Accesiune imobiliară. Construcţii edificate pe terenul bun succesoral, de către un coindivizar
| Comentarii |
|
C. civ., art. 494
Construcţiile edificate pe terenul bun succesoral devin proprietatea proprietarului terenului, conform art. 494 C. civ., iar constructorul este titularul unui drept de creanţă.
C.A. Ploieşti, decizia nr. 292 din 9 februarie 2006, în C.P.J. 2006
Prin sentinţa civilă nr. 1038/2002, pronunţată de Judecătoria Târgovişte a fost admisă acţiunea de partaj succesoral şi s-a dispus partajarea bunurilor în una din variantele propuse în raportul de expertiză, pârâtul N.C. urmând a primi sultă pentru construcţii de la N.D. şi N.O.C.
Prin decizia civilă nr. 958 din 2 octombrie 2003, a Tribunalului Dâmboviţa, a fost admis apelul reclamantului N.C. şi a fost schimbată în parte încheierea de admitere în principiu din 8 februarie 2001, în sensul includerii în masa succesorală a unor bunuri, precum şi a îmbunătăţirilor aduse imobilului de N.D.
Recursul pârâtei N.D. a vizat greşita includere în masa partajabilă a bucătăriei de vară, precum şi a coteţului de porci ori a gardului cu fundaţie de ciment construite de aceasta, fiind bunuri personale ale recurentei.
In privinţa recursului declarat de această pârâtă, prin decizia civilă nr. 292 din 9 februarie 2006, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că aspectul litigios în cauză este regimul juridic al acestor construcţii, din ansamblul probator administrat în cauză rezultând împrejurarea realizări de către recurentă a următoarelor construcţii: o bucătărie, o cămară, o cameră la etaj, o cameră de locuit şi un coteţ de porci.
Astfel, deoarece construcţiile sunt edificate pe terenul bun succesoral, construcţiile devin proprietatea proprietarului terenului, în temeiul accesiunii imobiliare (art. 494 C. civ.), iar constructorul este prin dispoziţiile cuprinse în normele metodologice privind aplicarea
Legii nr. 112/1995. In acest sens sunt şi dispoziţiile art. 33, potrivit cărora vânzarea apartamentelor în condiţiile Legii nr. 112/1995 se face de către societăţile comerciale sau unităţile specializate în vânzarea locuinţelor sau carc administrează locuinţele existente la data intrării în vigoare a legii.
In speţă, nu se discută apartenenţa dreptului de proprietate asupra imobilului, ci nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, nulitate care trebuie să producă efecte cu privire la ambele părţi contractante.
întrucât acţiunea în nulitate este strâns legată de cauza actului juridic, ca expresie a voinţei subiective a părţilor faţă de contractul încheiat, se impunea obligatoriu chemarea în judecată a SC R. SRL, care a încheiat efectiv contractul şi care este parte prin organele sale de conducere în actele juridice atacate în justiţie.
Având în vedere modalitatea prin care intimata-reclamantă a fost deposedată de dreptul de proprietate prin impunerea aplicării Decretului nr. 223/1974 - act normativ contrar prevederilor constituţionale -înseamnă că dreptul de proprietate al acestei persoane nu a fost desfiinţat legal, titlul statului fiind viciat.
Vânzarea-cumpărarea s-a realizat în condiţiile în care recurenţii-pârâţi au cunoscut faptul că imobilul este revendicat de fostul proprietar şi astfel operaţiunea realizată este speculativă, având o cauză imorală.
In cauză, trebuie dată eficienţă voinţei părţilor şi aceasta cu atât mai mult cu cât a fost exprimată în scopuri ilicitc şi în frauda intereselor proprietarului.
Referitor la problema bunei-credinţe, este de remarcat că subdo-bânditorul care cumpără de la stat un bun despre care ştie sau trebuia să ştie că a fost preluat de statul comunist în condiţii notorii de forţă, prin abuz, iar nu în condiţii obişnuite, achiziţionează în condiţii dubioase, care exclud buna-credinţă.
In speţă, chestiunea bunei-credinţe nu poate fi reţinută, având în vedere că vânzarea s-a realizat cu nesocotirea prevederilor art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995, în sensul că s-a proccdat la vânzare înaintea soluţionării de către comisie a cererii de restituire a imobilului formulate de intimata reclamantă şi în condiţiile în carc recurenţii-pârâţi au fost notificaţi în acest sens.
încheind contractul de vânzare-cumpărare înainte de soluţionarea acestei cereri şi cu nerespectarea dispoziţiilor legale, aceştia şi-au asumat riscul sancţionării operaţiunii ilegale cu nulitatea absolută, având în vedere că nulitatea absolută a contractului pentru cauză ilicită nu poate fi cerută decât dacă scopul ilicit sau imoral este comun ambelor părţi.
Pe de altă parte, au fost încălcate prevederile art. 8 din H.G. nr. 20/1996, carc instituiau obligaţia suspendării procedurii administrative a vânzării-cumpărării până la lămurirea apartenenţei dreptului de proprietate.
In condiţiile arătate, existenţa dovedită a relei-credinţe conduce la neaplicarea teoriei fondate pe principiul error communis facit jus cu consecinţa desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare. Pentru ca eroarea comună să-şi producă cfectcle trebuie ca aceasta să fie invincibilă. Or, acest caracter al invincibilităţii lipseşte, întrucât recurenţii au cunoscut atât conduita intimatei reclamante, cât şi situaţia imobilului.
| ← Uzucapiune. Condiţii pentru intervenirea uzucapiunii.... | Accesiune imobiliară. Dobândirea dreptului de proprietate prin... → |
|---|
