Teren expropriat prin decret al fostului Consiliu de Stat, urmat de demolarea construcţiei. Acţiune în constatarea condiţiilor uzucapiunii promovată de foştii posesori, în contradictoriu cu o subdiviziune a unitătii administrativ-
| Comentarii |
|
teritoriale în care se găseşte imobilul, reprezentată prin primarul de sector. Lipsa calităţii procesuale pasive
C. civ., art. 1837 Legea nr. 213/1998, art. 4 Legea nr. 215/2001, art. 92, art. 122, art. 123 alin. (1)
Imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 39 din 12 februarie 1973. Aceasta înseamnă că actualul proprietar ar putea fi statul sau unitatea administrativ-teritorială, astfel cum se deduce din prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998. în acelaşi sens, art. 123 alin. (1)1) din Legea nr. 215/2001 prevede că „Domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile şi imobile, altele decât cele prevăzute la art. 122 alin. (1)2), intrate în proprietatea acestora prin modalităţile prevăzute de lege”.
în schimb, în ce priveşte sectoarele municipiului Bucureşti, care sunt potrivit art. 923) din acelaşi act normativ subdiviziuni administrativ-teritoriale, nu se mai conferă acestora calitatea de a fi titulare ale unui drept de proprietate asupra bunurilor imobile sau mobile. Din contră, art. 95 alin. (2) lit. f)4) stabileşte, ca atribuţie a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti,
numai administrarea bunurilor proprietate publică sau privată a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Prin urmare, pârâtul Sectorul 3 Bucureşti, prin Primar, nu este proprietar al imobilului în litigiu şi nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, în acţiunea de constatare a dobândirii dreptului real de proprietate. Cel mult, consiliul său local ar putea avea un drept de administrare asupra imobilului.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 1565/R din 23 septembrie 2008, ne publicată
Prin cererea înregistrată la data de 15 ianuarie 2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, Secţia civilă, sub nr. 324/301/2008, reclamanţii B.M. şi B.A. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Sectorului 3 Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate ca au dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 3, compus din teren în suprafaţa de 270 mp şi imobil cu suprafaţa construită de 76 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 6524 din 24 iunie 2008, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis cxcepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Sector 3 Bucureşti, prin Primar, şi a respins cercrea formulată de reclamanţii B.M. şi B.A. în contradictoriu cu pârâtul Sector 3 Bucureşti prin Primar, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv declaraţia prin care O.N., moştenitor al lui S.P., conform certificatului de moştenitor nr. 492/1969 eliberat de notariatul de Stat Sector 4 Bucureşti, precum şi adresa nr. 327 din 6 martie 2003 a Direcţiei Impozite şi Taxe Locale Sector 3 din care rezulta că rolul fiscal pentru imobil este pe numele S.F., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3783/1957, prin care acesta şi S.P. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat, compus din construcţie şi teren în suprafaţa de 278 mp, că reclamanţii au dobândit imobilul în litigiu de la moştenitorul lui S.F. şi S.P., respectiv O.N. La dosarul cauzei există contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3783 din 5 octombrie 1957, cu privire la imobilul situat în Bucureşti, raionul Tudor Vladimirescu.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 1837 şi urm. C. civ. rezultă că uzucapiunea este o sancţiune îndreptată împotriva adevăratului proprietar al imobilului care, dând dovada de neglijenţă, l-a lăsat timp îndelungat în posesia altei persoane, permiţându-i prin pasivitatea sa să se comporte public ca proprietar. Aşa fiind, acţiunea în constatarea prescripţiei achizitive urmează a fi formulată împotriva adevăratului proprietar al imobilului, acesta având calitate procesuală pasivă.
Reclamanţii erau datori, în baza art. 1169 C. civ., să facă dovada calităţii pasive a pârâtului.
In condiţiile în care reclamanţii solicită să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu prin efectul uzucapiunii prin posedarea acestuia în mod continuu şi neîntrerupt până la 27 aprilie 1973, instanţa a apreciat că aceştia trebuiau să se judece cu moştenitorii foştilor proprietari şi nu cu actualul proprietar parţial (Sector 3, prin Primar), atât timp cât de la intrarea imobilului în proprietatea statului reclamanţii nu l-au mai posedat. Uzucapiunea fiind o sancţiune îndreptată împotriva proprietarului neglijent, Sectorul 3, prin Primar, nu poate fi apreciat ca proprietar neglijent, atât cât acesta se află în posesia imobilului care a intrat în proprietatea sa prin efectul exproprierii, în toată această perioadă nefiind posedat de reclamanţi.
