, cu repunerea particularilor în situația anterioară, deci a repunerii în plata pensiilor de serviciu, ci a

adoptării Ordona nței de Urgență nr.59/2011 , care a prevăzut o nouă metodologie de recalculare a pensiilor de serviciu, urmată de emiterea unor noi decizii de revizuire.

Trebuie subliniat în acest sens că, prin expunerea de motive a acestui act, Guvernul a recunoscut faptul că ingerința sa în drepturile categoriilor de pensionari vizați de ordonanță, printre care se află și recurentul, nu a permis instituțiilor implicate realizarea tuturor procedurilor administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, fiind necesară încă o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, pentru a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie.

Astfel, din preambulul O.U.G. nr.59/2011 rezultă că aceasta a fost adoptată:

"având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr.119/2010,

în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat,

se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiei, cu respectarea principiului contributivității și egalității, scopul fiind acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.";

Pentru aceste motive, prin art.4 din O.U.G. nr.59/2011, s-a dispus abrogarea H.G. nr.737/2010.

Cu toate acestea, măsura radicală, r eformatoare, adopt ată și pusă în

ex ecutare la scurt timp, după două lu ni de la adoptarea Legii nr.119/2010,

și-a produse efectele prin lipsirea recurentei de pensia de serviciu și

diminuarea cuantumului pensiei sale, timp de un an de zile, până la

adoptarea O.U.G. nr.59/2011.

Î n ceea ce privește modul de soluționare a recursurilor formulate împotriva

sentințelor de susp endare a executării, respectiv anulare a H.G. nr.737/2010,

menționate anterior, se rețin următoarele:

Abia la data de_

, prin decizia nr.5960

, pronunțată în dosarul nr._

, Înalta Curte de Casație și Justiție s -a pronunțat asupra recursului formulat de

Guvernul României

împotriva sentinței civile nr.491/_ a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că a admis recursul, a modificat sentința și a respins ca inadmisibilă acțiunea, fără a ne fi, până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, accesibilă motivarea acestei decizii a instanței supreme.

Recursul împotriva sentinței civile nr.333/_ a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, are ter men de judecată la Î nalta Curte de Casație și Justiție pe da ta

de_

.

Recursul împotriva sentinței civile nr.3811/_ pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr._, s-a judecat de către Î nalta Curte de Casație

și Justiție abia la da ta de_

, după abrogarea H.G. nr.737/2010, astfel încât, prin decizia nr.3888

, s-a admis recursul formulat de Guvernul României, s-a modificat sentința, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării aceste i

hotărâri de guvern, ca fiind rămasă fără obiect

.

V. Argumentația î n sensul dreptului unitar al reclama ntei la pensie de serviciu.

Potrivit art.14 din H.G. nr.290/2005 privind aprobarea Normelor de

aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea

nr.567/2004

, cererea de înscriere la pensie

, însoțită de documentația de pensionare și adeverința prevăzută în anexa nr.1, se depune la casa teritorială de

pensii

în raza căreia își are domiciliul persoana îndreptățită, care calculează atât pensia din sis temul public, stabilită conform Legii nr.19/2000, cât și pensia de serviciu stabilită în condițiile legii. Pensia care se achită titularului este pensia cea mai avantajoasă.

De asemenea, art.17 din aceeași hotăr âre de guvern stabi lește, pe de o

parte, distincția dintre pensia de serviciu și pensia din sistemul public,

folosind terminologia " celor două cat egorii de pensii";, i ar, pe de altă parte , modul de finanțare a pensiei de serviciu.

Astfel, conform acestui articol, casa teritorială de pensii em ite o singură

decizie

în care se î nscriu în mod disti nct cuantumurile c elor două categorii de

pensii

, pensia din sistemul public

, respectiv pensia de serviciu

, precum și

diferența dintre cele două pensii care se suportă de la bugetul de stat

.

Mai mult, conform art.68 alin.11, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr.100/2007

, partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public, pensia de serviciu prevăzută la alin.3 și 10, precum și pensia de serviciu acordată celor care nu îndeplinesc condiția de limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se suportă din bugetul de stat, pr in urmare, și pensi a de serviciu a rec urentului se plătea

integral din bugetul de stat.

