Stabilirea paternităţii. Admisibilitate. Probe
| Comentarii |
|
1. în situaţia în care reclamanta nu era căsătorită la data naşterii minorului şi nici la data concepţiei acestuia, astfel încât, în cauză, prezumţia de paternitate instituită de art. 53 C. fam. nu este aplicabilă, iar paternitatea minorului nu a fost recunoscută în condiţiile art. 57 C. fam., singurul mijloc pentru stabilirea paternităţii este acţiunea reglementată de art. 59 şi urm. C. fam., care a fost promovată de mamă în numele minorului, în calitate de reprezentant legal al acestuia.
2. Din concluziile expertizei de stabilire a paternităţii rezultă că pârâtul este tatăl biologic al minorului cu o probabilitate de 99,99999984%.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 14693 din 24 octombrie 2012, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 05.01.2012, reclamanta S.A.M. a chemat în judecată pe pârâtul S.P., pentru ca instanţa să constate că pârâtul este tatăl minorului S.A.P., născut la data de 17.09.2007; să dispună ca minorul să poarte în continuare numele de S.; să se încuviinţeze ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către reclamantă, precum şi de către pârât; să stabilească locuinţa minorului la reclamantă; să oblige pârâtul să contribuie la cheltuielile de crcştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorului, în cota procentuală din venitul acestuia, începând cu data introducerii prezentei acţiuni. Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Minorul S.A.P. s-a născut la data de 17.09.2007, având stabilită, de la această dată, numai filiaţia faţă de mama sa, reclamanta S.A.M., conform dispoziţiilor art. 47 C. fam., astfel cum rezultă din certificatul de naştere seria NV nr. (...), eliberat de Primăria Sectorului 2 Bucureşti la data de 27.09.2007. Instanţa reţine faptul că reclamanta nu era căsătorită la data naşterii minorului şi nici la data concepţiei acestuia, astfel încât, în cauză, prezumţia de paternitate instituită de art. 53 C. fam. nu este aplicabilă. De asemenea, paternitatea minorului nu a fost recunoscută în condiţiile art. 57 C. fam., singurul mijloc pentru stabilirea paternităţii fiind acţiunea reglementată de art. 59 şi urm. C. fam., care a fost promovată de mamă, în calitate de reprezentant legal al acestuia, în numele minorului.
Instanţa va avea în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011, stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare.
In fapt, instanţa reţine că părţile au avut o relaţie în perioada martie 2006-ianuarie 2007, susţinere a reclamantei necombătută de către pârât, care aşa cum s-a arătat, nu a înţeles să probeze contrariul. în ceea ce priveşte efectuarea expertizei de stabilire a paternităţii, din concluziile acesteia rezultă că pârâtul este tatăl biologic al minorului S.A.P. cu o probabilitate de 99,99999984%. Astfel, din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută mai sus în temeiul probelor administrate, coroborată cu atitudinea procesuală a pârâtului, instanţa constată faptul că minorul S.A.P. s-a născut la data de 17.09.2007, a rezultat din relaţia din afara căsătoriei dintre reclamantă, mama minorului, şi pârât, pretinsul tată în acţiunea de faţă. In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 59 şi art. 60 C. fam., instanţa a stabilit că pârâtul S.P. este tatăl minorului S.A.P., născut la data de 17.09.2007.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa a încuviinţat ca minorul să poarte numele de familie al reclamantei. Instanţa va avea în vedere în acest sens dispoziţiile art. 64 C. fam., potrivit cărora copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită, iar în cazul în care filiaţia este stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă. Cum filiaţia copilului s-a stabilit ulterior şi faţă de tată, însă nu s-a solicitat ca minorul să poarte numele acestuia, cererea formulată de reclamantă se priveşte ca întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”. Acesta este singurul criteriu după care instanţa se va călăuzi pentru a decide cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului. In consecinţă, instanţa va avea în vedere interesul superior al minorului, reţinând şi poziţia procesuală adoptată de pârât, care nu a formulat întâmpinare şi nu a administrat probe în combaterea cererii formulate de reclamantă. Având în vedere cele expuse, precum şi prevederile art. 398 NCC, instanţa a dispus ca autoritatea părintească privind minorul să fie exercitată în comun de către părţi.
