Servitute de trecere. Stabilirea traseului servituţii peste terenurile aparţinând unor proprietari diferiţi, dintre care unul nu a fost chemat în judecată. Nelegalitate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1231 din 9 octombrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 3227 din 29 noiembrie 2013 Judecătoria Zalău a admis în parte acţiunea introdusă de reclamanţii J.E. şi J.I., împotriva pârâtei S.M. şi în consecinţă, sa stabilit servitutea de trecere, pe o distanţă de 50,10 m de la axul drumului comunal „Din Vale” şi până la limita proprietăţii reclamanţilor situate administrativ la nr. 377, inclusiv peste terenul proprietatea „S.E.” folosit tot de către reclamanţi, în favoarea fondului dominant de 700 mp înscris în titlul de proprietate 23148/77592/20.12.2002 aflat în proprietatea reclamantei J.E. şi asupra fondului aservit de 4100 mp înscris în titlul de proprietate nr. 24700/80437/25.11.1996 aflat în proprietatea autoarei pârâtei, F.E., aşa cum este identificat acest drum de servitute prin varianta nr. 1 - fila 110 dosar, marcaj în culoare roşie - din raportul de expertiză întocmit în cauză de d-na exp. M.E..
A fost obligată pârâta să se abţină de la efectuarea oricăror lucrări sau construcţii care să împiedice ori să stânjenească accesul reclamanţilor, cu piciorul sau cu mijloace de transport, pe drumul de servitute stabilit.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind înscrierea servituţii în cartea funciară şi a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind stabilirea deschiderii şi lăţimii drumului.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.730 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, admiţând parţial cererea acestora în acest sens.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii gospodăriei situată la nr. 377 Agrij şi terenul dedesubt este proprietatea reclamantei J.E., dobândită prin moştenire de la mama sa S.M., conform certificatului de moştenitor eliberat în anul 1992, fiind înscrisă şi în titlul nr. 23148/77592 din 20.12.2002 eliberat în favoarea acestei reclamante.
Între gospodăria reclamanţilor şi terenul pârâtei se intercalează o porţiune de teren din titlul eliberat lui S.E., bunica reclamantei, folosit însă tot de reclamanţi, în virtutea vocaţiei la moştenirea titularei. Deşi există diferende între părţi cu privire la întinderea acestei proprietăţi, este cert că proprietatea lui S.E. nu se întinde până la drumul comunal, ci se limitează cu proprietatea pârâtei, căci altfel nu ar exista raţiunea reclamanţilor de a cere dreptul de servitute, drept care nu se poate acorda peste propriul teren, ci numai peste un fond aservit care este în proprietatea altei persoane.
Terenul pârâtei este înscris în titlul de proprietate nr. 24700/80437 din 25.11.1996 eliberat în favoarea lui F.E., a cărei moştenitoare pârâta este, fapt necontestat de reclamanţi în care o indică drept pârâtă şi proprietară a fondului asupra căruia se cere stabilirea drumului de servitute, nici în procesul penal în care reclamanţii s-au plâns împotriva pârâtei de săvârşirea infracţiunii de fals cu privire la titlul de proprietate pe care aceasta îl deţine.
Aşa-numitul „drum de acces” care face legătura dintre drumul public comunal şi proprietatea reclamanţilor, peste proprietatea pârâtei, a avut această destinaţie încă de la construirea lui, illo tempore. Drumul a fost făcut pentru a lega drumul comunal de o veche moară de apă, care a aparţinut din timpuri străvechi antecesorilor reclamantei şi avea o utilitate publică. Faptic, aşa cum rezultă din expertiza tehnică, moara de apă şi podeţul peste pârâul morii încă mai există în teren. De asemenea, construcţiile edificate de reclamanţi sunt astfel amplasate încât au deschiderea spre drumul de acces şi, implicit, spre drumul comunal.