În acest sens, legiuitorul s-a obligat, prin lege specială , să plătească din bugetul de stat recurentei, o pensie ce reprezintă de fapt o indemnizație ce

are, pe de o parte, caracter compensatoriu pentru responsabilitățile speciale,

riscurile, privațiunile cu care acesta s -a confruntat în cursul vieții active ș i, pe de

al tă p ar te, de "pr omisiune"; făcută în scopul fideli zării și menținer ii

personalului care prestează munca în anumite sectoare de activitate, în

anumite condiții.

Recurenta a lucrat astfel cu o convingere fermă că, la data pensionării, va

beneficia de pensie de serviciu, renunțând poate, în acest context, la oferte de

muncă ce erau mai avan tajoase în privința salarizării, beneficiilor suplimentare

ce puteau fi obținute și a condițiilor de muncă, sperând ca la ieșirea la pensie să

se bucure însă de drepturi de pensie stabile, mai apropiate în ceea ce privește

cuantumul lor de veniturile avute în cursul vieții active.

De fapt, prin Legea nr.119/2010, drepturile de pensie specială sunt doar în mod formal recalculate, mai precis sunt înlocuite cu pensiile pe care pensionarii

le-ar fi obținut potrivit legii generale a pensiilor din sistemul public

, fără luarea în considerare a statutului special al acestora, și mai mult, punerea grabnică î n

plată a drepturilor astfel "recalculate";

într-un termen de doar 30 de zile de la data hotărârii privind aprobarea metodologiei de recalculare, fără o perioad ă tranzitorie, a determ inat și stabilirea un or pensii greșit calc ulate potrivit Legii n r.

19/2000, astfel cu m legiuitorul a co nstatat după un a n de zile, chiar pri n

preambulul O.U.G. nr. 59/2011

.

În cazul recurentei, se poate astfel observa că drepturile sale de pensie sunt greșit stabilite chiar potrivit dispozițiilor Legii nr.19/2000, întrucât acesta, ieșind la pensie în anul 2007, avea dreptul la stabilirea cuantumului pensiei sale prin raportarea punctajului total realizat la un stagiu complet de cotizare de 26 de ani și 2 luni, conform Anexei nr.3 la Legea nr.19/2000.

Pe de altă parte, dacă s-ar fi dorit stabilirea unui sistem într-adevăr echitabil de pensii, potrivit principiilor/algoritmului Legii nr.19, s-ar fi recunoscut și recurentei, ca fiind stagiu complet de cotizare, stagiul de cotizare de 25 de ani prevăzut de art.68 alin.1 din Legea nr.567/2004, lege în vigoare la data emiterii deciziei de recalculare, astfel cum stagiul special de cel puțin 20/25/15/17 de ani lucrați în anumite condiții de muncă a fost recunoscut, potrivit art.77 alin.2 coroborat cu art.43 din Legea nr.19/2000, unor categorii de salariați.

În acest sens trebuie menționat că, în cadrul altui proces de recalculare a

pensiilor

din sistemul public, dar în conformitate cu principiile aceluiaș act normativ, respectiv a Legii nr. 19/2000, prin H.G. nr.1550/2004 și O.U.G.

nr.4/2005, au fost prevăzute norme derogatorii, speciale privind stagiile complete

de cotizare,

ce vor fi utilizate în acest proces, tocmai pentru a asigura stabilirea echitabilă a acestora, prin luarea în considerare a condițiilor legislației speciale în temeiul căreia s-au acordat inițial drepturile la pensie.

Astfel, potrivit art.2 alin.4 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor

din sistemul public, stabilite în fostul sis tem al asigurărilor s ociale de stat potrivi t

legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în

conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000

, norme ce fac parte integrantă din

H.G. nr.1550/2004, pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în

condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet

de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea

în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte

normative.

