Sentința civilă nr. 83/2013. Alte cereri. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 83
Ședința publică din 18 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: Președinte D. M. H. Asistent judiciar S. O.
Asistent judiciar M. L. D.
G. ier A. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe reclamantul N. G., cu domiciliul în V. de Sus, str. 22 D., bl.S23, sc.B, ap.10, județul M., în contradictoriu cu pârâta C. de P. S. a Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în B., str. George G., nr.3, sector 4, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul N. G. personal lipsă fiind pârâta Casa de pensii S. a Ministerului Administrației și Internelor-C. de contestații pensii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că la dosarul cauzei s-a depus prin registratura instanței, cu adresă din partea reclamantului, adeverința nr. 74866 din_ .
Reclamantul N. G. arată că a comunicat un exemplar din adeverința depusă la dosar și pârâtei.
Instanța pune în discuție cererile în probațiune formulate de reclamant, prin acțiune - fila 3, efectuarea unei expertize contabile, precum și cererile în probațiune formulate prin înscrisul depus la data de_, reprezentând state de plată, buletin de calcul, fișă de recompense - fila 33.
Reclamantul arată că nu mai solicită administrarea acestor probe, renunță la cererile în probațiune formulate.
Întrebat fiind de către instanță dacă adeverința depusă azi la dosar este ulterioară emiterii deciziei din_, reclamantul răspunde afirmativ.
Instanța, în temeiul art. 129 Cod procedură civilă, întreabă dacă sunt cereri în probațiune de formulat.
Reclamantul arată că nu înțelege să formuleze cereri în probațiune.
Nemaifiind cereri, excepții de formulat, probe de administrat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris în sensul anulării deciziei contestate și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să-i fie recalculate drepturile de pensie raportat la cele trei adeverințe depuse la dosar.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalul Maramureș sub dosar nr._, la data de_, reclamantul N. G. a chemat-o în judecată pe pârâta C. de P. S. a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 8783 din_ a Comisiei de C. P., anularea deciziei nr.
1. din_ a Casei de P. S. a Ministerului Administrației și Internelor, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, cu luarea în considerare a tuturor sporurilor, adaosurilor și veniturilor de care a beneficiat, dovedite cu adeverințe suplimentare emise de angajatori, nevalorificate la emiterea deciziei nr. 1. /2012 și care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale și cu utilizarea stagiului total de cotizare de 41 ani și 5 luni și 16 zile, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a contestației formulate, reclamantul a arătat că în perioada_ -_ și-a desfășurat activitatea în cadrul Ministerului Apărării Naționale, ca ofițer de radiolocație, fiind înaintat în gradul militar de locotenent la_, locotenent major la_ și căpitan la_ .
În perioada_ -_, reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, ca ofițer specialist cercetări penale, având gradul militar de maior până la_, subcomisar până la _
, comisar la_ și comisar șef la_ .
C. de contestații nu a ținut cont de toate veniturile obținute de reclamant în perioada cât a activat în cadrul Ministerului Apărării Naționale respectiv_ -_, nici măcar nu s-a raportat la anexa 1 din OUG nr. 1/2011, salariile luate în calcul fiind mai mici decât minimum cuantumurilor soldelor de grad și soldelor de funcție.
Astfel, pentru gradul de locotenent în august 1985 corespundea o soldă minimă de grad și funcție de 3.071 lei, în august 1989 pentru locotenent major o soldă de 3.706 lei, pentru căpitan în iulie 1994 o soldă de 306.404 lei, iar pentru maior în anul 1999 o soldă de 4.521.319 lei.
C. nu a ținut cont de contestația introdusă în termen legal la data de_ și nu a luat în calcul sporul de dispozitiv de 20%, sporul de radiații de 10% și titlul de specialist de clasa 1 la care se acordă un spor de 6%, toate aceste venituri fiind trecute separat pe state de salarii suplimentare, acte justificative care se află la unitatea de radiolocație.
La decizia nr. 1. din_ singurul document atașat a fost anexa, fără a exista vreun buletin de calcul al pensiei unde sunt trecute veniturile și sporurile obținute pentru a stabili punctajul lunar, anual și total. Folosind ca bază de calcul doar salariul minim obținut ca militar, fără ca acestuia să i se adauge sporul de 36%, se obține o pensie cu mult mai mare decât cea calculată în decizie.
În drept, au fost invocat dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta C. de P. S. a Ministerului Administrației și Internelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că reclamantul a încetat raporturile de serviciu la data de_, cu gradul profesional de comisar șef de poliție, drepturile de pensie ale acestuia fiind stabilite prin decizia de pensie nr. 1. din_, în temeiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în cuantum brut de 2453 lei.