Instanţa a stabilit servitutea de trecere, pe o distanţă de 50,10 m de la axul drumului comunal „Din Vale” şi până la limita proprietăţii reclamanţilor situate administrativ la nr. 377, inclusiv peste terenul proprietatea „S.E.” folosit tot de către reclamanţi, în favoarea fondului dominant de 700 mp înscris în titlul de proprietate nr. 23148/77592/20.12.2002 aflat în proprietatea reclamantei J.E. şi asupra fondului aservit de 4100 mp înscris în titlul de proprietate nr. 24700/80437/25.11.1996 aflat în proprietatea autoarei pârâtei, F.E., aşa cum este identificat acest drum de servitute prin varianta nr. 1 - fila 110 dosar, marcaj în culoare roşie - din raportul de expertiză întocmit în cauză de d-na exp. M.E..
Reclamanţii au cerut stabilirea servituţii cu titlu gratuit, dar textul de lege mai sus citat prevede în partea sa finală, în mod expres, îndatorirea proprietarului fondului dominant de „a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona” pe proprietarul fondului aservit. Dreptul la despăgubire poate fi stabilit numai într-o acţiune pornită de titularul acestui drept, respectiv de proprietarul fondului aservit, acţiune care nu a fost formulată în cadrul acestui proces. Într-o astfel de acţiune, proprietarul fondului aservit va trebui să dovedească eventualele pagube suferite prin stabilirea drumului de servitute, ţinând cont şi de modul în care a luat naştere servitutea, aşa cum este relevat acesta prin prezenta hotărâre.
Pârâta a încercat blocarea accesului reclamanţilor prin montarea unei porţi de-a latul drumului, pe amplasamentul pe care l-a considerat intrarea pe proprietatea sa. În baza art. 634 cod civil sus-menţionat, instanţa a obligat pârâta să se abţină de la efectuarea oricăror lucrări sau construcţii care să împiedice ori să stânjenească accesul reclamanţilor, cu piciorul sau cu mijloace de transport, pe drumul de servitute stabilit.
Capătul de cerere formulat de reclamanţi privind înscrierea servituţii în cartea funciară fost apreciat neîntemeiat pentru simplul motiv că, la momentul actual, nici dreptul de proprietate al reclamanţilor, nici dreptul pârâtei nu sunt înscrise în cartea funciară. Trebuie să se realizeze mai întâi identificarea cu date de carte funciară a ambelor proprietăţi învecinate, precum şi a servituţii stabilite prin prezenta hotărâre, şi ulterior să se realizeze înscrierile, conform procedurilor stabilite prin legea specială.
Reclamanţii au mai cerut ca instanţa să stabilească dimensiunile deschiderii drumului de acces spre drumul comunal şi lăţimea drumul de acces, conform normelor tehnice privitoare la prevenirea şi stingerea incendiilor. Aşa cum au mai arătat, instanţa a analizat modul în care a luat naştere servitutea şi a stabilit dreptul de servitute al reclamanţilor în conformitate cu dispoziţiile Codului civil sub imperiul căruia servitutea a luat naştere, neavând relevanţă în această materie unele norme care aparţin dreptului administrativ şi care se pun în aplicare pe căile procedurale specifice acestei ramuri de drept.
Prin decizia civilă nr. 351/10 iunie 2014 a Tribunalului Sălaj a fost admis apelul declarat de pârâta S.M. în contra sentinţei civile nr.3227 din 29 noiembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Zalău care a fost schimbată în tot şi judecând în fond cauza a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamanţilor J.E. şi J.I. pentru stabilirea dreptului de servitute de trecere, notarea în CF a dreptului de servitute şi obligaţia de a nu face.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii J.E. şi J.I. contra aceleaşi sentinţe şi au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtei S.M. suma de 1037 lei cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
În privinţa calificării căii de atac din recurs în apel invocată de către reclamanţi instanţa a reţinut următoarele :
Potrivit art.282 ind.1 Cod procedură civilă sunt supuse apelului, printre altele hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv atât în materie civilă cât şi comercială.
