Acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Neîndeplinirea condiţiei de a poseda pentru sine terenul agricol supus legilor fondului funciar. Detenţie precară
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1847, art. 1854, art. 1890
Potrivit art. 1890 C. civ., uzucapiunea presupune o posesie utilă, adică neviciată. Posesorul trebuie să posede pentru sine, cu intenţia de a se comporta ca proprietar în tot termenul prevăzut de lege.
în concepţia Codului civil român, posesia presupune existenţa a două elemente: un element material (corpus), adică faptele materiale de deţinere şi de folosire a lucrului, exercitarea în fapt a atributelor dreptului real asupra lucrului, inclusiv săvârşirea de acte juridice privind dreptul de proprietate şi un element intenţional (animus), care constă în aceea că cel ce săvârşeşte actele materiale de deţinere sau de întrebuinţare a lucrului are intentia
de a le face pentru sine, adică aşa cum le-ar fi exercitat titularul dreptului de proprietate.
Elementul intenţional al posesiei rezultă din art. 1847 C. civ., care arată că posesia se exercită sub nume de proprietar şi din art. 1853, care prevede că în cazul precarităţii nu este posesie „sub nume de proprietar”. De asemenea, art. 1854 C. civ. prevede că elementul intenţional al posesiei se prezumă, rezultând din cel material al posesiei. Prin urmare, simpla deţinere a unui bun, fără intenţia de a se comporta ca proprietar şi de a poseda pentru sine, nu este suficientă pentru invocarea uzucapiunii.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia civilă nr. 1083/A din 5 septembrie 2008, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2007 pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. 422/1748/2007, reclamanţii S.C., B.L. şi Z.G. au solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafaţa totală de 17374,34 mp teren, din care fac parte următoarele suprafeţe: - 4865,4 mp teren situat în extravilanul localităţii Ţegheş, comuna Domneşti, jud. Ilfov, tarlaua 72, parcela 253/4 învecinat în partea de nord cu DE 113 (şoseaua Domncşti-Tegheş), la est cu S.M., la sud cu DE 263 şi la vest cu S.N.; - 5014,30 mp situat în extravilanul localităţii Ţegheş, comuna Domneşti, jud. Ilfov, tarlaua 34, învecinat la nord cu drum de exploatare, la est cu R.I., la sud cu drum de exploatare şi la vest cu S.T.; - 7495 mp
identificat în extravilanul localităţii Ţegheş, comuna Domneşti, jud. Ilfov, învecinat la nord cu digul pentru râul Argeş, la est cu S.L., la sud cu drum de exploatare şi la vest cu M.G.
Prin sentinţa civilă nr. 1083 din 23 mai 2007, Judecătoria Cornetu a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor S.C., B.L. şi Z.G., formulată în contradictoriu cu pârâtele Comuna Domneşti prin Primar şi Comisia Locală Domneşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că din adresa nr. 8551 din 15 septembrie 2006 reiese următoarea situaţie: -cele două terenuri situate în zonele „pe lac” şi „şosea" în suprafaţă de 10.000 mp fac parte din suprafaţa de teren primită de Comisia locală de fond funciar Domneşti de la Comisia de lichidare a C.A.P. Domneşti, teren ce a fost adus de membrii cooperatori în C.A.P. Domneşti şi care a făcut obiectul restituirii conform Legii nr. 18/1991; - cele două terenuri nu au fost şi nu sunt cuprinse în domeniul privat al comunei Domneşti; - în aplicarea Legii nr. 18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate lui S.M. (mama lui S.C.) pentru suprafaţa de 7.497 mp în zona „la şosea” şi pentru suprafaţa de 2.500 mp în zona „pe lac” în total 10.000 mp înscrise în Titlul de proprietate nr. 70.685/2004; - în perioada 1962-1991 tarlalele „pe lac” şi „şosea” au făcut parte din C.A.P. Domneşti, teren înscris de membrii coope-
ratori în C.A.P. Domneşti printre carc este şi S.F., tatăl lui S.C. In cazul lui S.C. nu se poate invoca dobândirea terenurilor prin uzucapiune atâta timp cât terenurile ce le-au deţinut soţii S.F. şi S.M., părinţii lui S.C., cu care părinţii au fost înscrişi în C.A.P. s-a restituit cu respectarea Legii nr. 18/1991 lui S.M., soţul său fiind decedat la punerea în aplicare a Legii nr. 18/1991.
S-a precizat că cele două terenuri solicitate fac parte din suprafaţa de 2,36 ha restituită şi că nu se face dovada în niciun fel (acte, evidenţe primărie, evidenţă C.A.P.), că autorii lui S.C. ar fi avut în proprietate şi alte suprafeţe ce ar trebui restituite.
Instanţa a apreciat că, deşi reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe art. 1850-1847 C. civ., în realitate se doreşte reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile în litigiu, fară a respecta însă procedura prevăzută de legile fondului funciar, şi mai ales de Legea nr. 247/2005. Mai mult decât atât, din adresa Primăriei, aflată la dosar, reiese că s-a reconstituit dreptul de proprietate lui S.M., mama reclamantului, fiind reconstituită suprafaţa de 2,36 ha şi că nu se face dovada că autorii reclamanţilor ar fi avut în proprietate şi alte terenuri.
