Acţiune în tăgada paternităţii. Raport de expertiză ADN, din concluziile căruia rezultă că reclamantul nu este tatăl unei minore şi că este tatăl altei minore.
| Comentarii |
|
Admitere cu privire la o minoră şi respingere cu privire la cealaltă minoră. Inexistenţa unor etape serologice şi HLA
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 378/R din 8 februarie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 2852 din 28.11.2011, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus a fost respinsă excepţia prescripţiei acţiunii în tăgada paternităţii faţă de minora C.G., născută la 07.07.2006, invocată de pârâta C.M., s-a admis în parte acţiunea civilă intentată de reclamantul C.G. împotriva pârâtei C.M. şi s-a constatat că reclamantul este cu neputinţă să fie tatăl minorei C.G., născută la 07.07.2006.
S-a dispus rectificarea actului de naştere a minorei în sensul radierii reclamantului de la rubrica „tată”, s-a respins acţiunea în tăgada paternităţii faţă de minora C.C., născută la 11.05.2009.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4600 lei cheltuieli de judecată parţiale, compensând restul cheltuielilor efectuate de părţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei următoarele:
„Reclamantul C.G. a chemat in judecata pe pârâta C.M. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa constate ca este cu neputinţa sa fie tatăl minorelor C.G. născuta la 07.07.2006 si C.C. născuta la 11.05.2009 si sa dispună rectificarea actului de stare civila a minorelor in sensul radierii sale de la rubrica „tată”, cu cheltuieli de judecată, învederând că s-a căsătorit cu pârâta la data de 26.XI.2005 ., iar la acea dată era însărcinată, aspect pe care nu l-a cunoscut. Ulterior s-a născut si cealaltă minoră, el fiind plecat la muncă in străinătate. După promovarea acţiunii de divorţ, pârâta i-a comunicat ca nu este tatăl minorelor si că au rezultat dintr-o relaţie cu un alt bărbat.
Pârâta a solicitat respingerea acţiunii, iar prin apărător a invocat prescripţia dreptului la acţiune in ceea ce priveşte pe minora născuta in 2006.
In cauza s-a efectuat o expertiza medico-legala de cercetare a paternităţii prin examen ADN de către I.N.M.L „Mina Minovici” din Bucureşti, contestata de reclamant prin apărător.
Analizând dosarul cauzei prin prisma probelor administrate si dispoziţiilor legale aplicabile in materie, prima instanţă a reţinut că reclamantul a promovat acţiunea in tăgada paternităţii minorelor C.G. născuta la 07.07.2006 si C.C. născuta la 11.05.2009, la data de 25.10.2010, in timpul procesului de divorţ, obiect al dosarului 1867/336/2010, finalizat prin sentinţa civila 2953/29.XI.2010. Indiferent de modalitatea in care a făcut-o sau de poziţia de nerecunoaştere in fata instanţei, cert este că pârâta i-a comunicat reclamantului că nu este tatăl minorelor. Având in vedere ca in cea mai mare parte a timpului lucrează in străinătate, in acel moment s-a născut interesul reclamantului precum si dreptul său la acţiune.
Prima instanţă a apreciat că Interpretarea restrictiva a art. 55 al. 1 din Codul familiei a venit in contradicţie cu prevederile art. 6 paragraful 1 si art. 8 din Convenţie, deoarece doar apariţia interesului poate sa determine dreptul la acţiune. Pe acest considerent ,noul cod civil a reglementat in art. 430 termenul in care acţiunea in tăgada paternităţii poate fi introdusa si anume fie de la data la care soţul a cunoscut ca este prezumat tata al copilului, fie de la o dată ulterioara când a aflat ca prezumţia nu corespunde realităţii. Pe cale de consecinţă, s-a respins ca nefondată excepţia prescripţiei acţiunii faţă de minora C.G. născuta la 7.07.2006.
De asemenea, instanţa a reţinut că raportul de Eepertiza medico-legala -Examen ADN întocmit de I.N.M.L „Mina Minovici” din Bucureşti a concluzionat ca reclamantul este tatăl biologic al minorei C.C. cu o probabilitate de 99,99 % si că nu este tatăl biologic al minorei C.G., fiind exclus de la paternitate. Examenul ADN are un caracter ştiinţific, iar celelalte probe administrate au confirmat concluziile medico-legale. Astfel, in perioada de concepţie a minorei C.G. reclamantul se afla in străinătate (conform paşaportului a ieşit din tara la 1.09.2005 si a intrat la 21.XI.2005). La data căsătoriei 26.XI. 2005 pârâta era însărcinata, după cum a recunoscut si la interogatoriu.
