Litigiu privind actele încheiate de Curtea de Conturi. Nelegalitate acordare a indemnizaţiei de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru funcţionarii publici în anul 2011.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2674/R din data de 21.11.2014
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 854/CA/03.03.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA D. în contradictoriu cu pârâtele CAMERA DE CONTURI B. și CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, a fost anulată în parte Încheierea nr. 7/2013 emisă de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și Decizia nr. 2/2013 emisă de pârâta CAMERA DE CONTURI B., în ceea ce privește sporul de dispozitiv.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru Camera de Conturi a Județului B. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și respingerea în totalitate a acțiunii.
În motivare, a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește acordarea indemnizației de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, începând cu anul 2011, pentru un număr de 20 de persoane, funcționari publici și personal contractual și pentru primarul localității.
Recurenta a mai arătat că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, acordarea sporului de dispozitiv era prevăzută numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în condițiile art. 1 și 13 din Legea nr. 138/1999, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 37/2009 pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Recurenta a mai susținut că, după adoptarea Legii nr. 330/2009, act normativ care a urmărit stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, acordarea acestui spor este lipsită de orice temei legal, astfel că de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, drepturile salariale ale personalului plătit din fondurile publice sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de acesta.
Recurenta a mai arătat că indemnizația de dispozitiv acordată funcționarilor publici încalcă dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010, care stabilește expres că, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu luna ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contracte și acorduri colective de muncă și prin contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor.
Nu în ultimul rând, recurenta a arătat că nu poate fi acceptată invocarea unor hotărâri judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, deoarece acest act normativ a instituit un nou sistem de salarizare.
Ulterior, recurenta a arătat că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, au fost reglementate sporurile, indemnizațiile, primele și compensațiile specifice domeniului de activitate ce se acordă personalului bugetar, în anexele I-VIII, iar la anexa I, cap. I lit. B și cap. II lit. A și L se menționează expres că funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică locală beneficiază de un singur spor salarial, respectiv sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.
În ceea ce privește sporul acordat persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, recurenta a arătat că potrivit art. 3 alin. 4 din O.G. nr. 10/2008 indemnizația prevăzută de lege este singura formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în prevederile art. 9 alin. 4 din Legea nr. 284/2010 și art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001.
Recurenta a mai invocat și considerentele Deciziei nr. 1601/2010 în care se arată că, după ce temeiul juridic ce a stat la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești a fost modificat sau abrogat, începând cu data evenimentului legislativ autoritatea publică urmează să acorde sporul corespunzător noului cadru normativ.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata reclamantă nu au formulat întâmpinare conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru Camera de Conturi a Județului B., prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
Principalul motiv de recurs invocat de către recurenta pârâtă și dezvoltat prin mai multe argumente în cererea de recurs se referă la aplicarea greșită a legii de către prima instanță, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă și care este fondat.
Astfel, în fapt, Curtea reține că, în urma controlului efectuat de pârâta Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi B. la intimata reclamată a fost emisă decizia nr. 2/14.01.2013 (filele 142-163 dosar tribunal) prin care la punctul al II-lea pct. 1 s-a stabilit obligația ordonatorului de credite de a lua măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local prin efectuarea de plăți către personalul contractual, funcționarii publici și/sau ordonatorul principal de credite a unor venituri de natura sporului de dispozitiv (…) și pentru recuperarea acestuia, precum și pentru determinarea obligațiilor aferente veniturilor plătite.
Prima instanță a constatat, cu privire la sporul de dispozitiv că acesta "a fost acordat de entitatea administrativă în baza Legii nr. 188/1999, a contractului colectiv de muncă al Comunei D., act neatacat de nici o parte și valabil încheiat, precum și în baza sentințelor civile judecătorești depuse la dosar și anexele la actul de control";, dar această interpretare este eronată.
Recurenta - pârâtă a invocat, în esență, drept motiv principal de constatare a nelegalității sentinței primei instanțe faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 și apoi a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, nu mai era posibilă acordarea sporului de dispozitiv personalului contractual și funcționarilor publici, hotărârile judecătorești pronunțate anterior, prin care aceste sporuri au fost acordate, încetând să mai producă efecte.
Curtea reține că potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 în salariul de bază stabilit pentru fiecare categorie de funcționari sunt incluse toate sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, astfel că de la data de 01.01.2010 nu mai era posibilă acordarea altor sporuri decât cele expres prevăzute de acest act normativ.
În plus, sporul de dispozitiv, era recunoscut potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, așa cum a fost interpretat și prin decizia nr. 37/14.12.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, doar pentru funcționarii publici și personalul contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau de detașare din cadrul fostului Minister de Interne, ceea ce nu s-a dovedit în speță. De altfel, funcționarii din cadrul intimatei au fost în situația de a formula cereri de chemare în judecată pentru recunoașterea acestui spor, astfel că este evident că el nu era prevăzut de lege pentru această categorie de personal.
Conform art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă dezlegarea de drept dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată de instanțe în procedura recursului în interesul legii este obligatorie. În plus, această decizie vizează drepturile reglementate de Legea nr. 138/1999 - sporul de dispozitiv, drepturi care au fost însă modificate prin Legea nr. 330/2009, astfel că succesiunea în timp a legii și a deciziei instanței supreme nu reprezintă un argument valid.