Conform Normelor tehnice emise de C. Națională de P. și alte Drepturi

de Asigurări Soci ale în aplicarea H.G. nr.1550/2004, înregistrate sub

nr.5388/_, s-au stabilit următoarele:

"În înțelesul Hotărârii Guvernului nr.1550/2004, stagiul complet de

cotizare reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare

la data deschiderii dreptului la pensie de care pensionarul beneficiază la data

începerii operațiunilor de evaluare, sau care i se cuvine la această dată.";

Având în vedere faptul că ceea ce și-au propus legile de reformare a sistemului de pensii începând din anul 2005 și până în prezent a fost respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale";, precum și faptul că Legea nr.119/2010 a prevăzut o recalculare a pensiilor potrivit algoritmului Legii nr.19/2000, argumentând că măsura a fost luată și pentru stabilirea unui sistem de pensii pe baze echitabile, chiar și în situația în care s-ar ajunge la concluzia că în mod corect a fost eliminată pensia de serviciu a reclamantei și s-a stabilit acesteia o altă pensie, de asigurări sociale de stat, se impunea ca cel puțin aceasta din urmă să fie calculată pe baza acelorași principii avute în vedere de către legiuitor și de către guvernanți în toate celelalte situații în care au fost "recalculate"; pensiile în conformitate cu principiile legii nr.19/2000, respectiv cu

luarea în considerare ca stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a vechimii în muncă necesare deschiderii dreptului de pensie prevăzute de actul normativ special în condițiile căruia i-a fost stabilită pensia.

Aceasta ar fi fost o măsură echitabilă și pentru faptul că recurenta nu și-a continuat tocmai din culpa Statului, datorită promisiunii de acordare a pensiei de serviciu, activitatea până la vârsta de 65 de ani, situație în care ar fi avut posibilitatea să obțină astfel venituri salariale încă 12 ani, care ar fi contribuit, desigur, la sporirea considerabilă a punctajului său total, și implicit a celui mediu anual, deci și a cuantumului pensiei sale.

Practic, în anul 2007, între reclamantă și Stat, în calitate de angajator,

a avut loc o conv enție, un acord d e încetare a contr actului d e muncă

, reclamanta renunțând la dreptul său de a munci încă 12 ani și de primi un salariu

care, în sfârșit, corespundea funcției ocupate, în schimbul primirii, pe viitor, a pensiei de serviciu, iar Statul român a fost de acord cu această încetare a raporturilor de muncă, obligându-se să plătească acesteia o pensie specială pentru tot restul vieții

, stabilită în temeiul unei legi în vigoare.

Recurenta și-a onorat obligația asumată, renunțând la dreptul său de a

munci, în timp ce statul, după trecerea a numa i trei ani, consideră că nu se

mai impune ex ecutarea obligației asumate prin acea convenție, dar nici nu

mai poate/dorește să-l repună pe recl amant în situația a nterioară încheierii

acestui acord, ci stabilește, de această dată, unilateral, că beneficiarul ui de

pensie specială i se cuvine o altă prestație, respectiv o pensie de asigurări

sociale de stat de 1092 lei, deși, în calitate de grefier, salariul ce i s -ar ficuvenit chiar în luna iunie 2007, a fost de 3819 lei.

Considerente avute în vedere în aprecierea încălcării de către Stat a drepturilor reclamantei garantate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pornind de la aspectele de drept și de fapt specifice evidențiate anterior:

Conform art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale,

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.

Potrivit art. 25 din Declarația Universală a Drepturilor Om ului,

orice om are dreptul la un nivel de trai care să îi asigure sănătatea și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, bătrânețe.

Art. 17 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene

prevede că: "Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general;

Conform art. 52 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii

Europene

"Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute

prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți.

Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți";.

Art. 20 alin. 1 din Constituția R omâniei

prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu

pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Potrivit art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin Constituție sau lege.

Prin considerentele deciziei nr.29/2011, Î. Curtea de C. și Justiție a

reținut următoarele:

"În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc..";

Conform practicii sale constante ( Cauzele James și alții împotriva Regatului Unit, Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Maggio și alții împotriva Italiei, Wieczorek împotriva Poloniei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 conține trei norme diferite. Prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general. Cele trei norme nu sunt totuși distincte. A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui, prin urmare, să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat la prima normă.

În Cauza Stec și alții contra Regatului Unit,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că atunci c ând legislația nați onală îi recunoaște

unei persoane un drept la prestație socială, chiar non contributivă, art. 1

din Protocolul adițional la Convenție este aplicabil.