În privinţa minorei C.C., prima instanţă a reţinut că perioada de concepţie este august -septembrie 2008. Reclamantul pleca la muncă in străinătate, revenea, convieţuia o perioada cu pârâta, după care iar pleca. Martorii propuşi in cauza nu au exclus posibilitatea ca reclamantul sa fie in tara in perioada de concepţie, percepţia lor asupra timpului fiind diferita. Nici contractul de munca din martie 2008,nu exclude posibilitatea ca reclamantul sa fi fost in tara in perioada de concepţie.
Cererea de efectuare a unei contraexpertize in cauza nu a fost admisa de instanţa, motivele invocate nefiind de natura sa conducă la necesitatea probei respective. Astfel, reclamantul prin apărător a fost nemulţumit de efectuarea exclusiva a testului ADN si nu si a testului serologic, or proba a fost astfel solicitata la termenul din 14.03.2011 si tot astfel a fost admisa prin încheierea din 6.06.2011, când s-a folosit sintagma „respectiv toată gama de investigaţii asupra ADN-ului” si nu „inclusiv testul ADN „ cum greşit s-a obiectat.
S-a argumentat de către prima instanţă că proba serologica nu a fost pusă in discuţie tocmai datorita inferiorităţii ei ca probabilitate comparativ cu testul ADN. In ceea ce priveşte sumele plătite, s-a dovedit ca reclamantul a depus copii ale chitanţelor la dosar după ce a modificat cifrele.
Faţă de considerentele arătate instanţa, constatând ca prezumţia relativa potrivit căreia copilul născut in timpul căsătoriei,are ca tata pe soţul mamei a fost răsturnata de reclamant doar in ceea ce priveşte pe minora C.G., a admis in parte acţiunea in tăgada paternităţii si numai cu privire la aceasta minora pentru care a dispus si rectificarea actului de naştere.
In baza art. 276 C.pr.civ. pârâta a fost obligata sa plătească reclamantului cheltuieli de judecata parţiale reprezentând costul expertizei (parţial pentru minora de la care paternitatea a fost exclus) si onorariu avocaţial, compensând restul cheltuielilor efectuate de părţi”.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul C.G., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii reclamantului formulate în faţa instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, s-a învederat Tribunalului că s-a solicitat de către reclamant efectuarea unei completări la expertiză sau o contraexpertiză, expertiza efectuată în cauză fiind incompletă, cerere respinsă în mod nejustificat de către instanţă.
S-a precizat că analiza ADN efectuată la Institutul Mina Minovici. nu este credibilă existând dubii în legătură cu sumele încasate pentru analizele ce urma să fie efectuate şi rezultatul comunicat instanţei. Astfel. această unitate a încasat suma de 8600 lei şi nu a efectuat investigaţiile solicitate. respectiv efectuarea tuturor analizelor necesare. inclusiv testul ADN (adresa de la fila 65 din dosar). deşi s-a încasat o sumă de bani care presupune efectuarea şi a altor investigaţii în afara testului ADN. efectiv s-a făcut doar acest text. ceea ce dovedeşte că expertiza este incompletă. aceasta trebuia să conţină şi analiza serologică precum şi analiza HLA. dintre acestea s-a făcut doar analiza ADN. astfel că nu este edificatoare. Sunt parcurse cele trei etape mai sus amintite şi anume: serologică. HLA şi ADN.
Apelantul a învederat că acestea au fost analizele solicitate de către reclamant. încuviinţate de instanţă. solicitate a fi efectuate conform adresei de la dosar. însă expertiza s-a făcut prin omiterea analizei serologică şi a analizei HLA.
Deşi se susţine de către Institutul Mina Minovici că s-a achitat suma de 3600 lei. apelantul a dovedit că în realitate s-a achitat suma de 8600 lei. iar raportat la suma solicitată de către institut şi achitată de reclamant cu solicitarea expresă de a fi efectuate toate investigaţiile posibile. inclusiv testul ADN. deşi s-a încasat această sumă. analiza efectuată a fost una singură. respectiv testul ADN.
