Antecontract de schimb. Pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de schimb. Necesitatea îndeplinirii obligaţiei corelative de către partea care cere executarea obligaţiei. Data la care începe să curgă termenul de prescripţie, întreruperea termenu
| Comentarii |
|
1. Temeiul de drept al cererii principale [art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005] impune verificarea executării de către reclamant a obligaţiei corelative asumate, inclusiv din oficiu, cu consecinţa respingerii acţiunii în situaţia în care s-ar fi constatat neexecutarea acesteia.
2.Predarea reciprocă a bunurilor ce fac obiectul antecontractului de schimb are valoarea unei recunoaşteri a dreptului de a încheia contractul, recunoaştere ce întrerupe termenul de prescripţie, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Trib. Bucureşti, s. a III-a civ., dec. nr. 941R din 9 aprilie 2012, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 04.05.2009, reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii F.E., F.G. şi F.A.D., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de schimb cu privire la terenul în suprafaţă de 5000 mp, situat în com. C., tarla (...), jud. Ilfov; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii următoarelor bunuri primite în schimbul terenului: un cal, 35 grame de aur de 14 K şi suma de 500.000 lei (ROL) la nivelul anului 1999, actualizată cu indicele de inflaţie la zi; cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii, a arătat reclamantul că, la data de 10.06.1999, între părţi s-a încheiat un act olograf intitulat „chitanţă”, prin care pârâta F.E. i-a înstrăinat terenul în suprafaţă de 5000 mp, situat în com. C., jud. Ilfov, în schimbul acestuia primind un cal, 35 grame de aur de 14 K şi suma de 500.000 lei (ROL). A precizat reclamantul că la această tranzacţie au participat şi fiii pârâtei F.G., F.A.D. şi F.S. şi, de la acel moment, a intrat în stăpânirea terenului care se află, şi în prezent, tot în posesia aces-
tuia, însă pârâta refuză să încheie actele în formă autentică. In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005.
Pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei pronunţate în dosarul nr. (...)/2007 şi au susţinut că cererea este inadmisibilă şi fară obiect şi prescrisă, raportat la art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Prin încheierea de şedinţă de la 30.06.2009, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată, a fost calificată excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca fiind o apărare de fond şi a fost unită cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor F.G. şi F.A.D.
Prin sentinţa civilă nr. 2827/30.05.2011 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor F.A.D. şi F.G., iar cererea formulată în contradictoriu cu pârâta F.E. a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 10.06.1999, între pârâta F.E. şi reclamantul A.I. a fost încheiată o convenţie în forma unui înscris sub semnătură privată intitulat „chitanţă”, în care s-a consemnat că pârâta îi înstrăinează reclamantului un teren agricol în suprafaţă de 5000 mp,
situat pe raza com. C., cu următoarele vecinătăţi: (...). In schimbul acestui imobil, reclamantul s-a obligat să îi predea pârâtei un cal, 35 de grame de aur de 14 k şi suma de 500.000 lei (ROL).
Prin sentinţa civilă nr. 4284/05.09.2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 321R/21.02.2008, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată prin care reclamantul solicita să se constate că între părţi a intervenit vânzarea terenului menţionat mai sus, reţinându-se că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1295 C. civ. 1864, unul dintre elementele esenţiale pentru validitatea unei convenţii, asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voinţă, este preţul, care trebuie stabilit sub forma unei sume de bani, ceea ce nu este cazul în speţă.
Astfel cum reiese din copia titlului de proprietate nr. 24621/30.11.1995, emis de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor Ilfov, terenul care a făcut obiectul convenţiei descrise mai sus este proprietatea pârâtei F.E., acesteia reconstituindu-i-se dreptul de proprietate în calitate de moştenitoare a defunctului F.S. Din cuprinsul chitanţei depuse la dosarul cauzei reiese faptul că aceasta s-a încheiat între reclamant şi pârâta F.E. Fiind un înscris sub semnătură privată cu privire la un imobil teren, acesta nu a avut efectul translativ de proprietate, care ar fi intervenit numai în cazul perfectării actului autentic de înstrăinare, actul valorând, eventual, drept o promisiune de schimb. De asemenea, din cuprinsul înscrisului menţionat mai sus nu reiese faptul că bunurile promise în schimbul terenului ar fi fost predate proprietarului terenului, respectiv pârâtei F.E. Această pârâtă nu a recunoscut faptul că i s-ar fi predat bunurile menţionate în cuprinsul „chitanţei” în schimbul terenului, întrebarea nr. 3 din interogatoriul luat reclamantului fiind elocventă în acest sens. Din răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul care i s-a luat, a reieşit faptul că bunurile au fost predate pârâtului F.A.D., acesta arătând că aurul îl deţine şi, în prezent, calul l-a vândut, iar banii i-a cheltuit.