Potrivit jurisprudenței sale în materia drepturilor sociale (ex. Wieczorek împotriva Poloniei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că în

evaluarea ingerinței este important să se ia în considerare dacă dreptul

reclamantului de a primi pensie în cauz ă a fost încălcat ast fel încât să conducă

la o atingere adusă esenței dreptului la pensie al acestuia.

Aprecieri asupra legalității și necesității ingerinței statului în dreptul

reclamantei.

Î n ceea ce privește atitudinea Statului, în cadrul ingerinței sale, trebuie

subliniat faptul că, deși, astfel cum am menționat anterior, instanțele de

contencios administrativ din țară, prin hotărâri definitive, dar executorii, dar și

instanțe de asigurări sociale, prin hotărâri definitive și irevocabile pronunțate în

contestațiile împotriva deciziilor individuale de recalculare, au semnalat

nelegalitatea măsurii de recalculare a pensiilor de serviciu, acesta a luat anumite

măsuri de înlăturare a situației nelegale create abia la data de_

, prin adoptarea O.U.G. nr.59/2011.

Însă, chiar și la această dată, Statul nu a revocat actul administrativ

individual contestat în cauză, cu repunerea recurentului în situația

anterioară emiterii acestuia

, ci a emis, la data de _, o nouă deci zie, de

"revizuire"; a pensiei

, stabilind prin aceasta un cuantum al pensiei de 1152 lei.

Mai trebuie avut în vedere în cauză și contextul în care a fost emisă decizia

contestată în cauză, în care, astfel cum am menționat anterior, dispozițiile Legii

nr.567/2004 privind pensiile de serviciu, mai erau în vigoare, dar Guvernul

pregătea intrarea în vigoare a Legii nr.263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, care abroga, începând cu data de_, aceste prevederi ale legii speciale.

Prin decizia nr.38/_, Î. Curtea de C. și Justiție a reținut că:

"…principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";

În ceea ce privește legalitatea și necesitatea acestei ingerințe, mai trebuie subliniat că, potrivit art. 20 din Legea nr. 24/2000

, privind normele de tehnică legislativă, elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție

de importanța și co mplexitatea acestora, de o activitate de d ocumentare și analiz ă

științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico -sociale care

urmează să fie regle mentate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum ș i

a reglementărilor similare din legislația străină.

Conform art. 6 din aceiași lege

, orice proiect de act normativ trebuie să

instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să cond ucă la o cât mai mare

stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie

temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social, politica

legislativă a Statului Român și cerințele corelării cu ansamblul reglementări lor

interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu

tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului.

Consider că, dacă în cadrul activității de documentare și analiză științifică,

în cadrul studiilor d e impact ce se cer a fi întocmite, mai al es în cazul adoptării

unor legi ce tind la reformări esențiale ale sistemului legislativ, cum este Legea

nr.119/2010, se încerca în faza de proiect a acesteia, recalcularea unei singure

decizii de pensie, pentru fiecare categorie specială de persoane vizate de măsura

luată, prin luarea în considerare a tuturor veniturilor obținute de pensionar în

perioada de activitate și a celorlalte elemente specifice de calcul, s -ar fi putut cu

ușurință afla atât d urata și dificultățile unui asemenea proc es, cât și c uantumu l

ce ar putea rezulta, deci implicit măsura în care o asemenea ingerință era

necesară pentru protejarea unor interese publice.

În orice caz, nu s-ar fi ajuns la situați a de a se constata, la un an de la

luarea unei măsuri ce se bucură de p rivilegiul prealabilului, de la ingerința

neașteptată în drepturile reclamantei, printr -o măsură radicală, de

recalculare superficială a pensiei sale, că mai este necesară încă o etap ă derevizuire a drepturilor sale de pensie.

Î n acest sens, trebuie amintit că, în Ca uza Păduraru cont ra României,

Curtea EDO a arăt at că: "odată ce a f ost adoptată o solu ție de către stat, e a

trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile pe ntru a evita pe

cât posibil insecuritatea juridică și in certitudinea pentru subiecții de drep t

la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință,

trebuie subliniat faptul că incertitudinea, fie ea legislativă, administrativă

sau provenind din practicile aplicate de autorități este un factor important

ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.";

Deși dreptul reclamantei fusese recunoscut prin Legea nr.567/2004 și, cu atât mai mult, acest act normativ mai era în vigoare, decizia emisă la data de_, nu reduce doar cuantumul pensiei reclamantei, ci o lipsește pe acesta de alte importante garanții prevăzute de Legea privind statutul personalului auxiliar al instanțelor judecătorești.