S-a invocat faptul că în mod greşit reţine instanţa de fond că reclamantul a depus la dosar chitanţa privind achitarea sumelor după ce a modificat chitanţele. Această constatare a instanţei reţinută în motivarea sentinţei la fila 3 este neîntemeiată şi abuzivă. întrucât chiar pârâta a confirmat în faţa instanţei că s-a solicitat reclamantului achitarea sumei de 8000 lei de către institut în vederea efectuării analizelor.
Un alt aspect reţinut greşit de către instanţa de fond este faptul că reclamantul ar fi putut fi prezent în ţară în momentul concepţiei minorei C.C.. perioada de concepţie este august-septembrie 2008. Se reţine greşit faptul că martorii propuşi nu au exclus posibilitatea ca reclamantul să se fi întors în ţară în această perioadă. martorii au arătat că reclamantul a plecat din ţară în primăvara anului 2008. dată după care acesta nu a mai revenit în ţară decât după naşterea minorei. Acest lucru a fost confirmat şi de către pârâtă şi de către mama ei audiată în calitate de martor. Minora este născută la data de 11 mai 2009. momentul concepţiei fiind august-septembrie 2008.
Apelantul a arătat că probele testimoniale dovedesc că reclamantul nu a fost în ţară la momentul concepţiei acestei minore. astfel: martora C.E.. martora C.I.. probe cu înscrisuri. contract de muncă din 3.03.2008 prin care se dovedeşte că reclamantul din data de 3 martie lucrează în străinătate.
Intimata nu a depus întâmpinare faţă de acţiunea introductivă.
Tribunalul Maramureş, prin decizia civilă nr. 251 A 25.10.2012, a respins apelul declarat de apelantul C.G.. în contradictoriu cu intimata C.M.. împotriva sentinţei civile nr. 2852/28.11.2011. pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus.
Motivând decizia pronunţată, Tribunalul a reţinut în considerentele acesteia, următoarele:
„În şedinţa publică din data de 25.10.2012 Tribunalul a respins solicitarea apelantului de efectuare a unei completări la expertiza ADN sau a contraexpertizei ADN.
Se reţine că potrivit prevederilor art. 31 din Ordinul nr. 1134/2000 al Ministerului Justiţiei— Ministerului Sănătăţii. expertiza medico-legală a filiaţiei. în vederea cercetării paternităţii. se efectuează la cererea instanţelor judecătoreşti sau la cererea persoanelor interesate. în cadrul institutelor de medicină legală. conform competenţei teritoriale şi normelor metodologice stabilite de Consiliul superior de medicină legală. de către o comisie alcătuită dintr-un medic legist. care este preşedintele comisiei. şi 2 medici sau biologi specialişti în serologie medico-legală. Expertiza filiaţiei parcurge mai multe etape succesive. şi anume: serologică. HLA. ADN. Pe parcursul cercetării paternităţii se pot efectua. succesiv sau concomitent cu etapele prevăzute la alin. (2). expertize privind perioada de concepţie. evaluarea capacităţii de procreare. precum şi. după ce copilul a împlinit vârsta de 3 ani. expertiza antropologică.
Aşadar expertiza serologică şi HLA sunt etape. metode de cercetare a filiaţiei. iar nu etape prealabile în administrarea probei cu expertiza ADN. care are cel mai ridicat procent de probabilitate. Tocmai de aceea. o dată relevate rezultatele cercetării filiaţiei prin examinarea ADN. este inutilă efectuarea analizelor serologice şi HLA. al căror grad de probabilitate este mult mai redus.
De asemenea. raporturile financiare dintre Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici şi apelant. invocate de acesta. nu relevă pertinenţa. concludenţa şi utilitatea administrării unei
contraexpertize ADN, raportat şi la aspectele anterior argumentate. Împrejurarea invocată, că s-au prelevat doar probe de salivă, nu echivalează cu o efectuare incorectă a expertizei, de natură a crea dubii asupra justeţei concluziilor formulate, pe de o parte întrucât procedura standard, relevată prin adresa depusă la fila 72 din dosarul primei instanţe, comunicată de INML „Mina Minovici”, presupune prelevarea unor probe biologice - tampoane bucale, iar pe de altă parte deoarece acidul dezoxiribonucleic reprezintă o moleculă ce se regăseşte în aproape toate celulele şi este identic în fiecare celulă a unei persoane. Aşadar ADN-ul se relevă acelaşi în probe de salivă, sânge, urină sau fire de păr.
