Acţiune în revendicarea unei case parohiale. Competenţa materială
| Comentarii |
|
Indiferent care este valoarea imobilului litigios - situată sub sau peste nivelul prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b) C.pr.civ. - competenţa materială, de soluţionare a cauzei având ca obiect revendicarea unei case parohiale, în primă instanţă revine tribunalului, prin prisma art. II alin.(3) din Legea nr. 182/2005.
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 51/A din 19 februarie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 2053/26.10.2006, pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică Zalău, împotriva pârâtului Protopopiatul Ortodox Român Zalău, având ca obiect anularea încheierii de întabulare nr. 756/25.10.1948, referitoare la imobilele înscrise în CF nr. 274 Zalău şi CF nr. 169 Zalău.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că, înscrierea din cartea funciară menţionează că Parohia Ortodoxă a dobândit imobilele pretinse de reclamantă, în baza art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 177/1948, ca urmare a trecerii credincioşilor la cultul ortodox, reclamanta nefăcând însă dovada că această trecere s-a făcut în mod forţat, iar nu benevol.
Pe de altă parte, art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 126/1990, prevede că situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Unite cu Roma, se va stabili ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică Zalău, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 3 Cod proc.civ., coroborat cu art. 2 lit. b Cod proc.civ., admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Zalău.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la competenţa materială a instanţelor de judecată, întrucât, deşi cererea reclamantei a fost greşit îndreptată tribunalului, în loc să dispună declinarea soluţionării acesteia, cum era legal, în favoarea judecătoriei, totuşi, nu a făcut acest lucru. Litigiul este unul neevaluabil în bani, a cărui soluţionare cade în competenţa materială a judecătoriilor, iar instanţa de fond, deşi a fost avertizată tocmai de adversari, a ignorat acest lucru.
La termenul de judecată din data de 22 ianuarie 2007, Curtea a pus în discuţia ambelor părţi necesitatea de a preciza valoarea de circulaţie actuală a imobilului în litigiu, constând din teren intravilan în suprafaţă de 5142 mp, pe care sunt amplasate următoarele construcţii: Mănăstirea Macii Domnului, casa parohială şi anexele gospodăreşti, pentru a se putea stabili care este natura juridică a căii de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii fondului.
Pentru următorul termen de judecată fixat în cauză, 19.02.2007, reclamanta a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanţei, un raport de expertiză tehnică efectuat de un expert autorizat de Ministerul Justiţiei, având ca obiectiv evaluarea imobilului din litigiu la preţul de circulaţie actual.
Din acest raport de expertiză întocmit de ing. expert tehnic judiciar O.M., din evidenţa Biroului de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Sălaj, rezultă că valoarea de circulaţie actuală a imobilului în litigiu este de 903.166 Euro, la un curs de schimb aferent zilei de 26.01.2007 de 3,3898 lei/Euro, respectiv 3.061.551 RON.
Raportat la această valoare de circulaţie a imobilului în litigiu, la termenul de judecată din data de 19.02.2007, Curtea a procedat la recalificarea căii de atac din recurs în apel, motivat pe următoarele considerente:
Este adevărat că primul petit al cererii introductive de instanţă l-a constituit anularea încheierii de întabulare nr. 756/25.10.1948, însă reclamanta a solicitat, prin petitul 2, pe de o parte, restabilirea situaţiei anterioare de CF cu privire la aceste imobile, evident prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestora, concomitent cu radierea dreptului de proprietate al pârâtului, iar pe de altă parte, obligarea pârâtului să-i lase reclamantei în deplină proprietate aceste proprietăţi.
Chiar dacă primul petit, aşa intitulat „în anularea încheierii de întabulare”, în realitate un petit în rectificare de CF, este neevaluabil în bani, petitul vizând restabilirea situaţiei anterioare de CF şi petitul privind obligarea pârâtului să-i lase reclamantei în deplină proprietate aceste imobile -acest din urmă un veritabil petit în revendicare -, sunt evaluabile în bani, evaluarea urmând să se facă prin raportare la valoarea obiectului juridic al acţiunii, coroborat şi cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. A şi art. 6 alin. 1 lit. b din OMJ nr. 760/C/1999.
Or, valoarea obiectului juridic al acţiunii este de 903.166 Euro, valoare care se situează cu mult peste plafonul de 1 miliard lei prevăzut de art. 2821 alin. 1 Cod proc.civ., text legal conform căruia nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în litigii civile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv.
În consecinţă, dat fiind că valoarea imobilului în litigiu se situează cu mult peste nivelul de 1 miliard lei prevăzut de art. 2821 alin. 1 Cod proc.civ., este evident că împotriva sentinţei primei instanţe putea fi exercitată exclusiv calea de atac a apelului, urmând ca soluţia dată în apel să poată fi atacată cu recurs.
Examinând apelul, raportat la critica adusă hotărârii primei instanţe, şi anume încălcarea normelor de competenţă materială, Curtea a constatat că acesta este vădit nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Cererea introductivă de instanţă este una evaluabilă în bani, a cărei valoare, de 903.166 Euro, în condiţiile dreptului comun, ar fi atras competenţa de soluţionare în primă instanţă a tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. b Cod proc.civ., iar nici într-un caz competenţa de primă instanţă a judecătoriei, aşa cum nefondat susţine apelanta.
Însă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr. 182/2005, privind aprobarea O.G.R. nr. 64/2004, pentru completarea art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 - act normativ pe care reclamanta l-a invocat în motivarea cererii sale -, privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică.
Astfel, potrivit art. I alin. 2 din această lege, partea interesată - prin parte interesată înţelegându-se evident Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică - va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi punându-i la dispoziţie dovezile pe care se sprijină aceste pretenţii, convocarea făcându-se prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin înmânarea scrisorilor sub semnătura de primire.
Data convocării Comisiei Mixte - greco-catolică şi ortodoxă - nu se va fixa mai devreme de 30 de zile de la data primirii actelor. Comisia va fi constituită din câte trei reprezentanţi ai fiecărui cult, iar dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întruneşte sau dacă nu se ajunge la nici un rezultat în cadrul comisiei, ori decizia nemulţumeşte una din părţi, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun.
Alineatul 2 al aceluiaşi articol stabileşte că soluţionarea acestor acţiuni este de competenţa tribunalelor, acţiunile fiind scutite, conform alin. 3, de taxa de timbru.
În consecinţă, chiar dacă valoarea imobilului în litigiu s-ar fi situat sub nivelul prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b Cod proc.civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă ar fi revenit oricum tribunalului, prin prisma art. II alin. 3 din Legea nr. 182/2005.
Constatând aşadar că în mod corect Tribunalul Sălaj a soluţionat cauza în primă instanţă, Curtea a respins apelul ca vădit nefundat. (Judecător Carmen-Maria Conţ)
| ← Legea nr. 10/2001. Imobil aflat în coproprietate, preluat... | Imobil preluat abuziv. Cerere de restituire. Calitate... → |
|---|