În realitate, princip al a s a p ierdere, în pr iv inț a c ăre ia nu a ex is tat n ic i cel

puț in o in tenț ie de r ep ar aț ie d in p ar te a S tatulu i ș i c are v a af ecta în timp evoluț ia

pens ie i s ale, es te c ă mec an is mul de re c alcul are a pens ie i adop tat în b az a Le g ii nr.119/2010, a H.G. nr.737/2010 ș i a O.U.G. nr.59/2011 imp l ic ă LIPSIREA SA DE ST. TUL DE PENSI. AR DIN SERVICIUL AUXILIAR AL INSTANȚELOR

JUDECĂTOREȘTI, deci și de PROTEC ȚIA pe care i -o oferea art.68 alin. 12

din LEGEA NR.567/2004, în sensul ACTUALIZĂRII PENSIEI SALE DE

SERVCIU.

Astfel, conform acestui articol, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar

de spec ial itate, precu m ș i pens iile de ur maș prev ăzu te l a al in.8 -10 se

actualizează ori d e câte ori se majo rează salariul de bază brut lunar al

personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de

funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului , cu menț inere a nu mai a

sporur ilor in tr ate în b az a de c alcul l a ac ord are a pens ie i de s erv ic iu. D ac ă în ur ma

ac tu al iz ăr ii rezul tă o pens ie de serv ic iu mai mic ă, p ersonalul auxiliar de specialitate

își poate păstra pensia aflată în plată.

Aceasta constituie o pierdere însem nată pentru recur entă, întrucât

aceste dispoziții d e protecție socială, aveau menirea de a garanta acestuia

o menținere a pe nsiei sale la un n ive l apropiat ultimului venit avut în

viața activă, ori si mplele indexări ac ordate de către St at doar atunci cân d

mijloacele financiare îi permit acest lucru, în cadrul sistemului unitar de

pensii publice, vor determina în timp o scădere treptată, tot mai accentuată, a pensiei acesteia în raport cu ultimul venit avut în activitate.

Aceste dispoziții erau de mare însemnătate mai ales în situația recurentei, care a renunțat la dreptul său la muncă, la locul său de muncă sigur și bine

remunerat, la vârsta de 52 de ani, tocmai având încredere în legislația care-i garanta acestuia cu certitudine o pensie de serviciu apropiată de ultimul său venit din muncă.

Încrederea acestuia în statul nostru de drept, democratic și social,l-a determinat ca, doar în aceste condiții, să renunțe la locul său de muncă, fiindu-i garantat că va beneficia de măsuri de protecție socială în cursul vieții sale, pentru a nu simți, în timp, efecte nefaste ale acestei decizii asupra veniturilor sale și ale familiei.

Prin urmare, iată că Sta tul, prin decizia de recalculare contestată în

cauză, anulând practic dispozițiile unei legi în vigoare la data emiterii acesteia, respectiv a Legii nr.567/2004, drepturi ce decurgeau dincalitatea reclamantei de pensionar din serviciul auxiliar de specialitate al

instanțelor judec ătorești, și care au devenit ina plicabile prin no ua

metodologie de stabilire a pensiei sale, a afectat drepturile acestuia nu

numai la data emiterii sale, ci și pe termen lung, respectiv pentru toată

viața acesteia.

Cu atât mai mult, ingerința în drepturile reclamantei, fără a întruni condițiile legalității, a rămas și se impune a fi sancționată prin anularea deciziei de recalculare.

Practic un act administrativ atât de viciat din toate punctele de vedere, încă de la data emiterii sale, fără a fi necesară în acest sens vreo altă confirmare, chiar dacă aceasta a venit în timp, un act în care, în cadrul marjei sale de apreciere, Statul a abuzat de drepturile sale, nu poate fi menținut, nulitatea sa neputând fi acoperită prin alte măsuri luate ulterior de către Guvern, care vor fi analizate în momentul în care vor fi supuse spre cenzurare jurisdicției de asigurări sociale.

