Personal didactic. Reîncadrarea potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a dispoziţiilor Legii nr. 221/2008
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 401/R din 11 februarie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 18.06.2012, reclamantul Sindicatul Salariaţilor . Turda i-a chemat în judecată pe pârâţii Colegiul Tehnic . Turda, Consiliul Local al municipiului Turda şi Primarul municipiului Turda.
Reclamantul a solicitat instanţei să îi oblige pe pârâţi la: reîncadrarea membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea cu începere de la data de 01.01.2010 potrivit Legii cadru nr. 330/2009, luând în considerare dispoziţiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008; reîncadrarea membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea cu începere de la data de 01.01.2011 potrivit Legii cadru nr. 284/2010 şi Legii nr. 285/2010 luând în considerare dispoziţiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008; calculul şi plata diferenţelor neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 şi a Legii nr. 330/2009, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, pentru perioada 01.01.2010-31.12.2010; calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 a Legii cadru nr. 284/2010 şi Legii nr. 285/2010, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte, începând cu data de 01.01.2011 şi până la zi, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie la data efectivă a plăţii.
Prin sentinţa civilă nr.12044/12.11.2012, pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI TURDA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TURDA, ca fiind neîntemeiată.
S-a admis în parte în parte cererea formulată de reclamantul Sindicatul ... în numele membrilor de sindicat S.S. ş.a., şi în consecinţă:
A fost obligat pârâtul COLEGIUL TEHNIC ... TURDA, în calitate de angajator, la reîncadrarea membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea cu începere de la data
de 01.01.2010 potrivit Legii cadru nr. 330/2009. luând în considerare dispoziţiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008;
A fost obligat pârâtul COLEGIUL TEHNIC ... TURDA. în calitate de angajator. la reîncadrarea membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea cu începere de la data de 01.01.2011 potrivit Legii cadru nr. 284/2010 şi Legii nr. 285/2010 luând în considerare dispoziţiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008;
A fost obligat pârâtul COLEGIUL TEHNIC ... TURDA. în calitate de angajator. la calculul şi plata diferenţelor de neacordate. rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 şi a Legii nr. 330/2009. reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative. pentru perioada 01.01.2010-31.12.2010 actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie la data efectivă a plăţii.
A fost obligat pârâtul COLEGIUL TEHNIC ... TURDA. în calitate de angajator. la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate. rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008. a Legii cadru nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010. reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte. începând cu data de 01.01.2011 şi până în data de 12.05.2011. actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie la data efectivă a plăţii.
Au fost obligaţi pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI TURDA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TURDA la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
A fost respinsă acţiunea reclamanţilor în ceea priveşte pretenţiile aferente perioadei 13.05.2011 la zi. ca neîntemeiată.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa soluţia menţionată, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Turda si Primarul Municipiului Turda sunt nefondate. întrucât aceştia au calitatea de finanţatori ai unităţili de învăţământ pârâte.
In ceea ce priveşte fondul cauzei. instanţa a reţinut că membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea au fost angajaţi ca personal didactic al pârâtei Colegiul Tehnic dr. I. Raţiu Turda în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.
Potrivit adeverinţelor depuse la dosar. drepturile salariale ale reclamanţilor au fost calculate fără ca aceştia să beneficieze de reîncadrarea Si plata salariului conform Legii nr. 221/2008 si a celor dispuse prin sentinţa nr. 3238/05.10.2010. pronunţată de Tribunalul Cluj.
În drept. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis. prin decizia pronunţată în interesul legii nr. 3/2011. în sensul că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008. astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 221/2008. ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 136/2008. nr. 151/2008 şi nr. 1/2009. constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate. cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009.
Totodată. aceeaSi instanţă. prin decizia pronunţată în interesul legii nr. 11/2012 a stabilit că. în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora. precum şi alte măsuri în domeniul bugetar şi ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. personalul didactic din învăţământ aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009 are dreptul. începând cu data de 1 ianuarie 2010. la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009. stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ. aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanţele de judecată conform art. 330 indice 7 alineatul 4 din Codul de procedură civilă.
Astfel. în cuprinsul deciziei nr. 11/2012 s-a constat că. din dispoziţiile Legii nr. 330/2009 Si ale OUG nr. 1/2010. rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptăţit acesta la data de 31 decembrie 2009. ceea ce reprezintă dreptul recunoscut şi ocrotit de lege.