Dc altfel, şi declaraţiile martorilor sunt evazive în ceea ce priveşte provenienţa terenurilor.
împotriva acestei sentinţe la data de 14 august 2007 au declarat apel reclamanţii S.C., B.L. şi Z.G., solicitând modificarea în tot a sentinţei civile apelate, în sensul admiterii cererii introductive de
instanţă, aşa cum a fost formulată. In motivare, aceştia au arătat că în mod greşit Judecătoria Cornetu a reţinut că reclamanţii au solicitat de fapt reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 17374,34 mp situat în extravilanul localităţii Ţegheş, fară a respecta procedura instituită de legile fondului funciar şi în special de Legea nr. 247/2005. Apelanţii reclamanţi susţin că au înţeles să formuleze acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, fiind respectate dispoziţiile art. 1847 C. civ. De asemenea, au arătat că martorii încuviinţaţi de instanţă au confirmat susţinerile acestora din cerere şi că instanţa, cu toate acestea, a apreciat eronat cererea formulată şi a pronunţat o hotărâre lipsită de temei.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul reţine următoarele:
In ceea ce priveşte situaţia de fapt, se observă că cele trei suprafeţe de teren au fost identificate printr-un raport de expertiză efectuat în dosarul nr. 2858/94/2006 al Judecătoriei Buftea. Din informaţiile comunicate de pârâte în cuprinsul întâmpinărilor formulate mai reiese că suprafeţele de teren respective au intrat la momentul colectivizării în patrimoniul C.A.P. Domneşti. Admiţând că s-ar putea reţine pe baza declaraţiei martorului audiat de către prima instanţă, A.M., deşi aceasta nu este suficient de clară în privinţa identificării celor trei suprafeţe de teren, că autorii reclamantelor şi apoi reclamantele au continuat să le folosească şi după data colectivizării, această împrejurare nu poate conduce la dobândirea terenurilor prin uzucapiune.
Astfel, potrivit art. 1890 C. civ., uzucapiunea presupune o posesie utilă, adică neviciată. Posesorul trebuie să posede pentru sine, cu intenţia de a se comporta ca proprietar pe tot termenul prevăzut de
lege. In concepţia Codului civil român, posesia presupune existenţa a două elemente: un element material (corpus), adică faptele materiale de deţinere şi de folosire a lucrului, exercitarea în fapt a atributelor dreptului real asupra lucrului, inclusiv săvârşirea de acte juridice privind dreptul de proprietate şi un element intenţional (animus), care constă în aceea că cel ce săvârşeşte actele materiale de deţinere sau de
întrebuinţare a lucrului are intenţia de a le face pentru sine, adică aşa cum le-ar fi exercitat titularul dreptului de proprietate.
Elementul intenţional al posesiei rezultă din art. 1847 C. civ., care arată că posesia se exercită sub nume de proprietar şi din art. 1853, care prevede că în cazul precarităţii nu este posesie „sub nume de proprietar”. De asemenea, art. 1854 C. civ. prevede că elementul intenţional al posesiei se prezumă, rezultând din cel material al posesiei. Prin urmare, simpla deţinere a unui bun, fară intenţia de a se comporta ca proprietar şi de a poseda pentru sine, nu este suficientă pentru invocarea uzucapiunii.
In cauza de faţă, nu este însă întrunit elementul intenţional al posesiei, artimus, adică intenţia, voinţa posesorului de a se comporta ca proprietar cu privire la lucrul pe care îl are în posesie. Condiţiile istorice de notorietate au făcut imposibilă exercitarea de către persoane particulare a unor acte îndreptate împotriva proprietăţii socialiste, de stat sau cooperatiste, asemenea acte fiind drastic pedepsite şi în niciun caz nu ar fi fost permise pentru o durată atât de lungă de timp, cum este cea prevăzută de lege pentru uzucapiune, respectiv de 30 de ani.
Prin urmare, acest raport juridic dintre stat, ca proprietar, şi autorii reclamantelor este caracteristic prin definiţie detenţiei precare, când detentorul care are stăpânirea materială a bunului deţine lucrul pentru altul, pe care îl consideră proprietar, şi nu pentru sine.
Autorii reclamantelor, chiar dacă au luat bunurile în stăpânire, nu au facut-o pentru a şi le însuşi, ci pentru a le folosi cu permisiunea adevăratului proprietar şi cu intenţia de a le restitui, fară a se comporta faţă de acestea ca proprietari.
Faţă de aceste considerente, reţinând că simpla deţinere a unui bun, chiar pe perioada cerută de lege, fară intenţia de a se comporta ca proprietar şi de a poseda pentru sine, nu este suficientă pentru invocarea uzucapiunii, astfel că sentinţa apelată este temeinică şi legală, Tribunalul urmează ca, în temeiul art. 295 alin. (1) C. proc. civ., să respingă apelul ca nefondat.
| ← Uzucapiune. Condiţiile posesiei utile pentru a duce la... | Uzucapiunea, sancţiune împotriva adevăratului proprietar al... → |
|---|
