Edificarea unei constructii în baza autorizaţiei de construire pe terenul municipalităţii. Inexistenţa dreptului de superficie în absenţa acordului expres al proprietarului fondului
| Comentarii |
|
C. civ., art. 482, art. 489
Dreptul de superficie reprezintă dreptul pe care îl are o persoană devenită proprietar asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe terenul proprietatea altei persoane, teren asupra căruia superficiarul capătă un drept de folosinţă şi constituie o excepţie de la regula prevăzută de art. 489 C. civ., potrivit căreia proprietatea asupra terenului cuprinde şi proprietatea a tot ce se află pe suprafaţa lui, precum şi de la principiul că proprietatea asupra lucrului principal se extinde asupra a tot ce se uneşte ca un accesoriu cu acel lucru, art. 482 C. civ.
Dreptul de superficie, ca drept real principal, poate fi constituit prin convenţia părţilor, prin uzucapiune sau prin lege, iar constructorii nu au dovedit niciunul dintre modurile de dobândire a dreptului de superficie asupra terenului situat în Bucureşti.
Manifestarea de voinţă a proprietarului terenului nu poate fi suplinită prin fapte exterioare, respectiv nesancţionarea constructorilor pentru depăşirea limitelor autorizaţiei de construire, după cum nici împrejurarea emiterii autorizaţiei de către primărie nu semnifică un acord implicit.
C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 738 din 29 martie 2006, în C.A. Bucureşti C.P.J.C., Ed. Wolters Kluwer, p. 194
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 4355 din 18 martie 2004, reclamanţii P.D. şi P.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate dreptul de superficie asupra suprafeţei de teren de 55 mp situat în Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 9821 din 16 decembrie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată, constatându-se că dreptul de superficie poate fi constituit prin convenţia părţilor, prin legat, uzucapiune sau prin lege; or, în cauza de faţă nu se retine nicio convcnţie între părţi privind constituirea dreptului de superficic, simpla tăcere a pârâtei ncavând valoarea juridică a consimţământului, carc trebuia exteriorizat.
împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând că, atâta vreme cât inspectorii pârâtei au constatat ridicarca construcţiilor şi nu au existat niciun fel de obiecţiuni faţă de ocuparea suprafeţei de teren ce facc obiectul prezentei cauze, a fost astfel o manifestare tacită de voinţă a intimatelor pârâte.
Prin decizia civilă nr. 612/A din 12 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 3366/2005 de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii P.D. şi P.G., pentru următoarele considerente:
In cazul dreptului de superficie se suprapun două drepturi de proprietate al superficiarului asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări şi dreptul de proprietate asupra terenului al cărui titular este o altă persoană. Dreptul de superficie poate fi dobândit prin titlu, uzucapiunea sau direct prin lege. Pentru terenurile aflate în domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, dreptul de superficie se poate constitui prin act de concesiune, iar în speţa de faţă niciunul dintre modurile de constituire a dreptului de superficie nu a fost dovedit.
împotriva acestci decizii ci vi lc au declarat recurs reclamanţii P.D. şi P.G., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Dacă proprietarul terenului nu se opune la ridicarea construcţiei, acest fapt conduce la dobândirea unui drept de superficie de către proprietarul construcţiei atât asupra terenului de sub construcţie, cât şi
asupra unei suprafeţe de teren necesară folosirii construcţiei. In speţă, intimatul Municipiul Bucureşti, în calitate de proprietar al terenului din Bucureşti, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, nu s-a opus la ridicarea construcţiei edificată de către recurenţi şi, mai mult, prin sentinţa civilă nr. 9655 din 15 iunie 1999, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul civil nr. 11243/1998, a fost admisă acţiunea promovată de recurenţi, fiind constatat dreptul acestora de proprietate asupra construcţiei compusă din două camere, hol, bucătărie, cămară, baie, terasă, balcon şi pivniţă, în calitate de constructori de bună-credinţă în contradictoriu cu Consiliul General al municipiului Bucureşti, construcţie ce excede cu 42,24 mp suprafeţei de 128 mp pentru carc accştia deţin titlu de proprietate.
De asemenea, Primăria municipiului Bucureşti a emis, la cererca recurenţilor-pârâţi, autorizaţia de construire nr. 42/C din 14 iunie 1999, prin care li s-a aprobat executarea unor lucrări de extindere a
construcţiei existente. In aceste condiţii, având în vedere şi concluziile raportului de expertiză, solicită recurcnţii-pârâţi să se constate că au dobândit un drept de superficie asupra terenului în cauză, atât asupra celui de sub construcţie cât şi asupra celui necesar accesului în vederea unei bune folosinţe a construcţiei.
Examinând decizia civilă recurată în raport de motivul de recurs invocat, de nelegalitate, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul neîntemeiat, urmând a dispune respingerea acestuia în consecinţă, pentru următoarele considerente: Dreptul de superficie reprezintă dreptul pe care îl are o persoană devenită proprietar asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe terenul proprietatea altei persoane, teren asupra căruia superficiarul capătă un drept de folosinţă, constituie o excepţie de la regula prevăzută de art. 489 C. civ., potrivit căreia proprietatea asupra terenului cuprinde şi proprietatea a tot ce se află pe suprafaţa lui, precum şi de la principiul că proprietatea asupra lucrului principal se extinde asupra a tot ce se uneşte ca un accesoriu cu acel lucru, art. 482 C. civ. Dreptul de superficie, ca drept real principal, poate fi constituit prin convenţia părţilor, prin uzucapiune sau prin lege, iar în speţă
recurenţii-reclamanţi nu au dovedit niciunul din modurile de dobândire a dreptului de superficie asupra terenului situat în Bucureşti.
In opinia recurenţilor, faptul că nu au fost sancţionaţi de către inspectorii intimatei-pârâte echivalează cu îndeplinirea condiţiei legale ca dreptul de superficie al recurenţilor-reclamanţi să se fi constituit asupra suprafeţei de 55 mp prin consimţământul părţilor. Susţinerea este nefondată deoarece această împrejurare nu complineşte consimţământul proprietarului terenului, intimata-pârâtă, atâta timp cât acesta nu a fost valabil exprimat. Nici emiterea autorizaţiei de construire nr. 42IC din 14 iunie 1999 nu poate fi apreciată ca manifestare a consimţământului proprietarului terenului în vederea dobândirii dreptului de superficie asupra suprafeţei de 55 mp de către proprietarii construcţiei, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost acordată pentru terenul în suprafaţă de 128 mp, iar prin edificarea construcţiei recurenţii-pârâţi au depăşit dispoziţiile autorizaţiei, aşa cum rezultă din susţinerile reclamanţilor din acţiunea introductivă de instanţă, potrivit cărora construcţia edificată în baza acestei autorizaţii se suprapune în parte pe suprafaţa de 55 mp.
Celelalte critici vizează în opinia recurenţilor reclamanţi greşita apreciere a probatoriului administrat în cauză, critici ce nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, sancţiunea fiind aceea a nepri-mirii analizării lor.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., a dispus respingerea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, ca nefondat.
| ← Locaţiunea unei porţiuni de teren. Acordul proprietarului... | Naţionalizarea unui bun în temeiul Decretului nr. 92/1950.... → |
|---|
