Interpretarea prevederilor „vechime în muncă” conform legislaţiei anterioare – Legea nr. 19/2000. Alcătuirea stagiului de cotizare. - art. 9 din Legea nr. 1/1970, art. 20 din Legea nr. 3/1977, art. 178 din Legea nr. 263/2010.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 831/Ap din data de 19.11.2014
Constată că prin sentința civilă nr. 721/21 iunie 2014, Tribunalul Covasna a respins excepția prematurității introducerii acțiunii.
A admis cererea formulată de reclamanta F.K., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C. și a anulat decizia cu nr. 33718 din 21.01.2014 emisă de pârâtă.
A obligat pârâta la admiterea cererii reclamantei de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta F.K. a chemat în judecată pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C., solicitând instanței să dispună:
- anularea deciziei cu nr. 33718 din 21.01.2014 emisă de pârâtă;
- obligarea pârâtei la admiterea cererii reclamantei de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prematuritatea introducerii acțiunii nu poate fi reținută în speță, pentru a paraliza un demers judiciar al persoanei căreia nu i s-a răspuns de către organul de pensii la o cerere privind drepturile de pensie (deși termenul legal pentru soluționarea contestației expirase), căci o atare interpretare nu este conformă prevederilor Legii nr. 263/2010 și ar conduce la încălcarea accesului liber la justiție.
Tribunalul a reținut prevederile art. 137 din Legea nr. 10/1972 (Codul muncii în vigoare pe perioada 18.02.1985 - 01.01.1990):
(1) Timpul cât o persoană a desfășurat activitate pe baza unui contract de muncă constituie vechime în muncă. De asemenea, constituie vechime în muncă și alte perioade de timp prevăzute de lege.
(2) Condițiile în care o persoană încadrată are vechime în muncă, vechime neîntreruptă în muncă, vechime neîntreruptă în aceeași unitate, vechime în funcție, meserie sau profesie, precum și modul de calcul al acestora, sunt stabilite de lege, iar dovada se face cu carnetul de muncă și cu alte acte sau mijloace de dovadă, în condițiile legii.
Din carnetul de muncă al reclamantei rezultă că aceasta a fost angajată la C.A.P. B.M. începând din 01.09.1973 (fila 21). În perioada 18.02.1985-01.01.1990 reclamanta a avut întreruptă activitatea pentru creșterea copilului sub 7 ani, conform Legii nr. 1/1970, astfel cum se menționează la pozițiile 9, 10 din carnetul de muncă (fila 22). Partea reclamantă și-a reluat activitatea, la aceeași unitate, anterior expirării termenului motivului pentru care nu a mai lucrat (când copilul său avea 5 ani).
Potrivit art. 9 din Legea nr. 1/1970:
Salariatul cu contract de muncă pe durata nedeterminată, care s-a încadrat în termen de 90 de zile de la încetarea motivului pentru care nu a mai lucrat, beneficiază de vechime neîntreruptă în aceeași unitate în următoarele cazuri: (literele a-k).
În aceleași condiții beneficiază de vechime neîntreruptă în aceeași unitate salariata care a încetat activitatea fiind gravidă sau pentru a-și crește un copil până la împlinirea vârstei de 7 ani.
Normele mai sus citate au caracter special, fiind aplicabile speței și perioadei de timp 18.02.1985-01.01.1990, când reclamanta a avut activitatea întreruptă pentru creșterea copilului sub 7 ani. Această perioadă de timp constituie pentru reclamantă, în baza normelor legale indicate, vechime neîntreruptă în muncă.
Instanța apreciază că perioada 18.02.1985-01.01.1990 ce intră în sfera reglementării art. 9 alin. 2 și art. 10 din Legea nr. 1/1970 ca vechime neîntreruptă în muncă, constituie stagiu de cotizare pentru reclamantă, astfel încât, aceasta îndeplinește cumulativ condițiile pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, motivat, intimata Casa Județeană de Pensii C., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței de fond în sensul respingerii cererii reclamantei F.K., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 33718/21.01.2014 s-a respins cererea intimatei, înregistrate sub nr. 33718/13.09.2013, privind înscrierea acesteia la pensie pentru limită de vârstă, întrucât nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute în art. 52 și 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5 la lege.
Intimata fiind născută în data de 14.01.1954, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5 la legea arătată, poate să se pensioneze pentru limită de vârstă cu condiția îndeplinirii, cumulative, atât a vârstei standard de pensionare de 59 de ani și 8 luni cât și a stagiului minim de cotizare de 14 ani și 4 luni.
Așa cum se poate observa din decizia contestată, intimata în momentul depunerii cererii - 13 septembrie 2013 - are ca vârstă standard de pensionare de 59 de ani și 7 luni, iar stagiul total de cotizare realizat este de 12 ani și 4 luni, fapt care atestă neîndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 52 și 53 din legea amintită.
Hotărârea instanței de fond este greșită în privința asimilării ca stagiu de cotizare a perioadei pentru care aceasta și-a întrerupt activitatea pentru creșterea copilului până la vârsta de 7 ani, cuprinse între 18.02.1985-01.01.1990, nu intră în calculul vechimii în muncă, conform actelor normative în vigoare la acea vreme.
Prevederile art. 3, art. 9 și art. 20 din Legea nr. 3/1977, în vigoare la aceea vreme, au fost total ignorate de instanța de fond, însă aceste prevederi arată în mod clar care sunt perioadele care intră la calculul vechimii în muncă până la apariția Legii nr. 19/2000, în vigoare de la 1 aprilie 2001, situația intimatei neîncadrându-se la nici una dintre aceste situații.
