Acţiune în constatarea dreptului de servitute şi superficie
| Comentarii |
|
C. civ., art. 480, art. 492, art. 576 C. proc. civ., art. 111 Legea nr. 213/1998, art. 13
1. Superficia poate fi dedusă prin interpretarea dispoziţiilor art. 492 C. civ. şi presupune coexistenţa dreptului de proprietate asupra terenului ce aparţine unei alte persoane decât proprietarul construcţiilor, cu dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcţiei edificate pe teren, care impune şi un drept de folosinţă asupra terenului. Superficiarul fiind proprietarul construcţiei, este prezumat că are şi posesia acesteia şi, prin urmare,
singura sa acţiune în realizarea dreptului de superficie este acţiunea în constatare a dreptului.
2. Servitutea prevăzută de art. 578 şi urm. C. civ. este un drept real principal ce se poate constitui asupra unui fond aservit pentru uzul şi utilitatea altui imobil, ce aparţine altui proprietar, pentru care servitutea este un drept real imobiliar accesoriu al fondului. Este adevărat că dreptul de servitute este apărat printr-o acţiune confesorie, acţiune petitorie, care este formulată de proprietarul fondului dominant împotriva titularului fondului aservit, atunci când dreptul de servitute este contestat şi îngrădit în exerciţiul său.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr.220/A din 13 februarie 2006, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 799 din 10 februarie 2005, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosar nr. 11345/2004, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC P.C.F. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin care s-a solicitat să se constate dreptul de folosinţă (superficie şi servitute) deţinut asupra terenului în suprafaţă totală de aproximativ de 2.300 mp, situat în Parcul Tineretului, sector 4, Bucureşti, pe care este amplasat imobilul cunoscut sub denumirea „Complexul Trenuleţ”, aflat în proprietatea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a considerat că acţiunea în constatare a reclamantei nu poate fi primită, întrucât partea are deschisă calea acţiunii în realizare, şi anume procedura concesionării sau închirierii terenului ce aparţine domeniului public sau privat al autorităţii publice locale pentru terenul ocupat de construcţia „Complexul Trenuleţ”. Pentru recunoaşterea dreptului real de servitute reglementat de art. 576 şi urm. C. civ., reclamanta poate formula o acţiune confcsorie, acţiune reală împotriva titularului fondului aservit. Argumentul reclamantei în sensul că exercită aceste drepturi de peste 30 de ani, nu poate duce decât la concluzia că printr-o acţiune confesorie reclamanta poate invoca dobândirea drepturilor de servitute şi superficie prin uzucapiune, putând solicita, de asemenea, şi stabilirea întinderii efectivc a terenului aflat în folosinţă. S-a mai reţinut de către judecătorie şi faptul că componentele „Complexului Trenuleţ” (clădirea gării, clădirea remizei şi trenuleţul propriu-zis) sunt intabulate în cartea funciară, prin încheierea de intabulare menţionându-se supra
faţa de teren aferent în folosinţă şi numerele cadastrale aferente acestora.
împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel la data de 24 februarie 2005, înregistrat pc rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia V-a civilă, sub nr. 3385/2005.
Examinând hotărârea apelată în conformitate cu art. 292 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul constată apelul fondat, pentru următoarele argumente.
La cercetarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii de fond, instanţa de apel va avea în vedere toate apărările invocate de reclamant în faţa primei instanţe prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 19 noiembrie 2004 şi probele administrate la solicitarea ambelor părţi. Tribunalul constată că apelanta-reclamantă a solicitat să se constate dreptul său de folosinţă, de servitute şi superficie, deţinut asupra terenului în suprafaţă de 2.300 mp din Parcul Tineretului şi să se stabilească întinderea acestor drepturi, invocând în drept dispoziţiile art. 480, 492, 576 şi următoarele C. civ., coroboratc cu prevederile art. 13 din Legea nr. 213/1998 raportat la art. 111 C. proc. civ.
In motivarea în fapt a cererii, apelanta-reclamantă arată în esenţă că este proprietara construcţiilor din „Complexul Trenuleţ” în baza actului de adjudcearc emis la 23 ianuarie 2002, însă stăpâneşte de peste 30 de ani mai multe suprafeţe de teren în administrare sau folo-
sinţă aferente complexului. In mod concret, reclamanta tinde să obţină un titlu asupra terenului, un dezmembrământ al dreptului de proprietate şi mai ales, tinde la stabilirea întinderii acestor drepturi prin indicarea suprafeţei exactc de teren pentru care se deţine superficia, respectiv servitutea. Prin urmare, apelanta-reclamantă tinde la dobândirea acestor drepturi reale prin stabilirea atât a existenţei lor, cât şi a întinderilor lor şi nu la o simplă constatare a unui drept preexistent aflat în patrimoniul lor, acţiune permisă de art. 111 C. proc. civ. Tinzând la dobândirea dreptului real, acţiunea promovată de reclamant nu mai este o simplă acţiune în constatare, ci este o adevărată acţiune în realizarea dreptului, care are un regim juridic distinct sub aspectul competenţei, sub aspectul timbrajului, al căilor de atac, etc.
De altfel, superficia poate fi dedusă prin interpretarea dispoziţiilor art. 492 C. civ. invocate de reclamant şi care presupune coexistenţa dreptului de proprietate asupra terenului ce aparţine unei alte persoane decât proprietarul construcţiilor, cu dreptul de proprietate al super-ficiarului asupra construcţiei edificate pe teren, care impune şi un drept de folosinţă asupra terenului. Superficialul fiind proprietarul
construcţiei este prezumat că are şi posesia acestuia şi, prin urmare, singura sa acţiune în realizarea dreptului de superficie este acţiunea de constatare a dreptului, astfel cum a fost formulată de reclamant.
Cât priveşte servitutea prevăzută de art. 578 şi urm. C. civ., este un drept real principal ce se poate constitui asupra unui fond aservit pentru uzul şi utilitatea altui imobil, ce aparţine altui proprietar, pentru care servitutea este un drept real imobiliar accesoriu al fondului. Este adevărat că dreptul de servitute este apărat printr-o acţiune confesorie, acţiune petitorie, care este formulată de proprietarul fondului dominant împotriva titularului fondului aservit, atunci când dreptul de
servitute este contestat şi îngrădit în exerciţiul său. In cauză însă, recurentul-reclamant nu se găseşte într-o asemenea situaţie juridică, deoarece dreptul său de servitute invocat asupra terenurilor alăturate „Complexului Trenuleţ” nu a fost încă constatat printr-un titlu, acţiunea de faţă fiind tocmai acţiunea prin care se tinde la constatarea acestui drept.
Faţă de aceste argumente, Tribunalul constată că prima instanţă a respins în mod greşit acţiunea ca fiind inadmisibilă, pretenţia recla-
mantei fiind permisă de dispoziţiile legale amintite anterior. In temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul a fost admis, iar faţă de împrejurarea că prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţie, fară a se pronunţa pc fondul cauzei, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea a fost desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
| ← Constituirea dreptului de superficie. Lipsa convenţiei între... | Vânzarea unei locuinţe cu păstrarea dreptului de abitaţie... → |
|---|