Conform art.3 lit.j din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile care au ca obiect servituţi sunt acţiuni neevaluabile în bani şi se taxează cu o taxă judiciară de timbru fixă.
În cazul în speţă obiectul cererii introductive l-a constituit obligarea pârâtei la instituirea unei servituţi de trecere pe trenul său, la calea publică de acces.
Pe cale de consecinţă acţiunile având ca obiect stabilirea unei servituţi sunt supuse celor trei grade de jurisdicţie : primă instanţă, apel şi recurs, astfel că raportat la cele arătate calea de atac în cazul în speţă este cea a apelului şi nu a recursului.
Potrivit art. 616 Cod civil proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, iar conform art.617 Cod civil se prevede că trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar sC. calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum.
De asemenea potrivit art. 618 Cod civil cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puţină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Prima instanţă a făcut aplicarea acestor texte legale, invocându-le drept temei legal a admiterii acţiunii dar nu a ţinut cont efectiv de prevederile art. 617 Cod civil potrivit cărora trecerea trebuie regulat făcută pe partea care ar sC. calea proprietarului închis, care să iasă la drum.
În cazul în speţă însă reclamanţii au chemat în judecată doar pârâta S.M. în calitate de titular al fondului pe care trebuie să-l traverseze pentru a ajunge la calea publică.
Din concluziile Raportului de expertiză tehnică judiciar efectuat în cauză de expertul M.E. şi din schiţa de la fila 110 din dosar fond a reieşit că ambele drumuri de servitute propuse în cele două variante de trecere străbat două proprietăţi diferite : proprietatea pârâtei S.M. şi terenul înscris pe numita S.E. (f.107 - 120 dosar fond).
De asemenea din concluziile Raportului de expertiză tehnică judiciară topografică efectuat în cauză de expertul D.G. şi din schiţa de la fila 152 dosar fond a rezultat că „continuarea accesului se face pe terenul proprietatea numitei S.E., acces identificat pe Harta de la CF pe nr.topo,251 (care s-a dezmembrat în 251/a-CF-741 şi 251/b-CF 16, dezmembrare neoperată pe hartă) şi nr.topo 253-.CF-291”.(f.150-dosar fond).
Tribunalul a reţinut că această propunere varianta II nu asigură accesul la terenul reclamanţilor, ajungând până la terenul numitei S.E., care nu este parte în proces.(f.151-dosar fond).
Reclamanţii nu au înţeles faptul că o cheme în judecată şi pe vecina lor S.E., dar acesta este riscul lor în condiţiile în care prima instanţă nu o putea împrocesua din oficiu, iar în apel nu se putea extinde procesul faţă de alte persoane.
În virtutea principiului disponibilităţii, reclamanţii pot opta să se judece cu cine doresc, dar asta nu înseamnă că nechemarea în judecată a celor de la care pot solicita o servitute de trecere poate fi invocată în favoarea lor pentru admisibilitatea unei acţiuni împotriva altor proprietari vecini.
Nu se poate vorbi de încălcarea dreptului de proprietate şi de aplicarea directă în dreptul intern a art.1 din Protocolul nr.1, pentru că legea internă ocroteşte suficient dreptul de proprietate şi nu a fost, nici greşit aplicată, nici greşit interpretată întemeindu-se o jurisprudenţă constantă şi previzibilă, în sensul că nu poate solicita servitute a locului înfundat cel care este în culpă pentru crearea acestuia.
Având în vedere că reclamanţii nu au chemat în judecată toţi proprietarii de terenuri a căror imobile vor fi afectate de servitutea de trecere nu se mai impune examinarea pe fond a motivelor de apel invocate de către reclamanţii-apelanţi.
Prin urmare apelul reclamanţilor a fost apreciat ca fiind neîntemeiat.
Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiat apelul declarat de pârâta S.M. care a solicitat a se stabili servitutea de trecere conform variantei II din Raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul M.E., care este mai scurtă decât în varianta i propusă de expert.
În cazul în speţă din concluziile raportului de expertiză rezultă că în varianta 2 calea de acces la proprietatea reclamanţilor este de 28,91 m iar în varianta 1 este de 50,10 metri (f.110 - dosar fond).
De asemenea şi în variantele propuse de expertul D.G. în varianta 2 propusă de pârâtă, calea de acces la terenul reclamanţilor este mai scurtă, respectiv de 25,70 m, pe când în varianta 1 este de 36,46 m. (f.152 - dosar fond).
In concluziile expertizei efectuate de D.G. se s-a reţinut că în varianta I propusă de reclamanţi „Continuarea accesului se face pe terenul proprietatea numitei S.E., acces identificat pe Harta de la CF pe nr.topo.251 şi nr.topo. 253-CF-291, iar în varianta II propusă de pârâtă se menţionează că această propunere nu asigură accesul la terenul reclamanţilor, ajungând până la terenul numitei S.E., care nu este parte în proces (f.150-151 dosar fond).
Apoi şi din schiţa întocmită de expertul D.G. a reieşit că în varianta I propusă de reclamanţi continuarea accesului se face şi pe terenul numitei S.E., care nu a fost chemată în judecată (f.152 - dosar fond).
Cu alte cuvinte în ambele variante propuse în cele două expertize tehnice judiciare topografice dreptul de servitute de trecere afectează şi terenul numitei S.E., dar care nu a fost chemată în judecată de reclamanţi.
Aşa încât instanţa a admis apelul declarat de pârâta S.M. contra sentinţei civile nr.3227 din 29 noiembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Zalău pe care o schimbă în tot.
De altfel şi pârâta apelantă la termenul de judecată din 3 iunie 2014 a solicitat admiterea apelului său şi respingerea acţiunii reclamanţilor având ca obiect servitutea de trecere.
În consecinţă în baza art.296 a admis apelul declarat de pârâta S.M. contra sentinţei civile nr. 3227 din 29 noiembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Zalău pe care o schimbă în tot.
Judecând în fond cauza a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor J.E. şi J.I. pentru stabilirea dreptului de servitute de trecere, notarea în CF a dreptului de servitute şi obligaţia de a nu face.
În baza art.274 Cod procedură civilă, reclamanţii au fost obligaţi să plătească pârâtei S.M. suma de 1037 lei cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamanţii J.E. şi J.I., recurs întemeiat p dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.,
În motivarea recursului, recurenţii au invocat mai multe motive de nelegalitate.
Primul motiv de nelegalitate constă în încălcarea principiului contradictorialităţii procesului civile, instanţa de apel nu a pus în dezbaterea părţilor împrejurarea că servitutea de trecere stabilită conform variantei I solicitată de ei trece şi peste terenul proprietatea numitei S.E., motivele invocate de ei referitoare la faptul că în varianta nr. I trece doar peste terenul ce a aparţinut lui G.A. după care se continuă pe terenul dominant a lui J.E. şi nu a pus în dezbatere expertiza făcută de expertul M.E. şi cea făcută de M.E.. şi D.G..
Al doilea motiv de nelegalitate se referă la faptul că la pronunţarea deciziei atacate, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., prin aceea că nu a ţinut cont că în dosar a fost dispusă o singură expertiză completată cu un supliment şi nu s-a cerut şi nu s-a dispus o a doua expertiză. Mai mult, expertiza comptată trebuia vizată de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj, cerinţă care nu este îndeplinită în cauză.
După expunerea modalităţii de reconstituire a titlurilor de proprietate pe numele lui J.E., G.A., S.E., a vecinătăţilor terenurilor pentru care acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, recurenţii concluzionează că porţiunea de drum de acces delimitată prin conturul 15-16-21-22-15 nu este situată în terenul lui S.E., astfel că aceasta nu trebuia chemată în judecată.