Mai consider că și î n ipoteza în care s -ar considera ingerin ța statului ca

fiind prevăzută de lege și necesară, aceasta nu îndeplinește cerința

proporționalității, întrucât atingerea adusă dreptului recurentei a fost de

natură a afecta chiar esența acestuia.

În cadrul jurisprudenței sale constante (Cauzele Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004 și Moskal contra Poloniei, 2009

), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, o măsur ă privativă de prop rietate trebuie să p ăstreze un echilibr u

just între ex igențele interesului general al comunității și imper ativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului .

Potrivit art.10 din Charta comunitară privind drepturile fundamentale

ale muncitorilor, fiecare muncitor al Comunității are dreptul la o protecție

socială adecvată și la prestații de securitate soc ială la un nivel suficient.

În analizarea acestui criteriu consider că, în cazul reclamantei,

trebuie pornit de l a aspectele eviden țiate anterior, în s ensul că aceasta n u

este beneficiara unei pensii obișnuite pentru bătrânețe/limită de vârstă și

nici al unui ajutor social pentru pensionari, ci al unei pensii acordate de

către Stat, practic, atât pentru acoperirea riscurilor profesiei de personal

aux iliar de specialitate al instanțelor judecătorești amintite anterior, cu

interdicțiile și inc ompatibilitățil e aferente, pentru cei peste 32 de ani de

vechime în special itate, precum și î n schimbul acordul ui său de a renunț a

la funcția sa și la remunerație, la vârsta de 52 de ani, acord determinat

tocmai de ex istența unor dispoziții legale care îi garantau în c ursul vieții

măsuri de protecție socială, respectiv a celor prevăzute de Legea

nr.567/2004, printre acestea fiind și dreptul la pensie de serviciu.

Pentru aceste motive consider că, în verificarea proporționalității

măsurii nu poate fi luată ca reper, în c azul recurentei, p ensia medie lunară

pe economie sau indemnizația so cială pentru pens ionari, ci, întrucâ t

această măsură a afectat indirect dreptul acesteia la muncă, implicit la

salariu, Statul neputând asigura acesteia o reparație în sensul ca acesta să

fie repus în drepturile sale de grefier în activitate, controlul de

proporționalitate t rebuie să porneasc ă de la c âștigul pe care acesta l -ar fi

putut obține din muncă în anul 2010, în calitate de prim grefier la Parchetul

de pe lângă Tribunalul Cluj.

Astfel, luând în considerare faptul că și în anul 2007 acea sta realiza un

salariu lunar de 3819 lei, este evident că recalcularea pensiei sale la suma

de 1092 lei, constituie o sarcină ex cesivă pe care trebuie să o suporte, cu atât mai mult cu cât aceasta a dov edit în cauză, cu contractul de credit nr.2454/_ încheiat cu ABN-AMRO

(filele nr.77-92 dosar recurs), că în

luna septembrie 2010, și în continuare, are de rambursat o rată lunară de

565 Euro, astfel încât veniturile obținute din pensie în u rma recalculării

acesteia protrivit dispozițiilor Legii nr.119/2010, nu -i asigură în prezen t

nici mijloacele de subzistență nece sare, nu -i permit achitarea ratelor

contractate, nemaiputând intra în discuție asigurarea unui nivel de trai

decent, comparabil cu cel avut în tim pul activității, pro mis de către stat l a

momentul pensionării.

De altfel, politica Statului manifestată încă din anul 2005 în domeniul

stabilirii și recalculării pensiilor din sistemul public, tocmai în temeiul

dispozițiilor Legii nr.19/2 000, în sistemul cărora legiuitorul a înțeles să

încadreze și pensiil e de serviciu, avea ca principiu: "l a condiții egale de

pensionare pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie";.

Ori acest principiu, pe lângă faptul că viza doar beneficiarii de p restații

sociale enumerați la art.7 din lege, nu poate însemna egalizarea tuturor pensiilor,

întrucât se raportează chiar la condițiile de pensionare care sunt, în speță

diferite, astfel cum am arătat anterio r, fiind prevăzute î n statutul special al

beneficiarului

.

Mai consider necesar a fi evidențiat în cauză că, în ceea ce privește această ingerință, chiar fără a avea în vedere și aspectele specifice evidențiate în speță,

încă din faza de proiect a legii au fost semnalate neajunsurile acesteia:

Potrivit art.79 din Constituie, Consiliul Legislativ este organ consultativ, de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în

vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații

. El ține evidența oficială a legislației României.

