Acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Chemarea în judecată a unităţii administrativ-teritoriale în care se găseşte imobilul. Calitate procesuală pasivă
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1837
Uzucapiunea, astfel cum este reglementată de Codul civil, este o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate de către posesorul unui imobil, după împlinirea termenului fixat de lege de 30 de ani. Prin uzucapiune se clarifică situaţia juridică a proprietăţii asupra unui imobil în sensul că aparenţa de drept a posesorului se transformă într-un raport juridic de proprietate, posesorul devenind proprietar în mod absolut. Această lămurire a dreptului poate interveni însă numai în contradictoriu cu vechiul proprietar faţă de care constatarea uzucapiunii este o adevărată sancţiune civilă. Manifestând dezinteres faţă de bunul său, pe care l-a abandonat în mâinile altei persoane care se comportă ca adevărat proprietar faţă de imobil, proprietarul adevărat va fi sancţionat prin pierderea dreptului său de proprietate.
Prin urmare, acţiunea în constatarea dobândirii dreptului real de proprietate întemeiată pe dispoziţiile art. 1837 C. civ. poate fi promovată de posesor numai împotriva proprietarului imobilului.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 330/R din 13 februarie 2006, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1003 din 22 februarie 2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 743172004, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii C.L, M.A. şi P.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi s-a constatat că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sectorul 4, compus din teren în suprafaţă de 372 mp şi construcţie casă de locuit, prin uzucapiune şi joncţiunea posesiilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că M.S., mama reclamanţilor, a dobândit imobilul în litigiu fără acte de vânzare-cumpărare, plătind impozit începând cu data de 22 octombrie 1953, posedându-1 continuu, sub nume public şi de proprietar, până la data decesului. După data divorţului, aceasta a stăpânit singură şi sub nume de proprietar până în anul 1992, în imobil locuind şi reclamanta C.I.
S-a considerat că acţiunea este întemeiată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legile nr. 58 şi 59 din 1974, care nu au întrerupt cursul prescripţiei achizitive, posesia exercitată de mama reclamanţilor şi de reclamanţi fiind o stare de fapt ce nu intră sub incidenţa normelor prohibitive.
împotriva acestei hotărâri, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a formulat recurs la data de 28 aprilie 2005, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei atacate, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin motivele de recurs se critică sentinţa de fond pentru nele-galitate şi netemeinicie, sub aspectul faptului că se reţine deţinerea imobilului de către reclamanţi din anul 1953, fără acte autentice, însă nu s-a făcut dovada că Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, ar fi proprietarul nediligent al imobilului. Cum uzucapiunea este o sancţiune împotriva proprietarului nediligent, iar reclamanţii nu fac dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 1190 C. civ., respectiv aceea a unei posesii utile, publice, neîntrerupte, continue şi sub nume de proprietar asupra imobilului, fiind doar detentori precari şi nici că municipalitatea ar fi proprietarul nediligent al imobilului, cererea reclamanţilor este neîntemeiată.
Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea recurată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art. 3041 C. proc. civ., Tribunalul constată recursul ca fiind fondat, pentru următoarele argumente.
Reclamanţii au învestit instanţa de judecată cu o acţiune în constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani
asupra terenului în suprafaţă de 500 mp situat în Bucureşti, sectorul 4 şi prin efectul accesiunii imobiliare asupra construcţiei edificate pe acesta.
Pârâtul Municipiul Bucureşti nu a formulat întâmpinare şi nici alte apărări în faţa instanţei de fond, însă în recurs a susţinut că acţiunea nu poate fi admisă împotriva sa întrucât nu are calitatea de proprietar al imobilului care să fi fost nediligent şi astfel să piardă dreptul deţinut prin efectul uzucapiunii de lungă durată.
Deşi recurentul pârât nu indică expres critica sa de recurs ca fiind aceea a lipsei calităţii procesual pasive, criticile aduse pe fondul litigiului vizează în realitate această condiţie de fond a promovării acţiunii împotriva sa, calitatea procesuală pasivă.
Tribunalul consideră critica recurentei ca fiind fondată, deoarece uzucapiunea, astfel cum este reglementată de Codul civil, este o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate de către posesorul unui imobil, după împlinirea termenului fixat de lege de 30 de ani. Prin uzucapiune se clarifică situaţia juridică a proprietăţii asupra unui imobil în sensul că aparenţa de drept a posesorului se transformă într-un raport juridic de proprietate, posesorul devenind proprietar în mod absolut. Această lămurire a dreptului poate interveni însă numai în contradictoriu cu vechiul proprietar faţă de care constatarea uzucapiunii este o adevărată sancţiune civilă. Manifestând dezinteres faţă de bunul său, pe care l-a abandonat în mâinile altei persoane care se comportă ca adevărat proprietar faţă de imobil, proprietarul adevărat va fi sancţionat prin pierderea dreptului său de proprietate.
Prin urmare, acţiunea în constatarea dobândirii dreptului real de proprietate întemeiată pe dispoziţiile art. 1837 C. civ. poate fi promovată numai împotriva proprietarului imobilului deţinut de posesor.
In cauza de faţă, reclamanţii nu au arătat calitatea de proprietar a Municipiul Bucureşti şi nu au dovedit-o în niciun fel, iar în recurs, recurenta pârâtă indică tocmai lipsa calităţii sale de proprietar nediligent al imobilului. Cum dovada proprietăţii trebuie făcută prin acte juridice, iar în cauză nu a fost dovedită în niciun fel această împrejurare de drept (nici prin acte translative sau constitutive de drept şi nici prin acte de constatare a vreunei succesiuni vacante), Tribunalul consideră recursul fondat, iar în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a-1 admite.
Văzând faptul că prima instanţă a soluţionat pricina pe fond, însă cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, ceea ce constituie un motiv de modificare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9
C. proc. civ., Tribunalul va modifica sentinţa în tot şi va respinge cererea precizată formulată faţă de Municipiul Bucureşti, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă.
| ← Uzucapiune. Bun fără stăpân. Justificarea calităţii... | Teren expropriat prin decret al fostului Consiliu de Stat, urmat... → |
|---|