Al treilea motiv de nelegalitate invocat de recurenţi se referă la încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat prin art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, constând în aceea că nu li s-a permis să beneficieze de probele cerute, nu sunt luate în considerare şi analizate celelalte probe, respectiv titlul de proprietate a lui J.E. şi S.E., nu este analizat raportul de expertiză întocmit de expert M.E. şi D.G..
Dacă instanţa de apel a considerat că nu este suficient lămurită, trebuia să le solicite explicaţiile şi lămuririle necesare, aşa cum cere art. 129 alin. 4 Cod proc. civ.
Al patrulea motiv de nelegalitate constă în încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. 4 Cod proc. civ., prin aceea că deşi şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Noului cod civil, instanţa de apel trebuia să pună în discuţie şi să stabilească în mod clar dispoziţiile legale aplicabile. Neprocedând în această modalitate, soluţia instanţei de apel, întemeiată pe dispoziţiile Vechiului cod civil este nelegală şi se circumscrie dispoziţiilor ar. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Al cincilea motiv de nelegalitate invocat de recurenţi este identic cu cel invocat la pct. 4 al declaraţiei de recurs.
Al şaselea motiv de nelegalitate invocat de recurenţi se referă la faptul că decizia a fost dată cu aplicarea şi încălcarea greşită a legii, constând în aceea că îi stopează în mod definitiv să mai poată solicita o servitute de trecere, care să treacă peste mejda comună dintre terenul lui Jurjde E. şi cel care a aparţinut lui G.A..
În concluzia declaraţiei de recurs, se solicită în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sălaj în scopul solicitării expertului de a oferi lămuririle necesare şi de a corecta erorile la suplimentul la expertiza efectuată în cauză, avizarea de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a expertizei, efectuarea cercetării la faţa locului, analizarea şi luarea în considerare a tuturor probelor propuse la instanţa de fond, apel şi recurs.
În subsidiar, recurenţii au solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost precizată, cu obligarea pârâţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea depusă intimata S.M. s-a opus admiterii recursului, arătând că S.E. este antecesoarea reclamantei în prezent decedată, că varianta de drum în legătură cu care recurenţii afirmă că a fost folosită de zeci de ani nu există în PUG-ul localităţii Agrij, că între proprietatea recurenţilor şi proprietatea ei este interpusă proprietatea lui S.E., care nu este parte în proces, fiind decedată.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, în baza art. 304 pct. 9 şi art.312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, încălcarea principiului contradictorialităţii procesului civil, prev. de art. 129 alin. 4 Cod proc. civ.
Potrivit acestui text de lege „ cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare”.
Acest principiu al contradictorialităţii presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.
Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
În speţă, se susţine de către recurenţi că instanţa nu a pus în dezbatere motivele invocate de ei, respectiv faptul că servitutea de trecere în varianta solicitată de ei trece şi peste terenul proprietatea numitei S.E..
Susţinerile recurenţilor sunt nefondate. Din practicaua deciziei civile nr. 351/10
iunie 2014 a Tribunalului Sălaj rezultă că recurenţii solicită, alături de alte cereri,
stabilirea servituţii de trecere în varianta nr. 1 din suplimentul la expertiza tehnică efectuată de expert D.G. „cu precizarea că în această variantă servitutea nu trece peste terenul proprietatea lui S.E.”.
Aşadar, nu se poate reţine încălcarea principiului contradictorialităţii pentru motivele invocate de recurenţi, întrucât prin cuvântul pe fond în susţinerea apelului, ca de altfel şi în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei (f. 106), reclamanţii se referă la faptul că servitutea de trecere în varianta nr. 1 din suplimentul la expertiza tehnică, nu trece peste terenul numitei S.E., iar dezbaterile au avut loc în prezenţa tuturor părţilor.
