Probele. Valoarea probatorie a dovezilor administrate. Nicio probă nu are valoare absolută, prestabilită, instanţa fiind obligată să aibă rol activ în administrarea probelor
Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2630/R din data de 20.11.2014
Probele. Valoarea probatorie a dovezilor administrate. Nicio probă nu are valoare absolută, prestabilită, instanța fiind obligată să aibă rol activ în administrarea probelor, iar în aprecierea acestora să țină cont de toate probele administrate sau care ar trebui administrate pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.
Prin sentința civilă nr. 1110/CA/02.04.2014, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: a admis, astfel cum a fost precizată, acțiunea în contencios administrativ formulată reclamanta C.Ș.C., în contradictoriu cu pârâții Orașul Z., Primarul Orașului Z. și A.V. și, în consecință, a suspendat executarea autorizației de construire nr. 61/14.06.2012 și a certificatului de urbanism nr. 61/14.06.2012 emise de Primarul Orașului Z., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei; a anulat autorizația de construire nr. 61/14.06.2012 și certificatul de urbanism nr. 61/14.06.2012 emise de Primarul Orașului Z.; a obligat pârâta A.V. să demoleze construcția edificată în orașul Z., str. […] în baza autorizației de construire nr. 61/14.06.2012, iar în caz de refuz a autorizat reclamanta să treacă la demolarea construcției pe cheltuiala pârâtei; a obligat pârâții Orașul Z. și Primarul Orașului Z. să emită autorizație de demolare a construcției mai sus identificată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta A.V., solicitând casarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală și pe fond, rejudecând cauza, să se dispună respingerea acțiunii formulate de reclamanta C.Ș.C. ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în primul rând, că instanța de fond a analizat în mod succint și unilateral probele administrate și existente la dosarul cauzei și care, privite în ansamblul lor, redau o situație care nu reclamă defel anularea celor două acte (certificatul de urbanism și autorizația de construcție). În acest sens, recurenta a arătat că numai invocarea unui proces-verbal, ca fundament al unei hotărâri luate de instanță, nu este în măsură să ducă la anularea actelor și demolarea construcției, având în vedere că la dosar exista o documentație care, cel puțin unei persoane cu pregătire minimă cum este recurenta, i-a creat un sentiment de siguranță că deține toate autorizările și avizele necesare construirii imobilului, certificatul de urbanism și autorizația de construire constituind pentru aceasta cadrul legal de edificare a construcției.
Recurenta a mai arătat că faptul că din procesul-verbal de inspecție nr.1047/02.08.2012 întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții - Direcția Regională de Construcții Centru reiese că s-au constatat unele deficiențe la emiterea autorizației de construire nr.61/14.06.2012 nu trebuie să conducă la anularea acestei autorizații ci, cel mult, la corectarea neajunsurilor constatate.
Mai mult, arată în continuare recurenta, constatările din procesul-verbal nu sunt exacte, în sensul că, în primul rând, contrar celor consemnate, imobilul în discuție nu are frontul la stradă, fiind o construcție executată în prelungirea unei construcții deja existente, proprietatea recurentei, iar în al doilea rând sunt observate deficiențe care nu sunt imputabile beneficiarului construcției, ci autorității care a emis autorizația, fapt recunoscut de aceasta. În aceeași ordine de idei, recurenta arată că nicio autoritate nu a întreprins demersuri pentru anularea autorizației, nici Inspectoratul de Construcții, nici Primarul Orașului Z. și nici Instituția Prefectului, întrucât neajunsurile constatate puteau fi complinite prin obținerea avizelor necesare sau completarea documentației tehnice.
Recurenta a mai arătat că nu există nicio probă în dosar în sensul susținerilor reclamantei că prin emiterea autorizației și edificarea construcției i-a fost încălcat dreptul de proprietate, astfel că în lipsa unor probe singura soluție viabilă ar fi respingerea acțiunii reclamantei.
Recursul a fost timbrat cu 25 lei taxă judiciară de timbru (fila 4).
Intimata-reclamantă C.S.C. a formulat întâmpinare (filele 24-27), prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât argumentele aduse de recurentă nu au nicio susținere viabilă. În acest sens, intimata-reclamantă a arătat că I.S.C. B. nu a analizat doar documentația ce a stat la baza eliberării certificatului de urbanism și a autorizației de construire, ci a atras atenția, în urma controlului la fața locului că "există deficiențe"; în această acțiune, după ce Poliția Locală Z. a sancționat-o contravențional pe recurenta-pârâtă pentru construirea ilegală a casei în discuție. De asemenea, intimata-reclamantă a descris pe larg situația de fapt, din care apreciază că rezultă reaua-credință cu care a acționat recurenta-reclamantă, atât înainte, cât și după ce a obținut actele atacate (certificatul de urbanism și autorizația de construire).
