Acţiune în grăniţuire. Stabilirea liniei de hotar, pe baza folosinţei faptice a proprietăţilor învecinate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1307 din 6 noiembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 2864 din 13.12.2012, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr..../396/2011 a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii G.E.M.,
G.N.S., şi P.A.E., în contradictoriu cu pârâta Parohia „S.” prin preot paroh C.M., şi, în consecinţă, s-a stabilit linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe traseul punctelor M-23-24-25-26-12 din anexa nr.6, evidenţiat cu linie roşie în raportul de expertiză întocmit de ing.A.A. (varianta nr.3), care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A fost obligată pârâta să permită reclamanţilor îngrădirea proprietăţii pe aliniamentul M-23-24 stabilit.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.697 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că pe terenul reclamanţilor se află o casă de locuit şi o anexă, aflate în folosinţa reclamantei G.E.M., iar pe terenul pârâtei se află Casa Parohială şi o anexă, folosite de Parohie prin preot C.M..
Astfel cum prevede art. 560 C.civ., proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaţi să contribuie la grăniţuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Rezultă că, grăniţuirea solicitată de către reclamanţi, raportat şi la prevederile art.129 alin.6 C.pr.civ., vizează restabilirea hotarului, la origine nelitigios, ce separă fondurile învecinate şi marcarea acestuia prin semne materiale vizibile, nu constituirea unui hotar. Într-o astfel de acţiune, instanţa nu se pronunţă asupra întinderii dreptului de proprietate, ci efectiv asupra formei terenului. Se mai impune a fi menţionat şi faptul că, grăniţuirea produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparţin părţilor, nu şi cu privire la însuşi dreptul real, astfel că, oricare dintre părţi poate introduce, ulterior, o acţiune în revendicare privind o anumită suprafaţă determinată de teren ce consideră că îi aparţine.
Plecând de la natura juridică a acţiunii în grăniţuire, conturată anterior, la stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile părţilor, au fost avute în vedere şi următoarele aspecte relevate în urma raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de ing.A.A., necontestat de părţi: în teren, limita de folosinţă a proprietăţilor este materializată prin garduri despărţitoare în punctele 23-24-25-26-12, în litigiu fiind porţiunea cuprinsă între poarta de acces - punctele 19, 20 şi 21 şi porţiunea de gard dintre punctele 23-24 (anexa nr.1 la raportul de expertiză).Părţile au considerat că linia de hotar între punctele 25-26-12 este corectă. Suprafaţa din teren nu corespunde cu cea din C.f., aceasta fiind o situaţie des întâlnită, pe de o parte, datorită mijloacelor tehnice folosite la măsurarea terenurilor în trecut, C.f. garantând proprietarul şi nu suprafaţa terenului şi pe de altă parte, datorită posibilelor modificări ale liniei de hotar, fără ca acestea să mai fie redate în acte.
Potrivit raportului de expertiză, s-au întocmit 3 variante de stabilire a liniei de hotar, cea solicitată de către reclamanţi fiind varianta nr.2, întocmită pe baza planului cadastral de C.f.(anexa nr.5)
În această variantă, se observă în primul rând că, nu se menţine nici limita proprietăţilor dintre punctele 25-26-12, care a fost apreciată ca fiind corectă de ambele părţi, iar pentru a rezulta prin calcul dimensiunile terenurilor înscrise în planul cadastral, plan ce are un grad scăzut de precizie, s-au luat în considerare, în lungime, suprafeţe de teren ce nu sunt folosite de către părţi, respectiv porţiuni din parcul oraşului - 9-K-J-L-10-I-9, astfel că, deşi suprafeţele determinate de linia de hotar conform acestei variante, respectă suprafeţele înscrise în C.f. a celor două numere topo - 170/a şi 170/b, nu s-ar putea reconstitui un hotar raportat la anumite suprafeţe de teren nefolosite de părţi, deci practic la o situaţie de fapt care nu corespunde cu cea reală, din teren.