S-a reţinut, totodată, că drepturile salariale fac parte din conţinutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, amintindu-se că, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, Rec., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilităţii art. 6 paragraful 1 din Convenţie, Curtea a reţinut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare şi nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existenţa unei "contestaţii reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanţă poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudenţă bine stabilită a instanţelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. Rec., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). S-a mai reţinut hotărârea pronunţată în Cauza Draon împotriva Franţei (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată şi în Cauza Viaşu împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noţiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât şi valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situaţii bine stabilite, creanţe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern şi în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puţin o "speranţă legitimă" să obţină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat că stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învăţământ prin raportarea la o valoare de referinţă redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referinţă au fost apreciate ca fiind contrare Constituţiei României prin decizii ale Curţii Constituţionale, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare şi aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerinţă a autorităţilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În consecinţă, tribunalul a reţinut că, pentru perioada anterioară datei de 31.12.2010, interpretarea succesiunii textelor legale a fost efectuată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizii căreia această instanţă este obligată să li se conformeze.
În ceea ce priveşte perioada de după data de 01.01.2011 instanţa a apreciat că acţiunea este în parte întemeiată.
Astfel, la baza deciziei în interesul legii nr. 11/2012 a stat în esenţă considerentul că potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din acelaşi text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în îndemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Instanţa a constatat că, similar cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. din Legea nr. 285/2010 pentru salarizarea pentru anul 2011, se raportează la salariul din luna octombrie 2010 (care, după cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se raportează la cel din luna decembrie 2009), astfel că, se impune concluzia că şi după data de 01.01.2011 membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea sunt îndreptăţiţi la calcularea salariului în condiţiile prevăzute de Legea nr. 221/2008.
Cu toate acestea, instanţa a reţinut că membrii de sindicat sunt îndreptăţiţi la calcularea în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea nr. 221/2008 a salariului doar până în data de
13.05.2012, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi auxiliar din învăţământ, care a instituit un nou sistem de salarizare a personalului din învăţământ şi nu face referire la vreun cuantum anterior al salariului.
Pentru aceste motive, întrucât membrii de sindicat nu şi-au primit toate drepturile salariale stabilite şi recunoscute prin actele normative anterior menţionate, tribunalul a admis în parte cererea, respingând ca neîntemeiată acţiunea reclamantului pentru perioada de după data de 13.05.2011 la zi.
De asemenea, ţinând cont că, potrivit art. 16 din HG 2192/2004, finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii, iar art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001 prevede că consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeaşi lege autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi deliberative, instanţa a obligat pârâţii Consiliul Local al municipiului Turda şi Primarul Municipiului Turda să aloce sumele necesare plăţii drepturilor solicitate.
Având în vedere manifestarea expresă de voinţă a reclamantului în acest sens, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Turda, solicitând admiterea recursului, cu consecinţa modificării sentinţei civile atacate in sensul respingerii in totalitate a acţiunii fata de Primarul Municipiului Turda.
Acesta învederează că nu a avut raporturi de muncă sau raporturi de serviciu cu reclamanţii. Sursele de finanţare ale drepturilor salariale din învăţământ nu sunt alocate de la bugetul local al unităţilor administrativ teritoriale, ci de la bugetul de stat. Obligativitatea alocării sumelor revine MECTS.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 101 şi art. 104 al. 1,5 din Legea nr. 1/2011, rezultă că finanţarea cheltuielilor de personal ale unităţilor de învăţământ se asigură prin bugetele unităţilor administrative şi nu din acestea.
De asemenea, face trimiteri la dispoziţiile din Legea nr. 500/2002 şi la practica judiciară în materie, menţionând decizia pronunţata de către Curtea de Apel Cluj in dosarul civil nr. 8495/117/2011.
In drept, invocă dispoziţiile: art. 3042, pct.8 si 9 ale art. 3041 C.pr.civ.
Prin notele de şedinţă depuse la data de 05.02.2013, intimatul reclamant s-a opus admiterii recursului.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
În raport de caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 3 din 04.04.2011, referitoare la recursul în interesul legii, privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din
19.05.2011, Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile recurentului privitoare la dispoziţia instanţei de fond de obligare a acestuia la alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor.