Astfel, prin avizul său transmis cu adresa nr. 87/_, în procesul

adoptării Legii nr. 119/2010 , chiar Consiliul Legislativ

a arătat că: "… atât în

statele membre ale Uniunii Europene, c ât și în legislația alt or state, există și alt e

categorii profesionale care beneficiază de sisteme proprii de pensionare, în funcție

de importanța socială a muncii prestate,…";

S-a mai menționat prin același act că: "Actualele pensii de serviciu au fost acordate în baza unor legi emise de Statul Român, în vigoare în momentul

stabilirii. O recalculare a acestor pensii, legal acordate, ar însemna o încălcare

de către stat a propriei legislații

, iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept";.

S-a subliniat prin același aviz că "Este de relevat, totodată, că există

posibilitatea ca un mare număr de pen sionari afectați de recalcularea pensiilor

să se adreseze instanțelor de judecată, naționale sau internaționale, pentru

contestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a obține câștig de cauză

în procesele respective.

";

De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 873/2010

a Curții Constituționale, 86 de judecători prezenți, din totalul de 113 judecători în funcție în cadrul Înaltei Curți de C. și Justiție au votat, în ședința din_, pentru adoptarea hotărârii nr.2 a Secțiilor Unite ale

instanței supreme,

de sesizare a instanței de contencios constituțional cu neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, în ceea ce privește pensiile de serviciu ale magistraților, dar cupri nzând și consideren te generale, privin d

celelalte pensii s peciale vizate de l egea privind stabili rea unor măsuri în

domeniul pensiilor, apreciind că acestea contravin prevederilor art.1 din

Protocolul nr.1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

S-a susținut prin această sesizare că: "…legea criticată impune o pierdere

ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o v eritabilă expropriere,

aducând atingere art.1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertățilo r fundamentale."; și că: "…legea criticată

impune o restrâng ere cu caracter p ermanent a exerci țiului dreptului la

pensie,….";

S-a mai arătat de către autorul sesizării că: "….diminuarea substanțială a

cuantumului pensiil or, determinată de recalcularea acestor a impusă prin legea

criticată, are drept consecință nerespectarea condiției referitoare la caracterul

rezonabil și proporțional al restrângeri i exercițiului dreptului…..";.

Prin aceeași sesizare s-a mai reținut că:

"Totodată, din pers pectiva art.1 din Protocolul nr.1 și a jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziții, drepturile

care decurg din contribuțiil e în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este

dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art.1

din Protocol.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale,

Curtea Europeană a Drepturil or Omului a subliniat obligația autorităților publice

de a menține un ju st echilibru între in teresul general și i mperativele protecției

drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de

câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o

sarcină excesivă și disproporționată. Î ntr -o astfel de situație, există o încălcare a

art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului

rezonabil și proporți onal al diminuării d repturilo r patrimoniale. (Cauza Kjartan

Asmundsson contra Islandei, 2004, cauza Moskal contra Poloniei, 2009).

Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de lege a criticată, cu

consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora l e

este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just

echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor

fundamentale ale persoanei.

Î n ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, în aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește

pensia stabilită pe ntru anumite profe sii și nu permite c a acest drept să fi e

diminuat decât în cazuri excepționale, cu respectarea principiului

proporționalității, ceea ce îns eamnă că măsura aplicată să fie justificată de

scopul legitim urmărit ( Cauza Banfield contra Regatului Unit, 2005).";

De altfel, și Președintele Senatului,

exprimându-și poziția față de sesizarea de neconstituționalitate formulată de judecătorii Înaltei Curți de C. și Justiție, a arătat, astfel cum s-a reținut în considerentele aceleiași decizii a Curții Constituționale, că Legea nr. 119/2010 ";impune o pierdere ireversibilă a

pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând

atingere art. 1 paragraf 2 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale";.

Pentru toate acest e considerente, ap reciez că, în cau ză, prin măsura

luată, dreptul reclamantei de a primi pensia cuvenită a f ost încălcat astfel

încât s-a ajuns la o atingere adusă esenței dreptului la pensie și

remunerație al acesteia.