întrucât din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat faptul că F.E. ar fi primit bunurile menţionate în cuprinsul convenţiei în schimbul terenului promis a fi înstrăinat, s-a constatat neîndeplinirea obligaţiei corelative asumate de către reclamant prin convenţia încheiată, motiv pentru care cererea de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de contract de schimb a fost respinsă ca neîntemeiată, conform dispoziţiilor art. 1073 C. civ. 1864.
în ceea ce priveşte capătul subsidiar de cerere privind obligarea pârâţilor la restituirea contravalorii bunurilor predate în schimbul terenului, a fost respins ca neîntemeiat. Astfel, în ceea ce o priveşte pe pârâta F.E., din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat faptul că aceasta ar fi primit bunurile menţionate în cuprinsul convenţiei în schimbul terenului promis a fi înstrăinat, astfel încât nu poate fi obligată la restituirea contravalorii unor bunuri pe care nu le-a primit. în ceea ce îl priveşte pe pârâtul F.A.D., deşi se constată că a primit bunurile respective, totuşi acesta nu poate fi considerat ca fiind subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul pârâtului F.G. Astfel, aceşti din urmă doi pârâţi nu sunt părţi în convenţia încheiată, acordul de voinţă realizându-se între reclamant şi pârâta F.E., aceasta din urmă în calitate de proprietar al terenului promis a fi înstrăinat. Eventual, răspunderea civilă a acestora ar putea fi antrenată în cazul unei cereri întemeiate pe un alt temei juridic, respectiv plata lucrului nedatorat ori, după caz, îmbogăţirea fără just temei. Prin urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor F.A.D şi F.G. a fost admisă, cu consecinţă respingerii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu aceştia, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fară calitate procesuală pasivă.
La data de 29.06.2011, reclamantul A.I. a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, la data de 20.07.2011. Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat, în condiţiile art. 3041 CPC, şi următoarele aspecte ale situaţiei de fapt:
La data de 10.06.1999, între pârâta F.E. şi reclamantul A.I. a fost încheiată o convenţie în forma unui înscris sub semnătură privată intitulat „chitanţă'’, în care s-a consemnat că pârâta îi înstrăinează reclamantului un teren agricol în suprafaţă de 5000 mp, situat pe raza com. C., (...), cu
următoarele vecinătăţi (...). In schimbul acestui imobil, reclamantul s-a obligat să îi predea pârâtei un cal, 35 de grame de aur de 14 k şi suma de 500.000 lei (ROL). La încheierea convenţiei au participat, ca martori, pârâţii F.A.D. şi F.S., care au semnat înscrisul alături de părţi.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, tribunalul a constatat că re-curentul-reclamant şi-a îndeplinit obligaţia corelativă schimbului convenit, respectiv a predat bunurile mobile pârâtei F.E., pe baza următoarelor argumente: menţiunile din înscrisul olograf care folosesc timpul prezent „vinde”, „plăteşte”, iar nu timpul viitor, pentru a se putea deduce că părţile vor executa ulterior obligaţiile; tot din menţiunile înscrisului, după ce s-a consemnat că „se plăteşte terenul cu s-a menţionat „rămânând să suporte şi cheltuielile la întocmirea actului de vânzare-cumpărare”; rezultă din interpretarea gramaticală a actului încheiat de părţi că, la momentul întocmirii sale, s-au predat bunurile mobile de către recurent, acesta rămânând să plătească numai cheltuielile întocmirii actului autentic; faptul că bunurile mobile se află în posesia membrilor familiei pârâtei F.E. nu este un argument în sensul că acestea nu au fost predate, ci, dimpotrivă, că acestea au fost predate, iar pârâta F.E. a şi dispus de acestea ca un adevărat proprietar, dându-le spre folosinţă membrilor familiei sale; martorul P.C. a confirmat predarea unuia dintre aceste bunuri; aurul a fost prezentat de
F.A.D. în timpul procedurii judiciare spre expertizare, fapt ce confirmă posesia sa asupra acestor obiecte: colier şi brăţară.