În varianta nr.1, ce nu a fost solicitată de vreuna dintre părţi, s-a stabilit linia de hotar raportat la schiţa vizată de Consiliul Popular nr.6/14.06.1971, care are un grad redus de precizie, nu corespunde modului de folosinţă a terenurilor şi nici suprafeţelor de teren înscrise în C.f.
Reconstituirea hotarului se poate realiza doar în funcţie de folosinţa actuală a terenurilor - care corespunde cu cea existentă încă din anul 1971, cu excepţia punctelor 2324 şi desigur, de limitele vechi existente în teren, aspecte care au fost avute în vedere la întocmirea variantei nr.3 de grăniţuire, relevată în anexa nr.6 la raportul de expertiză, în care limita dintre proprietăţile părţilor, pe traseul litigios, este stabilită la mijlocul distanţelor dintre construcţiile părţilor, între punctele M-24 şi se continuă pe gardul existent între punctele 25-26-12, acesta variantă fiind de natură a asigura şi o posibilitate echitabilă de exploatare în viitor a terenului, pentru ambele părţi.
În temeiul art.274 C.pr.civ. şi întrucât cheltuielile necesare grăniţuirii se suportă în mod egal de proprietarii terenurilor învecinate, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 1.697 lei, reprezentând taxa de timbru, ^ onorariu expert şi onorariu avocat.
Prin decizia civilă nr. 180 din 30 aprilie 2014 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. .../396/2011 a fost respins apelul declarat de G.E.M., G.N.S. şi P.A.E. în contra sentinţei civile nr. 2864 din data de 13 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanţii sunt proprietari tabulari ai imobilului înscris în CF 51986 Vişeu de Sus nr. topo 170/b în natură teren în suprafaţă de 1974 mp.
Pârâta este proprietara tabulară a imobilului înscris în CF 52046 Vişeu de Sus nr. topo 170/a în natură teren în suprafaţă de 863 mp. Cele două imobile sunt învecinate.
Expertul A.A. a propus 3 variante de stabilire a liniei de hotar. Prima variantă nu a fost agreată de niciuna din părţi.
Varianta a 2-a propusă de expert respectă suprafeţele de teren înscrise în cartea funciară a celor două nr. topo. Astfel, suprafaţa delimitată de punctele F-G-H-I-J-L-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-F este de 863 mp; iar suprafaţa delimitată de punctele F-20-21-1-
2-3-4-5-6-7-8-9-K-J-H-G-F este de 1974 mp. Terenul între punctele 9-K-J-I şi I-J-L-10 nu este folosit de părţi.
Instanţa de fond a optat pentru varianta a 3-a, variantă în care limita dintre terenurile părţilor este trasată la mijlocul distanţei dintre construcţiile părţilor între punctele M-24, iar din acest punct de continuă pe gardul existent între pct. 25-26-12. Linia de mejdă în acest caz determină următoarele suprafeţe în teren: 752 mp pentru pârâtă şi 1802 mp pentru reclamanţi. În această variantă gardul se modifică între punctele 23-24, în timp ce în varianta a 2-a gardul existent între cele două proprietăţi trebuie demolat în totalitate (f.47-48 dosar de fond).
În sens material, dreptul la acţiune, bazat pe dispoziţiile art. 584 cod civil circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui teren limitrof de a pretinde vecinului său (prin acţiune în justiţie), restabilirea hotarului real ce separă fondurile învecinate şi ridicarea acestuia prin semne materiale vizibile.
Într-o asemenea acţiune, instanţa nu se pronunţă asupra existenţei dreptului de proprietate ci judecătorul se pronunţă asupra formei temeiului care alcătuieşte dreptul de proprietate, al cărui contur este fixat decisiv prin linia hotarului despărţitoare determinată prin semne vizibile.
În regimul de carte funciară hărţile pot avea relevanţă dar numai dacă ele oferă date concludente care pot uşura operaţiunea de identificare şi reconstituire a hotarului real.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză reiese că suprafeţele celor două fonduri limitrofe sunt în realitate mult inferioare celor înscrise în cartea funciară.