Constatând în cauză încălcarea dreptului reclamantului la un "bun"; în

sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea dreptu rilor

omului și libertăților fundamentale, consider că nu mai este necesară analizarea

motivelor de recurs privind încălcarea, în speță, a art. 14 din Convenție, c u privire la nediscriminare

, precum și cele privind pensia recalculată potrivit

algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000.

În consecință, validarea unei asemenea măsuri prin care statul a adus atingere în mod esențial drepturilor reclamantei, pornind de la modificarea statutului pensiei sale, cu toate garanțiile aferente, consider că nu poate conduce decât la o neîncredere totală a salariaților și a pensionarilor în raporturile cu Statul Român, care vor refuza cu certitudine să accepte orice provocări viitoare ale unor acte normative în scopul de a-și părăsi locuri de muncă sigure și bine plătite, la vârste la care mai pot presta muncă până la împlinirea vârstei standard de pensionare, funcții obținute prin pregătire profesională, concursuri serioase, experiență în domeniu, gândindu-se că oricând drepturile lor pot fi afectate de schimbările cadrului normativ, astfel încât să nu mai poată reveni la posturile deținute anterior și să obțină o pensie în cuantum comparabil cu pensia medie de asigurări sociale pe economie.

Măsura luată prin Legea nr.119/2010, care a afectat drepturile reclamantei, și-ar justifica necesitatea în cauză poate doar printr-o satisfacție temporară a celorlalți pensionari din sistemul public, care însă nu au câștigat nimic din reducerea drastică a pensiilor anumitor categorii profesionale, ci, din contră, pensii ce erau plătite anterior integral sau parțial din bugetul de stat, sunt în prezent achitate doar din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Cu timpul însă, chiar și aceștia își vor da seama de neajunsurile instabilității legislative, mai ales în domeniul securității sociale.

Nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative, însă orice cetățean al Ro mâniei are dreptul la securitate socială

și juridică,

ceea ce presupune ca măsurile luate

, mai ales că privesc domeniul protecției sociale, să nu-l pună pe ac esta într -o situați e total, substanțial

disproporționată față de cea în care acesta se afla atât la data când și -a

părăsit locul de muncă, cât și atunci când a optat pentru a -și valorifica

dreptul la pensie de serviciu, în condițiile în car e, lipsa de previzibilitate a

măsurii și a unei perioade tranzitorii, nu i -au permis acestuia să ia măsuri

personale necesare de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale

familiei,

cu atât mai mult cu cât perioad a îndelungată în ca re acesta a încasat

lună de lună pensia de serviciu, a creat acestuia convingerea că își poate

orienta întreaga conduită în raport cu dispozițiile legale ex istente .

Cum Statul nu poate aduce reclamantei, în prezent, reparația cuvenită, pentru imposibilitatea onorării/executării angajamentului asumat de a-i plăti pensia de serviciu, în sensul repunerii acesteia în situația anterioară, respectiv de a-i fi oferită posibilitatea întoarcerii la vechiul loc de muncă și a obținerii salariului pe care l-a avut, se reține că, în cauză, ingerința Statului în dreptul de pensie a acesteia, ce avea menirea tocmai să-i ofere protecția cuvenită, pentru riscuri sociale de natură psihologică și economică, este una nelegală, nejustificată și disproporționată.

Pentru toate aceste considerente, opinez în sensul că se impunea admiterea recursului formulat de reclamanta L. M. , cu modificarea în tot a sentinței pronunțate de către prima instanță, în sensul admiterii acțiunii și a anulării deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, cu repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei nr.2. /_ de către intimată, respectiv cu menținerea pensiei de serviciu a recurentei.

Judecător,

C. M.

Red./Tehnored.:C.M..

← Sentința civilă nr. 754/2013. Recalculare pensie. Asigurări...		Decizia civilă nr. 256/2013. Contestație decizie pensionare.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Sentința civilă nr. 11111/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Decizia civilă nr. 3837/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Decizia civilă nr. 1138/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Sentința civilă nr. 754/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Sentința civilă nr. 8668/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Sentința civilă nr. 5651/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Decizia civilă nr. 4594/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale Sentința civilă nr. 15029/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale