Acţiune în răspundere civilă delictuală pentru repararea prejudiciului creat de vătămarea unor drepturi nepatrimoniale, prin publicarea şi editarea de articole de presă. Competenţa materială a instanţei civile
| Comentarii |
|
Într-adevăr, activitatea de publicare şi editare articole de presă, se încadrează în prevederile art. 3 pct. 10 din Codul comercial, fiind un fapt de comerţ. Astfel de fapte, privind întreprinderile de editură, presupun comercialitatea operaţiunilor propriu-zise de editare (tipărirea şi vânzarea publicaţiilor, plata colaboratorilor etc.) Însă raporturile juridice născute prin efectul conţinutului articolelor publicate nu intră în sfera comercială decât dacă poartă asupra unor drepturi susceptibile ele însele de a face obiectul comerţului (spre exemplu concurenţa neloială, drepturile asupra bunurilor incorporale industriale). Atunci când conţinutul articolelor poartă asupra unor drepturi nepatrimoniale ale persoanei fizice (onoare, reputaţie) raporturile juridice născute din vătămarea acestor drepturi nu intră în sfera comercială pentru că drepturile respective au o natură exclusiv civilă. Este adevărat că, potrivit art. 56 C.com., dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi legii comerciale însă izvorul litigiului nu îl constituie activitatea de editură propriu-zisă ci vătămarea unor drepturi nepatrimoniale de natură esenţialmente civilă, în afara oricărui raport contractual al celor doi. Cu alte cuvinte, dacă în activitatea sa comercială comerciantul săvârşeşte un delict de natură exclusiv civilă, litigiul este supus jurisdicţiei civile în temeiul art. 4 C.com. potrivit căruia, se socotesc fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 50 din 11 ianuarie 2011
Constată că, prin sentința civilă nr. 3034 din 31.03.2010, JP, admițând în parte acțiunea formulată de NM, așa cum a fost precizată, a obligat, în solidar, pe pârâții ND și SC J C&G SRL P la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei daune morale, precum și de a publica, în termen de 30 de zile de la data pronunțării, pe prima pagină a săptămânalului „Jurnalul de Argeș”, textul integral al dispozitivului sentinței, fiind respinse cererile vizând publicarea unui material prin care să-i fie adresate scuze publice, a unui articol de minimum 2000 de caractere care să conțină retractarea informațiilor, acuzațiilor, susținerilor și insinuărilor neconforme cu realitatea și calomnioase, textele fiind redactate în condiții identice cu cele ale articolului calomnios.
în motivare s-a constatat că, într-adevăr, redactorul articolului pe care reclamantul l-a constatat ofensator la adresa sa, conține afirmații false, de natură a-i vătăma onoarea, creditul moral și prestigiul profesional, publicarea dispozitivului sentinței fiind însă suficient pentru a aduce reparația necesară, alături de daunele morale de 5.000 lei.
împotriva sentinței, în termen, a formulat recurs pârâtul ND, Tribunalul A declinând competența soluționării acestuia, în favoarea Tribunalului Comercial A, prin decizia civilă nr. 1829/R din 12 noiembrie 2010.
Pentru a proceda astfel, a constatat că, parte a cererii de chemare în judecată privește obligarea unei societăți comerciale prin intermediul căreia actul pretins denigrator ar fi fost săvârșit, în desfășurarea activității acesteia de publicare a articolului redactat de către pârâtul persoană fizică, în calitatea sa profesională de jurnalist.
De aceea, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 4 C.com., potrivit cărora se instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, indiferent de izvorul lor, dacă nu sunt de natură civilă, or contrariul nu rezultă din însuși actul încheiat.
Ca atare s-a constatat că nu există excepție de la această prezumție, motiv pentru care, potrivit art. 893 C.com., actul fiind comercial pentru una dintre părți, acțiunea derivând din el aparține jurisdicției comerciale.