Al doilea motiv de nelegalitate referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., constând în aceea că instanţa nu a ţinut cont de faptul că în dosar a fost dispusă o singură expertiză completată cu un supliment, că nu s-a dispus efectuarea unei a doua expertize şi că expertiza nu a fost avizată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sălaj:
Instanţa de fond a administrat proba cu expertiza tehnică de specialitate şi a încuviinţat obiecţiunile formulate de reclamanţi la această expertiză.
În şedinţa publică din 27 mai 2014 reclamanţii au solicitat instanţei de apel să acvireze un alt dosar al Judecătoriei Zalău în care a formulat o cerere prin care solicită să se verifice dacă pârâta care a depus la dosar un titlu de proprietate are sau nu calitatea de proprietară a terenului pe care se instituie servitutea sau este o persoană care împiedică exercitarea trecerii, a solicitat să se constate ca fals titlul de proprietate depus de pârâtă, cerere de acvirare respinsă de instanţa de apel.
Art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., prevede că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Din dispoziţiile acestui text de lege rezultă că instanţa nu avea obligaţia de a dispune administrarea probelor cerute de reclamanţi, ci posibilitatea de a dispune administrarea acestor probe în scopul soluţionării dosarului. Prin urmare, dacă instanţa se consideră lămurită pe baza probelor administrate, poate respinge alte cereri în probaţiune formulate de părţi, cu atât mai mult cu cât, probele solicitate de reclamanţi nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii.
În cauză, instanţa de apel considerându-se lămurită, a respins cererile în probaţiune formulate de reclamanţii apelanţi. Procedând în această modalitate prin respingerea cererilor ca neconcludente, instanţa nu a încălcat prevederile art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., aşa cum susţin recurenţii.
Avizarea expertizei tehnice de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău nu constituie un motiv de casare a deciziei atacate. Avizarea expertizei tehnice de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zalău înainte de pronunţarea hotărârii, nu este o condiţie prealabilă pentru valabilitatea acestei expertize. Din întreaga economie a Legii nr. 7/1996 şi a Ordinului nr. 634 emis de ANCPI, nu rezultă că valabilitatea expertizei tehnice efectuată în cauză este condiţionată de avizarea ei prealabilă de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, pentru a fi reţinută de instanţa de judecată, aprecierea acesteia cât şi necesitatea efectuării unei noi expertize fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată.
Al treilea motiv de nelegalitate invocat de recurenţi, încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului:
Dreptul la un proces echitabil este consacrat prin art. 21 alin. 3 din Constituţia României şi prin art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Dreptul la un proces echitabil este dreptul unei persoane de a fi judecată în mod echitabil, de către un tribunal imparţial într-un termen rezonabil, garanţiile unui proces echitabil referindu-se la egalitatea armelor, respectarea contradictorialităţii în special în administrarea probelor şi motivarea deciziilor.
În privinţa probelor, instanţa europeană a statuat faptul că admisibilitatea, administrarea şi pertinenţa probelor este lăsat la latitudinea instanţei naţionale, iar respingerea unor cereri în probaţiune în condiţii de deplină contradictorialitate în faţa instanţei de judecată nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Motivele invocate de recurenţi la acest punct al recursului reiterează în realitate motivele invocate la pct. 1 şi 2 ale declaraţiei de recurs. Respingerea cererilor în probaţiune, respingerea cererilor de examinare şi de analizare a valabilităţii unor acte (titlul de proprietate emis pe numele lui S.E.) care nu fac obiectul prezentei cauze nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, instanţa fiind obligată să hotărască asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii. Ori, obiectul prezentei cauze îl constituie stabilirea servituţii de trecere pe terenul proprietate pârâţilor, pe amplasamentul existent cu destinaţia de drum de acces şi nu examinarea valabilităţii sau nevalabilităţii unor acte prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al unor persoane şi care nu formează obiectul pricinii.