Împrejurarea că noțiunea de vechime în muncă este diferită de cea de vechime neîntreruptă în aceeași unitate este relevată de dispozițiile art. 137 din Legea nr. 10/1972 (Codul muncii), care prevede următoarele tipuri de vechime: vechime în muncă, vechime neîntreruptă în muncă, vechime neîntreruptă în aceeași unitate, vechime în funcție, meserie sau profesie, text de lege în vigoare în intervalul solicitat de către intimată.
În același sens sunt și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 1/1970 care cuprinde beneficiile vechimii neîntrerupte în aceeași unitate, de unde rezultă concluzia că fiecare categorie de vechime conferă drepturi distincte.
Așadar, drepturile conferite de vechimea neîntreruptă, potrivit Legii nr. 1/1970 sunt distincte față de vechime în muncă.
Având în vedere cele expuse, precum și faptul că perioada așa de lungă de întrerupere a activității pentru îngrijirea copilului, cum este și în cazul intimatei, nu constituie vechime în muncă, fiind exagerat a se susține că cei 4 ani, 10 luni și 13 zile ar putea constitui vechime în muncă utilă la pensie, timp în care intimata a avut contractul de muncă întrerupt/suspendat, deci, în mod evident nu au fost achitate contribuțiile la asigurări sociale.
Intimata reclamantă F.K. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Analizând apelul formulat, instanța constată că nu este fondat.
În mod eronat apelanta se raportează la prevederile art. 3, 9, 20 din Legea nr. 3/1977, pe motiv că era legea în vigoare la acea vreme, respectiv în perioada 18 februarie 1985 - 1 ianuarie 1990.
Apelanta consideră că potrivit art. 20 din Legea nr. 3/1977, timpul cât a întrerupt activitatea persoana în cauză, pentru îngrijirea copiilor până la 6 ani, nu intră în calculul vechimii în muncă, întrucât în această perioadă intimata nu a fost retribuită și nu au fost depuse contribuțiile prevăzute de lege.
Prevederile Legii nr. 1/1970 (organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat), sunt dispoziții speciale în raport de Legea nr. 3/1977, privitoare la pensiile de asigurări sociale de stat.
În speță, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 263/2010, pentru stabilirea drepturilor de pensie și nu prevederile Legii nr. 3/1977, deoarece, potrivit art. 178 din Legea nr. 263/2010 dreptul la pensie se stabilește în raport cu legea în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie.
Contestatoarei i s-a deschis dreptul la pensie sub imperiul Legii nr. 263/2010, cererea fiind formulată după apariția acesteia, la 3 septembrie 2013, iar motivul inițial al respingerii cererii de pensionar l-a constituit neîndeplinirea stagiului minim necesar, de 14 ani și 4 luni, conform mențiunii din finalul deciziei nr. 33718/21.01.2014.
În ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 9 și 10 din Legea nr. 1/1970, susținerile intimatei contestatoare din întâmpinare sunt fondate. Aceasta era legea specială aplicabilă în perioada în care aceasta și-a încetat activitatea pentru creșterea copilului în vârstă de până la 7 ani, fiind vorba de un interval de timp de 4 ani, 11 luni și 19 zile (18 februarie 1985 - 1 ianuarie 1990).
În baza art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970 "beneficiază de vechime neîntreruptă în aceeași unitate, salariata care a încetat activitatea, fiind gravidă sau pentru a-și crește un copil până la împlinirea vârstei de 7 ani";, dacă s-a încadrat în termen de 90 de zile de la încetarea motivului pentru care nu a mai lucrat. În speță, contestatoarea, deși avea posibilitatea să-și înceteze activitatea până când copilul său împlinea 7 ani, iar de la acel moment curgeau cele 90 de zile pentru reluarea activității la același angajator, s-a întors la muncă după aproximativ 4 ani, când copilul avea aproximativ 5 ani.
Așadar, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 9 alin. 1 raportat la art. 9 alin. 2 din Legea nr. 1/1970 nici nu se epuizase.
Distincția pe care o face apelanta cu privire la termenii "vechime în muncă"; și "vechime neîntreruptă"; nu se justifică în cauză, față de prevederile exprese ale art. 10 alin. 1 lit. a din Legea nr. 1/1970, care stipulează că perioada în care salariata și-a încetat activitatea pentru a-și crește copilul până la împlinirea vârstei de 7 ani, constituie vechime în muncă, neîntreruptă. O dispoziție similară este și în art. 16 alin. 1 lit. a din Legea nr. 263/2010, care prevede că vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la 1 aprilie 2001, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.
Chiar dacă în această perioadă contestatoarea nu a lucrat, deci nu a avut contribuții la fondul asigurărilor sociale, conform legislației vremii, în baza art. 164 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, legea aplicabilă la data cererii de pensionare, pentru perioada necontributivă care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au constituit vechime în muncă, utilă la pensie, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz sau salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective.
În consecință, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, este concretizat dreptul contestatoarei de a-i fi valorificată ca vechime în muncă, respectiv stagiu de cotizare și perioada 18 februarie 1985 - 1 ianuarie 1990.
În aceste condiții se observă că la data formulării cererii de pensionare, prin valorificarea și a acestei perioade ca stagiu de cotizare (18 februarie 1985 - 1 ianuarie 1990) contestatoarea îndeplinea condițiile pentru pensie de limită de vârstă atât ca stagiu de cotizare de minim 14 ani și 4 luni cum susține apelanta dar și ca vârstă standard de pensionare de 59 de ani și 8 luni.
Pentru toate aceste considerente, cu opinie majoritară, va fi respins apelul și va fi păstrată sentința atacată.
| ← Apel nemotivat în termen. Aplicarea art. 476 alin. 2 Noul Cod... | Acordarea de despăgubiri în favoarea chiriaşilor la nivelul... → |
|---|