De asemenea, se reţine că în ce priveşte filiaţia minorei C., născută în data de 11.05.2009, expertiza ADN a concluzionat că aceasta este fiica apelantului. S-a contestat de către apelant soluţia instanţei de fond întrucât potrivit afirmaţiilor acestuia, apelantul nu era în ţară în perioada de concepţie (august - septembrie 2008).
Apelantul-reclamant s-a prevalat în acest sens de contractul de muncă pe durată nedeterminată încheiat în 3 martie 2008. Acest contract nu cuprinde semnătura de acceptare a lucrătorului (în speţă, apelantul), aşadar nu există certitudinea stabilirii raporturilor de muncă începând cu luna martie 2008. Pe de altă parte, actul nu exclude ca ulterior angajării apelantul să mai fi revenit în ţară, chiar în perioada de concepţie a minorei.
Din depoziţia martorei C.I., propusă de reclamant, rezultă că deşi martora nu a putut preciza în ce anotimp a plecat reclamantul în străinătate, totuşi martora a arătat că pârâta era însărcinată la plecarea acestuia. Acest aspect a fost susţinut şi de martora C.M., mama pârâtei. Din perspectiva memorizării unor elemente, ce sunt apoi reproduse prin depoziţia martorului, trebuie observat că aspectele materiale precum, în speţă, starea de graviditate a pârâtei la plecarea în străinătate a soţului acesteia sunt mai uşor de reţinut decât elemente de plasare în timp cu certitudine a unor evenimente. Tocmai de aceea Tribunalul apreciază mai edificatoare depoziţiile celor două martore, faţă de depoziţia martorei Cinar Eudochia, care a precizat că doar din câte îşi aminteşte, reclamantul a plecat în primăvara anului 2008, de atunci nu a mai venit, dar martora nu prea circulă prin localitate şi de asemenea nu are cunoştinţă dacă pârâta era însărcinată când a plecat soţul în străinătate.
Depoziţia martorei C.I. relevă că în luna martie 2008 apelantul a plecat în străinătate şi de atunci nu a revenit, dar instanţa va avea în vedere în aprecierea obiectivităţii şi acurateţei reproducerii evenimentelor, pe de o parte gradul de rudenie al martorei cu reclamantul, iar pe de altă parte împrejurarea că martora nu este în relaţii prea bune cu pârâta, aspect învederat de aceasta.
De asemenea, paşaportul depus la dosar de reclamant nu reprezintă o probă concludentă în ce priveşte absenţa acestuia din ţară în perioada de concepţie a minorei, deoarece acest document nu a mai fost utilizat practic posterior anului 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană.
Pe cale de consecinţă, având în vedere probaţiunea testimonială şi cu înscrisuri administrată, coroborată cu raportul de expertiză medico-legală-examen ADN care relevă că reclamantul C.G. este tatăl biologic al minorei C.C., cu o probabilitate de 99,99999993%, se apreciază că reclamantul nu a dovedit, în sensul dispoziţiilor art. 54 alin. 1 din Codul familiei, că este cu neputinţă să fie tatăl acestei minore născute în timpul căsătoriei cu pârâta.
Raportat la aceste considerente, se constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, urmând a fi păstrată, în temeiul prevederilor art. 296 teza I Cod procedură civilă”.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.G., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 5 C.pr.civ., pentru administrarea de probe, întrucât instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, respingând proba solicitată în mod neîntemeiat; în subsidiar, solicită admiterea recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 şi 2 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei civile 2852/2011, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, cu consecinţa admiterii în totalitate a cererii formulate în faţa instanţei de fond; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată
În motivarea recursului, s-a arătat că, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, recurentul a solicitat încuviinţarea efectuării în cauză a unei completări la expertiza efectuată în cauză sau încuviinţarea efectuării unei contraexpertize care să cuprindă toată gama de investigaţii care se poate face în cadrul unei expertize medico-legale de stabilire a filiaţiei, şi anume, expertiza serologică HLA şi ADN.
