Acordarea de despăgubiri în favoarea chiriaşilor la nivelul valorii de piaţă a imobilului. Interpretarea art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată. - art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1093/R din data de 18.11.2014

Prin decizia civilă nr. 68/Ap/2014 pronunțata de Tribunalul Brașov - Secția I civilă a fost respinsă cererea de apel formulată de apelantul M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. B., împotriva Sentinței civile nr. 5806, pronunțată de Judecătoria Brașov la data de 03.04.2013, în dosarul nr. 35.788/197/2011, pe care a păstrat-o.

A reținut tribunalul următoarele:

1. Cu privire la cadrul procesual.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar pentru termenul de judecată de la data de 15.05.2012, intimata U.E., a precizat cererea de chemare în judecată, învederând că în speță, au calitatea de reclamante U.E., L.M. și D.E.C..

Cererea precizatoare a fost comunicată apelantului - pârât la data de 21.05.2012, conform dovezii de comunicare, existentă la dosar, fila 26.

La termenul de judecată care a urmat precizării de acțiune, respectiv cel de la data de 19.06.2012, apelantul - pârât nu a invocat neregularitatea procedurală prin care cele două intimate - reclamante L.M. și D.E.C. au fost introduse ca și reclamante în cauză.

Neregularitatea procedurală referitoare la modul în care intimatele - reclamante L.M. și D.E.C. au fost introduse ca și reclamante în cauză, nu a fost invocată de apelantul - pârât în limine litis, astfel încât această neregularitate fiind sancționabilă cu o nulitate condiționată, s-a acoperit, critica relativă la acest aspect neputând fi primită de către instanța de apel.

2. Referitor la calitatea procesuală pasivă a apelantului - pârât M.F.P..

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și titularul obligației corelative dreptului care formează obiectul judecății.

Art. 50 alin. (21) prevede că "Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.";, iar la alin. 3 al aceluiași articol se menționează că "Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor*) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.";

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile legale anterior evocate, apelantul - pârât M.F.P. este titularul obligației de restituire a prețului de piață al imobilului cumpărat de intimata U.E. împreună cu defunctul său soț U.C., astfel încât participarea procesuală pasivă a apelantului - pârât. M.F.P., este pe deplin justificată.

În raport cu dispozițiile legale evocate, este lipsit de relevanță aspectul referitor la împrejurarea că anterior cumpărării de către intimata U.E. împreună cu defunctul său soț U.C., și redobândirii acestuia de către foștii proprietari, imobilul a făcut parte din patrimoniul Municipiului B..

De asemenea, tot fără relevanță este și chestiunea privind entitatea prin care s-a realizat vânzarea imobilului, cu atât mai mult cu cât vânzarea s-a realizat de către S.C. R. S.R.L., în calitate de mandatar legal al Statului Român, și ca urmare a voinței acestuia înscrisă în dispozițiile Legii nr. 112/1995, iar nu de către S.C. R. S.R.L. în nume propriu și prin voința acestei societăți, ori a Municipiului B..

Astfel, calitatea de vânzător a avut-o Statul Român, care a mandatat prin lege S.C. R. S.R.L. să efectueze vânzarea, tot Statul Român stabilind prin lege și entitatea care va plăti despăgubirile, în caz de răspundere a sa în calitate de vânzător, pentru evicțiune.

Față de cele expuse, referirile apelantului la prevederile Legii nr. 215/2001, la cele ale Legii nr. 213/1998, ori ale noului Cod civil, sunt eronat invocate.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că în mod legal și temeinic prima instanță de fond a reținut că apelantul - pârât este cel ținut la plata despăgubirilor pretinse de reclamanți, având prin urmare calitate procesuală pasivă.

3. În ceea ce privește fondul litigiului.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 24894 din 09.12.2004, încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995, între Statul Român, prin S.C. R. S.R.L., în calitate de vânzător, și intimata U.E. împreună cu defunctul său soț U.C., în calitate de cumpărători, aceștia din urmă au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - apartament situat în municipiul B., str. D.C., […], înscris în C.F. 1xxx B., nr. top. 5257/IV, deținut în locațiune din anul 1972, iar nu din anul 1999 cum eronat a susținut apelantul.