Prin acțiunea înaintată instanței reclamantul a contestat decizia Casei de
P. S. a Ministerului Administrației și Internelor privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, argumentând că nu i s-au luat în considerare toate veniturile realizate.
Referitor la aceste pretenții, arată că stabilirea pensiei reclamantului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 94, art. 95 și art. 96 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Pensia a fost calculată în conformitate cu prevederile legale menționate mai sus, cu precizarea că responsabilitatea corectitudinii și exactității datelor cuprinse în adeverințele din prezentul dosar revine structurilor emitente, pentru modul de extragere a datelor din documentele care atestă plata (statele de plată).
Potrivit art. 125 din HG nr.257/_ pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, "angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători în condițiile legii de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu în baza documentelor deținute în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie";.
În conformitate cu art. 94 și 95 din Legea nr. 263/2010, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.
Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 5 sau, după caz, anexa nr. 6.
În cazul persoanelor care realizează stagii de cotizare în mai multe situații, pentru care legea prevede stagii complete de cotizare diferite, punctajul mediu anual se determină prin însumarea punctajelor medii anuale calculate corespunzător stagiilor complete de cotizare prevăzute de prezenta lege, pentru fiecare dintre situațiile respective.
La determinarea punctajelor medii anuale ale reclamantului au fost avute în vedere veniturile individuale realizate lunar din următoarele documente/adeverințe: adeverința nr. V1101/_ eliberată de UM 01924 V și adeverința nr. 74866/_ eliberată de Inspectoratul de Poliție a Județului M.
.
În probațiunea au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale incidente, T. reține următoarele:
Prin decizia nr. 1. din data de_ privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă de C. de P. S. a Ministerului Administrației și Internelor, au fost stabilite drepturile de pensie cuvenite reclamantului, urmare a examinării actelor din dosarul de pensionare înregistrat sub nr. 3887601 din_, în baza Legii nr. 263/2010 (fila 7).
Prin hotărârea nr. 8783 din data de_, C. de C. P. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 1. din_ (fila 5).
În cuprinsul hotărârii s-a reținut că pensia a fost calculată conform algoritmului prevăzut de art. 94 și următoarele din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru activitatea desfășurată în condiții de muncă cu drept la spor de timp la vechime (25 ani, 6 luni și 22 zile, pentru care s-a acordat un spor de timp la vechime de 12 ani și 6 luni), reclamantul a beneficiat de majorarea punctajelor lunare conform legii.
De asemenea, reclamantul a beneficiat de punctajul pentru contribuția la fondul pentru pensia suplimentară.
La cuantumul pensiei corespunzătoare stagiului de cotizare în specialitate au fost aplicate dispozițiile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor miliare, cu modificările și completările ulterioare, conform art. 70 alin. 4 din HG nr. 257/_ .
Astfel, drepturile de pensie cuvenite reclamantului au fost stabilite pe baza adeverințelor depuse la dosarul de pensie, responsabilitatea corectitudinii și exactității datelor cuprinse în acestea revenind unităților emitente.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că drepturile de pensie ale reclamantului nu ar fi fost în mod corect calculate.
Adeverințele emise ulterior deciziei de pensie contestate, depuse direct în instanță, nu vor putea fi avute în vedere de tribunal.
Astfel, pentru a obține modificarea deciziei de pensie reclamantul trebuie să depună mai întâi la C. de P. S. a Ministerului Administrației și Internelor o cerere și actele doveditoare, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la emiterea deciziei anterioare, cu respectarea dispozițiilor art. 103 și art. 107 din Legea nr. 263/2010.
Raportat la considerentele mai sus expuse, reținând că decizia nr. 1. din_ și hotărârea nr. 8783 din_ au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, tribunalul va respinge ca neîntemeiată contestația formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantul N. G.
, cu domiciliul în loc. V. de Sus, str. 22 D., bl. S23, scara B, ap. 10. jud.
M., în contradictoriu cu pârâta C. de P. S. a Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în B., str. George G., nr. 3, sector 4.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 18 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | ASISTENȚI | JUDICIARI | GREFIER | |||
H. D. M. | O. S. | D. L. | M. | A. | S. |
Red.HD/_
Tred. A.S./_ - 4 ex
← Sentința civilă nr. 4441/2013. Alte cereri. Asigurări sociale | Decizia civilă nr. 333/2013. Alte cereri. Asigurări sociale → |
---|