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, Curtea reține următoarele:
Recurenta invocă faptul că instanța de fond și-a motivat soluția exclusiv în considerarea celor reținute în procesul-verbal de inspecție nr. 1047/02.08.2012 întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții - Direcția Regională de Construcții Centru, dând acestei probe o valoare absolută.
Din analiza considerentelor sentinței atacate, Curtea constată că, într-adevăr, aceste considerente constau exclusiv în enumerarea celor reținute în procesul-verbal de inspecție menționat mai sus, urmate de aprecierea instanței de fond în sensul că întrucât pârâții nu au contestat acest proces-verbal de inspecție și starea de fapt reținută, certificatul de urbanism și autorizația de construire sunt nelegale și netemeinice.
De asemenea, Curtea constată că, deși prin întâmpinarea sa recurenta-pârâtă A.V. a propus, în termen, potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă, administrarea probelor cu expertiza de specialitate, cu interogatoriul reclamantei, cu martori și cercetarea la fața locului (fila 54 dosar fond), Tribunalul nu a pus în discuție niciuna dintre aceste probe.
De asemenea, Tribunalul nu a pus în discuția contradictorie a părților starea de fapt rezultată din procesul-verbal de inspecție nr. 1047/02.08.2012 întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții - Direcția Regională de Construcții Centru.
În drept, potrivit art.13 din Codul de procedură civilă, dreptul la apărare al părților este un principiu fundamental al procesului civil și este garantat, inclusiv prin posibilitatea părților de a propune probe, care să fie puse în discuția contradictorie, conform art. 14 alin. (5) din același cod.
De asemenea, potrivit art. 22 alin.(2) din Codul de procedură civilă, în virtutea și în limitele rolului activ pe care este obligată să le aibă, instanța de judecată trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și este în drept să ceară părților, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care le invocă, să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Mai mult, potrivit art. 22 alin. (6) prima teză, instanța de judecată trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, deci inclusiv asupra fiecăreia dintre probele propuse de părți.
Principiile procesului civil, reglementate de Codul de procedură civilă, sunt aplicabile și în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 28 alin.(1) din Legea nr. 554/2004.
În consecința celor ce preced, Curtea apreciază că, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor propuse de recurenta-pârâtă și nu a pus în discuție starea de fapt ce rezultă din procesul-verbal de inspecție nr. 1047/02.08.2012 întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții - Direcția Regională de Construcții Centru, pe care și-a întemeiat în mod exclusiv soluția adoptată, aceasta a încălcat dreptul la apărare, principiul contradictorialității și rolul activ al judecătorului.
Potrivit art. 20 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată are îndatorirea de a asigura respectarea și de a respecta ea însăși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.
Sancțiunea care intervine în cazul efectuării actelor de procedură cu nerespectarea cerințelor legale stabilite printr-o normă care ocrotește un interes public este nulitatea absolută, potrivit art. 174 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. Este evident, prin urmare, că o hotărâre dată cu încălcarea principiilor procesuale fundamentale, este lovită de nulitate absolută, astfel că se impune casarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, comb. cu art. 496 din Codul de procedură civilă.
Curtea apreciază că instanța de fond nu a lămurit cu precizie starea de fapt, ci a prezumat în mod absolut că procesul-verbal de inspecție reprezintă un adevăr ce nu poate fi contestat, fără a avea în vedere că la întocmirea acelui proces-verbal nu a fost cerută poziția recurentei-pârâte, care nu s-a putut astfel apăra în ce privește cele constatate și prin urmare acest proces-verbal nu îi este opozabil acesteia, ci doar Primarului Orașului Z. căruia, de altfel, i se adresează, și în sarcina căruia au fost dispuse măsurile.
Procedând astfel, instanța de fond nu a intrat efectiv în judecata fondului, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 498 alin. (2) din Codul de procedură civilă, referitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Prin urmare, din considerentele expuse mai sus, Curtea va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A.V. împotriva sentinței civile nr.1110/CA/02.03.2014, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa această sentință și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În rejudecare, instanța de fond va pune în discuție probele propuse de părți, va aprecia care din aceste probe servește aflării adevărului, cu observarea caracterului relativ al fiecărei probe potrivit art. 264 alin. (1) din codul de procedură civilă și va soluționa cauza, sub toate aspectele, având în vedere și susținerile părților din recurs.
Fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind solicitate de recurentă.
← Litigiu privind actele încheiate de Curtea de Conturi.... | Apel nemotivat în termen. Aplicarea art. 476 alin. 2 Noul Cod... → |
---|