Acest contract de vânzare - cumpărare a fost desființat, prin sentința civilă nr. 71/M pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 07.03.2008, în dosarul nr. 1966/62/2007, irevocabilă, conform deciziei Înaltei Curți de Casației și Justiție nr. 9622 din 24.11.2009, pronunțată în dosarul nr. 1966/62/2007, reținându-se în cuprinsul sentinței buna-credință a celor doi cumpărători, intimata U.E. și defunctul său soț U.C., astfel încât, din perspectiva acestora contractul a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995.

Prin urmare, chestiunile legate de buna - credință a celor doi cumpărători și încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu respectarea Legii nr. 112/1995, au intrat în puterea de lucru judecat, astfel încât nu mai puteau fi analizate de către instanță în prezenta cauză, după cum a pretins apelantul - pârât.

Referitor la temeiurile de drept incidente în speța dedusă judecății.

Art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabilește că "Proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.";, iar "Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză.";, potrivit alin. 2 al aceluiași articol.

Dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, constituie reglementarea specială și suplimentară în materie de evicțiune relativ la imobile preluate de stat, de organizații cooperatiste sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/1995, fiind incidente numai în cazul contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în condițiile acestei legi, cu respectarea prevederilor respectivului act normativ, aspecte care să trebuie să rezulte dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care instanță să fi dispus desființarea contractului de vânzare - cumpărare.

În speța dedusă judecății contractul de vânzare - cumpărare încheiat de intimata U.E. și defunctul său soț U.C. cu Statul Român, în condițiile Legii nr. 112/1995, a avut ca obiect un imobil preluat de către Statul Român, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fără titlu valabil.

La încheierea contractului de vânzare - cumpărare, intimata U.E. și defunctul său soț U.C., au acționat cu bună - credință, neavând cunoștință de existența notificării pentru restituire în natură, astfel încât, din punctul lor de vedere, acest contract a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, conform celor mai sus evocate.

Prin urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, astfel după cum în mod întemeiat a reținut și prima instanță de fond.

Art. 501 din Legea nr. 10/2001, nu exclude reglementarea generală în materie de evicțiune din vechiul Cod civil, ci instituie cel mult condiții suplimentare care trebuie să subziste alături de condițiile generale în materie de evicțiune.

Astfel, potrivit art. 1336 din vechiul cod civil "vânzătorul răspunde de liniștita posesiune a lucrului și pentru viciile acestuia";, iar în legătura cu obligația vânzătorului de a asigura liniștita posesiune a lucrului, art. 1337 vechiul Cod civil precizează că acesta "răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut";.

Într-un sens restrâns, evicțiunea constă în pierderea totală a lucrului vândut prin efectul unei hotărâri judecătorești, cum este cazul imobilului din speță, care, în virtutea unei cauze anterioare, recunoaște unui terț asupra aceluiași lucru, un drept de proprietate, ca o consecință a nevalabilității titlului de preluare de către Statul Român, autorul intimatei U.E. și a defunctul său soț U.C..

Cu titlul de principiu juridic, garanția pentru evicțiune este datorată de orice vânzător, indiferent dacă este vorba despre o vânzare obișnuită sau despre o vânzare silită.

Garanția pentru evicțiune este datorată indiferent de natura bunului înstrăinat ori de faptul ca vânzătorul este un profesionist sau un particular, iar obligația vânzătorului de a asigura cumpărătorului "liniștita posesiune a lucrului"; implică nu numai garanția pentru fapta proprie, ci și garanția pentru fapta terților. Astfel, vânzătorul este prezumat a cunoaște situația juridică a lucrului vândut, motiv pentru care este firesc ca el să fie ținut să îl apere pe cumpărător contra terțului.

Efectul declanșării garanției pentru evicțiune este reglementat de art. 1341 din vechiul Cod civil.

În acest sens, cumpărătorul are dreptul la restituirea prețului, a echivalentului fructelor, dacă a fost obligat să le restituie evingătorului, a cheltuielilor de judecată ocazionate de evicțiune precum și la plata de daune - interese.

În cauză, obligația de garanție pentru evicțiune revine vânzătorului, respectiv Statului Român, prin M.F.P..

Pentru a se angaja, însă, răspunderea pârâtului, Statul Român, din cauza producerii evicțiunii, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții cumulative, respectiv:

1) să existe o tulburare de drept provenind de la un terț;

2) aceasta sa aibă o cauza anterioară vânzării;

3) tulburarea să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii contractului.

În legătură cu ultima cerință, se impune precizarea că în cazul în care cumpărătorul a avut cunoștință de pericolul evicțiunii, înseamnă că acesta a acceptat riscul și problema răspunderii vânzătorului în caz de realizare a riscului nu se poate pune, contractul dobândind caracter aleatoriu.