Încă din faţa instanţei de fond, recurentul a solicitat efectuarea întregii game de investigaţii şi nu doar analiza ADN, probă încuviinţată de către instanţa de fond, însă neefectuată de către Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, deşi reclamantul a achitat suma de 8.600 lei, aşa cum i s-a solicitat. Însă, expertiza a fost efectuată doar prin procedura standard, care presupune prelevarea unor probe biologice - tampoane bucale.
Instanţa de fond a respins atât solicitarea recurentului de completare a expertizei, cât şi cererea privind efectuarea unei contraexpertize.
Aceeaşi soluţie a adoptat şi instanţa de apel care, de asemenea, în şedinţa publică din data de
25.10.2012, a respins cererea apelantului de efectuare a unei completări la expertiză, precum şi cererea de efectuare a unei contraexpertize ADN, care să cuprindă întreaga gamă de investigaţii.
Recurentul apreciază că în mod greşit a fost respinsă această probă, cu motivarea că expertiza serologică şi HLA sunt etape, metode de cercetare a filiaţiei, iar nu etape prealabile in administrarea probei cu expertiza ADN, fără a motiva de ce se respinge cererea reclamantului, privind efectuarea unei contraexpertize
Cu privire la celelalte probe cu înscrisuri depuse la dosar, instanţa le-a respins fără a pune în discuţia părţilor lipsa semnăturii de pe contractul de muncă, dând posibilitate apelantului să suplimenteze aceste înscrisuri cu acte care poartă semnătura apelantului şi care să nu poată fi pusă la îndoială.
Recurentul consideră soluţia instanţei de apel ca fiind nelegală, deoarece în cauză nu s-au administrat suficiente probe de natură a duce în mod indubitabil la concluzia că apelantul C.G. este tatăl biologic al minorei C.C..
Instanţa de apel era datoare să încuviinţeze efectuarea unei contraexpertize care să cuprindă toate cele trei analize, serologică, HLA şi ADN şi nu să respingă această probă, ceea ce apare ca o împrejurare care împiedică aflarea adevărului. Întrucât în cauză este statutul civil al unui copil, aceasta obligă la verificări de fapt care să facă fără echivoc concluzia instanţei.
Toate acestea dovedesc o insuficientă cercetare a fondului cauzei cu consecinţa pronunţării unei soluţii greşite.
A se reţine că reclamantul a solicitat efectuarea unei contraexpertize pentru ambele minore şi nu doar pentru minora C.C., tocmai din considerarea faptului că reclamantul doreşte ca statutul civil al acestor minore să fie stabilit fără putinţă de tăgadă şi fără a lăsa părţilor o undă de suspiciune privind imparţialitatea instanţei de judecată în soluţionarea acestei cauze.
De asemenea, este greşită atât reţinerea instanţei de fond, cât şi a instanţei de apel cu privire la probabilitatea ca apelantul să fie în ţară la momentul concepţiei minorei C.C., contrar depoziţiilor martorilor şi recunoaşterilor pârâtei, în sensul că reclamantul a plecat din ţară în primăvara anului 2008, dată după care acesta nu a mai revenit în ţară decât după naşterea minorei, ori perioada concepţiei acestei minore este august - septembrie 2008.
Instanţa de apel interpretează greşit depoziţia martorei C.M., mama pârâtei, care arată că „... a plecat în străinătate de circa trei ani, în primăvara acelui an .”.
Pârâta, în dosarul de divorţ, aşa cum se reţine în sentinţa civilă nr. 2953/2010, susţine că „despărţirea în fapt a avut loc în urmă cu doi ani şi pârâtul este singurul vinovat”. Pârâta a înregistrat acţiunea de divorţ în luna iunie 2010, susţinând în starea de fapt că despărţirea în fapt a avut loc în urmă cu doi ani de zile, rezultă că despărţirea în fapt se situează, conform recunoaşterilor pârâtei, înainte de luna iunie 2008, deci înainte de perioada concepţiei minorei C.C..
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta intimată C.M. a solicitat respingerea recursului declarat şi menţinerea ca legală a sentinţei civile nr. 852/2011, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus şi a deciziei civile nr.251/A/2012, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul cu numărul mai sus menţionat.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că, în fapt, prin Raportul de expertiză medico-legala -examen ADN întocmit de I.N.M.L "Mina Minovici" din Bucureşti, s-a concluzionat ca reclamantul este tatăl biologic al minorei C.C., cu o probabilitate de 99,99%.