Nu se poate vorbi aşadar despre o încălcare a dreptului de proprietate şi a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, având în vedere că legea internă a fost corect interpretată şi aplicată, că soluţia pronunţată se bazează pe o jurisprudenţă constantă şi previzibilă, în sensul că nu se poate solicita servitutea locului înfundat de către cel în culpă pentru crearea locului înfundat şi fără chemarea în judecată a tuturor persoanelor proprietare ale terenurilor învecinate cu terenul reclamanţilor şi care urmează să fie traversate de servitutea de trecere.
Instanţa de apel nu a aplicat greşit legea şi nici nu a interpretat greşit dispoziţiile legale în materie, care prevăd că servitutea de trecere a locului înfundat se poate stabili pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului dominant.
Curtea reţine că acest motiv de recurs nu poate fi primit, având în vedere că intabularea servituţii se poate efectua numai împotriva aceluia care era înscris ca titular asupra fondului pe care urmează să fie făcută înscrierea. În speţă, pentru grevarea dreptului de proprietate al pârâţilor este necesar ca aceştia să fie proprietari şi, prin urmare, proprietarii de la data solicitării instituirii servituţii de trecere să fi fost parte în proces. Ori, în cauză, aşa cum corect au reţinut cele două instanţe, reclamanţii nu au înţeles să cheme în judecată şi pe S.E., al cărei teren este învecinat cu terenul proprietatea reclamanţilor şi urmează să fie afectat de servitutea de trecere.
În susţinerea celui de al patrulea motiv de nelegalitate, identic cu motivul de recurs invocat la pct. 1 al declaraţiei de recurs, recurenţii invocă încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. 4 Cod proc. civ., încălcare constând în aceea că instanţa nu a pus în discuţia părţilor şi nu a stabilit în mod clar dispoziţiile legii aplicabile şi nu a dat o calificare corectă a acţiunii.
Critica este nefondată. Spre deosebire de obiectul acţiunii, care nu poate fi schimbat sau depăşit, temeiul ei juridic nu leagă instanţa care este obligată, în exercitarea rolului activ şi pentru a ajuta şi ocroti interesele părţilor, să dea acţiunii calificarea juridică exactă.
În cauză, instanţa de fond şi de apel a stabilit exact obiectul acţiunii, respectiv instituirea servituţii de trecere a locului înfundat reglementată de art. 613 şi urm. C. civil, acţiunea finind înregistrată la data de 2.02.2012, iar Noul Cod Civil a intrat în vigoare la data de 1.10.2012, de altfel reclamanţii invocând ca temei de drept art. 616 şi urm. şi 759 C. civil.
Ultima critică adusă de recurenţi se referă la faptul că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, că urmare acestei hotărâri nelegale, dacă ar iniţia o nouă acţiune s-ar invoca autoritatea de lucru judecat:
Principiul disponibilităţii în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii, inclusiv cu privire la persoanele cu care înţelege să îşi dispute obiectul procesului.
Riscul de a fi invocată excepţia autorităţii de lucru judecat într-un alt proces nu constituie un motiv care să ducă implicit şi automat la admiterea recursului, reclamantul asumându-şi acest risc în momentul promovării acţiunii.
Celelalte motive de recurs invocate de recurenţi, referitoare la aprecierea şi interpretarea probaţiunii administrate în cauză, la greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, modul în care instanţa a stabilit situaţia de fapt în funcţie de probele administrate, nu mai pot constitui motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 Cod proc. civ., urmare abrogării pct. 11 al art. 304 Cod proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greşelilor grave de fapt, motiv pentru care instanţa de recurs nu va proceda la analizarea lor.
Urmare respingerii recursului, fiind în culpă procesuală, recurenţii vor fi obligaţi să plătească intimatei S.M. suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei de la f. 45.
| ← Obligare predare suprafață teren prin acțiune în... | Servitute de trecere. Solicitare de stabilire a căii de acces... → |
|---|
