Accesiunea imobiliară naturală. Competenţa instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa asupra acestui aspect. Dovada suprafeţei pretins a fi dobândită prin accesiunea imobiliară naturală
| Comentarii |
|
C. civ., art. 495-497 Legea nr. 29/19901’
Instanţa de contencios administrativ nu poate, în cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 29/1990, să soluţioneze şi să se pronunţe şi asupra constatării intervenirii de drept a accesiunii, partea având, însă, la îndemână, pentru acest aspect, mijloace legale de drept comun.
Delimitarea făcută prin raportul de expertiză topografică, care nu a fost contestat de către niciuna dintre părţi, în raport şi cu actele oficiale justificative pentru suprafeţele deţinute în proprietate de parte a fost, ca atare, primită de instanţă şi este de natură a evidenţia justeţea soluţiei, câtă vreme, pentru suprafaţa suplimentară pretins a fi dobândită de drept prin accesiunea imobiliară naturală, conform art. 495-497 C. civ., nu s-a făcut şi nu s-a prezentat nicio dovadă, respectiv un act constatator şi declarativ al acestui drept.
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2264 din 14 iunie 2006
Prin decizia nr. 2036 din 29 martie 2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost trimisă, spre rejudecare, instanţei de fond, cererea de chemare în judecată a numitului P.C. şi continuată (după decesul acestuia) de E.C., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei C.N. A.R. SA - Direcţia Apelor Buzău, la delimitarea albiei minore a râului Prahova, faţă de proprietatea reclamantei.
Prin decizia de casare, înalta Curte a îndrumat instanţa de fond, ca rejudecând cauza, să solicitc expertului tehnic de specialitate, să identifice, printr-un supliment de raport, cele două suprafeţe de teren învecinate cu albia minoră a râului Prahova, stabilind, în raport cu
actclc oficiale şi cu poziţia părţilor, aliniamentele ce delimitează terenurile de albia râului Prahova, operaţiunea materială de delimitare trebuind să fie concrctizată printr-un act al autorităţii publice pârâte.
Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa nr. 168 din 30 noiembrie 2005, a admis în parte acţiunea formulată, în sensul că pârâtele au fost obligate la delimitarea albiei minore a râului Prahova, faţă de proprietatea reclamantei, conform expertizei efectuate, respingând capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut faptul că în cauză s-a întocmit un raport de expertiză, fiind stabilite liniile de hotar ale proprietăţii reclamantei, raport necontestat de părţi, precum şi faptul că nu au fost dovedite prejudiciile suferite pentru acordarea despăgubirilor ce au fost solicitate.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta E.C.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurentei şi în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte a apreciat că soluţia instanţei de fond, pronunţată în fond după casare, este corectă, conformă cu îndrumările date de instanţa supremă, astfel că urmează a fi menţinută, pentru cele în continuare arătate.
Cu ocazia rcjudecării acţiunii de faţă, instanţa de fond a dispus, faţă de îndrumările primite, rcfacerca şi completarea raportului de expertiză tehnică topografică având ca obiectiv identificarea celor două suprafeţe de teren ale recurentei-reclamante cu albia minoră a râului Prahova şi propunerea unui aliniament în raport cu actele oficiale ce atestă dreptul de proprietate al reclamantei.
Expertul a întocmit suplimentul de raport şi schiţele aferente, trasând şi linia de hotar care desparte cele două proprietăţi conform actelor deţinute de reclamantă, de terenul aparţinând domeniului aflat în administrarea R.A. A.R.
înalta Curte a reţinut că instanţa de fond în mod corect a omologat acest raport, cu atât mai mult, cu cât niciuna dintre părţi nu a înţeles să formuleze obiecţiuni.
împrejurarea că delimitarea s-a făcut de către expert, în raport cu actele oficiale justificative pentru suprafeţele deţinute în proprietate de recurenta-reclamantă şi a fost, ca atare, primită de instanţă, este, de asemenea, de natură a evidenţia justeţea soluţiei, câtă vreme, pentru suprafaţa suplimentară pretins a fi dobândită de drept prin accesiunea imobiliară naturală, conform art. 495-497 C. civ., nu s-a făcut şi nu s-a
Cap. II. Accesiunea imobiliară
prezentat nieio dovadă, respectiv un act constatator şi declarativ al acestui drept.
In mod firesc, instanţa de contencios administrativ nu putea, în cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 29/1990, să soluţioneze şi să se pronunţe şi asupra constatării intervenirii de drept a accesiunii, în favoarea recurentei-reclamante, aceasta având, însă, la îndemână, pentru acest aspect, mijloace legale de drept comun.
In fine, nefondate sunt criticile recurentei-reclamante, şi în ce priveşte modul de soluţionare de către instanţa de fond, a cererii vizând acordarea de despăgubiri, în condiţiile în care nu au fost produse niciun fel de probe, în toate fazele procesuale parcurse, pe acest aspect.
Totodată, este de reţinut că recurenta-reclamantă a oscilat între mai multe temeiuri ale solicitării despăgubirilor, calificate iniţial ca despăgubiri pe zi de întârziere de la data la care pârâta-intimată era legal obligată să-i rezolve cererea, iar ulterior ca o contravaloare a lipsei de folosinţă a terenului ca balastieră.
Instanţa de fond, în rejudecare, în virtutea rolului său activ, a solicitat şi expertului ca în suplimentul efectuat să se calculeze această lipsă de folosinţă, concluzia expertului fiind, însă, aceea că terenul nu are valoare de piaţă, având categoria de folosinţă neproductiv, iar folosirea lui ca balastieră nu a fost dovedită.
In lipsa altor probe propuse şi administrate de recurenta-recla-mantă, înalta Curte a apreciat că în mod legal a fost admis numai primul capăt de cerere al acţiunii acesteia, în sensul obligării autorităţii pârâtei la emiterea actului constatator necesar înscrierii dreptului recurentei în cartea funciară, cererea de acordare despăgubiri fiind respinsă ca nedovedită.
| ← Accesiunea imobiliară. Competenţa materială în cazul... | Accesiune imobiliară artificială. Principiul disponibilităţii → |
|---|