Cum pretenţiile deduse judecăţii privesc plata pentru membrii de sindicat a drepturilor salariale calculate conform Legii nr. 221/2008, raporturile dintre părţi sunt guvernate, atât de Legea învăţământului nr. 84/1995 - pentru pretenţiile anterioare datei de 09.02.2011, cât şi de Legea nr. 1/2011, pentru pretenţiile ulterioare, până la data de 13.05.2011.
Astfel, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile băneşti) finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ de stat (care include şi cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale pe a cărui rază îşi desfăşoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din alte venituri ale bugetelor locale.
Se observă faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanţării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile şi raportat la dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acţiunii şi pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de 13.05.2011), similare în ce priveşte chestiunea finanţării unităţilor din învăţământul preuniversitar şi care prevăd că finanţarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte
drepturi salariale în bani. stabilite prin lege. precum şi contribuţiile aferente acestora. se asigură din bugetul de stat. din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi alte venituri ale bugetului de stat. prin bugetele locale.
Drept urmare. sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamantei rămâne tot bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale de care aparţine unitatea de învăţământ. fiind fără relevanţă din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispoziţiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziţii menţinute în esenţă în Legea nr. 1/2011). calitatea de angajator aparţine unităţii de învăţământ şi. prin urmare. acesteia îi revine în primul rând obligaţia de a efectua calculul şi plata drepturilor de natură salarială. însă îndeplinirea acestei obligaţii este dependentă de asigurarea finanţării corespunzătoare de la bugetul de stat şi de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. Or. pentru aceasta sunt prevăzute. prin dispoziţii legale speciale. atribuţii specifice în sarcina altor instituţii. printre care şi consiliile locale ale unităţilor administrativ teritoriale.
Curtea constată că recurentul Primarul Municipiului Turda a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului. conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001 şi. în mod evident. în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale. art. 62 alin. 1 din Legea administraţiei publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice. cu persoanele fizice sau juridice române ori străine. precum şi în justiţie”. cele două atribuţii neputând fi disociate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat „cheltuielile privind finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale în a cărora rază acesta îşi desfăşoară activitatea. cu excepţia cheltuielilor suportate de la bugetul de stat”.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004. în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învăţământului. în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a consiliilor locale funcţionează organisme consultative de specialitate cu atribuţii în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiaşi articol. la nivelul fiecărei localităţi funcţionează o comisie locală de finanţare a învăţământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local. iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanţare. consiliile locale ale comunelor. oraşelor. municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti aprobă şi comunică unităţilor de învăţământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preşcolar/elev pentru finanţarea acestora şi solicită fiecărei unităţi de învăţământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menţionate mai sus se constată că recurentul are atribuţii chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învăţământului. astfel că nu se poate reţine că nu are calitate procesuală pasivă în cererea de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plăţii drepturilor salariale solicitate prin prezenta acţiune.
Este de menţionat că tribunalul nu a obligat pârâtul recurent la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unităţii administrativ teritoriale. ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local. fondurile din care se constituie bugetul local. respectiv destinaţia acestor fonduri. fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte. salariaţii sunt îndreptăţiţi la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege. Faptul că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plăţii drepturilor salariale solicitate prin acţiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale. nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat şi nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acţiunii faţă de pârâtul recurent. întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile băneşti acordate prin sentinţă rămâne tot bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale de care aparţine unitatea de învăţământ. din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. fiind în sarcina pârâţilor să facă demersurile pentru a obţine alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanţi nu poate determina sistarea plăţii acestor drepturi salariale. atât timp cât ordonatorii
principali de credite, în elaborarea bugetelor instituţiilor din subordine, au obligaţia de a respecta inclusiv dispoziţiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaţilor.
De altfel, acest aspect aparţine etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanţilor, care au caracter pur şi simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiţie suspensivă.
În actuala reglementare, hotărârile judecătoreşti nu constituie izvor de drept, astfel că trimiterile făcute de recurent cu privire la alte hotărâri judecătoreşti este lipsită de relevanţă.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul.
Fără cheltuieli de judecată.
Notă. În acelaşi sens, Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, deciziile civile nr. 402/R şi 403/R din 11 februarie 2013
| ← Recurs împotriva deciziei pronunţate în recurs. Litigiu de... | Legea nr. 10/2001. Imposibilitatea restituirii imobilului în... → |
|---|
