Titlu translativ de proprietate. Titlu putativ. Posesie de bună-credinţă. Condiţii
| Comentarii |
|
C.civ., art. 486, art. 1895
Articolul 486 C.civ. stabileşte că posesorul este de bună-credinţă dacă posedă ca proprietar, în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute; acest titlu nu este cerut ca o condiţie distinctă de aceea a bunei-credinţe, ci numai ca un element sau ca mijloc de probă al acesteia din urmă şi pentru cuvântul că, în general, buna credinţă nu s-ar putea prezuma din partea aceluia ce posedă fără titlu.
Trib. Prahova, secţia I, decizia nr. 92 din 1920 (C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. I, p. 609)
a) Criteriul determinant pentru stabilirea condiţiilor posesiunii de bună-credinţă, prevăzute de art. 494 C.civ., în privinţa celui ce construieşte pe loc străin, nu trebuie căutat în art. 1895 şi urm. C.civ., referitoare la prescripţiune, ci în art. 486 C.civ., privitor la însuşirile cerute unei asemenea posesiuni, pentru a îndritui pe cel ce o exercită, ca să dobândească proprietatea fructelor percepute. Redactarea textului francez a art. 555 corespunzător art. 494 C.civ. rom. nu lasă nicio îndoială asupra acestui punct: „Neanmoins si Ies plantations, constructions et ouvrages
ont ete faitspar un tiers evince, qui nauraitpas ete condamne ă la resti-tution des fruits, attendu sa bonne foi etc. ”
b) Când legiuitorul stabileşte în art. 486 C.civ. că posesorul este de bună-credinţă dacă posedă ca proprietar, în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute, acest titlu nu este cerut ca o condiţie distinctă de aceea a bunei-credinţe, ci numai ca un element sau ca mijloc de probă al acesteia din urmă şi pentru cuvântul că, în general, buna credinţă nu s-ar putea prezuma din partea aceluia ce posedă fără titlu.
c) De aici urmează, în mod logic că, în această materie, pe lângă titlul real existent, caută să aibă acelaşi efect şi titlul putativ, adică acel titlu a cărui denumire singur indică, că detentorul are credinţă într-însul, necu-noscându-i defectul şi care prin această împrejurare, nu mai poate fi considerat ca fiind de rea-credinţă.
d) Această soluţie fiind admisă şi în vechiul drept francez, legiuitorul însuşi face aplicaţia ei în art. 123 C.civ. prin care atribuie proprietatea fructelor percepute de bună-credinţă, moştenitorului aparent în caz de ivirea ulterioară a adevăratului moştenitor, deşi titlul celui dintâi nu este în acest caz decât un titlu putativ.
Prin urmare, posesiunea exercitată în virtutea unui titlu putativ, poate califica pe cel ce o exercită, constructor de bună-credinţă în sensul art. 494 C.civ.
| ← Acţiune pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate... | Constructor de rea-credinţă. Constructor de bună-credinţă... → |
|---|