Curtea mai reține că, potrivit notei 1 din Anexa III.3 aplicabilă salariaților din aparatul de specialitate al primăriilor, municipiilor și comunelor, în coeficientul prevăzut în coloana "Bază"; sunt cuprinse salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul de dispozitiv.
Prin urmare, din acest text rezultă în mod evident faptul că salariul de bază așa cum este reglementat prin noua lege cuprinde deja sporul de dispozitiv (acolo unde este cazul), astfel că acesta nu mai are individualitate și în nici un caz nu trebuie adăugat din nou de fiecare instituție angajatoare, pentru că altfel s-ar ajunge la o dublă includere a acestuia.
Norma de principiu reglementată de art. 3 lit. c din Legea nr. 330/2009 își găsește aplicarea potrivit soluțiilor tehnice prevăzute de lege în condițiile unui alt principiu, respectiv acela al supremației legii.
Dispozițiile art. 5 lit. a și b din Legea nr. 330/2009 care instituie principiul menținerii salariului avut în plată la data de 31.12.2009 și cele ale art. 7 alin. 2 și art. 30 alin. 5 din același act normativ care stabilesc faptul că nici o persoană nu va suferi o diminuare a veniturilor salariale sunt pe deplin aplicabile salariaților instituției intimate, ceea ce presupune ca, în urma verificărilor efectuate ca urmare a actelor încheiate de Curtea de Conturi, să se stabilească dacă sumele acordate cu titlu de spor de dispozitiv au fost mai mari decât cele care se cuveneau angajaților cu titlu de sumă compensatorie, în condițiile art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, și, în caz afirmativ, să se procedez la recuperarea acestora de la funcționarii publici.
Pentru anul 2011, vizat de Curtea de Conturi în verificările sale, Curtea reține că, prin art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a stabilit că "începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții";.
Prin urmare, veniturile aferente anului 2011 se raportează la venitul aferent lunii octombrie 2010, astfel că cele reținute anterior produc efecte asupra modului de calcul a salariilor aferente perioadei analizate.
Referitor la hotărârile judecătorești invocate în cauză, Curtea reține că acestea nu pot produce efecte după data intrării în vigoare a actului normativ privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice - Legea nr. 330/2009, act normativ care a abrogat modalitatea de salarizare anterioară a funcționarilor publici angajați ai recurentului, chiar dacă în cuprinsul acestor hotărâri judecătorești s-a menționat plata sporului de dispozitiv "până la încetarea raporturilor de muncă";, "până la încetarea raporturilor de serviciu";, respectiv "și în continuare";.
O altă interpretare ar duce la încălcarea principiului separației puterilor în stat, deoarece prin aceste hotărâri judecătorești s-ar ajunge la acordarea aptitudinii de reglementare de drepturi de către puterea judecătorească, aptitudine ce reprezintă însă atributul exclusiv al legiuitorului, instanțele fiind îndreptățite numai să verifice dacă actele administrative emise în aplicarea acestor legi respectă drepturile acordate de legiuitor.
Nu se încalcă puterea de lucru judecat a acestor hotărâri, deoarece efectele hotărârilor judecătorești nu se pot întinde după momentul abrogării actelor normative care au stat la baza pronunțării lor, sens în care Curtea reține considerentele deciziei nr. 1601/09.12.2010 a Curții Constituționale prin care s-a statuat în sensul constituționalității dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 330/2009.
Argumentul primei instanțe referitor la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul instituției intimate nu poate fi reținut.
Astfel, conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă "contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";, iar "contractele colective de muncă ale salariaților instituțiilor bugetare se pot încheia la nivelul unităților, la nivelul administrației sau al serviciilor publice locale, pentru instituțiile din subordinea acestora, și la nivel departamental, pentru instituțiile subordonate.";
Prin urmare, dispoziția legală arătată prevede expres și imperativ faptul că nu se pot stabili prin contractele colective de muncă drepturi peste cele determinate prin lege.
A reține susținerea referitoare la valabilitatea acordului colectiv de muncă, ce încalcă o normă imperativă clară și explicită, pe motivul că nu a fost anulat în instanță, ar însemna a lipsi de eficiență o normă imperativă a legii, ceea ce nu este admisibil într-un stat de drept, având în vedere principiul ierarhiei actelor normative.
În ceea ce privește sporul de dispozitiv acordat persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, Curtea reține că potrivit art. 9 alin. 4 din Legea nr. 284/2010 "indemnizația lunară pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, dacă nu se prevede altfel prin lege";. În același sens, art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2001 stabilește că "pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege";.
Prin urmare, din interpretarea acestor norme, Curtea constată că unica formă de remunerare a activității persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese este indemnizația prevăzută de lege, nefiind posibilă majorarea acesteia prin acordarea unor sporuri suplimentare, în afara unei dispoziții legale speciale.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâtă Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru Camera de Conturi a Județului B. împotriva sentinței civile nr. 854/CA/03.03.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa în parte și, în rejudecare, va respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA D., menținând restul dispozițiilor sentinței.
| ← Decretul-lege nr. 118/1990 - drepturile cuvenite persoanelor... | Probele. Valoarea probatorie a dovezilor administrate. Nicio... → |
|---|