Pe de altă parte, în varianta a doua, pentru a se putea reîntregi suprafeţele cuprinse în cartea funciară, expertul propune nişte puncte 9-K-J-I şi I-J-L-10, parcele de teren care nu se află în folosinţa părţilor din proces.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamaanţii G.E.M.,
G.N.S., P.A.A., solicitând în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul stabilirii liniei de hotar, conform pct. F-H-I, din anexa nr. 5 a raportului de expertiză.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 şi alin. 312 alin. 5 Cod proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului, întrucât nu a observat întregul probatoriu administrat în cauză, urmând ca la pronunţarea deciziei să cântărească importanţa hărţilor cadastrale întocmite la scară în raport de probele testimoniale.
Având în vedere că cele două proprietăţi se învecinează nemijlocit pe întreaga lor lungime, aşa cum rezultă şi din expertiza tehnică efectuată în cauză, că instanţele nu au stabilit o linie de hotar între cele două proprietăţi, practic nu au judecat fondul cauzei. Reţinerea instanţei de apel referitoare la înlăturarea variantei a II-a nu prezintă nicio relevanţă, deoarece gardul existent pe pct. 9-10 nu este contestat, iar pe cale de consecinţă, linia de hotar trebuie stabilită conform pct. F-H-I din anexa nr. 5 a raportului de expertiză.
Instanţa de apel a pronunţat hotărârea şi cu aplicarea greşită a legii, întrucât raportat la dispoziţiile art. 584 C. civil, instanţele de judecată nu au determinat limitele celor două proprietăţi, ci au stabilit limitele posesiei exercitate de părţi, posesie care nu este conformă cu limitele dreptului de proprietate.
Instanţele de judecată au recalificat acţiunea reclamanţilor dintr-o acţiune în grăniţuire într-o acţiune de strămutare de hotare, prin stabilirea liniei de hotar, conform posesiei şi nu conform limitelor proprietăţii. Procedând în această modalitate, reclamanţii ar avea în proprietate o suprafaţă mult mai mică decât cea înscrisă în cartea funciară şi cu toate acestea, ar deveni „proprietari din terenul cu nr. top 170/a care are ca proprietar pe intimata Parohia Ortodoxă, ori grăniţuirea nu poate fi considerată un titlu de proprietate.
Prin întâmpinarea depusă, intimata Parohia Ortodoxă Vişeu de Sus s-a omis admiterii recursului în ambele variante solicitate de reclamanţi, arătând că varianta solicitată de aceştia din anexa nr. 5 se bazează pe hărţi a căror grad de precizie este redus, că o parte din terenul situat între pct. 9-10-L-K face parte din domeniul public al oraşului Vişeu de Sus şi nu se află în folosinţa părţilor.
Varianta a III.-a aleasă de instanţă este singura variantă echitabilă şi care ţine cont de realităţile din teren, respectând gardurile existente între cele două proprietăţi, care au fost construite cu acordul părţilor, iar reclamanţii nu s-au opus construirii gardului existent.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte, pentru următoarele considerente:
Sub aspect de CF terenul reclamanţilor este identificat cu nr. top 170/b în suprafaţă de 1974 mp şi este înscris în CF 51986 Vişeu de Sus, iar terenul pârâtei este identificat cu nr. top 170/a în suprafaţă de 863 mp şi este înscris în CF 52046 Vişeu de Sus, cele două imobile fiind învecinate.
Instanţa de fond a stabilit linia de hotar dintre cele două imobile în varianta a treia, variantă ce corespunde cu folosinţa actuală a imobilelor.
Pe calea unei acţiuni în grăniţuire se urmăreşte stabilirea vechiului hotar dintre fonduri, adică acea linie de graniţă originară stabilită prin voinţa comună şi concordantă proprietarilor, deci amiabilă, fie impusă prin hotărâre judecătorească sau lege.
La stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniţă nu este determinantă asigurarea în totul a suprafeţei de teren înscrise în cartea funciară, în titlurile de proprietate, pentru că acestea garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeţei de teren la care s-ar referi.
Atunci când între amplasarea unor suprafeţe de teren, determinată cu observarea liniilor de graniţă tradiţionale şi aceea care ar rezulta din respectarea exactă a suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară există diferenţe, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinţei lor tradiţionale şi, după caz, stabilite prin voinţa comună a proprietarilor.
În cauză, curtea constată că instanţa de fond a reţinut ca singur element de stabilire a liniei de mejdă folosinţa faptică, care corespunde cu cea existentă încă din anul 1971, cu excepţia pct. 23-24 din expertiza tehnică efectuată în cauză de expert A.A., care a constatat că în anul 1971 a fost întocmită o schiţă configurativă înregistrată cu nr. 6/ 14 iulie 1971, în care sunt redate dimensiunile terenului aferent nr. top 170/b, schiţă întocmită cu ocazia unei tranzacţii a terenului înscris în CF 157 Vişeu de Sus şi care a fost vizată de Consiliul Popular al oraşului Vişeu de Sus şi acceptată de părţile învecinate atâta vreme cât nu a fost contestată, până în momentul în care pârâta a procedat la refacerea gardului dintre cele două fonduri.
În această schiţă sunt redate dimensiunile parcelei cu nr. top 170/b, proprietatea actuală a reclamanţilor, iar transpunerea acestor dimensiuni este redată în anexa grafică nr. 4 a raportului de expertiză. Conform acestei anexe, linia de mejdă este determinată de pct. A-B-C-D-E trasată cu culoarea roşie pe schiţă.
Prin urmare, în această variantă, limitele fondurilor au fost stabilite încă din anul 1971, existând aşa dar repere ale fondurilor în litigiu care sunt respectate de folosinţa faptică, cu excepţia pct. 23-24 din expertiză.
In consecinţă, curtea apreciază că stabilirea liniei de mejdă în varianta I anexa 4 din raportul de expertiză pe traseul pct. A-B-C-D este hotarul real ce separă fondurile învecinate, situaţie în care, curtea va admite recursul declarat de reclamanţi, va modifica decizia atacată în sensul că, în baza art. 296 alin. 1 Cod proc. civ., va admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 2864/13.12.2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus,pe care o va schimba, în sensul că va stabili linia de hotar conform variantei I, anexa 4 din raportul de expertiză, pe traseul punctelor A-B-C-D şi va obliga pârâta să permită reclamanţilor îngrădirea proprietăţii pe acest amplasament.
Faptul că în această variantă de stabilire a mejdei suprafeţele reale din teren ale loturilor sunt diferite faţă de cele înscrise în cartea funciară, nu are relevanţă pentru că instanţa nu se pronunţă asupra existenţei dreptului de proprietate, ci asupra formei acestuia, al cărui contur este fixat prin stabilirea liniei despărţitoare dintre fonduri, linie determinată în speţă prin folosinţa faptică şi în raport de schiţa vizată de Consiliul Popular al oraşului Vişeu de Sus, nr. 6 din 14 iunie 1971. Că aceasta este soluţia este corectă şi legală este dovedit şi de faptul că în litigiu este doar porţiunea cuprinsă între pct. 19-2021 şi 23-24, restul liniei de hotar dintre pct. 25-26-12 fiind corectă şi corespunde schiţei din anul 1971.
Curtea va menţine dispoziţiile din sentinţă privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Urmare admiterii în parte a recursului, în baza art. 274 Cod proc. civ.,pârâta va fi obligată să plătească reclamanţilor suma de 2150 cheltuieli de judecată în apel şi recurs, reprezentând taxe de timbru, onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare.
| ← Legea 165/2013. Acţiune în obligarea Comisiei Naţionale... | Grăniţuire. Stabilirea liniei de hotar pe vechile limite ale... → |
|---|