Proba a fost admisa prin încheierea din 06.06.2011, când s-a folosit sintagma "respectiv toată gama de investigaţii asupra ADN-ului" si nu "inclusiv testul ADN", cum greşit s-a obiectat şi atunci şi în prezent.
Proba serologica nu a fost pusă in discuţie tocmai datorită inferiorităţii ei ca probabilitate comparativ cu testul ADN. această expertiză genetică fiind cea mai completă. până în prezent şi nu poate fi combătută de nicio altă probă.
Fată de rezultatul menţionat mai sus. este clar că susţinerile recurentului sunt aberaţii. pentru a prelungi perioadă definitivării hotărârii şi a plăţii pensiei pentru minoră.
Deşi în recurs sunt evidenţiate alte aspecte de care se susţine că instanţa de fond şi de apel nu au ţinut cont. acestea nu sunt relevante în cauză. obiectul principal fiind stabilirea paternităţii.
Ori. aceasta se face doar prin acea expertiză medic o legală completă. care a atestat că este tatăl minorei cu o probabilitate de 99.99%
Recursul este ne fondat.
În ceea ce priveşte acele critici din memoriul de recurs prin care se repun în discuţie statuările primei instanţe. Curtea constată că acestea. în virtutea principiului omisso medio. intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii. excepţie întemeiată pe prevederile art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ.
Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie. Curtea. din oficiu. la termenul de judecată din data de 08.02.2013. a invocat excepţia inadmisibilităţii acestor motive de recurs. excepţie care urmează să fie admisă în temeiul art. 316 C.pr.civ.. rap. la art. 294 C.pr.civ.. motivat pe următoarele considerente:
Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel. memoriul de recurs conţine. aproape în cvasitotalitatea sa. motive de netemeinicie. fără să facă o analiză a nelegalităţii deciziei instanţei de apel. limitându-se practic la a invoca aşa-zisa nelegalitate a deciziei recurate. prin prisma greşite interpretări a probelor de către instanţa de apel. cu referire insistentă la depoziţiile testimoniale administrate în cauză. la contractul de muncă al reclamantului şi la starea de fapt a cauzei - trimiterea la aceste probe şi la starea de fapt fiind menită să susţină ideea acreditată de recurent. în sensul că nu se găsea în ţară în perioada concepţiei legale a minorei Claudia.
S-a mai susţinut de către recurent că în mod greşit instanţa a respins proba privind contractul de muncă al reclamantului - probă cu care reclamantul dorea. de asemenea. să dovedească că în perioada concepţiei minorei nu se găsea în ţară -. pe motiv că lipsea semnătura reclamantului de pe acest contract. fără ca instanţa să fi pus în discuţie acest aspect.
Curtea constată. pe de o parte. că invocarea în recurs a omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unei probe. respectiv. a contractului de muncă al reclamantului. constituie un motiv de netemeinicie a hotărârii recurate. ce se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 10 C.pr.civ.. iar pe de altă parte. că nimic nu se opunea ca pe parcursul soluţionării cauzei în fond. respectiv. în apel. reclamantul să suplinească această lipsă. a semnăturii sale de pe contractul de muncă.
Anterior abrogării sale. art. 304 pct. 10 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate. care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În acelaşi timp. anterior abrogării sale. pct. 11 al art. 304 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt. decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
Prin urmare. modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate nu mai poate fi cenzurată de către instanţa de recurs. dat fiind că o atare cenzură. ca urmare a abrogării pct. 11 al art. 304 C.pr.civ.. este inadmisibilă în actuala reglementare legală a recursului.
Aceleaşi considerente sunt aplicabile şi în privinţa susţinerii recurentului în sensul că prin modalitatea în care a apreciat probele instanţa de apel nu a cercetat suficient fondul cauzei. întrucât. nu se mai poate verifica de către instanţa de recurs modalitatea concretă în care judecătorul din apel a apreciat sau nu probele.
