Uzucapiune. Posesie neexercitată sub nume de proprietar. Efecte
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1846, art. 1847, art. 1853
în sensul art. 1846 C. civ., orice prescripţie este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate art. 1847 C. civ. prevede condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească posesia, adică să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Lipsa oricăreia din aceste calităţi face ca posesia să fie viciată şi, deci, nu ar duce la dobândirea proprietăţii indiferent de perioada de timp cât a fost exercitată.
Posesia este exercitată sub nume precar atunci când îndeplineşte cerinţele art. 1853 C. civ., adică este exercitată în calitate de locatar, depozitar sau asupra bunului altuia cu îngăduinţa acestuia, ceea ce face ca precaritatea să echivaleze cu însăşi lipsa posesiei. Deţinătorii unui asemenea imobil deţin bunul în baza unui titlu, fiind deci obligaţi să îl restituie. Aceasta obligaţie împiedică pe deţinătorii bunului să aibă animus domini şi, în consecinţă, să prescrie proprietatea. Numai în situaţia în care posesia precară a fost intervertită în vreunul din cazurile reglementate de art. 1858 C. civ. devine utilă şi, prin urmare, aptă de a duce la constatarea proprietăţii, dacă este exercitată în termenul prescris de lege.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 812/R din 18 aprilie 2006, nepublicată
Prin cercrca înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti la data de 11 ianuarie 2005 sub nr. 273/2005, reclamanţii Ş.G. şi Ş.M. au chemat în judecată pârâtul Consiliul Local Sector 5 Bucureşti, solicitând să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 300 mp situat în Bucureşti, sector 5, prin uzucapiune.
Prin sentinţa civilă nr. 6970 din 21 noiembrie 2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa aceasta sentinţă, instanţa a reţinut că în anul 1973, reclamanţilor le-a fost atribuit de Consiliul Local Sector 6 un teren viran în suprafaţă de 300 mp pentru cultivarea cu legume şi zarzavaturi pentru nevoile de consum ale familiei. Ca urmare a identificării imobilului de către expertul topograf desemnat, s-a reţinut că terenul ce face obiectul litigiului se situează în prelungirea proprietăţii reclamanţilor pentru care aceştia deţin acte de proprietate şi că nu este ocupat de construcţii.
Instanţa a apreciat că actele de stăpânire exercitate de reclamanţi asupra terenului nu pot constitui o posesie utilă, aptă a conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, întrucât posesia exercitată de aceştia este o posesie exercitată pentru altul, lipsită astfel de elementul intenţional animus, fiind în realitate o detenţie precară. Cum de la momentul luării în stăpânire a bunului, reclamanţii nu au avut reprezentarea faptului că stăpânesc pentru sine, sub nume de proprietar, ci au fost conştienţi că imobilul le-a fost atribuit din proprietatea privată a Consiliului Local Sector 6 numai spre a fi cultivat, posesiunea exercitată prin simpla îngăduinţă a proprietarului nu constituie o posesie sub nume de proprietar, ci detenţia precară.
In consecinţă, instanţa a apreciat că reclamanţii au început a poseda pentru altul şi au conservat aceasta calitate, nea vând o posesie utilă în sensul Codului civil şi nu s-a făcut dovada intervenirii vreunuia din cazurile exprese de intervertire a precarităţii în posesie, cu atât mai mult cu cât reclamanţii au putut să schimbe calitatea posesiunii pe care au exercitat-o şi care nu este sub nume de proprietar.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii Ş.G. şi Ş.M., înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 268/302 din 24 ianuarie 2006, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond. Se critică sentinţa recurată sub următoarele aspecte: instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că reclamanţii nu au avut o posesie utilă, neviciată, întrucât mai bine de 30 de ani posesia imobilului în cauză le-a aparţinut, iar an de an au cultivat şi muncit tere
nul; terenul, astfel cum rezultă din expertiza tehnică efectuată, este în suprafaţă de 251 mp, iar nu 300 mp, cum greşit a fost reţinut de instanţa de fond; în cauză nu este vorba despre o posesie pentru altul, întrucât reclamanţii au avut posesia terenului pentru ei, valorificând în interesul lor mai bine de 30 de ani munca efectivă, comportându-se ca adevăraţi proprietari, aspect ce reiese şi din declaraţiile martorilor vecini cu reclamanţii şi care cunosc foarte bine situaţia de fapt.
Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea atacată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art. 3041 C. proc. civ., Tribunalul constată recursul ca fiind nefondat.
In esenţă, critica recurenţilor reclamanţi vizează greşita apreciere de către instanţa de fond a condiţiilor de constatare a uzucapiunii de
30 de ani, anume condiţia de a stăpâni imobilul sub nume de proprietar. Criticile de recurs sunt nefondate şi vor fi înlăturate de tribunal, deoarece, în sensul art. 1846 C. civ., orice prescripţie este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate art. 1847 C. civ. prevede condiţiile pe carc trebuie să le îndeplinească posesia, adică posesia să fie continuă, neîntreruptă, nctulbu-rată, publică şi sub nume de proprietar. Lipsa oricăreia din aceste calităţi facc ca posesia să fie viciată şi deci nu ar duce la dobândirea proprietăţii indiferent de perioada de timp cât a fost exercitată.
In cauză, s-a considerat a nu fi îndeplinită condiţia de exercitarc a posesiei de către recurenţii reclamanţi sub nume de proprietar. Această constatare a instanţei de fond este corectă, fiind cunoscut faptul că posesia este exercitată sub nume precar atunci când îndeplineşte cerinţele art. 1853 C. civ., adică este exercitată în calitate de locatar, depozitar sau asupra bunului altuia cu îngăduinţa acestuia, ceea ce face ca precaritatea să echivaleze cu însăşi lipsa posesiei. Deţinătorii unui asemenea imobil deţin bunul în baza unui titlu, fiind deci obligaţi să îl restituie. Aceasta obligaţie împiedică pe deţinătorii bunului să aibă animus domini şi, în consecinţă, să prescrie proprietatea. Numai în situaţia în care posesia precară a fost intervertită în vreunul din cazurile reglementate de art. 1858 C. civ. devine utilă şi, prin urmare, aptă de a duce la constatarea proprietăţii, dacă este exercitată în termenul prescris de lege.
In cauza de faţă, reclamanţii au stăpânit terenul care are, în realitate, 251 mp, şi nu 300 mp, cum au indicat în acţiune, în baza unei adeverinţe emise de Consiliul Local al Sectorului 6 sub nr. 4644 din 26 mai 1973, prin care se atesta atribuirea în folosinţă lui Ş.G. pentru
anul 1973 a terenului viran de 300 mp, cu destinaţia de a fi folosit pentru cultivare cu legume şi zarzavaturi, conform nevoilor de consum ale familiei. Ulterior, în 1978, se emite o dovada similară pentru folosinţa aferentă anului 1978.
Aşadar, proprietarul terenului, Municipiul Bucureşti - terenul fiind evidenţiat în registrele intimatei ca având regimul juridic al proprietăţii private a unităţii administrativ-teritoriale - nu a înţeles niciun moment să cedeze bunul său în mâinile deţinătorului precar şi nici nu se poate susţine că a delăsat acest bun, emiţând periodic dovezi ale atribuirii lui în folosinţă.
Cât priveşte poziţia subiectivă a recurenţilor, aceştia cunoşteau titlul sub care stăpânesc terenul prin atribuirea în folosinţă anuală şi, prin urmare, actele de stăpânire exercitate de aceştia, printre care şi cele enumerate în cererea de recurs: cultivare teren, îngrijire, fertilizare, desţelenire etc., au fost ftcute cu intenţia de a obţine o recoltă corespunzătoare de legume şi zarzavaturi pentru care le-a fost cedat terenul.
împrejurarea că de la data primului act de stăpânire şi până la formularea cererii au trecut 30 de ani nu schimbă calitatea posesiei, nu interverteşte prin ea însăşi precaritatea în posesie utilă.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
| ← Model industrial. Acţiune în anularea certificatului de... | Uzucapiune. Posesie clandestină. Efecte → |
|---|