Din analiza înscrisurilor menționate anterior, instanța a reținut că prima condiție impusă de textul legal menționat pentru angajarea răspunderii pentru evicțiune, este îndeplinită, întrucât liniștita posesie a reclamanților a fost tulburată prin admiterea acțiunii succesorilor fostului proprietar de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat de intimata U.E. și defunctul său soț U.C., cu STATUL ROMÂN, cu consecința restabilirii situației anterioare încheierii contractului.

Această tulburare a avut o cauză anterioară vânzării, preluarea imobilului de către Statul Român, producându-se în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv anterior apariție Legii nr. 112/1995 și prin urmare și a încheierii contractului de vânzare-cumpărare mai sus evocat.

Astfel, imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în mod abuziv, fără titlu iar acesta nu putea fi înstrăinat reclamanților în temeiul Legii nr. 112/1995.

În ceea ce privește, însă, cea de-a treia condiție referitoare la necunoașterea de către cumpărători a cauzei de evicțiune, instanța reține că și aceasta este îndeplinită, deoarece, la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, intimata U.E. și defunctul său soț U.C., au acționat cu bună-credință, neavând cunoștință de existența notificării pentru restituire în natură depusă de succesorii fostului proprietar, aspect impus în speță cu putere de lucru judecat.

În consecință, obligația de răspundere pentru evicțiune a Statului Român a fost activată, acesta fiind ținut la despăgubiri, conform art. 1341 din vechiul Cod civil, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la valoarea de circulație a imobilului, stabilită conform raportului de expertiză tehnică efectuat la prima instanță de fond, incluzându-se în acest cuantum atât prețul plătit de autorul apelantului cât și daunele interese compensatorii, la care apelantul este îndreptățit, având în vedere că acesta a avut un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, de care a fost deposedat, Statul Român fiind în culpă pentru consecințele păgubitoare, și prin urmare ținut la repararea prejudiciului.

Prin urmare, susținerile apelantului pârât cu privire la reaua-credință a celor doi cumpărători ai imobilului, ori cele relative la inadmisibilitatea cererii reclamanților, sunt neîntemeiate, astfel încât nu vor fi primite de către instanța de apel.

4. În ceea ce privește valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, instanța de apel constată că față de structura imobilului, zona în care este situat imobilul și prețurile practicate pe piața imobiliară pentru imobile situate în aceeași zonă, valoarea stabilită de către expert, de 179.200 lei, este pe deplin justificată, fiind pertinentă standardelor internaționale de evaluare, astfel încât și sub acest aspect, criticile apelantului sunt nefondate.

5. Relativ la culpa procesuală și respectiv cheltuielile de judecată.

Ca urmare a admiterii cererii reclamanților și obligării apelantului - pârât la plata de despăgubiri constând în valoarea de piață a imobilului, este evident faptul că apelantul - pârât a căzut în pretenții fiind în culpă procesuală, în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel încât în mod legal și temeinic acesta, în calitate de entitate obligată prin lege la plata despăgubirilor în numele Statului Român, este ținut și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimații - reclamanți în primă instanță pentru realizarea dreptului lor la despăgubiri.

Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă cererea de apel formulată de apelantul - pârât M.F.P., prin D.G.F.P. B. împotriva sentinței civile nr. 5806 pronunțată de Judecătoria Brașov la data de 03.04.2013, în dosarul cu numărul de mai sus, a fost respinsă, iar pe cale de consecință hotărârea apelată va fi păstrată, conform dispozitivului.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâtul D.G.R.F.P. B. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a M.F.P., iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În expunerea motivelor de recurs se arată că, instanța de fond a apreciat în mod greșit în sensul respingerii excepției lipsei calității procesual pasive a M.F.P., întrucât acesta are calitatea de terț față de actul vânzării, numai între Statul Român, prin S.C. R. S.R.L. și reclamanta U.E. exista un raport juridic pentru evicțiune.

Se învederează ca lărgirea cadrului procesual, nu a fost pusă în discuția părților, precizarea de acțiune privind introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului U.C. fiind comunicată doar Statului Român prin S.C. R. S.R.L.