In cazul răspunderii contractuale, în situaţia obligaţiilor de a da, creditorul (intimata-pârâtă) este ţinut a dovedi numai existenţa creanţei, neexecutarea prezumându-se. în cauza de faţă, debitorul (recurentul-reclamant) a răsturnat cu succes această prezumţie prin probele administrate şi prin argumentele aduse, în condiţiile art. 1169 C. civ. 1864 şi art. 129 CPC. Prin urmare, tribunalul a constatat că obligaţia asumată de către recurent a fost executată la momentul încheierii actului.
în privinţa criticilor de nelegalitate, invocarea excepţiei de neexecutare a contractului de către instanţă din oficiu şi invocarea faptului că neexecutarea nu ar constitui un impediment pentru pronunţarea unei hotărâri
carc să ţină loc de act de schimb, ci numai un temei al cererii pârâtei de obligare a reclamantului la executarea obligaţiei, tribunalul a constatat că aceste critici nu pot fi primite, faţă de dispoziţiile clare ale art. 5 alin. (2)
din Titlul X al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora „In situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fară construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract”. Prin urmare, chiar temeiul de drept al cererii principale impune verificarea executării de către reclamant a obligaţiei corelative asumate, inclusiv din oficiu şi cu consecinţa respingerii acţiunii în situaţia în care s-ar fi constatat neexecutarea acesteia.
Pe fond, tribunalul a reţinut că actul juridic încheiat de părţi are semnificaţia unui antecontract de schimb, reprezentând o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, ce a generat în sarcina ambelor părţi contractante obligaţii de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul în formă autentică. Prin acţiunea în valorificarea unui antecontract se realizează conversiunea într-un contract valabil a actului de vânzare-cumpărare nul pentru vicii de formă (lipsa formei autentice).
Recurentul-reclamant a predat bunurile mobile ce constituiau contravaloarea schimbului, iar faptul că acesta a intrat în stăpânirea terenului, cu acordul intimatei-pârâte (potrivit declaraţiei martorului audiat, terenul fiind cultivat de martor pentru reclamant), sub nume de proprietar, fiind netulburat în posesia sa până în prezent, echivalează cu o recunoaştere a dreptului său de a solicita realizarea actului în formă autentică de către pârât şi conduce la întreruperea prescripţiei acestui drept, conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, astfel încât în cauză nu se poate vorbi de intervenirea prescripţiei extinctive.
Prin urmare, ambele părţi contractante şi-au îndeplinit obligaţiile asumate la încheierea antecontractului, mai puţin realizarea formalităţilor impuse de lege pentru validitatea actului.
In drept, instanţa a constatat că, în baza art. 1073, art. 1075, art. 1077 C. civ. 1864 (aplicabile potrivit principiului tempus regit actum) şi a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, care consacră principiul executării în natură a obligaţiilor, inclusiv a celor de a face, este admisibilă pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de schimb, sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiţii, şi anume încheierea unui antecontract cu respectarea cerinţelor de valabilitate a actului juridic prevăzute de art. 948 C. civ. 1864 (1. capacitatea de a contracta; 2. consimţământul valabil al părţilor; 3. obiectul determinat sau determinabil; 4. cauza licită şi morală) şi existenţa în patrimoniul promitentului a bunului al cărui schimb a fost promis. Sub acest aspect, tribunalul a reţinut că promitenta a do-
bandit dreptul de proprietate asupra terenului prin titlul de proprietate nr. 24621/30.11.1995, eliberat de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a jud. Ilfov.
In consecinţă, tribunalul a admis recursul şi a modificat sentinţa în sensul admiterii acţiunii principale, fară a mai aprecia necesar în raport de aceasta a analiza criticile recurentului cu privire la cererea subsidiară.
| ← Prescripţia dreptului de a cere pronunţarea unei hotărâri... | Pârât decedat, fără succesori. Lipsa calităţii pasive a... → |
|---|