Oricum. prin prisma art. 295 alin. 1 şi 2 C.pr.civ. raportat la art. 129 alin. 4 şi 5 C.pr.civ. instanţa de apel era în drept să administreze orice probe pe care le considera îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului. respectiv. era îndreptăţită să facă aprecierea acestor probe potrivit propriei convingeri.
Urmare a abrogării pct. 10 şi 11 ale art. 304 C.pr.civ.. instanţa de recurs nu poate. sub niciun aspect. să reanalizeze starea de fapt a cauzei. să reaprecieze probele. să dea eficienţă uneia sau alteia dintre probe. în detrimentul altor probe administrate. cu scopul schimbării stării de fapt deja reţinute de
instanţa de fond ori de instanţa de apel, şi nici nu poate să verifice modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probaţiunea administrată în cauză.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Se constată, aşadar, de către Curte că, în cauză, îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepţie fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conţin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale relaţiilor dintre părţi, ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, etc., singurul eventual motiv de nelegalitate conţinut în memoriul de recurs, şi care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 C. proc. civ., fiind cel referitor la neîncuviinţarea de către instanţa de apel a unei contraexpertize în cauză.
Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, etc., intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogate.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată de instanţă, din oficiu, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs care, afirmativ, s-ar circumscrie punctului 9 al art. 304 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Art. 129 alin. 5 C.pr.civ. permite judecătorului să administreze probele care sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului şi pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii, respectiv, pentru aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Art. 298 C.pr.civ. prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest titlu.
În conformitate cu prevederile art. 295 alin. 2 C.pr.civ., instanţa de apel va putea în cuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
Recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de apel ar fi nelegală pe motiv că nu i-a încuviinţat efectuarea unei completări la efectuarea expertizei ADN efectuată în faţa primei instanţe, or, efectuarea unei contraexpertize serologice HLA şi ADN şi că prin această neîncuviinţare practic, instanţa de apel nu a cercetat suficient fondul cauzei.
Curtea constată că această susţinere a recurentului este nefondată, întrucât, expertiza serologică şi HLA nu reprezintă expertize preliminare, prealabile, necesar a fi efectuate anterior textului ADN, respectiv, efectuarea expertizei ADN nu depinde în niciun fel şi nu este condiţionată în niciun fel de eventuala efectuare anterioară a unei expertize HLA sau serologice.
Expertiza ADN este modalitatea de expertizare genetică cea mai completă şi cu cel mai mare grad de probabilitate, aceasta nedepinzând sub nicio formă de efectuarea prealabilă a unor expertizări serologice sau HLA.
Şi aceasta pentru că expertiză serologică şi HLA reprezintă, la rândul lor, metode de cercetare a paternităţii, ori a filiaţiei în genere, nereprezentând, aşa cum eronat a înţeles recurentul, etape prealabile administrării probei cu expertiza ADN.
Aceste expertize, serologică, HLA, şi ADN nu depind una de alta, însă, ele, chiar dacă sunt independente şi pot fi efectuate independent, pot fi utilizate şi succesiv în vederea stabilirii filiaţiei, iar în ipoteza în care expertiza serologică ori expertiza HLA nu sunt concludente, dat fiind gradul lor de
probabilitate mai redus, se poate recurge la expertiza ADN, care are un grad de probabilitate extrem de ridicat, şi care, face inutilă orice altă expertizare în materie.
Este nefondată susţinerea recurentului, în sensul că instanţa de apel nu a motivat respingerea cererii reclamantului privind efectuarea unei contraexpertize, câtă vreme, în şedinţa publică din
25.10.2012, instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii acestei contraexpertize, iar în considerentele deciziei din apel (pag. 5 alin. 1, 2, 3, 4, 5), instanţa de apel a motivat exhaustiv care au fost considerentele pentru care a apreciat că se impune respingerea efectuării unei completări la expertiza ADN sau a unei contraexpertize ADN.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv de recurs de nelegalitate este nefondat.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ce îi vor fi ocazionate, însă nu a făcut dovada existenţei şi cuantumului acestor cheltuieli, astfel încât, în temeiul art. 274 C.pr.civ., rap. la art. 1169 C.civ., Curtea va respinge cererea intimatei, având ca obiect obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
| ← Legea nr. 10/2001. Imposibilitatea restituirii imobilului în... | Recurs. Lipsa împuternicirii avocaţiale de reprezentare. Anulare → |
|---|