Cu privire la fondul cauzei se învederează că un contract declarat nul absolut nu este încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112 /1995 cu modificările ulterioare. Aceasta întrucât notificarea cu privire la acțiunea în revendicare formulată prin intermediul B.E.J. T.D.K., a fost remisă încă din anul 2002 la R., prin adresa înregistrată la S.C. R. S.R.L. sub nr. 5261/29.05.2002, astfel cum rezultă din decizia nr. 876/13.01.2011. Se învederează că instanța de apel în mod eronat a respins și criticile întemeiate pe art. 50 din Legea nr. 10/2001 cu normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 923/2010, privitoare la condițiile de acordare a prețului actualizat, respectiv a prețului de piață. Se mai arată căci, contractul nu a fost încheiat cu respectarea condițiilor cerute de Legea nr. 112/1995, întrucât reclamanta U.E. și defunctul U.C. au devenit chiriași doar odată cu încheierea contractului de închiriere nr. 10762/24.06.1999, și nu din anul 1972, astfel că nu au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului.

Se continuă în sensul că cererea este inadmisibilă în raport de art. 1695 Cod civil, în măsura în care s-ar acorda o despăgubire la nivelul valorii de piață, s-ar înregistra o îmbogățire fără just temei, întrucât vânzătorul nu poate fi obligat la restituire decât în măsura creșterii patrimoniului său, garanția de evicțiune îndreptățind la restituirea prețului actualizat cu indicele de inflație. Or, în speță nu sunt întrunite condițiile cumulative cerute pentru a se putea antrena răspunderea din cauza producerii evicțiunii, întrucât cumpărătorul a avut cunoștință de pericolul evicțiunii, notificarea cu privire la acțiunea în revendicare formulata prin intermediul BEJ T.D.K., a fost remisă încă din anul 2002 la R., prin adresa înregistrată la S.C. R. S.R.L. sub nr. 5261/29.05.2002 , astfel cum rezultă din decizia nr. 876/13.01.2011.

Astfel, nu se poate vorbi despre o bună-credință, ci despre o gravă neglijență a cumpărătorilor care nu au depus diligentele necesare pentru a se convinge că vânzătorul este un verus dominus. Se mai arată că cerea este inadmisibilă în considerarea aspectelor reținute de instanțele de judecată relativ la încheierea contractului de vânzare-cumpărare iar valoarea stabilită prin lucrarea de expertiză, respectiv 179.200 lei este exagerat de mare, nu are nici un corespondent în criteriile legale de stabilire a valorii.

În ceea ce privește aplicarea art. 274 Cod procedură civilă, nu poate fi reținută culpa procesuală a pârâtului M.F., promovarea acțiunii pe rolul instanței aparține reclamantei, iar M.F. nu a fost niciodată proprietarul imobilului. Criticabilă este și soluția instanței de apel de a menține soluția instanței de fond privind obligarea de a achita în solidar reclamantelor suma de 2300 lei, cât timp o astfel de solicitare nu a existat, fiind necesar să se stabilească care este cuantumul cheltuielilor de judecată ce revin fiecărei reclamante în parte.

Recursul este parțial întemeiat.

Criticile privitoare la aplicarea în speță a dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, pentru încălcarea de către instanță a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă nu se susțin. Astfel, cum corect a reținut instanța de apel, prin precizarea de acțiune depusă la dosar pentru termenul de judecată de la data de 15.05.2012, intimata U.E., a precizat cererea de chemare în judecată, învederând că în speță, au calitatea de reclamante, U.E., L.M. și D.E.C.. Cererea precizatoare a fost comunicată apelantului - pârât la data de 21.05.2012, conform dovezii de comunicare, existentă la dosar, fila 26.

Potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale, vor fi declarate nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor, iar art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă stabilește că neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare care a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii pe fond. Prin urmare legal a fost pronunțată sentința civilă nr. 5806/03.04.2013, în contradictoriu cu reclamantele L.M. și D.E.C., acestea având calitatea de moștenitoare, potrivit certificatului de moștenitor nr. 85/2011.

Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 a modificat art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2011, având astfel următorul cuprins: "restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și alin. (21) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare", astfel că în mod corect instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesual pasive a apelantului pârât M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. B..

Este real că restituirea prestațiilor, expresie a principiului "restitutio în integrum" ce urmărește efectele nulității actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părțile contractante însă potrivit măsurii anterior evocate, legea specială derogă de la această regulă instituind prin textul legal anterior citat, o subrogație legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea prețului).

