Accesiune imobiliară. Construcţie. Proba dreptului de proprietate. Restituire în natură conform Legii nr. 10/2001
| Comentarii |
|
C. civ., art. 492-494 Legea nr. 10/2001, art. 22
înscrisurile, şi anume titlul de proprietate asupra terenului, adresa eliberată de Primărie, procesele-verbale privind naţionalizarea imobilului, coroborate cu declaraţiile martorilor şi expertiza topometrică, conduc la concluzia că autoarea contestatoarelor şi soţul ei au edificat clădirea, fără autorizatie, iar în temeiul acce-
J 7 9 7
siunii imobiliare, dreptul de proprietate este de necontestat.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4695 din 12 mai 2006
Din contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 1 aprilie 2004, numitele D.D., M.C., M.O. şi P.O. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P. SA anularea deciziei nr. 7, emisă de aceasta la data de 15 decembrie 2003, prin care a fost respinsă cererea de restituire a imobilului, construcţie situată în comuna T., sat S., judeţul Teleorman.
Contestatoarcle au solicitat desfiinţarea deciziei şi pe fond obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului solicitat.
în motivarea contestaţiei s-a arătat că decizia administrativă a considerat că nu există dovezi suficiente cu privire la titlul de proprietate al autoarei lor C.E. O astfel de soluţie este însă nelegală, actcle depuse ca anexă la notificare atestând în mod cert că autoarea contestatoarelor şi soţul acesteia au dobândit 1000 mp teren prin act autentic, edificând ulterior o construcţie carc le-a servit drept locuinţă şi sediu al unei farmacii.
In privinţa construcţiei s-a susţinut că dreptul de proprietate al autoarei contestatoarelor are la bază accesiunea imobiliară.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că nu s-a dovedit dreptul de proprietate al autoarei contestatoarelor pentru construcţia în litigiu.
Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 583 din 17 iunie 2004, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut, în esenţă, aşa cum s-a motivat şi în decizia administrativă atacată, că nu s-a făcut dovada de către contestatoare că
autoarea lor ar fi fost titularul dreptului de proprietate asupra construcţiei edificate pe teren.
Apelul declarat de contestatoare împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1307 din 8 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, suplimentând probatoriile cu martori şi expertiză topometrică, că deşi s-a dovedit existenţa construcţiei deţinute în prezent de pârâtă, acest edificiu nu se situează pe terenul proprietatea contestatoarelor astfel cum li s-a constituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, ci pe o altă parcelă, având nr. top. 477.
împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarele, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai arătat că toate înscrisurile, şi anume titlul de proprietate asupra terenului, adresa nr. 2625 din 27 iunie 2003 eliberată de Primăria comunei T., procesele-verbale din 1952 şi 1953 privind naţionalizarea imobilului, se coroborează cu declaraţiile martorilor şi expertiza topometrică şi conduc la concluzia că autoarea contestatoarelor şi soţul ei au edificat clădirea în anul 1946, fară autorizaţie, iar în temeiul accesiunii imobiliare, dreptul de proprietate este de necontestat.
S-au depus în recurs conform prevederilor art. 305 C. proc. civ., adresele nr. 828 şi 829 din 13 martie 2006 eliberate de Primăria comunei T.
Recursul este întemeiat.
Cu înscrisurile depuse inclusiv în recurs, contestatoarele au făcut dovada deplină a susţinerilor lor cu privire la singurul aspect rămas controversat şi pe care instanţa de apel şi-a motivat soluţia şi anume dacă edificarea, de către autoarea lor, a construcţiei (locuinţă şi farmacie) s-a făcut pe terenul ce în mod necontestat îi aparţinea sau nu.
In acest sens, ambele instanţe au dat o interpretare greşită prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu privire la proba dreptului de proprietate.
In mod necontestat soţii C. au dobândit prin acte autentice succesive, două parcele de teren de câte 1000 mp, iar pe una dintre ele au edificat în anul 1946 o clădire ce le-a servit ca locuinţă şi sediu de farmacie.
Constatările raportului de expertiză topometrică se coroborează sub acest aspect cu proba testimonială şi cu adresele emise de primăria
locală, atestând edificarea clădirii în anul 1946; urmare a naţionalizării, construcţia s-a aflat succesiv în deţinerea unor instituţii din domeniul farmaceutic iar prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 contestatoarelor li s-au atribuit în compensare alte parcele de teren, aflate în apropiere.
Aceasta constituie explicaţia, dovedită cu înscrisuri necontestate, a împrejurării, pe care Curtea de Apel nu a lămurit-o, că în prezent clădirea farmaciei se află în afara parcelelor atribuite conform Legii nr. 18/1991 (adresa nr. 829 din 13 martie 2006 a Primăriei comunei T.).
O astfel de situaţie nu poate însă constitui un argument pentru respingerea solicitării de restituire în natură a imobilului, dreptul de proprietate asupra construcţiei, dobândit prin accesiune imobiliară, fiind în afară de orice dubiu.
| ← Accesiune imobiliară. Construcţie edificată parţial pe... | Accesiune imobiliară. Construcţie edificată pe terenul altei... → |
|---|