împotriva deciziei de declinare, pronunțată la data de 12 noiembrie 2010, a formulat recurs intimatul-reclamant NM, criticând-o pentru greșita calificare a litigiului drept unul comercial, între sine și pârâți neexistând o astfel de comercialitate a raporturilor, nici unul dintre pârâți nesăvârșind fapte de comerț potrivit art. 3 C.com., pricina fiind una pur civilă.
întrucât instanța a făcut mențiunea în dispozitivul său, potrivit căreia hotărârea de declinare ar fi irevocabilă, recurentul arată în preambulul motivării recursului său că mențiunea este una greșită, față de dispozițiile art. 158 alin. (3) C.proc.civ.
Curtea, în primul rând asupra admisibilității recursului, constată că, într-adevăr, la data pronunțării soluției, dispozițiile art. 158 alin. (3) C.proc.civ. prevedeau calea recursului în termen de 5 zile de la pronunțare pentru hotărârea dată în declinare de competență de către instanța de judecată, fără a distinge între gradul de jurisdicție, neexistând deci o exceptare, în acest sens, a instanței de recurs.
Modificarea adusă prin Legea nr. 202/2010 acestui text nu a intrat în vigoare decât la data de 25 noiembrie 2010, așa încât, hotărârea pronunțată în cauza de față este susceptibilă de recurs.
în ceea ce privește fondul alegațiilor, acestea se constată întemeiate.
Astfel, art. 4 C.com. instituie o prezumție, susceptibilă, însă, de proba contrară.
într-adevăr, activitatea de publicare și editare articole de presă, se încadrează în prevederile art. 3 pct. 10 din Codul comercial, fiind un fapt de comerț.
Astfel de fapte, privind întreprinderile de editură, presupun comercialitatea operațiunilor propriu-zise de editare (tipărirea și vânzarea publicațiilor, plata colaboratorilor etc.)
însă raporturile juridice născute prin efectul conținutului articolelor publicate nu intră în sfera comercială decât dacă poartă asupra unor drepturi susceptibile ele însele de a face obiectul comerțului (spre exemplu concurența neloială, drepturile asupra bunurilor incorporale industriale).
Atunci când conținutul articolelor poartă asupra unor drepturi nepatrimoniale ale persoanei fizice (onoare, reputație) raporturile juridice născute din vătămarea acestor drepturi nu intră în sfera comercială pentru că drepturile respective au o natură exclusiv civilă.
Este adevărat că, potrivit art. 56 C.com., dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși legii comerciale însă izvorul litigiului nu îl constituie activitatea de editură propriu-zisă ci vătămarea unor drepturi nepatrimoniale de natură esențialmente civilă, în afara oricărui raport contractual al celor doi.
Cu alte cuvinte, dacă în activitatea sa comercială comerciantul săvârșește un delict de natură exclusiv civilă, litigiul este supus jurisdicției civile în temeiul art. 4 C.com. potrivit căruia, se socotesc fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
Pe cale de consecință, constatându-se greșită interpretarea dată textelor de mai sus, raportat la litigiul concret dedus judecății, urmează ca, în temeiul art. 312 C.proc.civ., admițându-se recursul, să fie casată decizia și trimisă cauza, spre competentă soluționare a recursului, Tribunalului A - Secția civilă.
Prin concluziile scrise formulate de recurent prin apărătorul său, a fost solicitată obligarea în această fază procesuală, a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea, întemeiată pe dispozițiile art. 274 C.proc.civ., urmează a fi respinsă, ca prematur formulată.
Potrivit acestui text, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, cheltuielile de judecată, afară de excepția prevăzută la art. 275 C.proc.civ.
Or, până la acest moment, pretențiile părților nu au fost pe deplin soluționate, așa încât, cheltuielile referitoare la judecata în vederea discutării competenței sunt numai incidente asupra fondului pretențiilor, așa încât, ele au a fi avute în vedere numai odată cu acesta.
(Judecător Daniel Radu)
| ← Termenul de 30 de zile de la data la care reprezentantul... | Efectele constatării neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1)... → |
|---|