Această prevedere legală își are rațiunea în respectarea unei simetrii între destinația finală a sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preț de la chiriașii cumpărători și sursa fondurilor pentru restituirea prețului actualizat către aceștia, pentru cazul desființării contractului, în ambele situații - fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Tot astfel, după art. 50, prin Legea nr. 10/2001 s-a introdus un nou articol, art. 501, cu următorul cuprins: "proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea despăgubirilor, se stabilește prin expertiză".

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, Curtea reține, că, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 63/03.02.2009, trebuie realizată distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, ce se cuvine persoanelor interesate, și această distincție funcționează, în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat cu rea-credință, ce reprezenta titlul său de proprietate, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate, sau prin admiterea unei acțiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiție, existența unor titluri valabile de proprietate.

Reținem astfel că, menținându-se alin. (2) al art. 50, realizându-se modificarea de la alin. (3) al art. 50, care cuprinde ipotezele de la alin. (2) și alin. (21), și introducându-se art. 501 , este evidentă concluzia că, nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși (deposedați), în sens larg, se impune acordarea valorii de piață, a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care, menținându-se valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, chiriașii au fost evinși, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor.

În contextul cauzei, se constată, însă, că reclamantele nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 501 al Legii nr. 10/2001 republicată, respectiv a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și a menținerii valabilității acestui contract, respectiv a evingerii lor, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare prin comparare de titluri.

În acest sens, deși se poate reține că, în sensul sau etimologic, evicțiunea desemnează pierderea unui drept prin judecată - evincere est vicendo în judicio aliquid auferre - instanța de recurs consideră necesar să reitereze că, în opinia sa, în cauză, nu sunt incidente aceste reguli, întrucât evicțiunea presupune un contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat, iar, în ipoteza în care contractul translativ de proprietate, cu titlu oneros, se desființează, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate, devin aplicabile principiile ce guvernează efectele nulității, respectiv desființarea contractului cu efect retroactiv, cu consecința repunerii pârtilor în situația anterioară (restitutio în integrum).

În temeiul acestor principii, tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, pentru ca părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acest act nu s-ar fi încheiat, și, cum obligația fiecăruia dintre părțile contractului sinalagmatic, desființat retroactiv, deși executată, apare ca și când nu a existat vreodată, restituirea prestațiilor se întemeiază pe plata lucrului nedatorat.

Or, în speța dedusă judecății, prin decizia civilă nr. 9622/24.11.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că s-au încălcat prevederile art. 44 din O.U.G. nr. 40/1990, conform cărora sunt interzise, sub sancțiunea nulității absolute înstrăinarea în beneficiul unui chiriaș a construcțiilor cu destinația de locuință, care fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri în constarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri, contractul încheiat de reclamanta U.E. și defunctul U.C. cu S.C. R. S.R.L., fiind nul absolut.

Cum aceste aspecte de drept au fost dezlegate în mod irevocabil, printr-o hotărâre ce se bucură de o prezumție de validitate, nu mai pot fi repuse în discuție în prezentul recurs, urmând a se constata că în cauză a intervenit desființarea titlului de proprietate al reclamanților ca urmare a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995, situație ce exclude aplicabilitatea și incidența dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001.

Din perspectiva celor expuse, instanța de apel a făcut o nelegală interpretare și aplicare a legii raportat doar la incidența dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamantele având dreptul doar la restituirea prețului actualizat plătit.

Pentru aceste rațiuni, Curtea în aplicarea art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va admite în parte recursul declarat de apelantul pârât M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. B. împotriva deciziei civile nr. 68/Ap/18.02.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a I-a civilă, în dosar nr. 35788/197/2011, modificând în tot decizia recurată în sensul că va admite apelul declarat de apelantul pârât M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. B. împotriva sentinței civile nr. 5806/03.04.2013 pronunțata de Judecătoria Brașov, în dosar civil nr. 35788/197/2011, iar conform art. 296 Cod procedură civilă va respinge acțiunea formulata de reclamanții U.E., L.M. și D.E.C. în contradictoriu cu pâratul M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. B..

Văzând culpa procesuală în cauză, față de art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatele U.E., L.M. și D.E.C..

← Interpretarea prevederilor „vechime în muncă” conform...		Răspundere contractuală. Limitarea motivelor de recurs la... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acordarea de despăgubiri în favoarea chiriaşilor la nivelul valorii de piaţă a imobilului. Interpretarea art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată. - art. 501 din Legea nr. 10/2001 republicată.