împotriva acestei sentinţe la data de 31 iulie 2008 au formulat recurs reclamanţii B.M. şi B.A., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, la 11 august 2008.
In motivare, recurenţii reclamanţi au arătat că de la data de 1 ianuarie 1970 au locuit în imobilul situat în Bucureşti, sector 3, până în aprilie 1973, când, în mod abuziv, terenul a fost expropriat, trecând în proprietatea statului, iar construcţia a fost demolată. Totodată, s-a făcut dovada că imobilul respectiv a fost dobândit cu chitanţă sub semnătură privată, de la moştenitorii legali ai fostului proprietari, în acest sens existând la dosarul cauzei certificatul de moştenitor nr. 513/1969.
Instanţa de fond nu a ţinut seama că Statul, prin decret al fostul Consiliu de Stat, a dispus exproprierea terenului şi demolarea construcţiei şi, ca atare, tot Statul, prin Primarul Sectorului 3, avea calitatea să figureze în acest proces în calitate de pârât.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Tribunalul reţine următoarele:
In primul rând, având în vedere că obiectul recursului îl formează, astfel cum rezultă din prevederile art. 299 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond, iar prin sentinţa civilă recurată instanţa a admis excepţia
lipsei calităţii procesuale pasive, numai motivele de recurs care vizează acest aspect, iar nu şi cele care privesc fondul cauzei, vor fi analizate de către Tribunal.
Se reţine astfel că, potrivit art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o cerere la instanţa competentă. Calitatea procesuală pasivă presupune deci existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, deci persoana căreia titularul dreptului poate să-i pretindă o anumită conduită, fară de care dreptul nu se poate realiza.
Aplicând această regulă de drept în cazul acţiunii de faţă, se reţine că în mod corect instanţa de fond a reţinut că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii, este o sancţiune îndreptată împotriva vechiului proprietar care, dând dovadă de lipsă de diligenţă, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane, astfel încât acţiunea având un asemenea temei trebuie formulată în contradictoriu cu vechiul proprietar.
In ceea ce priveşte constatarea dobândirii unui drept de proprietate asupra unei construcţii prin accesiune, calitatea procesuală pasivă nu poate aparţine în asemenea situaţii decât tot fostului proprietar al terenului, de la care ar opera şi transmiterea dreptului asupra a ceea ce s-a edificat. Tribunalul are în acest sens în vedere pornind de la dispoziţiile art. 488 C. civ. faptul că accesiunea constă în încorporarea materială a
unui lucru mai puţin important într-un lucru mai important. In temeiul art. 482 C. civ., proprietatea unui lucru dă drept asupra tot ce se uneşte sau se încorporează în acesta, accesiunea apărând astfel ca un mod de dobândire a proprietăţii asupra acestui din urmă bun.
Din probele administrate în cauză, respectiv adresa nr. 327 din 6 martie 2003 emisă de Primăria Sectorului 3 şi procesul-verbal de predare primire încheiat la data de 25 aprilie 1973 de I.C.R.A.L. Vitan, rezultă că imobilul în litigiu a fost expropriat în baza Decretului nr. 39 din 12 februarie 1973. Aceasta înseamnă că actualul proprietar ar putea fi statul sau unitatea administrativ-teritorială, astfel cum se
deduce din prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998. In acelaşi sens, art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 prevede că „Domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri mobile şi imobile, altele decât cele prevăzute la art. 122 alin. (1), intrate în proprietatea acestora prin modalităţile prevăzute de lege”.
In schimb, în ceea ce priveşte sectoarele municipiului Bucureşti, care sunt potrivit art. 92 din acelaşi act normativ subdiviziuni admi
nistrativ-teritoriale, nu se mai conferă acestora calitatca de a fi titulare ale unui drept de proprietate asupra bunurilor imobile sau mobile. Din contră, art. 95 alin. (2) lit. 0 stabileşte, ca atribuţie a consiliilor locale ale scctoarclor municipiului Bucureşti, numai administrarea bunurilor proprietate publică sau privată a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Prin urmare, pârâtul Sectorul 3 Bucureşti, prin Primar, nu este proprietar al imobilului în litigiu, ci, cel mult, consiliul său local ar putea avea un drept de administrare asupra acestuia, ceea ce nu este însă suficient pentru a justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză.
Faţă de aceste considerente, reţinând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Tribunalul urmează să respingă recursul ca nefondat.
| ← Acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate... | Devoluţiune legală a moştenirii. Nerelevanţa testamentului... → |
|---|