Instanţa reţine, din cuprinsul referatului de anchetă socială, coroborat cu înscrisurile depuse la dosar, că reclamanta dispune de posibilităţi materiale şi prezintă garanţii morale, putând oferi fiului său condiţii optime de îngrijire, creştere şi educare, acesta locuind într-un imobil de două camere, corespunzător mobilat şi curat întreţinut. Se mai reţine că reclamanta poate oferi minorului un nivel de trai decent, realizând un venit de 720 lei/lunar şi un cadru stabil afectiv, fiind cunoscută ca o persoană
serioasă, liniştită, în relaţii de bună vecinătate. In consecinţă, instanţa a stabilit locuinţa copilului la reclamantă.
Cât priveşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere şi educare a minorului, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, având în vedere că la domiciliul acesteia urmează a se stabili locuinţa minorului, contribuţia sa privind cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copilului se va realiza în natură, potrivit dispoziţiilor art. 530 alin. (1) NCC, prin asigurarea celor necesare traiului. Privind situaţia pârâtului, în vederea stabilirii pensiei de întreţinere în favoarea copilului minor, instanţa constată, pe de o parte, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 525 alin. (1) NCC privind creditorul întreţinerii, în favoarea minorului care cere întreţinere de la părinţii săi operând o prezumţie relativă conform căreia ei se află în nevoie, aceasta nefiind răsturnată în situaţia din speţă, minorul neputându-se întreţine din munca sa, chiar dacă s-ar fi făcut dovada că ar avea bunuri. Pe de altă parte, relativ la debitorul întreţinerii, instanţa, ţinând cont de dispoziţiile art. 527 NCC, va avea în vedere posibilităţile materiale ale pârâtului. In ceea priveşte cuantumul întreţinerii, instanţa are în vedere prevederile art. 529 alin. (2) NCC, care fixează limita maximă până la care părintele unui copil datorează întreţinere acestuia, ea fiind de 1/4 din venitul său lunar net. Instanţa nu a reţinut ca dovedită împrejurarea invocată de către apărătorul pârâtului privind existenţa a încă doi copii aflaţi în întreţinerea pârâtului, care să fi impus aplicarea dispoziţiilor art. 529 alin. (2) ultima teză NCC.
Relativ la durata pentru care se datorează pensia de întreţinere, cât priveşte data de început, potrivit dispoziţiilor art. 532 alin. (1) NCC, pensia de întreţinere se datorează de la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Instanţa consideră că textul de lege menţionat instituie o prezumţie legală relativă privind nevoia creditorului întreţinerii în perioada cuprinsă între data introducerii cererii şi data pronunţării hotărârii judecătoreşti, care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că nu a existat starea de nevoie a creditorului anterior pronunţării.
Având în vedere soluţia exercitării autorităţii părinteşti de către ambii părinţi cât priveşte copilul minor rezultat din relaţia părţilor, precum şi faptul că nu s-a probat că pârâtul ar realiza venituri, instanţa l-a obligat pe aceasta să contribuie la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a minorului cu suma în cuantum de 150 lei/lună, cu începere de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv
05.01.2012.2011, până la majoratul copilului, prin raportare la venitul minim pe economia naţională.
Instanţa a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrul de naşteri al Consiliului local Sector 2, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Notă. Soluţia stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătoriei se menţine şi în condiţiile incidenţei dispoziţiilor art. 424 NCC.
| ← Acţiunea în tăgada paternităţii promovată după intrarea... | Stabilirea paternităţii. Condiţii. Probe → |
|---|
